Postat de: Teofil Stanciu | 12/01/2015

A fi sau a nu fi Charlie

M-am tot gândit în fel și chip zilele astea la atentatul din Franța, la cum se poate „citi” acest eveniment. Am urmărit discuții, am parcurs impresii și opinii. Multe, variate. E greu să-ți alegi tabăra, să te poziționezi. Să fie loc și de nuanțe sau nu acum? Atitudinile trebuie luate prompt sau ai timp să te gândești?

Am făcut păcatul să mă gândesc mai îndelung și e cam tardiv să vin cu o poziționare categorică. În acest timp însă, mi s-a făcut tot mai limpede ce opinii nu împărtășesc.

1. Mai cu seamă nu împărtășesc ideea că jurnaliștii „și-au căutat-o”, că au „provocat” și, în consecință, „i-a bătut Dumnezeu” de „dobitoci” ce sunt. Creștini ce erau aproape satisfăcuți de această moarte violentă și, după ce condamnă „metoda”, mai mai că jubilau că i-a ajuns pedeapsa pe ateii hulitori! Ei foloseau cuvintele alea puse în ghilimele.

Păi, bine, bă, creștinule, dar dacă era între acei hulitori fiu-tău, maică-ta, taică-tău, soră-ta, omul ăla drag ție, la care ții de te doare inima și pentru care te rogi de ani de zile să se „pocăiască”, fiindcă-i ateu? Cu aceeași satisfacția abia disimulată ai anunța pedeapsa lui Dumnezeu? Nu ți s-ar fi făcut inima mică încât să nu-ți mai vină să spui nimic? Nu te-ar fi încercat măcar pentru o clipă disperarea neagră care te copleșește când îți trece prin gând că s-ar putea să nu te mai întâlnești niciodată cu cel la care țineai?

Sau dacă tot vorbești despre pedeapsa lui Dumnezeu care i-ar fi ajuns tocmai pe hulitorii atei, nu simți acea ciudă cu care zici „bine ți-au făcut”, dar fără să crezi cu adevărat ce zici? Nu simți nevoia să cauți un ungher, să întorci capul și să plângi cu amar de neputință și durere? Musai să-ți arați rânjetul satisfăcut?

Poate ne explică specialiștii în jurisprudența divină de ce se pedepsesc cu moartea (fie de mâna jihadiștilor, fie de vreo calamitate) numai păcatele foarte vizibile (din New Orleans, Indonezia sau Paris)? De ce rămân nepedepsite imediat păcate mai discrete precum mândria, prostia, răutatea, simonia, impostura, lașitatea, ipocrizia, lipsa de compasiune față de oameni etc.?

E mai ofensat Dumnezeu de cei care păcătuiesc fără să creadă în existența lui decât cei care profită de poziția din biserici pentru a-și face mendrele, alungând oameni credincioși din comunități sau înstrăinându-i pe tineri în mod aproape iremediabil?

Înțeleg că unii simt nevoia să se delimiteze de acțiunile blasfematoare (și cred că e un gest legitim), dar nu înțeleg deloc nevoia de a rosti verdicte. Chiar nu li s-a întâmplat creștinilor ăstora să le moară cineva drag? Și când le-a murit, eu au făcut evaluări și au stabilit sentințe înainte să hotărască dacă morții lor merită să fie plânși sau ba? Sau ce ideologie dezumanizantă ne ademenește în miezul cucerniciei noastre?

2. Și dacă islamiștii ăștia sunt cumva „samaritenii” noștri de azi, cum se schimbă felul în care-i privim și înțelegem? De ce nu se renunță odată la retorica asta a fricii și a diabolizării? Poate că nu-s „samaritenii”, poate că-s „romanii”. Cu cultul lor pentru arme și pentru expansiune.

Cum se face că o ceată de creștini din primul veac nu se temea de ditamai imperiul? Cum se face că o sectă a iudaismului a contaminat o lume și a răsturnat cea mai mare forță a lumii de atunci în vreo 300 de ani?

Cum se face că acum rugăm frumos statul laic să ne apere de extremiști? De unde frica asta bolnavă că vin musulmanii și ne „cuceresc”? Nu-i oleacă ironic că cerem ajutorul unei „culturi a morții” ca să ne apere de o „religie a morții” (așa cum am auzit adesea că e socotit islamul)?

Nu cumva aveau creștinii de partea lor pe singurul Dumnezeu viu al universului și cele mai puternice arme cu care au cucerit barbarii Europei și nu numai? Iar când spun „arme”, sigur nu mă refer la pușcoacele pe care republicanii și creștinii care-i votează vor să le țină la îndemână în casele americanilor…

Mi se face deodată dor de tovarășii mei din adolescență care voiau să meargă misionari la canibali. M-am săturat de experți în islam care nu fac decât să construiască un zid al fricii după care să ne ascundem cu ajutorul culturii și al statului. Vreau să mai văd și naivi care s-ar arunca mâine în fața gloanțelor strigând „Isus te iubește!”. Sau nu mai sunt din ăștia?

Foarte rar am auzit în aceste zile pe cineva care să vadă islamul (cu toată violența sa intrinsecă sau extrinsecă) ca fiind un „câmp de misiune”, cum se spune în jargonul specific. Dar am auzit multe descrieri care nu m-au ajutat să înțeleg nimic în plus, ci doar să-mi alimentez spaimele, dorința de răzbunare, neliniștile, îngrijorările. Îmi amintesc gestul făcut din Papa Ioan Paul al II-lea, care și-a vizitat atentatorul și s-a rugat pentru el…

Mi se pare că e tardiv să mai spun dacă mă identific sau nu cu Charlie, dar știu sigur că, oricât de tardiv ar fi, spun că nu pot să mă fac judecătorul celor de la fițuica de umor. Până una-alta, în viziunea lor, ei făceau haz de o „ficțiune”, fiindcă nu credeau în existența lui Dumnezeu. Dar creștinii par dispuși să-și transforme Dumnezeul în care pretind că cred într-o caricatură care se teme de musulmani, care judecă numai păcate de imagine, care a uitat să-și iubească creația și și-a uitat propriile porunci.

Am ales să discut aceste variante de raportare la atentat nu pentru a-i judeca pe alții, ci pentru că tot ceea ce am criticat în acest text îmi vine mult mai la îndemână să fac eu însumi: să judec, să mă înspăimânt, să fiu arogant. Și mi se pare foarte dificil să fac altfel…


Responses

  1. Stii ce mi-e cel mai greu sa inteleg la unii care dau verdicte de genul, i-a pedepsit Dumnezeu? Ca sa afirmi asta trebuie sa ai aceleasi informatii pe care le are Dumnezeu despre TOATA viata victimelor, fapte+ginduri+atitudini.
    Spun asta pt ca a mai fost un mega derapaj legat de Cronica Circotasilor si in special de accidentul lui Huidu.

    • Și completarea e că Dumnezeu a avut nevoie să sacrifice niște nevinovați (dar „sigur vor fi făcut ei ceva”) ca să-l poată pedepsi exemplar pe Huidu.

    • despre ce derapaj este vorba? eu am vazut derapajul unori colegi de-ai sai de presa, in special in emisiunea organizata „pe genunchi” de catre Cristina Topescu, in care i se plangea de mila lui Huidu. mai ca n-au spus ca Loganul rosu l-a atras cu vre-un magnet spre el. asemenea comportamente nu au cum sa nu starneasca o reactie virulenta de partea opusa. mai ales ca vorbim despre un om asupra caruia plana o indoiala rezonabila ca mai era in stare sa conduca o masina, dupa accidentul ce-l lasase incapabil de a vorbi corect.

      daca e sa cautam „pedepse divine” mai degraba as identifica accidentul de ski decat cel de automobil.

      • Au fost voci „creștinești” care vorbeau de pedeapsa divină. Dar și dacă accidentul de schi ar fi luat ca eveniment „punitiv”, tot mai rămân întrebări: de ce el și nu celălalt (care se pare că scria mare parte din emisiune)? de ce nu televiziunea (care a continuat să producă emisiunea)? etc. etc.

        • pe mine personal Huidu incepuse sa ma calce rau pe nervi din cauza ipocriziei sale. pe de-o parte era un realizator radio-tv de succes (am aflat ulterior ca nu traia chiar modest), pe de alta parte emisiunile sale erau pline de nemultumire la adresa situatiei materiale si indemnuri la emigrare. incetasem de mult sa-i mai fac audienta.

          • Eu nu-l mai urmăream de ani de zile, unul dintre motive fiind acela că nu mă mai prindea genul lor de umor. Și că mă plictiseau „bebelușele” pe care trebuia să le rabzi între poante.

          • dupa o pauza de cativa ani am descoperit ca emisiunea stagnase la acelasi format, ce obosise vizibil. din pacate s-a continuat, chiar si dupa schimbarea totala a echipei (macar au disparut din personajele auxiliare), insa ma intreb cat timp va mai face audienta.
            Gainusa si-a facut o alta emisiune, tot la Prima, si tot pe acelasi format. asta arata nu numai ca televiziunea are niste puncte oarbe la capitolul umor (mie chiar imi placeau „Mondenii”, insa au cam stricat emisiunea cu vulgaritati si au anulat-o, in schimb Trasnitii merg bine in continuare), dar si echipa Gainusa-Huidu ori este limitata in potential, ori se teme sa inventeze ceva nou.

            de multe ori m-am intrebat care e rolul „bebeluselor”. adica, stiu care ar fi, dar mi se pare un raspuns trivial. poate mai e ceva ce nu inteleg eu.

      • Eu nu am spus ca Serban Huidu nu a fost vinovat, am spus ca mi se pare aiurea sa spui ca acel accident a fost o pedeapsa pt el din cauza emisiunii lui. Si pt victime ce a fost, tot o pedeapsa? Asta ar presupune ca autorul acelui articol stia si de viata pe care au avut-o victimele.

  2. Senatoarea PC, Cristiana Anghel, la B1 Tv:
    „Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, je ne suis pas Charlie (n.r. – Eu nu sunt Charlie). Să ataci ceea ce are cel de lângă tine mai sfânt nu este dovadă nici de curaj, nici de demnitate. Să pui în pericol viața concetățenilor tăi (au murit francezi care nu aveau nicio legătură cu respectivele așa-zise caricaturi) nu este expresia nici a curajului, nici a demnității, nici a patriotismului. Ci a orgoliului nemăsurat și a unei crase inconștiențe”.

    Jurnalistul român Cristian Tudor Popescu pentru gandul.info:
    „Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei
    Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. Cred cu tărie în libertatea noastră de expresie. Cred că nimeni nu poate şi nu trebuie să ne interzică nimic cu excepţia legii, bineînţeles, a încălcării Constituţiei. Nu cred că trebuie să vină cineva să ne impună nişte tabu-uri asupra unor subiecte, dar în acelaşi timp cred că trebuie să ne impunem noi nişte limite. Dacă nu ne impunem noi nişte limite, prin autoreglementare, care, din păcate, în România lipseşte cu desăvârşire, atunci libertatea noastră devine o libertate a haosului, o liberate a unei particule libere să se mişte brownian. Nu cred că dorim aşa ceva. Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliştii francezi au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ.
    Nu am văzut toate caricaturile, dar pe una dintre ele, care apare chiar pe copertă, scrie ‘Le Coran c’est de la merde’. După care urmează o poantă cu nişte gloanţe care trec printr-un Coran. Astă nu mai e umor, nu mai e satiră. Ştim cu toţii ce înseamnă ‘merde’ în limba franceză. Asta e o jignire premeditată, o provocare în ultimă instanţă adresată islamiştilor. Eu nu aş apăra ca liberate de expresie ceea ce au publicat jurnaliştii francezi şi conduita editorială a publicaţiei. Dar cu siguranţă, cei care au înţeles să răspundă cu gloanţe unui act de presă, fie el tabloid, nefericit, de prost gust, jignitor, trebuie cu siguranţă urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei”.

    Andrei Pleșu, la RFI:
    „Prin urmare, este un gest absolut incalificabil, cu efecte negative în toate direcţiile şi cred că asemenea situaţii trebuie judecate puţin mai rece şi mai obiectiv decât o facem de obicei, fie exagerând pe linia unei corectitudini politice sterpe, care devine periculoasă în asemenea cazuri, pentru că nu ideologic trebuie să judecăm noi aici, ci tehnic.
    (…) Ceea ce însă sunt sigur e că atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie şi de cultură şi de bună cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi”.

  3. nu inteleg scopul acestei postari. pana la urma sunteti sau nu „alaturi” de cei de la Charlie Hebdo?

    inteleg ca nu e crestineste sa te bucuri de necazul altui om, insa unii oameni sunt pur si simplu impietriti, si nu cred ca trebuie sa ne prefacem ca, cine stie, unul dintre noi i-ar fi putut evangheliza intr-o dupamiaza. si, da, cine si-o cauta cu lumanarea pana la urma o gaseste. ce-au facut ei este echivalentul plimbarii intr-o padure salbatica, noaptea, cu o bucata mare de carne cruda legata de gat, clamand sus si tare dreptul la libera circulatie.

