
Fac parte dintr-o generație ce a trăit suficient în comunism încât să aibă amintiri din acele vremuri (preponderent nostalgii ale copilăriei), dar care nu avea vârsta necesară pentru a participa activ și efectiv la Revoluție. Nici pentru a înțelege suficient de clar și de repede manevrele feseniste de manipulare din lunile care au urmat.
Trezirea noastră a avut loc – în cazul în care totuși s-a produs – relativ târziu, undeva după 1996, sub influența unor documentare mai explicite și mai revelatoare despre evenimentele pe care, cel puțin la nivel afectiv, le-am trăit și memorat fără să le înțelegem.
Un tovarăș congener susținea într-o postare pe FB că i s-ar părea necesar ca un roman precum Ferma animalelor să devină lectură obligatorie în programa școlară pentru a-i ajuta pe cei care cunosc comunismul numai din auzite și din istorie să înțeleagă mecanismele unui sistem totalitar.
Înclin să fiu de acord cu el, dar am o mare problemă. Care va fi „referentul” acestei ficțiuni. Altfel spus, cu ce imagine a comunismului vor putea elevii de azi compara ceea ce descoperă în creația literară?
Un alt congener, un pic mai tânăr, se interesa despre o carte sau despre un documentar de referință despre același eveniment fundamental pentru realitatea contemporană. Și, într-adevăr, avem nevoie de așa ceva, pentru că istoria oficială – de școală – a acelor zile este una destul de seacă și săracă în informații.
Or, după cum știm, aceasta este singura istorie care contează cu adevărat pentru a lăsa o anumită impresie asupra unor generații întregi. Așa cum mulți dintre noi am crescut cu comunismul lui Vasile Roiată și al ilegaliștilor simpatici (care unora încă nici nu le-a putut fi scos din memoria afectivă), generațiile de acum cresc cu o anumită istorie a faptelor din decembrie 1989.
Pentru a putea obține însă o imagine cel puțin mai complexă (dacă nu mai precisă) a evenimentelor și actorilor care le-au coordonat sau suportat, suntem nevoiți să facem investigații pe cont propriu. Cartea lui Deletant, cartea lui Cartianu, documentarul de pe youtube – toate sunt surse pentru care trebuie să-ți faci timp.
Dar, să fim cinstiți, puțini vor fi cei care dispun de timpul și interesul necesar pentru astfel de investigații individuale. Cei mai mulți vor avea comunismul din manuale, urmat de Revoluția din manuale, dublate de amintirile familiei și ale prietenilor. Țineți cont că aproape jumătate dintre români (și peste o treime dintre tinerii care au trătit puțin sau de loc în acel regim) sunt nostalgici după epoca lui Ceaușescu.Citește mai mult »