Manual de utilizare, funcționare și întreținere a copilului

(sursa)
(sursa)

Ori de câte ori aud, văd, citesc ceva legat de educația copiilor, ciulesc urechile. Nu atâta pentru că aș spera să descopăr cine știe ce principii revoluționare, cât mai ales ca să înțeleg și eu care-i mersul lumii și cum este educată generația de mâine. Mai am și interes „profesional”, din perioada – scurtă, dar interesantă – când predam la clasă.

Ce mă surprinde în tonul și atitudinea acestor discursuri și articole este înaltul grad de tehnicizare și jargonul care te lovește ca o măciucă ezoterică drept în cunoștințele de limba română pe care aveai impresia că le deții. Important e însă că tot te descurci până la urmă.

O adevărată obsesie, am remarcat, s-a dezvoltat în jurul ideii de abuz. Cea mai mare teamă, se pare, e aceea că un copil ar putea fi abuzat. Iar abuzul nu e în primul rând de natură fizică, ci mai ales de altă natură: psihică, emoțională, verbală, comportamentală etc. În esență, orice ai face există riscul să-ți abuzezi copilul, iar el să dezvolte cine știe ce traume iremediabile.

În strânsă corelație cu obsesia anterioară este și ideea că orice enervare, orice ridicare a tonului, orice manifestare ceva mai autoritară este dăunătoare. Recent un așa-zis psiholog susținea că copilul n-ar trebui „expus” la așa ceva.

Mi se pare – și se prea poate să greșesc – că, din dorința de a preîntâmpina abuzurile adevărate (care, din nefericire, există!), s-a ajuns într-o extremă care propune efectiv o existență neconflictuală, suavă, într-o atmosferă de o seninătate ternă și netulburată. Aproape tâmpă… O imposibilitate, dacă mă întrebați pe mine. O falsicare nefericită a realității.

Copilul, pasămite, nu trebuie să vadă oameni nervoși și nici cum își gestionează ei tumultul afectiv, crizele, nemulțumirile, frustrările, ci trebuie mințiți că toate astea nu există. Fiindcă, dacă nu îi afectează și dacă nu le văd întâmplându-se inclusiv în fața lor și în relația cu ei, de unde ar putea ști ce sunt și cum se rezolvă astfel de impasuri? Lasă că face școala cu ei ore de „managementul conflictului”. Noi să-i trimitem la școală cât mai sereni posibil…

Am făcut doar o scurtă incursiune în ceea ce îmi pare mie a fi gogomănia educației actuale – dacă cineva chiar i-ar lua în serios pe „experții” ăștia. Revin la „manualul” din titlu.Citește mai mult »