    iata cum descrie situatia Ion Cristoiu: http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-11-ianuarie-2015-2/

    de remarcat ca se face referire la blasfemierea simbolurilor crestine. mai gasisem un articol in presa de saptamana trecuta care descria tot o asemenea caricatura legata de Sfanta Treime. am vazut si in Romania Libera cateva caricaturi, si erau de o vulgaritate excesiva.
    Dumnezeu isi iubeste creatia, dar exista limite ale rabdarii divine. nu subscriu la punctul de vedere hippie ce-l transforma pe Dumnezeu intr-un fel de iubitor neconditionat al omenirii, care e in stare sa inghita orice de la oricine.

    am avut si inca am colegi musulmani. intotdeauna m-am inteles foarte bine cu ei, si ne-am respectat reciproc. desigur, vorbesc despre oameni educati, muncitori, nu despre asistatii sociali care se inchid in enclave si au pretentia ca tara care i-a primit sa adopte obiceiurile tarii lor de bastina. am vazut un autocolant pe o masina in SUA, care spune asa: „America – love it or leave it”. de ce in Europa este in regula sa urasti tara care te tine in brate? si nu doar atat, dar se face ca nu vede problemele create de emigrantii musulmani, in timp ce ii pune la zid de fiecare data pe est europeni?

    parerea mea este ca nimeni nu este nevinovat in aceasta tragedie, si toti sunt de compatimit:
    – jurnalistii au cautat-o cu lumanarea, si din motive exhibitioniste si materiale, nu din dorinta unui act nobil („le Coran, c’est de la merde” nu este o propozitie care sa atraga atentia asupra situatiei femeilor sau a minoritatilor religioase in lumea musulmana). in plus, civilizatia cu care se lauda francezii ar trebui sa le impuna un respect pentru cultura altor popoare, chiar mai sarace material decat cel francez. se vede clar ca nu este asa. acum au murit, (impreuna cu oameni poate nevinovati), din niste motive de nimic. poate ar fi putut fi convinsi ca nu fac bine ceea ce fac, dar totusi vorbim de niste oameni maturi, ce ar fi trebuit sa inteleaga mai bine implicatiile actiunilor lor.
    – atacatorii au zis ca fac un bine, insa binele in logica teroristului religios este extrem de limitat in aplicare. din pacate este vorba despre niste oameni saraci cu duhul, manipulati de catre lideri religiosi care nu vor decat sa obtina putere. au murit si ei, dupa cum si-au dorit.
    – poporul francez, care s-a departat de Dumnezeu si s-a bucurat la mana de lucru ieftina venita din fostele colonii, acum e in stare de soc. si-au batut joc de oamenii astia, si acum se fac ca nu inteleg care e problema. si probabil ca asa va fi in continuare, pentru ca e mai usor sa dai din gura despre libertatea de expresie (chiar daca jignesti gratuit pe saracii planetei) decat sa pui mana si sa faci ordine in propria ograda. bineinteles ca orice incercare de a face ceva va fi intampinata de proteste si acuzatii de discriminare si rasism, insa ce-ar fi daca, odata plecat un francez sa lupte in ISIS, nu i s-ar mai permite intoarcerea acasa? ce-ar fi daca franta ar lua decizii morale si nu mercantile, si nu ar mai furniza arme Rusiei lui Putin? ce-ar fi daca ar mai ingradi accesul la armele de foc – de ce aveau astia 2 Kalasnikoave? nu vorbim despre cutite de macelarie, ci despre niste arme de razboi in mainile unor cunoscuti teroristi, unul dintre ei si fost puscarias. guvernul francez, ales liber de catre poporul francez, da dovada de o lipsa de viziune foarte ingrijoratoare.

    • Scopul postării e să spună că oamenii sunt mai importanți decât părerea noastră despre ei, decât părerea noastră despre ideologiile lor, decât interpretarea pe care o dăm noi evenimentelor. Tocmai pentru că nu nimeni nevinovat aici, nu cred că e just să spunem noi pe cine și cum a judecat Dumnezeu. E riscant să-i smulgem această prerogativă pe care și-o rezervă în mod explicit.

      În rest, sunt de acord că existe multe fațete ale chestiunii. Putem discuta și despre limitele libertății de exprimare și despre consecințele politicilor coloniale, și despre evacuarea creștinismului din cultură și despre radicalizarea islamică. Toate sunt subiecte legitime, dar primul pas mi se pare a fi acela de a înțelege că, dincolo de toate astea, vorbim despre oameni vii, care puteam fi noi (și de o parte și de alta), dacă ne nășteam în alt context, dacă aveam alte date biografice sau un alt parcurs în evoluția/involuția persoanlă. E un exercițiu de empatie cu oamenii.

