Maternitatea ca accident social tolerat

(Sursa)
(Sursa)

Deși se discută mult despre egalitatea de șanse, despre nediscriminarea de gen sau despre identitățile de gen, societatea pare să-și fi setat deja criteriile și prioritățile într-un anumit fel. Nu degeaba se tot preocupă luptătorii politicii corecte cu terminologia. Au observat ei că în limbaj se reflectă mentalitățile. Atâta că au naivitatea sau indiferența să creadă că-i suficient să schimbi câteva cuvinte pentru a schimba și concepții sau pentru a conviețui în bună pace…

Sunt însă de acord că „vorba ne trădează”. Tocmai de aceea am fost oarecum intrigat să constat că, în ce privește statutul mamelor, terminologia dovedește o concepție destul de bizară, împărtășită însă fără cenzură de societate.

Ați remarcat, de pildă, că se vorbește despre „revenire” la locul muncă, despre „reluarea” activității, despre „reinserție” profesională. De parcă femeia ar fi fost „plecată”, „scoasă”, „bolnavă”.

Da, e adevărat că, într-un anumit sens, ea întrerupe un anumit tip de activitate, dar nu încetează orice gen de activitate. Dar mai mult decât atât, toate formulele, chiar și cele mai blânde, trădează un adevăr fundamental: munca e considerată activitatea prioritară, iar perioada în care femeia se ocupă de creșterea copilului e un fel de accident social privit cu îngăduință.

Mesajul subtextual e că normalitatea se definește ca activitate cu contract de muncă (sau orice altă formă de prestație cu rentabilitate economică). Pentru femeile mai școlite, normalitatea o reprezintă cariera. Înseși femeile încearcă să „împace” carierea cu nașterea de copii. Nici nu prea au de ales, de multe ori.

Deci nici măcar ca normalitate alternativă (că tot e la modă termenul) nu e percepută perioada dedicată exclusiv copilului. Soția casnică apare, în acest context, ca o ciudățenie, ca o anomalie a societății, fiindcă ea nu prestează niciuna din misiunile sociale considerate dezirabile.

Dacă o asemenea mentalitate însoțește începutul destinului unui copil pe lume, o fi chiar așa de mirare că ulterior ei ajung niște probleme de rezolvat, niște cazuri de studiu pentru inginerii sociali care-și exersează (in)competențele pe copiii noștri?

Pentru a evidenția cât de „anormală” sau „excentrică” e maternitatea în context contemporan, am putea aduce în discuție o ipoteză. Cum ar fi dacă unele femei ar opta pentru „cariera” de mame și să fie plătite pentru asta? Nu intru în detalii de genul: câți copii să aibă, câți ani să se îndeletnicească cu asta, câți bani să primească sau de unde. Pur și simplu arunc această ipoteză tocmai pentru a sublinia cât de stranie și inacceptabilă social este.

Deși e în joc viitorul societății noastre, deși se constată în mod regulat deficiențe psiho-afective ale tinerelor generații determinate adesea de imposibilitatea părinților de a se ocupa mai îndeaproape și pe termen lung de copii, societatea vrea să rezolve problema prin instituții și nici măcar nu concepe ca ipoteză că ar putea avea „mame de meserie”.

Creșterea copiilor este doar o anexă a activităților profitabile, e doar „treaba de acasă” ale părinților care au ca îndeletnicire „serioasă” o carieră de un tip sau altul. Într-un anume sens, e destul de evident că bunăstarea a devenit mai importantă decât cei cărora le era/este destinată.

Indiferent de ideologia socio-politico-economică adoptată, se consideră că părinții trebuie, în primul rând, să muncească, iar pe urmă, treaba lor cum se descurcă cu copiii și cum îi cresc. Îndatorirea lor socială primară este să ofere brațe de muncă, minți ascuțite, plus valoare, eficiență etc. Copiii sunt priviți mai degrabă ca o opțiune personală a familiei. Despre „utilitatea” lor socială se vorbește numai după ce devin productivi. Până atunci, sunt mai degrabă niște impedimente în continuitatea eficienței economice. Un rău necesar.

Ar mai fi de analizat un paralelism. Se consideră că, în cazul mamelor casnice, familia trebuie să-și asume răspunderea și întreținerea și să nu deranjeze societatea cu pretenții nejustificate. Cu toate acestea, după 15 ani de școală, brusc societatea își dă seama că are anumite drepturi asupra copiilor și statul vrea să ceară despăgubiri de la cei care pleacă în străinătate pe motiv că „a investit” în ei (și, bănuiesc, nu și-a recuperat investiția).

Or, dacă la nivel de idee acceptăm că e just ca un stat să ceară despăgubiri, nu e just ca o femeie casnică (sau o familie) să aibă anumite pretenții după ce a „investit” într-un copil pe care-l pregătește moral și caracterial pentru a-l pune la dispoziția societății? Adică aducerea pe lume a unui copil și vegherea devenirii lui ca om este mult mai nesemnificativă social decât educația lui școlară? Interesant raport.

Sper să nu fiu suspectat de stângism. Oricum, nici stânga, nici dreapta nu ar putea concepe ca posibilă – la cum arată lumea – meseria de „mamă”. Fiecare dintre cele două direcții ideologice mizează în esență pe „normalitatea” socială în care părinții muncesc, iar copii trebuie preluați cât mai repede de către structurile specializate ca să fie pregătiți pentru o mare inserție socială finală încununată de succes.

Anunțuri

3 gânduri despre “Maternitatea ca accident social tolerat

  1. „Cum ar fi dacă unele femei ar opta pentru „cariera” de mame și să fie plătite pentru asta?”

    astfel de femei lucreaza in crese, gradinite, scoli, licee, etc. acelea sunt locurile in care copiii sunt educati si crescuti. parintii nu prea mai au nici o responsabilitate (pentru ca nu pot sau nu vor). s-a luat la bataie, vorbeste urat, fumeaza, chiuleste, are note mici? e vina sistemului educational. nu cumva sa fie vina parintelui care-i cumpara lucruri nepotrivite varstei, il lasa sa faca ce vrea si nu are curaj sa ia decizii care pe moment supara „odorul”. cresterea si educarea copilului au ajuns sa fie lasate tot mai mult in seama „societatii”, a „sistemului”. si asta este fix una din ideile de baza ale comunismului.

    nu sunteti „stangist”. dar nici „dreapta” nu sta mai bine, deoarece de „dreapta” e sa ai mai putina protectie sociala pentru mame.

  2. […] însă, realizezi că, oarecum neașteptat, copiii sunt o povară a societății. Cum spuneam și cu altă ocazie, maternitatea este privită ca un fel de ieșire din lume, ca o anomalie socială – unde normalitatea e să fii […]

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s