Postat de: Teofil Stanciu | 08/06/2015

Copiii ca povară

Multă lume își dorește copii. Mamele din pricina instinctului lor matern, se spune. Tații… din alte pricini. Dar încă sunt destui cei care vor să aibă copii. Și, de obicei, e mare bucurie atunci când se naște un bebeluș.

Curând după aceea însă, realizezi că, oarecum neașteptat, copiii sunt o povară a societății. Cum spuneam și cu altă ocazie, maternitatea este privită ca un fel de ieșire din lume, ca o anomalie socială – unde normalitatea e să fii „productiv”.

Copiii sunt, din acest punct de vedere, un accident tolerat care asigură continuitatea pensiei. Dar, în scurt timp, societatea te dorește înapoi și are deja pregătite diverse instituții care să-ți preia „povara”.

Cel mai bine se vede dificultatea pe care o întâmpină societatea în gestionarea „poverilor” atunci când copiii ajung în școală și, după diverse programe, cu fel și fel de dascăli, în sisteme reformate și răs-reformate, trebuie ținuți ocupați preț de 6 ceasuri.

Structura societății noastre cere, întâi de toate și în mod imperativ, ca… „viitorul” să fie cazat în condiții corespunzătoare, supravegheat pentru a nu comite gesturi iremediabile, ținut ocupat cu ceva ce i-ar putea folosi sau nu în viitor.

Această necesitate se răsfrânge însă și asupra bisericilor, unde trebuie să fie… liniște. Există sala mama-și-copilul, un loc îngrădit cum se cuvine pentru ca eventualele scânceli și giumbușlucuri să nu tulbure „buna desfășurare” a programului.

E de-a dreptul o înaltă îndatorire duhovnicească să reușești să ții copiii în frâu, să nu-i lași liberi prin sală. Nu știu ce înțeleg ei din această atitudine. Și, ca să fiu puțin incisiv, nici nu cred că-i treaba mea să dau soluții celor care se simt deranjați de prezența unui copil agitat în biserică.

Dar nu pot să nu remarc că ideea cu aceste săli speciale și cu grupe de copii speciale (care nu sunt rele în sine, să ne înțelegem!) au și această trăsătură comună cu societatea seculară de care fugim rupând pământul: copiii se cer întreținuți sau supravegheați undeva câtă vreme oamenii mari se ocupă de lucruri foarte serioase. Ei devin și aici, se pare, piedici în calea unor îndeletniciri cu adevărat importante.

Și în biserică, mamele trebuie să stea într-o zonă de „carantină”, până ce copiii sunt suficient încât să nu mai depindă de ele, ci sunt preluați de către „sistem”, iar doamnele pot reveni la rolurile lor respectabile.

Insist ca să fie clar: multe lucruri bune se pot întâmpla la grupele de copii; de asemenea, sălile speciale își pot avea funcția lor benefică pentru comunitate. Ce vreau să scot în evidență este asemănarea dintre practicile sociale și cele din biserică.

Nu știu ce mesaj recepționează copiii ca urmare a acestor aranjamente, fiindcă nu sunt psiholog. Dar este cert că toate acestea transmit un mesaj implicit. Societatea și biserica îi vor într-un anume fel, într-un anume loc și în anumiți parametri. Surpinzător de similari!

După câte se vede (nu neapărat din ce spun eu în acest text), lupta cu spiritul vremii este mult mai dificilă și nu e suficient să decretezi că „nu lăsăm lumea în biserică”, fiindcă „lumea” reușește să fie prezentă fără prea mari eforturi. Iar separările sforăitoare au mereu darul de a stârni orgolii și de a institui false certitudini pe sub care se strecoară diverse alte năravuri care trec neobservate din pricina banalității lor crase.


Responses

  1. Înainte era curtea bisericii.
    Acum ajungem însă ca în „Cavernele de oţel”. Dacă vreo albinuţă înţeapă copilaşul? Dacă cutzu are microbi? Dacă îşi scrâteşte piciorul?

    Şi în fond nu puneţi întrebarea finală! Cine doreşte aceste lucruri? Societatea vrea să ne înregimenteze sau noi dorim să ne vindem libertatea?