  4. Reblogged this on BLOGUL UNEI BUNICI.

  5. Întru totul de acord cu cele scrise în articol. Comentariile însă îmi aduc în faţa ochilor imaginea căţelului ce aleargă după propria coadă.
    Dacă fiecare individ în parte ar accepta că „Dumnezeu este Judecatorul si El va decide cand va pedepsi sau rasplati”, nu ar mai exista crimă. În acest caz nu ar fi nevoie de nici o îngrădire a liberei exprimări, nici măcar de „autoreglementare”.
    Dacă principiul de mai sus ar fi acceptat unanim la nivel de comunitate, poate s-ar comite crime (majoritatea pasionale cred) dar nu am fi avut parte de orori de genul celei din Franţa, 11 septembrie sau de genul celor petrecute în timpul cruciadelor şi a inchiziţiei. Într-un astfel de scenariu CTP, Andrei Pleşu şi maestrul Cristoiu ar avea perfectă dreptate în privinţa libertăţii de exprimare. Nu e bine ca un individ să poată jigni o întreagă comunitate călcând în picioare principiile ce o încheagă .
    Din păcate însă, Lui Dumnezeu nu îi sunt recunoscute unanim prerogativele din fişa postului. Astfel, îngrădirea libertăţii de exprimare există şi se va accentua. Aceasta (îngrădirea) nu este scopul principal al uneia dintre părţi. Este ţintă vizată de toate taberele. Diferă doar modalitatea prin care vor s-o obţină. Şi libertatea de mişcare îi enervează deopotrivă.
    Religia nu are nici un rol în acest conflict, biserica da. Foarte adevărat însă că mulţi dintre noi nu suntem capabili să facem diferenţa dintre cele două şi în consecinţă putem fi lesne convinşi că pOPA/iMAMU’/rABINU’ e mai mare în grad ca Dumnezeu sau cel puţin mai real şi mai apt ca noi să îi citească gândurile şi să ne transmită ordinele. Ordine divine ce trebuie să le executăm noi. Întocmai .
    Ne îndreptăm (să dea Dumnezeu să greşesc) cu paşi repezi spre al treilea război mondial. Ca toate celelalte şi acesta va fi un război al politicului. Noi vom fi doar cei ce trag cu flinta şi ne vom ucide unii pe alţii. Evident, la final unii dintre noi vom fi numiţi eroi iar ceilalţi criminali.
    Eu cred că şansa noastră, a celor ce blogărim, muncim şi când ne cheamă ăIA tragem cu flinta, ar fi să transformăm acest război într-o revoluţie. Să le furăm oamenilor politici războiul aşa cum ne-au confiscat ei revoluţiile. De mulţi suntem mulţi, totul e să nu fim chiar aşa de proşti.
    Aşa că, dă Doamne francezului, arabului, rusului şi… nu te zgârci Doamne, dă-le la toţi, chiar şi românilor, mintea aia de pe urmă. Şi fereşte-i Doamne de patrioţii care îi duc la luptă în numele păcii şi de popa ce le pune sabia în mână în numele Tău. Si lasă-i Doamne să zică tot ce le trece prin minte, că numai aşa putem cunoaşte şi noi ce le zboară prin mansardă.
    P.S. Doamne, că tot am pomenit de români, de se poate lasă-i să cumpere cartele fără buletin şi să se înjure la telefon fără să fie ascultaţi.

    • Nu știu cât de mult influențează liderul religios și cât ne dorim să auzim anumite lucruri spuse de către el. E adevărat că la vârste fragede anumite idei se împlântă ușor și aproape definitiv în minte. Dar uneori comunitatea așteaptă ca liderul să fie agresiv. E o circularitate aici.

      Cât despre război, om vedea. Eu nu am mai multă simpatie nici pentru revoluții, fiindcă mereu au ajuns în frunte niște indivizi care simțeau că au datoria să impună adevărul LOR cu orice preț. Mă gândesc și la revoluția noastră (că sigur a fost și un pic de revoluție autentică), și la cea franceză, dar și la Cromwell, de pildă.

  6. S-a vorbit adesea de libertatea de expresie in ultimele zile dar n-am citit o definitie clara a acesteia. Blastfemia, hula, bascalia ieftina pot fi permise intr-un spatiu public sau nu ? Daca pentru un credincios divinitatea la care se inchina conteaza la fel de mult (poate chiar mai mult) precum parintii sai atunci cum stam cu injuratura de mama ? O acceptam sau nu din moment ce consideram blastfemia drept la libera exprimare, semn de ,,civilizatie” s.a.

    Pe de alta parte, un bun crestin trebuie sa se opuna luarii de vieti omenesti in orice context. Exemplul hristic spre asta ne conduce. Dar pentru a te opune crimei nu cred ca trebuie neaparat sa fi Charlie.

    • cred ca blasfemia si hula sunt niste subiecte foarte sensibile. conteaza foarte mult felul in care se face exprimarea. daca o faci cu scopul declarat de a jigni nu este bine. insa, sa nu uitam, ca a afirma ca Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu este blasfemie pentru evrei si musulmani. la fel, parerea lor contradictorie este blasfemie pentru crestini. trebuie sa fim atenti ca, in lipsa unei religii oficiale de stat, blasfemia este un termen relativ, si a legifera pedepsirea blasfemiei inseamna pedepsirea pentru ORICE blasfemie, nu doar relativ la crestinism.

      cred ca a fost in urma cu cativa ani o incercare de introducere a unui asemenea text in Constitutie, si cei care s-au opus au fost si reprezentantii cultelor evanghelice, pentru ca s-ar fi aparat exclusiv simbolurile crestinilor ortodocsi. ar fi devenit blasfemie pedepsibila prin lege sa spui ca inchinarea la icoane este idolatrie.

      • Aveti dreptate. Din punct de vedere teologic nu exista concordanta. Eu am avut in vedere bascalia de fapt. Adica acea blasfemie a unor oameni care nu cred in nimic aflat deasupra lor, a unor oameni care nu au nimic sfant.

        Altfel, intr-un stat laic blasfemia nu tine de constitutie ci de teologie. Sau de credinta. Blasfemia e perceputa diferit dar batjocura este evidenta pentru toti. Cred ca putem disocia blasfemia de batjocura. Ultima e o problema de bun simt pana la urma. Sau de lipsa de bun simt …

        • pai basicalia nu este de fapt hula? de aceea nu m-am referit foarte mult la ea, pentru ca mi se pare ca este diferita fata de blasfemie.

        • Aș zice că, în termeni laici, blasfemia (definită religios) poate fi echivalată cu batjocura și lipsa de respect pentru valorile altora. Într-o societate în care mizăm pe respectul reciproc, probabil că am putea cere fiecăruia să se arate cât de cât grijuliu cu credințele dragi ale celorlalți. Măcar cu cele esențiale, care pot fi relativ ușor de identificat.

      • Si inca ceva:

        Ati atins o problema sensibila in legatura cu definirea blasfemiei. Este vorba de imposibilitatea reconcilierii pe taram teologic a marilor comunitati religioase. Iar ca sa pui in aplicare la scara macro doctrine gen politically correct va trebui in final sa spulberi orice forma de ireconciliere pentru a nu mai fi nimeni suparat pe nimeni. Si cum faci asta ? Impui un model global, unic de conduita situat deasupra oricaror particularitati. Adica ne vom supune cu totii, in totalitate, unei singure doctrine aflate deasupra credintelor noastre. Adica vom fi ,,uniformizati”. Nu vi se pare ca asta-i directia ?

        Imi amintesc ca in urma cu ceva ani, un individ de pe la noi venise cu propunerea sa se interzica batutul clopotelor la biserica pentru a nu-i ofensa pe adeptii altor culte …

        • recunosc, si pe mine m-au deranjat uneori clopotele (eram obosit, trebuia sa ma concentrez la ceva). insa nu cred ca sunt singurul care ar gasi tragica disparitia lor – pana la urma sunt o parte definitorie a Romaniei (in alte tari nu sunt). singura lege pe care as da-o in legatura cu ele este ca, daca o biserica vrea sa clopoteasca, s-o faca utilizand un clopot adevarat, nu o inregistrare.

