Postat de: Teofil Stanciu | 24/12/2015

Să recunoști un dar…

Una dintre marile cazne de care se plânge toată lumea – încât și codul bunelor maniere psihologice acceptă concesii – este să găsești „cadoul perfect” pentru cineva, indiferent cine. Zic că s-a ajuns la concesii fiindcă o doamnă psiholog care vorbea la radio conchidea că e acceptabil și să dai bani în loc de cadou. Ca să nu-ți stresezi neuronul peste măsură.

La grea trudă trebuie să te înhami an de an să intuiești și ce i-ar plăcea celuilalt, să-l și surprinzi (plăcut!), să-l și impresionezi și să te simți și tu victorios că ai făcut exact ce trebuia.

Totuși, o sarcină cel puțin la fel de dificilă (deși înclin să cred că e chiar mai solicitantă) e să recunoști un dar. Mai ales atunci când nu prea ai nevoie de el, când ai cam de toate și îți poți oferi singur orice ți-ai dori.

Miza nu cade pe a ști să primești un dar care ți se face. De bine de rău, ne-am civilizat și ne putem educa să nu facem grimase nasoale. Accentul cade pe a nu presupune din start că ți se cuvine, ci a aprecia ce face celălalt, ăla care-și bate capul să te cadorisească. A vedea, dacă vreți, cadoul din perspectiva celui care-l oferă.

Când nu ești într-o stare de spirit adecvată, e foarte greu să apreciezi trențele copiilor adunate într-un ghem inform ca fiind un cadou făcut cu inimă și cu cine știe câtă trudă. Altfel spus, îmi pare dificil să recunoști un cadou pentru ceea ce este în raport cu dătătorul lui.

Dacă, așa cum susțin creștinii (după o interpretare populară totuși), există vreo legătură între obiceiul de a face cadouri și evenimentul nașterii lui Cristos, atunci se poate spune că problema recunoașterii darului datează încă de pe atunci. Celor familiarizați cu textul biblic le sunt cunoscute toate confuziile, dificultățile, încurcăturile și revelațiile care au însoțit întruparea Fiului.

Iar problema persistă și azi. Căci nu arareori se întâmplă creștinilor să cadă în păcatul „lumii”, acela de a considera – niciodată mărturisit – că ei merită ceva mai mult decât restul. Dacă nu că au fost aleși pentru că deja erau niște beneficiari merituoși, atunci măcar că investiția divină făcută în persoanele lor a meritat. Ceea ce face ca sărbătoarea Crăciunului să piardă una dintre mizele ei fundamentale: recunoașterea întrupării ca dar și dimensiunea abisală a acestui dar făcut umanității.

Un simptom subtil al acestei ratări este că cel mai adesea nașterea lui Isus este interpretată aproape exclusiv prin prisma beneficiilor individuale: mântuirea personală, izbăvire, sensul vieții, viața de apoi etc. Într-un fel, discuția se echilibrează în Săptămâna Patimilor, când este pus în evidență sacrificiul. Dar suferința întrupării începe totuși la Crăciun. Iar miracolul și incomensurabilitatea întrupării pot fi contemplate și acum.

Ce-mi trece acum prin minte e că doar cei care au fost cu adevărat disperați pot înțelege darul. Cei care au fost cu adevărat singuri, într-o singurătate neagră și fără ieșire, pot recunoaște un cadou drept ceea ce este. Numai cine reușește cumva să rămână sensibil – ca o rană! – poate vedea în cârpele adunate de copii sufletul lor deschis.

De obicei, copiii sunt cei care se bucură cel mai intens și mai sincer când primesc cadouri. Dar și ei sunt uneori dezamăgiți că n-au căpătat ce-și doreau. Oglindă a contemporaneității, nu alta! Au și ei așteptări, consideră – inconștient – că altceva li s-ar fi cuvenit.

Nu știu în ce măsură mai corespunde darul Pruncului Sfânt așteptărilor și dorințelor omului recent. Fiindcă omul recent cu greu mai ajunge să-și vadă și să-și conștientizeze nevoile fundamentale, confundându-le adesea cu preferințele și ambițiile personale.

Chiar și în creștinism, pentru a fi mai dezirabil, deseori i se adaugă Fiului întrupat niște beneficii individuale garantate. Un fel de hârtie de împachetat strălucitoare, ca nu cumva Darul să se dovedească anost. Căci ar putea să nu se ridice la așteptările contemporanilor, mari amatori de oferte, bonusuri, promoții și beneficii.


Responses

  1. Așa s-a nimerit că, după articolul tău, am început să citesc un interviul cu Virgil Bercea și uite ce bine se potrivea:

    ”Inclusiv cadoul când dorim să ăîl oferim celuilalt are o funcție extraordinară. În acel cadou se găsește o parte din ce ai tu mai bun, din sufletul tău. Iar dacă celălalt îl primește așa cum l-ai oferit tu, te primește pe tine însuți, el devine mai bogat. În momentul în care l-a primit, îți umple sufletul de bucurie și este un schimb reciproc de daruri. Darul este, dacă îl înțelegem foarte profund, este și Spiritul Sfânt, și are funcția de acest cadou, pe care tatăl îl dăruiește Fiului, Fiul îl dăruiește Tatălui, și împreună îl dăruiesc nouă.”
    (întreg interviul – publicat azi – aici: http://www.evenimenteoradea.ro/actual/interviu-special-de-craciun-cu-preasfintitul-virgil-bercea/)

  2. […] Să recunoști un dar… […]

  3. „Miza nu cade pe a ști să primești un dar care ți se face. De bine de rău, ne-am civilizat și ne putem educa să nu facem grimase nasoale. Accentul cade pe a nu presupune din start că ți se cuvine, ci a aprecia ce face celălalt, ăla care-și bate capul să te cadorisească. A vedea, dacă vreți, cadoul din perspectiva celui care-l oferă.”

    ne-am civilizat atat de mult incat pe unii ii da afara din casa politetea prost inteleasa. am facut cadouri unor persoane care au refuzat sa primeasca (mult peste politicosul „vai, dar nu trebuia, nu era nevoie”) in maniere care m-au jignit de-a dreptul. sau, daca au primit, au petrecut o gramada de timp cu lectii cum ca „nu era cazul, data viitoare sa nu mai aduci nimic, nu e nevoie, suntem prieteni, ce-i asta”. deci unii sunt atat de incrancenati in auto-suficienta, incat parca ii jignesti cand le faci un cadou, le stirbesti demnitatea. si asta e o lipsa de apreciere pentru persoana care si-a stors creierii (si uneori portofelul) ca sa faca un cadou. daca pentru unii cadoul meu nu e bun, pentru ca nu-i destul de scump, pentru altii eu insumi nu sunt bun ca sa le fac cadouri.

    paralelele cu persoanele care prefera o mantuire prin forte proprii (chiar daca uneori nu recunosc asta) sunt evidente.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: