Câtă neliniște încape într-un Crăciun?

Nașterea Domnului - Andrei Rubliov (sursa)
Nașterea Domnului – Andrei Rubliov (sursa)

„Christos s-a născut!” Oare? I-ați văzut certificatul de naștere? Aveți dovezi din trei surse independente (și credibile)? Arată lumea asta ca și cum binele ar fi venit în lume și ar fi biruit răul? De unde știm că s-a născut?

Din Cartea lui? Păi, cine ar scrie (sau, mai exact, ar dicta) o carte întreagă despre sine însuși și să se omită tocmai el din poveste? Sau cine care scrie despre „zeul” lui îl omite tocmai pe cel despre care scrie? Mărturii din exterior? Puține și ambigue. Mărturii târzii? Din ce în ce mai multe. Dar mai ales ale adepților lui.

Ce-i interesant însă e că toți ne străduim să-l atestăm științific că a existat. Unii l-au fixat bine în icoane sau în statui. E acolo, îl vedeți? Alții vor să-l ateste cu argumente pentru rațiune. E ironic că tocmai cel care sfidează orice rațiune este căutat asiduu tocmai prin rațiune.

Nu zic că icoanele sau dovezile istorice n-ar avea niciun rost. Au rostul lor. Dar toate ar trebui să deschidă o cale, nu să o închidă. Dacă ele dovedesc că, într-adevăr, s-a născut Christos, aventura abia din acest punct începe.

Incertitudinile abia de aici înainte urmează. Certitudini interioare? Foarte bine. Unii au mai multe, alții mai puține. Unii le fabrică, alții le capătă. Cine poate să le judece?

Numai să nu ne împotmolim în ele. Să nu ne blocăm ca și când am fi ajuns la capăt. Tremurul interior, fiorul, disperarea, teama, speranța, dorul, credința. Toate astea n-ar avea niciun sens dacă certitudinile ar presupune acceptarea unor adevăruri cunoscute și incontestabile. Dacă toate lucrurile ar fi sigure și demonstrate fără putință de tăgadă.

Însăși data sărbătorii Crăciunului e una convețională. Poate ca să exprime imprecizia. Ca să nu poată fi idolatrizat. Ca să nu fie capătul de drum, ci doar o dată provizorie, o oprire pe parcurs. Ca să poată fi confundat cu un mit de către cine așa dorește.

E adevărat, știm multe despre Christos. Dar numai după ce am acceptat convenția propusă de el, cartea lui, termenii lui. Altfel, nu prea știm mare lucru. E adevărat că știm multe despre Dumnezeu. Dar suntem abia la început. Christos se numea pe sine „calea”.

Crăciunul nu e dovada absolută și finală, ci începutul frământării, debutul scandalului, prima fărâmă din piatra de poticnire.

E normal să ne bucurăm de Crăciun. Dar mi se pare la fel de normal ca bucuria asta să fie străbătută de un fior de neliniște. Fiindcă urmează să fim contraziși în certitudinile noastre. Fiindcă urmează să ne fie sparți idolii.

Ar fi prea omenesc să avem parte numai de confirmări și de încredințări absolute. Dacă nimic nu ne contrariază, ceva sigur ne scapă, ceva sigur n-am înțeles bine. Un dumnezeu care nu face decât să confirme cuminte tot ce au de spus și de făcut cucernicii lui închinători e un zeu de carton.

Toți cei care, pe vremea lui, știau exact cum stă treaba cu mesianismul au ratat tot ce era de ratat. Numai cei care aveau curajul să se lase tulburați și infirmați în certitudinile lor ancestrale au reușit să întrevadă adevărul. Numai cei dispuși să admită un Mesia umil, gata să creadă că „poate să iasă ceva bun din Nazaret” au reușit să adulmece mireasma prezenței divine în lume, să mijească ochii către tainele ascunse din veac.

Nu intenționez să contest istoricitatea lui Christos. Ci doar obsesia de a stabili certitudini istorice absolute cu privire la întruparea lui. Cei care acceptă întruparea o fac fiindcă își asumă credința în afirmațiile Bibliei. Și fiindcă dau credit Tradiției care a perpetuat Biblia și i-a dat forma pe care o cunoaștem azi.

Și vreau să contest mai ales impresia că, având siguranța că Christos s-a întrupat „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, știm tot ce e de știut și putem vorbi în certitudini arogante. Căci o astfel de certitudine – că Dumnezeu s-a făcut om – e mai degrabă de natură să smerească și să neliniștească sufletul. Să-l arunce în contradicții existențiale, în conflicte interioare, în sfâșieri de sine dureroase și istovitoare.

Da, Christos s-a născut! Dar scandalul de abia a început. Lumina vine să violenteze ochii înainte de a-i bucura. Harul vine să scandalizeze simțul dreptății înainte să ușureze sufletul. Această certitudine e începutul unei sminteli.

Publicitate

17 gânduri despre “Câtă neliniște încape într-un Crăciun?

  1. Reblogged this on Blog de albina and commented:
    Frumos spus:

    „Numai cei dispuși să admită un Mesia umil, gata să creadă că „poate să iasă ceva bun din Nazaret” au reușit să adulmece mireasma prezenței divine în lume, să mijească ochii către tainele ascunse din veac.”

    Multumesc autorului pentru sinceritate si pentru curajul de a ne îndrepta gândul dincolo de banalele ziceri conventionale ale acestui anotimp…
    „Season’s greetings”
    AD

  2. Craciun fericit !

    Pana la urma aceasta urare pe care ne-o adresam unii altora o data pe an e deja un bun castig pentru sufletele noastre. Hristos s-a nascut poate si pentru asta.

    Cred ca nelinistea pleaca din dorinta noastra de a stii si nu de a crede. Nu mai acceptam misterul, taina. Pentru noi totul trebuie sa fie limpede precum cristalul. Sa fie ,,spiritul stiintific” actual de vina ?

    Nu ma intereseaza daca Mantuitorul s-a nascut azi sau maine. Importat e ca s-a nascut intr-o zi. De multe ori scrupulozitatea noastra ,,stiintifica” ne face sa pierdem din vedere esentialul.

    E trist ca nasterea Domnului devine sursa de neliniste. Dar poate iese ceva de aici. Mai rau este cand suntem incercati de nelinisti care ne tin pe loc sau, mai rau, ne coboara.

    • Subscriu. Atâta doar că uneori neliniștile sunt inevitabile.

      În orice caz, în gândul meu, obsesia pentru precizie poate avea efecte la fel de nocive ca și o neliniște rea.

  3. Si cand te gadesti ca din punct de vedere istoric, Iisus Hristos s-ar fi nascut cu doi ani inainte de-a se naste … Probabil Dionisie Exigul (sau Dionisie cel Mic) cel care a stabilit anul nasterii lui Hristos n-a luat in calcul observatiile facute de istoricul evreu Iosif ben Matatia (Josephus Flavius), observatii facute la aprox. 40-45 de ani de la Rastignire …

    In ceea ce privesc certitudinile , de oricare ar fi ele , exista o regula elementara de care contemporanii vad ca nu mai tin seama :

    ,, Un Dumnezeu definit este un Dumnezeu finit … „

  4. În mod creaţionist şi geocentrist Întruparea, Naşterea, Moartea, Învierea, Înălţarea la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt nu sunt alandala. Adică aleatorii. Dionisie exigul a greşit. Nici nu cunoştea conceptul de 0 ca să poată face ceva mai precis. Dar a intuit importanţa şi unicitatea temporală în istoria noastra.

    Plecând de la Cinzecime, este clar că atunci trebuia să se pogoare Duhul Sfânt. La fel Înălţarea la cer la 40 zile de la înviere. 3 zile ca Iona în mormânt. Jertfit pentru om pe cruce în loc de miel în zi de vineri înainte de Paşti.

    Rămâne Întruparea şi Naşterea. S’a născut în frig. Deci nu primăvara, vara sau toamna. În iesle. Cinzecimea e aproape de solstiţiu de vară. Paştile este legat de echinocţiul de primăvară. Pentru că lumea este toată făcută de Dumnezeu tatăl, creată de Hristos (Creatorul de facto – material), însufleţită de Duhul Sfânt şi pentru că naşterea a fost însoţită de apariţia stelei. Cu mesaj descifrat de magi (astrologi). Cu magi care au venit fix în Bethleem. E clar că naşterea a fost în preajma solstiţiului de iarnă.

    Cercetăm pentru că nu credem. Ni se spune. Citim. Şi mai mult nu credem. Şi când Dumnezeu strânge şurubul şi aburul vieţii dă să iasă … toate sunt limpezi. Doar noi ne zbatem. Pentru că nu credem. Şi tot timpul căutam motivaţii necredinţei noastre.

    Cred DOAMNE! AJUTĂ NECREDINŢEI MELE!

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s