          revenind la treburile serioase: modelul corectitudinii politice tine de ceea ce altii au identificat drept noua ideologie marxista. cred ca este corecta observatia. curentul acesta, predominant in persoanele cu vederi de stanga din Vest, vrea sa impuna ideluri comuniste fara ca sa declare aceasta explicit. (de aceea am spus pe acest blog ca eu sunt multumit cu stanga noastra, asa cum e). primul aspect este egalizarea fortata a indivizilor, reducandu-i la numitoare comune, chipurile pentru a evita ofensele si a ajuta pe fiecare sa fie fericit. partea cu religia este in doua faze, pentru ca mai intai nu ai voie sa-ti exprimi parerile ce supara pe altii (ceea ce e imposibil), iar apoi nu ai voie sa mai crezi in nimic, adevarata egalitate a oamenilor fiind doar in fata ateismului. desigur, nu e neaparata nevoie de legi pentru a impune aceste reguli – niste campanii media cu personalitati sunt la fel de eficiente, ba poate mai eficiente. as mai putea dezvolta subiectul, dar ma opresc aici.

          ce inseamna acest curent si ce urmareste, mi se pare ca incepe sa devina tot mai evident.

          din ce am auzit prin predici, exista teoria conform careia femeia desfranata din Apocalipsa ar reprezenta aceasta religie globala, acel ecumenism de care se tem multi pe la noi. cred ca e cam devreme pentru a ne pronunta asupra corectitudinii acestei vederi, mai ales ca tendinta generala pare a fi nu unirea religiilor, ci aplatizarea si mutilarea lor pana cand eliminarea nu va mai intampina multa rezistenta. deja putem vedea ce s-a intamplat cu sarbatorile crestine si cu anumite doctrine biblice care starnesc reactii tot mai virulente. sunt curios daca va functiona sistemul si cu sarbatorile musulmane. probabil Turcia este un caz de urmarit, fiind singurul stat musulman despre care stiu ca a reusit secularizarea.

          • Urmariti evolutia recente a Turciei. Va deveni in mod sigur un stat islamic, avand in vedere politica islamista dura pe care o duce Erdogan in ultima vreme. Erdogan a devenit paranoic: spune ca America a fost descoperita de musulmani, incepe sa dea legi islamice, condamna Israelul etc.Tocmai citeam ca Turcia adopta pozitia Rusiei si a Iranului cu privire la atentatele din Franta. Turcia se dezlipeste usor usor de UE si NATO si se alipeste de entitatile care vor crea mai tarziu „imparatul nordului”.

          • ce ma mira la Turcia este ca Erdogan are totusi mare sustinere populara. ma asteptam sa piarda alegerile prezidentiale. din pacate, neavand informatii credibile din societatea turca (dupa stiri nu e bine sa te iei in cazurile astea) nu pot sa sper decat ca n-o sa vedem invierea imperiului otoman. oare ar avea pretentii de retrocedare a zonei Balcanilor si a Dobrogei? mai tragic este ca-mi plac dulciurile turcesti (mai ales halvaua si rahatul). acum ma voi simti de doua ori vinovat cand le voi manca.

          • Sunt in mare parte de acord cu dvs. dar am si niste obiectii. Mai intai hula este sinonima cu injuria dar si cu blasfemia. In al doilea rand, trasul clopotelor nu e un fenomen exclusiv romanesc. Il gasim in toata Europa crestina si chiar in afara crestinismului (ex. budismul). In rest, se pare ca avem presimtiri aproape identice cu privire la viitor …

          • FS

            Iar privitor la dulciurile turcesti, nu sunteti singurul ,,ghiaur vinovat” …

          • religia nu are nimic de-a face cu „prima vinovatie” legata de dulciuri. aia vine de la niste motive medicale usor de ghicit🙂. oricum, halvaua nu judeca. in fata halvalei suntem toti egali, indiferent de religie.

            referitor la hula, am incercat o separare (de capul meu) fata de blasfemie tocmai din cauza acelei suprapuneri. stiu ca pot fi sinonime, insa cand le intalnim impreuna ar suna ciudat sa spunem „blasfemie si blasfemie”.

            despre trasul clopotelor stiu ca nu e exclusiv romanesc, dar nu stiu cat se mai practica in europa laicizata, poate tocmai din teama de a nu ofensa. n-am fost pe-acolo. am fost insa in SUA, si nu am intalnit asa ceva. nici in Asia nu am fost.

          • Acu’ pentru a continua intr-o nota amuzanta, daca tot vor turcii sa ne recucereasca pentru a reface Imperiul Otoman, poate ar fi bine sa inceapa cu dulciurile. Si poate, la fel de bine, sa se opreasca la dulciuri …🙂.

          • http://adevarul.ro/international/europa/oxford-university-press-interzice-cuvantul-porc-nu-jigni-musulmanii-evreii-1_54b7e223448e03c0fda078f3/index.html

            oficial porcii nu mai exista, si nici urmele lor pe pamant.

            as spune ca astia vor sa fie mai catolici decat Papa, insa ar fi catalogat drept o jignire la adresa musulmanilor, evreilor si ateilor. nici „mai halal decat califul” nu cred ca-i voie.