    • Dostoievski spune că cea mai arzătoare dorință a omului e să găsească cui să se închine.

      • 😉. Bine a zis!

        Doream să vă scriu că m-a impresionat poza copiilor pe care aţi postat-o.

  2. Ne dorim atat de mult disciplina si ordinea in cadrul serviciilor de cult, incat calcam in picioare orice altceva. Invitasem o prietena la biserica, a venit cu copilul, care e hiperactiv; le-am gasit un loc in fata, ca numai acolo s-a putut, iar eu eram implicata la inchinare. Dupa cateva intrebar in-ne-soapta ale copilului, o doamna deranjata a luat-o la rost pe mama ca nu a mers in camera mama si copilul. Mamica a iesit cu copilul in curtea bisericii… si a luat-o spre casa. La final n-am mai gasit-o nicaieri. Inutil sa spun ca a fost ultima data cand a pasit intr-o biserica.

  3. „asemanarea dintre practicile sociale si cele din biserica”… a fost altadata altfel? aceste practicii ne influnteaza modul de a gandii, doctrinele, modul de a interpreta Scriptura… plecarea generatiei viitoare din biserica… cel care incearca sa schimbe cursul se confrunta cu opozitia majoritatii cum s a confruntat Ioan Gura de Aur… confruntarea are rol de jertfa si sfintire…

    • Înțeleg că întrebarea dumneavoastră este retorică. Eu nu instig împotriva bisericii (nici măcar a instituției bisericii), ci atrag atenția asupra unui risc. Nu știu cum stă treaba cu opoziția, fiindcă n-am studiat-o sistematic.

      • intrarea in detalii conduce la scrierea unei lucrarii… ajungem la dispute dogmatice care tin de veacuri … ispasire… biruintai …credinta estica si cea apuseana… scolastica… mistica…arminianism… calvinism… sunt doua veacuri actual si viitor… afirmarea de sine … lepadarea de sine… trairea in fire… rastignirea firii… Domnul vede in mamona singurul sau rival… fiecare confesiune are talmudul ei… am fost in diferite adunarii…in unele copii stau cu parintii in altele stau in clase de de lectii duminicale… efectul venirii la adunare a copiilor este acelasi …chiar daca il explica diferit fiecare adunare isi alege modul de participare la serviciul divin tinand cont de credinciosii care o frecventeaza si de confortul ei… am fost 7ani profesor cu norma intreaga si diriginte la un liceu teologic, am avut elevi penticostali baptisti, crestini dupa evaghelie carismatici, ortodocsi… totii aveau acelasi mod de a privii viata, acelasi comporament, acelasi mod de gandire , aceasi scara de valorii, acelasi probleme care tineau de varsta… diferenta dintre ei tinea de multe ori de diferenta sociala a parintilor sau de cate ore stateau in fata calculatorului …timpul in care traim are un impact mai puternic de cat doctrina sau modul de lauda si inchinare.

        • Dacă nu sunt absolut sterile și inventate, toate aceste dispute s-ar putea să se nască dintr-o nevoie autentică. De ce le-am evita doar pentru că ne pot conduce la cine știe ce complicații? Până una-alta, inclusiv credința ne-o exprimăm tot în cuvinte. Iar cuvintele acelea trebuie să fie potrivite. Teologia nu e o îndeletnicire inutilă. Până și pe vremea lui Isus se făcea școală rabinică și Isus n-a contestat nicăieri asta, ci doar unele dintre rezultate. Pavel a fost teolog de mare rafinament. Ioan a fost un mistic.

  4. „Curând după aceea însă, realizezi că, oarecum neașteptat, copiii sunt o povară a societății. Cum spuneam și cu altă ocazie, maternitatea este privită ca un fel de ieșire din lume, ca o anomalie socială – unde normalitatea e să fii „productiv”.

    Copiii sunt, din acest punct de vedere, un accident tolerat care asigură continuitatea pensiei. Dar, în scurt timp, societatea te dorește înapoi și are deja pregătite diverse instituții care să-ți preia „povara”.”

    ai nevoie de un anturaj nou.

