Pro și contra abstinenței

By Bibleknowledge  (sursa)
By Bibleknowledge (sursa)

Eu sunt pentru abstinență. Dar mi se pare important ce înțelegem și cum vorbim despre abstinență în contextul în care ne aflăm.

Terminologia

Lipsa de informare nu înseamnă abstinență. Refuzul oricărei forme de educație sexuală nu cred că-i face pe tineri abstinenți, ci naivi. Oricum, trebuie să-i închizi pe copii într-un glob de cristal (sau să te iluzionezi că poți face asta) ca să ai certitudinea că nu se vor „informa” din folclorul urban.

Naivitatea și ignoranța costă foarte mult, atunci când omul este prins în vârtejul realității și, cu totul nepregătit, devine o victimă cvasi-inocentă a unor versați fără scrupule. Lipsa experienței de viață, dublată de informarea din „surse” neautorizate și de o eventuală revoltă a vârstei poate face ravagii în viața celor aflați în plină explozie hormonală și în calea mesajelor media sexualizate până la refuz.

Abstinența nu poate fi impusă ca normă. Dacă e impusă, atunci nu mai e abstinență, ci o interdicție, o lege. Din punctul meu de vedere, e absolut necesar să se știe că e cea mai sigură, cea mai sănătoasă, cea mai benefică „metodă contraceptivă”, dar rămâne, în societatea contemporană, doar o opțiune – fie că ne place, fie că nu. Regulile familiale sunt una (și asta e altă discuție), norma socială e altceva.

Abstinența nu e un motiv de fală, nici garanția pentru vreo binecuvântare specială obligatorie (cum se acreditează uneori ideea). Orgoliul abstinenței (recunosc că nu mă entuziasmează deloc paradele americane de profil!) nu face decât să înlocuiască un păcat potențial cu altul concret. Abstinența în sine nu merită un premiu de performanță, iar împlinirea într-o familie nu depinde de un singur aspect premarital – simplificările astea sunt păguboase. Chiar credeți în reușita unei familii dintre doi abstineți desăvârșiți, dar roși de invidii, orgolii, răutăți, dispreț, ură etc.?

Abstinența e bună la locul ei, are beneficiile ei pentru viitoarea familie, dar nu trebuie idolatrizată, nici transformată în criteriu unic al succesului unei viitoare căsnicii. E doar unul dintre criterii și doar una dintre numeroase alte virtuți ce merită cultivate. E un exercițiu benefic și necesar, însă izolarea ei de restul conduitei persoanei o reduce la o simplă chestiune sexuală (adică exact imaginea în oglindă a preocupării pentru „educația sexuală”).

Abstinența nu este o practică religioasă desuetă. Chiar dacă se face repede legătura între abstinență și morala mai restrictivă a creștinismului – pentru ca apoi să fie bagatelizată și persiflată -, o analiză onestă relevă altceva. Abstinența înseamnă refuzul angajării în activități cu conotații sexuale. Or, într-o societate atât de îmbibată de erotism, e o dovadă certă de voință puternică. De asemenea, poate fi un semn de respect pentru valoarea semenului.

Haideți să răsturnăm puțin raționamentul și să ne referim la opusul abstinenței care, în cazul fericit, ar fi, probabil, comportamentul sexual informat și responsabil. Ar trebui să fie absolut evident că, oricât ar fi de preacaut, un individ care are escapade amoroase (cu tot arsenalul de protecție aferent) riscă semnificativ mai mult să lase sau să dobândească sechele, să se aleagă cu o boală, să trebuiască să gestioneze o sarcină surpriză decât un abstinent. Fie și numai din aceste considerente, ideea de abstinență tot ar merita atenție și un tratament cinstit, nu șiretlicuri care s-o scoată din discuție în mod viclean.

Întrebarea „ce ne facem cu cei care nu se mai însoară până la 30 de ani?” e parșivă, fiindcă mută discuția într-o altă zonă. Întrebarea corectă ar trebui să evalueze virtuțile abstinenței, urmările ei, raportul dintre riscuri și beneficii. Abstinența poate fi în continuare o opțiune validă, dezirabilă, chiar dacă realitatea ne spune că este prea puțin viabilă în practică. A contesta abstinența pe motiv că e o opțiunea prea dificilă și nerealistă pentru tineri e ca și cum ai contesta valoarea omeniei pe motiv că e mai simplu să fii un ticălos.Citește mai mult »