Postat de: Teofil Stanciu | 30/12/2015

Când nu mai ai vreme să-ți povestești viața…

E. Irving Couse, The Historian (Sursa)

E. Irving Couse, The Historian (Sursa)

…poate că ești oleacă prea ocupat. Zic și eu, nu dau cu paru’.

Despre legendele populare se spune că multe se vor fi născut la șezători de iarnă, la gura sobei, sau în hanuri, când oamenii se opreau și depănau seara povești. Își puneau astfel viața în cuvinte și-i dădeau o semnificație. Sau și-o așezau în contextul unor narațiuni străvechi.

Evangheliile, dar și o bună parte din Vechiul Testament, au circulat ca tradiții orale, tot povestite din gură în gură. Deci și acolo era nevoie de timp și de oameni care să se ocupe de depănat istorii.

Sunt multe lucruri care se leagă de povestea propriei vieți. Am putea începe de la povestea de la sfârșit de zi, când fiecare își spune mai pe lung sau mai pe scurt pățaniile zilei în familie. Și le dă un sens. Chiar și rugăciunea de seară, pentru cei care o practică, e un fel de poveste, o rememorare a celor înfăptuite peste zi.

Nepovestite, întâmplările dintr-o zi și dintr-o viață nu capătă sens, ci rămân disparate. Povestite, ele își pierd durata și detaliile, însă câștigă semnificație și coerență. Istorisirea le face să se lege și să însemne ceva.

Relația cu propriii copii este adesea mediată de povești. Nu de cele de adormit micuții, ci de povestea vieții părintelui și de povestea despre ei înșiși, din vremuri pe care memoria lor nu le mai poate redeștepta. Cunoașterea reciprocă are la bază poveștile reciproce ale celor care se fac vulnerabili unul în fața celuilalt.

Când toate aceste povești individuale și colective, familiale și comunitare devin imposibil de relatat, sunt semne rele. Poate fi un indiciu că omul care nu mai apucă să-și spună poveștile muncește prea mult, așa că nu-i mai ajunge timpul. Sau că s-a alienat într-o asemenea măsură de ceilalți, încât nu mai vede rostul povestirii de sine.

Memoria și povestea se condiționează reciproc. De pildă, istoria comunismului și a incidentelor din decembrie 1989 au mare nevoie de poveștile nefiltrate oficial. Cu bune și cu rele, dar cât mai cinstite posibil. Multă vreme, sub regimurile de inspirație fesenistă, singurele refugii ale adevărului istoric au fost povestirile alternative, necosmetizate.

În orice caz, pentru educația copiilor, povestirea acelor zile face mult, dacă lucrurile sunt spuse cinstit și repetate periodic. N-am știut – aveam abia 11 ani – ce ar putea presupune ideologia comunistă, dar poveștile pe care le-am auzit constant m-au determinat să am o imagine proastă despre comunism, iar asta mi s-a păstrat, cu ajustările de rigoare, până azi.

Suntem înconjurați de povești. Filmele, reclamele sunt doldora de povești cu care să te poți identifica. Trăim în povești, noi înșine devenind personaje. Falsificăm faptele ca să păstrăm o poveste frumoasă. E un loc comun cazul bătrânilor care-și amintesc incidentele neplăcute din viață astfel încât să-i pună într-o lumină favorabilă (cu toate că, din alte surse, adevărul arată altfel).

Când în familie nu se mai spun poveștile zilei, se așează un fel de mucegai pe suflete. O pâclă începe să înstrăineze părinții de copii și soții unul de altul. La următoarea poveste, oamenii trebuie să se caute o vreme înainte să se simtă iarăși liberi să povestească.

Rețelele de socializare sunt pline de istorii codificate în simbolurile și iconii specifici acestui mediu, dar un ochi atent vede acolo evoluții, crize, turnuri neașteptate, surprize etc.

E aproape imposibil a nu te mai povesti. Însă e un efort deliberat a te povesti mereu celor apropiați. Povestea care nu ascunde – cum se întâmplă adesea –, ci revelează necesită strădanie voluntară.

Povestirea de sine nu-i totuna cu bilanțul. De obicei, la final de an e moda bilanțurilor. Dar acestea sunt niște evaluări preponderent cantitative. Istorisirea unui an nu pune accentul pe cât de multe s-au întâmplat, ci pe cauze, pe efecte, pe scopuri și pe nuanțele ce dau viață și fac memorabil un eveniment. În gura povestitorului, se prea poate ca accentele să cadă pe incidente secundare, pe jocurile de culise.

Nu zic că-s rele bilanțurile, dar pe astea le poate face oricine, un străin care are acces la niște informații. Însă povestea unei zile, a unui an, a unei vieți e un exercițiu care spune foarte multe despre omul care se povestește. Bilanțul se poate face și în absență, pentru povestirea de sine, prezența e esențială și definitorie.


Responses

  1. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  2. […] M-am săturat să mi se spună că islamul este religia păcii (dininimapentrutine) 93. Când nu mai ai vreme să-ți povestești viața… […]

  3. […] Când nu mai ai vreme să-ți povestești viața… […]

  4. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Teofil Stanciu despre rolul povestirii în viața unei societăți, dar și a familiei

  5. […] Când nu mai ai vreme să-ți povestești viața… […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: