Postat de: Teofil Stanciu | 22/09/2015

Manual de utilizare, funcționare și întreținere a copilului

Ori de câte ori aud, văd, citesc ceva legat de educația copiilor, ciulesc urechile. Nu atâta pentru că aș spera să descopăr cine știe ce principii revoluționare, cât mai ales ca să înțeleg și eu care-i mersul lumii și cum este educată generația de mâine. Mai am și interes „profesional”, din perioada – scurtă, dar interesantă – când predam la clasă.

Ce mă surprinde în tonul și atitudinea acestor discursuri și articole este înaltul grad de tehnicizare și jargonul care te lovește ca o măciucă ezoterică drept în cunoștințele de limba română pe care aveai impresia că le deții. Important e însă că tot te descurci până la urmă.

O adevărată obsesie, am remarcat, s-a dezvoltat în jurul ideii de abuz. Cea mai mare teamă, se pare, e aceea că un copil ar putea fi abuzat. Iar abuzul nu e în primul rând de natură fizică, ci mai ales de altă natură: psihică, emoțională, verbală, comportamentală etc. În esență, orice ai face există riscul să-ți abuzezi copilul, iar el să dezvolte cine știe ce traume iremediabile.

În strânsă corelație cu obsesia anterioară este și ideea că orice enervare, orice ridicare a tonului, orice manifestare ceva mai autoritară este dăunătoare. Recent un așa-zis psiholog susținea că copilul n-ar trebui „expus” la așa ceva.

Mi se pare – și se prea poate să greșesc – că, din dorința de a preîntâmpina abuzurile adevărate (care, din nefericire, există!), s-a ajuns într-o extremă care propune efectiv o existență neconflictuală, suavă, într-o atmosferă de o seninătate ternă și netulburată. Aproape tâmpă… O imposibilitate, dacă mă întrebați pe mine. O falsicare nefericită a realității.

Copilul, pasămite, nu trebuie să vadă oameni nervoși și nici cum își gestionează ei tumultul afectiv, crizele, nemulțumirile, frustrările, ci trebuie mințiți că toate astea nu există. Fiindcă, dacă nu îi afectează și dacă nu le văd întâmplându-se inclusiv în fața lor și în relația cu ei, de unde ar putea ști ce sunt și cum se rezolvă astfel de impasuri? Lasă că face școala cu ei ore de „managementul conflictului”. Noi să-i trimitem la școală cât mai sereni posibil…

Am făcut doar o scurtă incursiune în ceea ce îmi pare mie a fi gogomănia educației actuale – dacă cineva chiar i-ar lua în serios pe „experții” ăștia. Revin la „manualul” din titlu.

De ce manual de utilizare? Pentru că în toate aceste teorii, copilul este un obiect de studiu – chiar dacă, oficial, el este subiectul beneficiar. Descrierile care se fac, limbajul care se folosește, paradigmele cu care se lucrează, tonul vocii, stilul articolelor pendulează între sobrietatea tehnico-științifică și literatura de popularizare a științei. Totul e tehnic, totul e algoritmizat.

Se evaluează situații, se descriu fenomene, se izolează cauze, se prognozează evoluții, se fac recomandări, se prescriu măsuri, se evaluează rezultate, se formulează concluzii, se sancționează erori, se stabilesc mecanisme, se elaborează proiecte. Ș.a.m.d.

Toată povestea asta cu crescutul copiilor e, evident, dificilă. Mai ales că generațiile actuale se separă destul de tare de cele cu experiență și, oricum, nici cele cu experiență adesea nu au mare lucru de oferit, fiind crescute… cum au fost crescute. Plus că e și iureșul vieții, timpul puțin, dorința de a fi informat și moda de a face totul după cele mai noi recomandări.

Dar, deși înțeleg și nevoia, și importanța unor îndrumări pentru creșterea copiilor, există ceva înfiorător și sumbru în această tehnicizare. Povestea noastră poartă și un nume – parenting. Știu că e problema mea, dar îmi sună creepy, ca să fim în ton cu romgleza.

E ca și cum ai descrie niște mașinării, niște instalații sau niște aparate cu toate variantele și invariantele lor, cu trucurile folosite pentru a îmbunătăți calitatea funcționalității, cu vulnerabilități, factori de risc, probleme previzibile etc. Discuțiile seamănă cu cele de pe forumurile unde ți se explică ce ar trebui să faci când ți se blochează router-ul sau ți se taie maioneaza.

