Povestind despre Ferenc Visky

Imagine preluată de pe pagina de FB  dedicată lui Ferenc Visky
Imagine preluată de pe pagina de FB dedicată lui Ferenc Visky

E dificil să redai în cuvinte o atmosferă, să o recreezi în așa fel încât să-l poți transpune pe cititor în ambianța pe care vrei s-o lași să transpară prin (sau în ciuda a) ceea ce spui. La „seara memorială” Ferenc Visky a fost așa (fiind unul dintre cei pregătiți să ia cuvântul, nu mă pot transpune în pielea unui privitor detașat)…

S-a strâns un grup de oameni foarte eterogen, cu destui bătrâni, cu cunoscuți despre care habar nu am cum au aflat despre eveniment și, pentru ca lucrurile să fie cât mai pline de suspans, îi vedeam pentru prima oară pe doi dintre vorbitori: Francisc Visky jr. (fiul cel mare al lui Ferenc Visky) și Istvan Visky jr. (primul dintre cei 25 de nepoți ai lui Visky și preot reformat în Oșorhei). Doar prezența lui Laci Köteles la „prezidiu” făcea ca atmosfera să fie puțin mai familiară.

Cu toate acestea, nu înstrăinarea (printre atâția necunoscuți), ci noutatea a fost dominanta serii. Istvan mărturisea că e o premieră și pentru ei: o seară de-asta cu români și maghiari de confesiuni diferite discutând despre cel care a fost deținutul politic, autorul și omul Ferenc Visky.

La ora 18:30, când ar fi trebuit să înceapă întâlnirea, scaunele nu erau încă toate ocupate, dar numai pentru ca vreo câteva minute mai târziu să vezi oamenii căutând de zor pe unde să se așeze (unii au preferat să rămână în picioare).

Mai întâi a rulat un filmuleț foarte scurt (vreo 8 minute) cu imagini din viața lui Ferenc Visky, întrerupte de citate biblice, totul pe fundalul piesei – bine aleasă – „Conversation with Father”, de Zbigniew Preisner.

Primul care a vorbit a fost Francisc Visky jr. Cu umor, cu vervă, cu elocvență. A evocat figura soțului, a tatălui, a „politicianului”, a predicatorului (a „robului și slujitorului” Evangheliei – ca să-l citez). Din cuvintele sale și de dincolo de ele se detașa amprenta memorabilă, admirabilă lăsată de Visky în amintirea copiilor săi: omul liturgic, predicatorul smerit și truditor (când se pregătea) și transfigurat (când ajungea în amvon), generos până peste puteri, tatăl ferm și iubitor, ritualurile familiei girate de tatăl, omul pentru care da și nu erau angajamente ferme, dar care era suficient de „flexibil” ca să semneze la Securitate angajamente că nu va mai predica, nu va mai ține studii biblice, nu va mai păstori etc., pe care însă evident că le încălca de a doua zi.

Citește mai mult »

Biserică vs. spital și școală

Domeniu public (sursa)
Domeniu public (sursa)

Scuzați expresia, dar ce logica lu’ peşte prăjit e asta? Cine ar vrea să aibă la fel de multe spitale într-o localitate precum biserici? Cine ar vrea spitale la sate? Cu ce doctori?

În dreptul școlii, chiar nu se ştie sau nu ne interesează că numărul copiilor e în scădere (sporul natural în România e negativ, deci mor mai mulţi decât se nasc) şi multe şcoli caută cu disperare soluţii să atragă copii, iar altele sunt comasate, pentru că nu mai ating cifrele minime pentru a forma clase.

Dacă tot e să ne revoltăm, atunci de ce facem diferențieri între BOR și alte confesiuni? La alte culte creştine chiar nu se foloseşte manipularea pentru a strânge bani de construcţii? Alte culte creştine nu construiesc biserici mult supradimensionate „prin credinţă”, care să se umplă într-un viitor incert?

Că se întâmplă ca cineva scârbit de clericalism sau revoltat împotriva instituţiilor bisericeşti confundă palierele de discuţie, pot să înţeleg. Că unele reflectări din presă scot în evidență mai cu seamă luxul, opulenţa ca să stârnească reacţii în rândurile publicului, iarăşi se înţelege, fiindcă presa din asta trăieşte şi cu cât mai mare e scandalul, cu atât mai bine.

Dar de la cei ce se pretind creştini şi chiar îşi asumă nu doar spoiala exterioară, ci şi principiile fundamentale, cred că e justificat să pretindem să-şi facă oleacă de ordine în gândire. De dragul onestităţii, nu din alt motiv. Știu că pentru (neo)protestanți clădirea e (mai) facultativă, dar consecvența raționamentului ar trebuie să fie obligatorie.

Există trei discuţii separate care nu se poartă cu argumente senzaţionaliste şi alarmiste din presă sau de pe panouri ţinute galeş în braţe şi postate ulterior pe reţele de socializare. Una este despre starea sistemului de sănătate, afectată de subfinanţare, exodul medicilor, „reforme” ratate şi interese ce depăşesc cu mult orice ar putea pretinde BOR de la stat.Citește mai mult »

Sound of Silence

Ce-o fi vrut să spună poetul?

Hello darkness, my old friend
I’ve come to talk with you again
Because a vision softly creeping
Left its seeds while I was sleeping
And the vision that was planted in my brain
Still remains
Within the sound of silence

In restless dreams I walked alone
Narrow streets of cobblestone
‘Neath the halo of a street lamp
I turned my collar to the cold and damp
When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
That split the night
And touched the sound of silence

And in the naked light I saw
Ten thousand people maybe more
People talking without speaking
People hearing without listening
People writing songs that voices never shared
No one dared
Disturb the sound of silence

„Fools,” said I, „you do not know
Silence like a cancer grows
Hear my words that I might teach you
Take my arms that I might reach you”
But my words like silent raindrops fell
And echoed in the wells of silence

And the people bowed and prayed
To the neon god they made
And the sign flashed out its warning
In the words that it was forming
And the sign said „The words of the prophets are written on the subway walls
And tenement halls
And whispered in the sound of silence”

Morala mămicilor minore și morala lui Peter Singer

Photo by Joel Travis Sage: http://www.joelsage.com/ (Folosită cu permisiune)
Photo by Joel Travis Sage: http://www.joelsage.com/ (Folosită cu permisiune)

Reacțiile iscate zilele acestea de deciza Universității din București de a acorda distincția „Doctor Honoris Causa” lui Peter Singer mi-au adus aminte de un reportaj la Radio România Actualități, în care era discutată problema mămicilor minore.

Una dintre aceste mămici (cred că avea 16 sau 17 ani) a fost întrebată de ce nu a „întrerupt sarcina” – sintagmă tehnică ce evită elegant orice implicații etice. Fata a dat un răspuns foarte interesant: „E un păcat să omori un copil!”

Experții consultați discutau despre o „problemă” (și cu siguranță, o mamă minoră – cel mai adesea abandonată de către tatăl copilului – ridică chiar mai multe probleme). Dar fata, care deja călcase strâmb și, în termenii ei, săvârșise un păcat, discută despre o „viață” și nu mai vrea să adauge încă un păcat la cel deja comis.

N-am să mut totuși discuția pe teren religios, fiindcă ajungem la credințe și concepții de viață care pot fi schimbate numai prin metanoia, nu prin persuasiune. Rămân însă într-o zonă a firescului, a naturalului și a bunului-simț… biologic, dacă acceptăm convențional o asemenea formulare.

Dacă excludem ideile religioase din discuție, rămâne totuși evidența faptului că mama minoră a procedat ca un „animal” care lasă lucrurile să-și urmeze parcursul lor firesc. Această mamă din accident a căutat pe urmă un motiv să nu avorteze, în ciuda faptului că ar fi fost poate în interesul ei să „întrerupă sarcina”.Citește mai mult »

12 ani de sclavie – o poveste neizbutită cinematografic

Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) - Solomon Northup (1855) (Sursa)
Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) – Solomon Northup (1855) (Sursa)

Am ajuns să văd și eu filmul 12 ani de sclavie. Impresionant sub aspect biografic, destul de subțirel ca realizare cinematografică. Adesea monoton, iar uneori aproape caricatural.

Ca să stabilesc foarte clar de la început, cred că drama trăită de Solomon Northup și alți negri din acea epocă tulbure a fost una cruntă, nemeritată și greu de îndurat. N-aș avea tupeul să bagatelizez suferința unor semeni care cel mai adesea purtau o singură vină: culoarea pielii nu era cea potrivită.

Nu știu ce intenții au avut autorii filmului, dar mi se pare că n-au făcut decât să prezinte niște albi mai degrabă caricaturizați care îi chinuiau pe niște negri tipologizați: negrul cult și abil, negresa-amantă neoficială, negresa-întreținută, negrul-prost și violent și negrul-gloată.

Din punctul meu de vedere, dincolo de evocarea unei biografii tulburătoare, filmul nu prea reușește să facă dreptate nici nedreptățitului, nici călăului.

Ar fi fost mai interesant dacă se intra ceva mai adânc și în psihologia sclavului, și în cea a proprietarului de plantații. Există niște sugestii în film, dar se opresc suficient de repede încât să nu poată contura o imagine nuanțată și credibilă.

Dacă din acest film ar trebui să deducem doar vinovăția albilor în general și asocierea lor indisolubilă cu credința creștină, atunci probabil că merge și așa cum e. Dacă însă am dori să vedem și felul în care comercianții de sclavi și proprietarii își împăcau credința cu înrobirea semenilor, atunci pare destul de superficial ceea ce spune filmul prin gura unui personaj alb aproape dement – de care ar râde și găinile –, dar care este pus responsabil cu teologia filmului.Citește mai mult »

Cum descifrăm un mesaj (1) – „Realitatea” iehovistă

realitatea iehovista

Am văzut recent pe tarabele iehoviste de prin oraș un titlu care mi-a atras atenția: Ce ne învață în realitate Biblia? (sublinierea le aparține). Acest titlu se pretează foarte bine, după părerea mea, unei analize folositoare pentru interacțiunea cu diverse tipuri de mesaje livrate zilnic prin diferite canale. Am făsut exercițiul în primul rând pentru mine și l-am găsit suficient de interesant ca să-l dau mai departe.

În primul rând, ce atrage atenția e titlul de știre cu iz senzaționalist. Are câte ceva (deși într-o formă discretă, atenuată) din ideea știrilor gen: 10 lucruri pe care nu le știai despre… Sau: adevărul despre…

Pe urmă, să vedem ce ne spune. Mai întâi ne spune că există, probabil, în circulație niște învățături pe care Biblia nu le susține. Deci, implicit, că există cineva (încă nu știm cine) care vehiculează falsuri și mistificări sau, cel puțin, inexactități (ideile nu circulă ele fără niște capete în care să se cuibărească). Fiindcă, nu-i așa?, dacă deja știa toată lumea ce ne învață în realitate Biblia, această broșurică nu mai era deloc necesară.

După aceea, există sugestia că cei care au gândit această carte au discernământul și autoritatea să stabilească și ce spune Biblia și cine sunt interpreții ei autorizați. Se instituie astfel ca standard și ca instanță pentru toate celelalte posibile interpretări care, chipurile, nu țin cont de ceea ce spune Biblia în realitate.

Același insinuant „în realitate” îți sugerează că tot ceea ce credeai că știi s-ar putea să fie eronat. Dar, totodată, ți se oferă și posibilitatea – foarte la îndemână – să devii un inițiat, un cunoscător al dreptelor învățături din Cartea Sfântă. Așadar, ai șansa să ieși din ignoranță și să ajungi să cunoști adevărul.

Pe lângă cele deja enumerate, acest titlu are și pretenții apologetice. Apărarea adevărului biblic este, după cum se știe, un demers apologetic. Se reiterează ideea implicită că adevărul biblic fie a fost deformat fi, cine știe?, ascuns de către cititori. Timp îndelungat, am putea adăuga, dacă mai știm și oleacă de istorie.

Odată aceste date acumulate, se ridică totuși și niște întrebări – legitime, cred eu. Citește mai mult »