Detoxifierea de Eminescu e benefică pentru… Eminescu

Mihai Eminescu (sursa)
Mihai Eminescu (sursa)

Îmi amintesc și acum cu strângere de inimă că, în clasa a X-a, am studiat un trimestru întreg numai Eminescu. E impropriu spus că „am studiat”. După ce se citea poezia (că mai ales poezii aveam în programă: Floare albastră, Dorință, Revedere, Scrisoarea III, Scrisoarea I, Luceafărul, Sara pe deal, Glossă etc.), profesoara noastră de modă veche – altfel o doamnă foarte de treabă – ne întreba și pe noi ce părere avem.

După cea lua la cunoștință care e părerea noastră, bineînțeles că ne dicta clasicele comentarii de la care făceam febră musculară la antebraț. Iar comentariile respective trebuiau ținute minte măcar până la teză. Nenorocirea făcea că, nereușind să țin pasul cu viteza cu care dicta doamna, mereu aveam găuri în comentarii și ideile nu se prea legau.

Din acest motiv, Eminescu a devenit repede o povară a adolescenței. Citam din el (că doar știam pe de rost fiecare poezie care se cerea la școală), dar numai pentru distracția noastră și, eventual, ca să ne tachinăm între colegi. Niciodată, cât am fost în liceu, nu am reușit cu adevărat să văd altceva în poezia lui Eminescu decât „materie”.

Ajuns la facultate, lucrurile s-au complicat. Acolo aveam bibliografii întregi pe acest „subiect”. Îmi mărturisesc nedumerirea și repulsia față de analizele unor eminescologi din care nu înțelegeam aproape nimic. Exprimări ultrasofisticate (de o prețiozitate căutată, dar greu de îndurat) transmiteau lucruri de neînțeles – probabil foarte interesante, cine știe?

Ai fi zis că acești critici și/sau teoreticieni se temeau ca nu cumva să se exprime prea accesibil, ca să nu fie socotiți incompetenți sau mai prejos decât alții. Îmi amintesc foarte precis o carte mare, cu copertă tare, cu pânză, din care ar fi trebuit să „produc” un referat. M-am dat bătut, fiindcă din primele pagini nu reușisem să înțeleg nimic sau, dacă înțelegeam ceva, mi se părea că sună mult prea banal în cuvintele mele obișnuite.

E drept că unele exprimări din astea pompoase aveau și un umor involuntar care te mai scotea din disperare.Citește mai mult »