  7. Și eu care credeam că ai vorbit prea clar și pe înțelesul tuturor…
    De data asta you did NOT preach to the choir Teofile.
    Cred că unii oameni adaugă mereu câte un „da, dar…” pentru că sunt prea îndrăgostiți de vocea lor.

    • eu am momente de plictiseala, si e cam singura modalitate de discutie „frateasca” pe care o am la indemana. la biserica unde merg nu cunosc pe nimeni personal, inafara de o vecina de bloc mult mai in varsta. mai sunt doua persoane cam de varsta mea pe care le cunosc cat de cat, insa nu le vad foarte des (si am si o problema cu recunoasterea oamenilor). fiind o biserica foarte mare un om in plus sau in minus trece foarte usor neobservat (ceea ce la inceput e chiar bine).

      in plus, subiectele de discutie de pe acest blog sunt foarte interesante.

      Domnule Stanciu, poate veti face o postare si pe tema proportionalitatii inverse intre exprimarea dragostei fratesti si marimea unei adunari (biserica sau comunitate regionala) si cum implineste acest fapt profetia „in vremurile din urma dragostea multora se va raci”.

      • La ce biserica mergi?

        • o biserica baptista (dar eu nu sunt baptist).

      • FS, m-am gândit, să știți, de multe ori la acea profeție. O citesc în fel și chip.

        Dar vă spun o mică întâmplare personală. Într-o după-masă la biserică, m-a lovit brusc „revelația” că atunci când se vorbește despre „părtășie”, adesea se subînțelege o formă de socializare, unde elementele psiho-sociale sunt cele importante. Brusc mi-a venit în minte următoarea întrebare: bine, dar atunci care e componenta spirituală a chestiunii? Iar dacă părtășia „trupului lui Cristos” se referă la întreaga Biserică, de oriunde (și de oricând), ce soi de părtășie (în acest sens psiho-social) aș putea stabili cu africanul, cu boșimanul sau cu brazilianul? Deci trebuie să existe și o altă dimensiune, mai puternică, mai înaltă a acestei realități (adică a părtășiei).

        Peste ani, am ajuns să traduc o carte despre istoria creștinismului și, între semnele distinctive ale creștinismului primar, era și „sentimentul apartenenței” pe care comunitățile creștine îl furnizau și care le făcea interesante mai ales pentru marginalii societății, care erau respinși, alungați, singuri, neajutorați.

        Mi-e clar că e nevoie și de contact direct cu creștini, de dialoguri vii, dar acea dimensiune transtemporală și translocală suplinește într-o oarecare măsură carențele comunităților actuale. Lectura e o cale de a rezona (de a avea părtășie, dacă vreți) cu alți creștini de departe.

        Nu v-am spus asta ca soluție, ci doar v-am descris cum privesc eu chestiunea. Ar mai fi multe de zis, însă am condensat cât pentru un comentariu. Soluții nu știu să dau, mai ales că observ (dar poate-i numai „pesimismul” meu de vină) că însingurarea e o problemă tot mai acută inclusiv între creștinii zilelor noastre. Mereu constați că sunt oameni „nevorbiți”, care n-au mai avut de multă vreme ocazia să fie ascultați și să spună ce au pe suflet.

        • vroiam sa scriu un raspuns mai lung, dar cred ca deviem prea mult de la subiectul intital.

          • am sa dau cateva citate de-ale lui Petre Tutea

            „Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.”

            „Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.”

            „Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.”

            „Creştinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist sau pluralist, creştinismul este pur şi simplu. Religia e expresia unui mister trăit, ori ideologia e ceva construit. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.}

            „Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.”

        • cum se numeste acea carte de istorie a crestinismului pe care ai tradus-o?
          ma intereseaza!

          • E o istorie tematică: Izvoare de spiritualitate creștină, de Gerald Sittser.

  8. http://adevarul.ro/moldova/actualitate/este-obligatoriu-placa-charlie-hebdod-perversiunea-je-suis-charlie-1_54b66232448e03c0fd96c16a/index.html

    astept sa spuna cineva si „j’etait charlie avant qu’il est devenu mainstream” (sper c-am scris corect, franceza mea e atat de ruginita incat se descompune).

    • Îi respect pe cei care își asumă ce au zis chiar când sloganul a devenit tot mai nepopular mai ales printre creștini.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: