Marea Trimitere se suspendă. Din lipsă de fonduri

(Marea trimitere - sursa)
(Marea trimitere – sursa)

Pentru evanghelici în general, dar și pentru baptiști în particular, „Marea Trimitere” se scrie cu majusculă. Este o poruncă-testament a lui Isus care adesea e socotită mai importantă decât, să zicem, rugăciunea finală din Ioan 17.

Marea Trimitere – pentru cei nefamiliarizați cu jargonul – poate fi găsită în Matei 28:18-20 și sună cam așa „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Chiar și baptiștii care nu au fost efectiv misionari vreodată țin la mare preț această poruncă și încearcă, în diverse forme, să-i dea curs. În orice caz, o consideră inevitabilă și obligatorie pentru orice creștin. Ba chiar e folosită în diverse confruntări ca prilej de reproș la adresa confesiunilor care par să n-o pună în centrul acțiunilor lor.

Vine, așadar, ca o surpriză tragi-comică vestea că cea mai mare organizație baptistă din lume, Convenția Baptistă de Sud, trebuie să reducă numărul de misionari… pe considerente bugetare.

E oarecum comic pentru că acesta este obiectivul lor principal declarat. Tristă ironie, exact în momentul în care pare să fie mai mare nevoie de misionari creștini, organizația fanion a baptismului american conservator face un pas înapoi, Marea Trimitere devenind… mai mică, după buget. Citește mai mult »