Cazul familiei Bodnariu – perspectiva unui sceptic

Flag_of_Norway.svg

Curând după ce cazul nefericit al familiei Bodnariu a început să facă vâlvă pe mai multe platforme evanghelice, am aflat că există un păcat grav pe care-l poți săvârși în raport cu această problemă: anume să fii sceptic.

Or eu, încă de la începutul discuțiilor cu amicii care au fost dispuși să mă ajute să înțeleg câte ceva din ce se întâmplă, m-am manifestat deschis ca sceptic. Așa că mă simt cumva îndreptățit și dator să explic câte ceva despre ceea ce presupune perspectiva unui sceptic.

Întâi de toate, trebuie să spun că poziția mea față de acest caz este relativ clară: în principiu, niciodată nu sunt dispus să dau mai mult credit statului (ca educator și promotor al interesului „superior” al copilului) în detrimentul familiei. Mai mult, prefer să riscăm un abuz în familie decât abuzul unui sistem format din funcționari instruiți după cele mai moderne trenduri în materie de psihologie și consiliere.

Ca să formulez într-un stil mai agresiv și mai neplăcut, optez pentru dreptul părintelui de a-și „nenoroci” copilul nu pentru dreptul unei instituții de a-i „proteja” interesele. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: instituțiile promovează și sunt alimentate cu ideologii. Același lucru se poate întâmpla și familiilor, dar viața e mai pestriță, există reglaje naturale și comunitare, se produc diverse iluminări – evenimente posibile în cazul familiei, dar cvasi-imposibile în cazul instituțiilor.

Revin acum la perspectiva sceptică. Abia implicarea, în primă fază, a lui Emanuel Conțac și a pastorului Ghiță Mocan m-a determinat să iau cu adevărat în serios acest caz. Nu am timp să fac research pe cont propriu, așa că trebuie să mă bazez pe ceea ce spun alții.

Ce am remarcat încă de la început a fost că au existat inadvertențe, date contradictorii și întrebări la care nu se putea răspunde. Așadar, singura sursă de credibilitate în acest caz rămâneau oamenii care îl promovau. Din start, scepticul din mine a refuzat filiera tabloid-evanghelică (așa-zisele site-uri de informare, plus o grămadă de alarmiști care au prins un os de ros), care se fixează ca o căpușă pe o cauză și o vlăguiesc de toate sevele; transa spectacolului mediatic pare să paralizeze în aceste medii interesul pentru adevăr și nevoia de cumpătare sau de cumpănire.

Stilul isteric și apocaliptic în care erau relatate tot felul de păreri neavizate, dar foarte vehemente, a fost un factor care pentru sceptici reprezintă mai degrabă un semn de neseriozitate și de proastă informare, în cel mai bun caz.

Scepticii știu, de obicei, să facă diferența dintre un eveniment și proasta sau execrabila lui mediatizare. Tocmai de aceea, scepticii, chiar dacă nu se pronunță de la început pentru susținerea unei cauze, cel mai adesea nu se pronunță nici împotriva cauzei ca atare, ci fac muncă de documentare – în măsura în care timpul le permite și îi interesează subiectul.

Ca un sceptic ce mă aflu, am observat repede că există lipsuri importante în informațiile care vin și că există nepotriviri ciudate. Unele dintre ele au fost confirmate ulterior, iar altele au rămas așa. Cel mai recent document al Ministerului Afacerilor Externe (răspunsul la scrisoarea Cultului Creștin Penticostal) precizează că inclusiv ca urmare a unei întrevederi cu familia, s-a dovedit că unele informații publicate în mediul online sunt false!Citește mai mult »

Reclame