Iar la final, când își mai amintește careva – vreun „tehnician” de ăsta al educației adică – mai zice câte ceva, în aceeași limbă lemnoasă (încât și simți așchiile cum te zgârie pe conductul auditiv), și despre dragostea necondiționată, despre toate acele lucruri care fac efectiv ca lucrurile să funcționeze rezonabil chiar și atunci când nu sunt eliminate toate riscurile de abuz, chiar dacă părinții se mai enervează și se ceartă între ei sau își ceartă copiii etc.

Ambianța normală, cu bune și cu rele, a devenit un ingredient lipsă. Iar când e totuși adăugat devine evident că a fost pus în ciorba greșită, fiindcă în asta care e acum la modă par să se gătească mai degrabă șurubăraie, subansamble, organe de mașini etc. Sugestiile venite de la specialiști (prin ceea ce spun, dar și prin ceea ce omit) e că trebuie să existe în jurul copilului o ambianță cumva controlată științific. Cam ca în stațiunile de cercetare sau ca în capsulele din spațiul cosmic. Un mediu controlat, reglat din butoane și obținut prin antrenament în parenting.

Altminteri – ți se sugerează – ești un părinte cam dezinteresat. Dacă nu îți programezi quality-time-ul (eventual să-i și evaluezi eficiența la final de ciclu), dacă nu îi cultivi toate aptitudinile, dacă nu îi programezi și un timp de relaxare și joacă… dacă nu… dacă nu… Ce mai, ești un părinte pasiv. Nașpa!

PS: Și chestiunile ce țin de grija pentru trupul copilului sunt destul de tehnicizate. Cinste medicilor care reușesc să treacă de atitudinea profesională (cunosc câțiva)! Dar compensează mămicile pe forumuri unde alintă inclusiv excrementele copilului cu o dulcegărie stânjenitoare… Deh, o extremă o cheamă pe alta.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2015/09/22/manual-de-utilizare-functionare-si-intretinere-a-copilului […]

  2. Mi-ar placea sa vad ceva mai mult scris de dvs despre abuzul copiiilor.
    Ma amuza cand vad pe FB prieteni (ne crestini sau atei) sau ASUR care se dau de ceasul mortii ca in cartea de relgie ( la care oricum nu participa) sunt povestiri cu imagini despre martiri, crucificarea lui Isus sau a lui Petru sau se vorbeste despre focul iadului.
    In schimb am dat intr-o librareie de o carte pentru copii cu butoane care atunci cand le apesi se aude povestea. Fetita mea (avea vreo 2 ani si jumatate) apasa pe butoane. Dintr-o data se aude ceva de genul:” lupul se zvarcolea in groapa cu foc pretatita de capra”.
    Aha zic, invatatura despre un om care nu face compromis pentru ceea ce crede e traumatizanta pentru un copil de cls a 3-a. O poveste care te invata cum sa fii capricios si sa te razbuni singur, e ok pentru copiii de 3 ani.

    • Dar Capra cu trei iezi ați citit-o acum?

      Serios! Eu am rămas uimit când am citit despre cum a intrat capra și a găsit mâzgăliți pereții cu sânge și cum capetele iezilor aveau bețe în gură ca să zâmbescă pe geam!

      Totuși mi-aduc aminte în copilărie că nu eram îngrozit de acest lucru. Ci înțelegeam să am grijă să nu deschid ușa la străini.

      Deci are două monede această să zicem abuzare

      • Creangă cam avea un apetit pentru horror. Dar era într-un context suficient de amuzant încât să nu sperie. N-avea muzica aia de fond specifică🙂

        • nu doar Creanga are un apetit pentru Horror. de Ispirescu nu discutam? Fratii Grimm? copiilor le plac povestile de groaza, asa ca de fapt „consumatorul” e de vina🙂

          ca si adult viata e destul de infricosatoare uneori ca sa nu-ti mai trebuiasca asemenea stimuli. insa, ca si copil, cauti pericolul (benign) din povestile astea.

          • Problema fiicei mele: I-a înghițit lupul pe iezi sau i-a mestecat? Că dacă i-a înghițit, atunci pot ieși înapoi teferi, dar dacă i-a mestecat… atunci gata.

          • corect.

    • Da, ăsta-i un subiect demn de atenție.

      C.S. Lewis zice că poveștile nu-i traumatizează pe copii, ci îi pregătesc pentru momentul când, în viață, vor vedea confruntându-se forțele binelui cu ale răului. Citatul e mai amplu, dacă reușesc, o să-l postez cândva.