    • Detalii, please!

      • intr-o mare masura fiecare defineste „societatea” si „lumea” ca o suma a impresiilor asupra oamenilor cu care intra in contact. normalitatea comportamentelor sociale cred ca este un lucru relativ la ce fac cunoscutii nostri. sunt exemple pozitive si negative, care incep cu „toata lumea…”. daca stai sa analizezi, de exemplu, zicalele „toti romanii fura” sau „toti barbatii isi inseala nevestele” sunt sigur ca poti sa le demontezi foarte usor.

        acum revenim la ce am citat eu: tu spui ca „societatea” priveste copiii ca pe un accident, o povara, o anomalie. ei, bine, in experienta mea (limitata, pentru ca nu am un anturaj foarte larg) copiii sunt o bucurie, o comoara. deci societatea in care traiesc eu pare diferita de societatea in care traiesti tu. cum vad ca ideile astea negative se repeta pe blogul tau, trag concluzia ca, prin prisma anturajului tau, asta resimti tu din partea societatii. deci, cred ca ti-ar trebui un anturaj care sa pretuiasca copiii, nu sa-i priveasca ca pe o povara.

        asta, desigur, daca postarea asta a fost scrisa in urma unor experiente personale. daca e bazata pe discutii cu alte persoane, atunci acele persoane au nevoie de alt anturaj.

        nu sunt un sustinator al „gandirii pozitive” sau al ideii ca fiecare om are neconditionat dreptate in alegerile sale. daca ai 10 copii, lucrezi cu minim pe economie, sotia e casnica si reusesti sa traiesti doar din ajutorul rudelor, atunci inca 1 sau 2 copii cred ca nu sunt o idee buna. insa mi se pare cea mai mare tampenie sa descurajezi maternitatea in numele unei egalitati prost intelese.

        in Romania, statul da pana la 2 ani de concediu de ingrijire a copilului. privatii nu dau atat. avand in vedere ce vedem in tarile vestului care au politici similare (natalitatea scazuta este „rezolvata” prin imigratie, nu prin ajutarea mamelor) cred ca ar trebui ca sustinerea natalitatii sa fie un obiectiv de siguranta nationala. si asta inseamna atat ajutoare concrete (concedii, alocatii, etc.) cat si politici de comunicare. adica sa le mai dea cineva peste ceafa celor care imping cu tot dinadinsul tinerele sa munceasca pe rupte si sa amane facerea copiilor pana dupa 30-35 de ani. la fel cum se poate descuraja fumatul se poate incuraja si nasterea unui copil inainte de 30 de ani.

        ca o chestie oarecum legata de subiect, ai citit articolul asta?
        http://adevarul.ro/news/societate/Iti-permiti-copilp-sterilizarea-psihologica-zilele-noastre-1_5576c250cfbe376e35171737/index.html

        • Încep cu sfârșitul. N-am citit articolu, dar o să-l încerc, deși m-a îndepărtat titlul oleacă…

          Mergând la ideea de bază a comentariului, admit și eu că în multe familii am văzut bucurie (chiar și spuneam asta în articol), ce evidențiez însă e că, prin felul în care folosește cuvintele (deci purtătoarele ideilor), prin felul în care concepe rolul social al mamei, prin atitudinea implicită față de maternitate, societatea mai degrabă „tolerează” ideea de a avea copii. Și repede ei devin „probleme”, căci grădinițile sunt scumpe, școlile au mari dificultăți (de tot soiul) etc.

          Nu mă gândesc în primul rând la o susținere din partea statului (deși asta ar putea să ajute), cât pur și simplu încerc să citesc indiciile pe care societatea le transmite mamelor. Iar ceea ce avem azi s-a construit în timp.

  5. […] audă un copil agitat în biserică. În orice caz, comunitatea ca atare este, nu de puține ori, cel mai puternic factor de presiune care obligă cumva părinții „să ia măsuri”. Altfel, mereu se întorc spre locul unde stau turbulenții priviri aspre și frunți […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: