Maternitatea ca accident social tolerat

(Sursa)
(Sursa)

Deși se discută mult despre egalitatea de șanse, despre nediscriminarea de gen sau despre identitățile de gen, societatea pare să-și fi setat deja criteriile și prioritățile într-un anumit fel. Nu degeaba se tot preocupă luptătorii politicii corecte cu terminologia. Au observat ei că în limbaj se reflectă mentalitățile. Atâta că au naivitatea sau indiferența să creadă că-i suficient să schimbi câteva cuvinte pentru a schimba și concepții sau pentru a conviețui în bună pace…

Sunt însă de acord că „vorba ne trădează”. Tocmai de aceea am fost oarecum intrigat să constat că, în ce privește statutul mamelor, terminologia dovedește o concepție destul de bizară, împărtășită însă fără cenzură de societate.

Ați remarcat, de pildă, că se vorbește despre „revenire” la locul muncă, despre „reluarea” activității, despre „reinserție” profesională. De parcă femeia ar fi fost „plecată”, „scoasă”, „bolnavă”.

Da, e adevărat că, într-un anumit sens, ea întrerupe un anumit tip de activitate, dar nu încetează orice gen de activitate. Dar mai mult decât atât, toate formulele, chiar și cele mai blânde, trădează un adevăr fundamental: munca e considerată activitatea prioritară, iar perioada în care femeia se ocupă de creșterea copilului e un fel de accident social privit cu îngăduință.

Mesajul subtextual e că normalitatea se definește ca activitate cu contract de muncă (sau orice altă formă de prestație cu rentabilitate economică). Pentru femeile mai școlite, normalitatea o reprezintă cariera. Înseși femeile încearcă să „împace” carierea cu nașterea de copii. Nici nu prea au de ales, de multe ori.

Deci nici măcar ca normalitate alternativă (că tot e la modă termenul) nu e percepută perioada dedicată exclusiv copilului. Soția casnică apare, în acest context, ca o ciudățenie, ca o anomalie a societății, fiindcă ea nu prestează niciuna din misiunile sociale considerate dezirabile.

Dacă o asemenea mentalitate însoțește începutul destinului unui copil pe lume, o fi chiar așa de mirare că ulterior ei ajung niște probleme de rezolvat, niște cazuri de studiu pentru inginerii sociali care-și exersează (in)competențele pe copiii noștri?

Pentru a evidenția cât de „anormală” sau „excentrică” e maternitatea în context contemporan, am putea aduce în discuție o ipoteză. Cum ar fi dacă unele femei ar opta pentru „cariera” de mame și să fie plătite pentru asta? Citește mai mult »