  3. cand ti se strica routerul de obicei este un numar redus de cauze, si un numar cam egal de rezolvari. cand ai probleme cu copilul nu poti sa aplici mereu metode generice (pe principiul „plange? lasa sa-si dezvolte plamanii”). cu maioneza e si mai simplu – acolo n-ai atat de multe cauze, si de multe ori solutia e aceeasi: faci alta.

    eu ma cam feresc de sfaturile „specialistilor in parenting” care-si pun pozele langa articole – mai toti tineri sub 30-35 de ani cu figuri relaxate si zambitoare. eu n-am decat un copil, si nici eu nici sotia nu mai suntem asa de relaxati si zambitori. cand te scoli la ore mici din noapte pentru ca plange, si apoi mai trebuie sa mergi si la servici, si sa faci treaba pe langa casa, nu arati ca unul din „specialistii” aia. plus, un specialist e cu adevarat asa dupa ce are experienta considerabila in domeniu. oamenii aia nu cred ca au crescut nici macar un copil (pana la 18 ani) in viata lor, doar daca nu l-au facut foarte devreme. a, daca vine cineva pe la 50 de ani, cu 2-3-4 copii sa dea sfaturi, atunci merita ascultat. eventual sa fie pe la 60 de ani si sa aiba si nepoti.

    tinereii astia cred ca au niste cursuri de psihologie si cam atat. problema e ca in psihologie, daca-ti place sa butonezi electronice si nu aprofundezi foarte tare, cazi in capcana „behaviorismului” (habar n-am cum se traduce in romana, eu am studiat psihologia in engleza) si in fetisizarea lui B.F. Skinner.
    https://en.wikipedia.org/wiki/B._F._Skinner

    spus mai simplu, incepi sa consideri oamenii ca pe niste masinarii mai complexe, dar totusi ca pe niste masinarii care vor reactiona identic si predictibil la stimuli. vrei un copil model? iata, urmeaza aceasta tehnica de „programare”. operand conditioning ftw!

    din pacate, pe langa faptul ca aceasta abordare a fost dovedita ca fiind gresita (plus, in psihologie nimic nu e batut in cuie; Freud nu mai e privit de mult ca un cercetator bun, in ciuda a ceea ce crede publicul larg), mai duce si la o mutilare si falsificare a mediului in care traieste familia. daca ne uitam mai la vesti si nord, vedem clar care este evolutia acestor sisteme de „parenting” (parca-i un fel de sport): crestinismul e inlocuit de ateismul stiintific (pentru ca toata umanitatea, naturaletea si spontaneitatea din familie sunt inlaturate in favoarea „metodelor stiintifice” de a ne comporta), si apoi, in locul lasat gol pe plan spiritual, isi face loc incet incet islamul. pentru ca e rusinos sa te intorci de unde ai plecat, ar insemna recunoasterea esecului.

    eu inca imi aduc aminte cand eram copil si maica-mea a aruncat cu lingura dupa una din surorile mele, pentru ca nu vroia sa manance. unii ar spune ca a fost abuz. eu zic ca a fost o amintire amuzanta. in noile metode de crestere a copiilor asa ceva este de neconceput. probabil totul s-ar fi rezolvat cu niste sedinte de consiliere. pentru un copil de 2-3 ani, sigur ar ajuta enorm niste explicatii mature pe tema „de ce e bine sa mananci cand e ora mesei”.

    • Mulțam de observații.

      Un termen pe care am uitat să-l pomenesc e „toxic”… O grămadă de lucruri sunt acum „toxice” pentru copii (și nu mă refer la substanțe sau obiecte). Bine că nu-i „toxică” lascivitatea și sexualizarea generalizată…

      • cum, aia e eliberatoare de inhibitii. nu era vorba ca prin suedia sa se faca educatie sexuala de la gradinita, sa-i invete pe copii ca ei trebuie sa aleaga daca sunt baietei sau fetite?

        deja ma enervez, pentru ca vad din ce in ce mai mult politica „omul nou”. din pacate virusul comunist inca infecteaza puternic europa si america, tocmai tarile care n-au cunoscut pe peilea lor acest sistem. in america e mai slab, dar in vestul europei e prea puternic ca sa nu observi.

        • Omul nou e plin de contradicții ridicole și năucitoare. Dar calitatea lui cea mai mare e că se crede „nou”, un fel de exemplar evoluat, calitativ diferit de cele anterioare lui.

          • „are un cromozom in plus”, ca sa citez o gluma de pe internet.

  4. […] Manual de utilizare, funcționare și întreținere a copilului […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: