Postat de: Teofil Stanciu | 08/12/2014

Să râdem cu Noe

Screen capture

Screen capture

N-am citit nimic din ce s-a scris despre filmul Noe, pentru că voiam să-l văd fără prejudecățile altora. Mi le-am păstrat numai pe ale mele, cele deprinse din educația religioasă căpătată și din lectura Bibliei (și pe care le socotesc în bună măsură îndreptățite, chiar dacă ar putea suferi unele ajustări, mai ales acolo unde textul sacru tace).

Dar ce mi-a fost dat să văd a întrecut orice așteptări. Mă așteptam la un fel de tragedie antică sau măcar la un potop… de efecte speciale, de imaginație. Însă m-am ales cu o semi-comedie. Un Noe surprins în ipostaze de un savuros umor involuntar.

Puritanul bigot

Noe pare să fi înțeles întreg mesajul divin nu în termenii izbăvirii, ci în cei ai dreptății. Iar potrivit acestei dreptăți, el și toată familia trebuie să fie ultimii supraviețuitori ai speciei, dar și garanți ai faptului că omenirea nu se va mai perpetua.

Hotărât să înfăptuiască dreptatea în felul în care a înțeles-o el, Noe e în stare să-și omoare nepoatele, ca să se asigure că specia umană moare odată cu familia sa. E limpede însă că ar avea nevoie de câte o revelație suplimentară, pe model mai carismatic. În lipsă de așa ceva, se mulțumește și cu eventuale confirmări circumstanțiale, pe stil mai cesaționist.

La final, puritanul clachează monumental și, în loc să aducă jertfa de mulțumire, primul lui gest după ce pune iarăși piciorul pe pământ e să se îmbete ca porcu’. În apărarea sa am putea invoca toată presiunea acumulată vreme îndelungată.

Adevărul e că, la câte inadvertențe există între film și narațiunea biblică, mă așteptam să fie sărită din schemă partea cu beția, mai ales că a fost sărită cea cu jertfa (probabil ca să nu-i supere pe iubitorii de animale), dar se pare că puritanismul scenariștilor include și obsesia pentru alcooluri.

Tatăl ratat

Ca tată și soț, Noe se cam ratează din pricina… muncii. Preocupat de misiunea lui unică, uită să își mai educe copiii, care cresc revoltați și extrem de dezorientați. Dar Noe pare de la început resemnat cu situația, obsedat de chemarea lui excepțională.

Copiii sunt cam hipsteri după aspect, cu probleme de personalitate. Morala lor de secol XX gravitează în jurul unui vag concept de iubire. Iafet pare o neinspirată parodie involuntară după personajul tragic din Călăuza, al fetiței mute.

La un moment dat, devine pur și simplu un tiran religios, care nu mai poate înțelege nimic omenesc, gata să-și devoreze familia. De fapt, în acele scene, el pare extras dintr-o istorie străveche, pus împreună cu o familie contemporană și lăsați să conviețuiască pentru amuzamentul spectatorilor. Mai apare și un discurs absolut inutil pe care îl ține soția lui și care cântă în altă orchestră decât Noe. Universuri paralele.

Eco-friendly

Filmul e atâta de eco, încât cauza căreia Noe își dedică viața (sacrificându-și familia) e să salveze speciile primejduite de Potop. Fiind singurele neatinse de păcat, numai animalele mai au dreptul să trăiască. Așa prevede, în viziunea lui, sentința divină – niciodată confirmată explicit.

E interesant că îi venea mult mai ușor să căsăpească oameni decât să se atingă de animale sau chiar de plante. Este o fază în care îi învață pe fiii lui să se bucure de flori fără să le culeagă. Dar, câteva cadre mai târziu, mătrășește trei zdrahoni care vânau un soi de câine cu solzi.

Mici „picanterii”

Atelierul de terapie ocupațională din interiorul arcei. Când l-am văzut pe Noe meșterind ceva într-un fel de atelier improvizat, m-am întrebat dacă nu cumva a rămas cuplat și acum construiește replici miniaturale ale arcei. Nu m-am înșelat foarte tare, fiindcă Sem la un moment dat scoate, nu se știe de unde, un pui de arcă, varianta coupé cu două locuri, pe care vrea să evadeze cu soața. Dar nu-i iese.

Tehnici de adormire a făpturilor greu de adormit (foarte utile pentru părinți!). Părinții cu copii mici știu cât de valoroase pot fi astfel de ritualuri eficiente. Încă n-am încercat, dar poate revăd scenele pentru edificare.

Frizura lui Noe. O perpetuă sursă de mirare. Ziceai că are hair-stylist undeva în cala arcei.

Tubal-Cain avea ceva din Attila (dar fără cal) și Gingis-Han (dar fără iatagan). Aruncat absolut gratuit pe arcă, printr-o spărtură realizată cu toporișca în ultimele clipe dinainte de Potop, Tubal-Cain e ținut la păstrare pe tot parcursul prăpădului doar ca să moară într-o încăierare involuntar hilară taman când arca dă cu chila de vârful muntelui. S-a înecat ca… hunul la mal.

Steagul dacilor. Am înțeles, în sfârșit, de unde aveau dacii steagul. De la Noe. Apare în film un animal extrem de solzos ce pare coborât de pe columnă (sau unde o fi fost reprezentat steagul lui Decebal). Sau poate că doar l-au plagiat scenariștii…

Hai să fim și serioși puțin

La nivel de idei, filmul mi se pare o combinație de puritanism, antropologie pesimistă (săracă) de sorginte protestantă și psihologism ieftim modern. Îmbrăcate toate într-o haină green. Personajul principal este însă „fisurat”, pentru că, în momentul de maximă tensiune familială, când e gata să ia viața celor două nepoate gemene – s-o fi confundat cu Avraam la faza asta? – omul clachează în credința lui nestrămutată care e biruită de… iubireeeee!

Însă, în loc să-și facă un sepuku onorabil, semn că își trăiește apoteoza propriei încredințări, sau să sufere o bruscă iluminare justificativă, are doar un moment de ezitare încruntată. Într-un dialog ulterior, va povesti că a simțit… iubireeee, dar, după cum am înțeles eu atmosfera, sentimentul ăla pare dintr-alt film, nu din ăsta.

Despre inadvertențele (numeroase) dintre film și textul biblic nici nu are rost să vorbim, fiindcă, la un moment dat, sunt realități paralele. Dar măcar se putea încropi o poveste onorabilă, spectaculoasă și fără trucuri hilare pentru a întreține suspansul (că știm toți deznodământul, nu?), chiar dacă situată pe pârleazul necanonic. Impresia mea e că poate era mai bine să-l fi ales pe Schwartzenegger în locul lui Russel Crowe, măcar ieșea un film de acțiune. Cum ar fi sunat „Hasta la vista, lume!”?

Dacă se vrea însă o reinterpretare a eroului biblic, filmul nu face decât să proiecteze un ego de secol XX într-un spațiu oarecum fantast, în care însă omul rămâne tot singur cu părerea lui despre toți și toate, fiindcă cerul îi rămâne închis, iar Dumnezeu pare mai degrabă mort, deși toți vorbesc despre el ca și cum l-ar fi cunoscut.

În orice caz, omul și Dumnezeul lui par depășiți de situație. Întreaga lume pare, de fapt, un fel de proiecție debitată de creierul lui Noe, iar Dumnezeu luptă din răsputeri, în anonimat, să străpungă găoacea, ca să mai producă o minune. Exemplară mi se pare scena în care Noe, marele inițiat care primește mesaje divine, ajunge pe propria arcă, făgăduită lui, mai degrabă accidental și prin forța mușchilor și împrejurărilor decât prin grația divină.

Nu știu dacă asta s-a vrut, dar dacă-i așa, atunci se poate vorbi de o reușită, fiindcă avem ocazia să vedem cât de ridicoli suntem în fixațiile noastre (inclusiv „spirituale”) și cât de îngustă-i lumea pe care omul contemporan și-o desenează și are impresia că o stăpânește și o cunoaște.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2014/12/08/sa-radem-cu-noe […]

  2. In sfarsit o pozitie pe care o asteptam sa rasara de undeva.

    • Era un dialog în ceva poveste din școala primară unde un iepure vorbea cu sine:
      – Dar o să răsară.
      – O să răsară…🙂

      • hahahahahha știi de ce îmi amintește asta? De așteptarea lui Godot.
        – o să vină?
        – Trebuie să vină! Doar îl așteptăm.
        – Așa-i, trebuie să vină.
        – Dar când vine?
        – Nu știu, dar a zis că vine! 😀

  3. Vazut ieri. Dezamagitor. Oricum nu de la film i-am pus numele copilului așea.

    • Și eu l-am văzut în aceeași zi. Oricum, orice nume am alege, tot există un film cu un personaj nereușit/malefic cu numele respectiv.

  4. Cred că ai în mare parte dreptate Teo, e un film cu multe hibe și sub-ploturi ieftine de sec.21 à la hollywood. Mie personal mi-o plăcut la el aptul că l-o nuanțat pe Noe și l-o făcut om, cu dileme. Un film ipotetic fidel textului l-ar fi potretizat pe Noe ca sigur pe el în urma unor viziuni clare. Pe lângă că ar fi fost o catastrofă dpdv al storytelling-ului și suspansului, așa cum zici tu, i-am fi știut și finalul. Tocma asta îmi place la filmul ăsta – Noe e nesigur, Noe e uman; e totuși o altfel de abordare.

    Mai mult decât atât, în VT însuși, tema tăcerii lui Dumnezeu e foarte des vehiculată. Și nu-mi imaginez că cei care au primit un mesaj divin nu s-or chinuit și n-or rumegat bine mesajul, doar-doar vor pricepe care e înțelesul. Tensiuni de felul ăsta fac o poveste interesantă și cel mai probabil tensiuni de felu ăsta l-or măcinat și pe Noe.

    Și ca să merg și mai departe – este o ecranizare a vieții lui Isus „The last temptation of Christ”. Numa că am menționat o să-mi sară lumea în cap cu ”erezie! hulă!”, mai știu eu ce.. E făcut după o nuvelă pe care nu am citit-o dar din film transpare ideea asta a incertitudinii dacă el este sau nu este Dumnezeu în special la început. E de departe cea mai interesantă ecranizare după părerea mea. Nicio alta nu îți „explică” mai bine strigătul de pe cruce „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Și celelalte îs ok: cel de Passolini e foate lăudat. Dar e genu de film care conform criticii din articolul de mai sus ar lua 10/10, nu are idei eco, nu are freze aiurea, nu are ploturi de hollywood, dar care la urma urmei e o pierdere de vreme să te uiți la el, nu conține nimic interesant mai mult decât tehnica cinematografică a lui Passolini..

    • Subscriu cu cele scrise de Darius. Ceea ce a surprins destul de bine regizorul este acea tensiune intre uman si divin, in a intelege mesajul transmis de Creator. Sunt sigur ca l-am inteles bine, chiar vrea sa distruga totul? De ce doar eu si nu si altii? Cu ce sunt eu mai vrednic? Aceeasi tensiune o vedem si la Hristos in gradina Getsemani: transpiratia cu sange…spaima, frica, tensiune…. In rest, de acord cu Teo.

      • Da, dificultatea asta am remarcat-o și eu. Dar era dublată de o surprinzătoare încredere că a înțeles foarte bine cel puțin un lucru: toți trebuie să moară!

    • Nu contest umanizarea, ba chiar îmi convine. Dar, strict în cazul lui Noe, umanizarea lui mi s-a părut oarecum caricaturale (poate că greșesc eu). Adicătelea, umanizarea sa constă mai ales într-o radicalizare a poziției lui pe model „fundamentalist”. La cum arată în mare parte a filmului, nu seamănă foarte mult cu noi, decât dacă acest „noi” se referă la niște tipi obsedați de cauza lor în mod ireversibil.

      „Noi” suntem mai degrabă în cei din jurul lui, cei care încearcă să-l smulgă din „țicneala” lui, să-i scoată din cap ideea fixă că trebuie să moară.

      E interesantă, într-adevăr, convingerea lui că nu e mai bun decât ceilalți, dar asta mi se pare singura parte „umană” care poate fi privită pozitiv.

      Obsesia însă în face mai asemănător cu un antic (sau cu ceea ce credem/știm noi despre antici) sau cu un fundamentalist. Familia pare menită să îmblânzească „fanaticul”. Iar în final, „fanaticul” e biruit de un sentiment care nu prea are trecere și căutare în lumea bigotismului de acest tip. D-aia mi se pare „fisurat” personajul, cum ziceam. Nu din pricina umanizării, ci din pricina incoerenței interne.

      PS: Am văzut filmul lui Scorsese. E o perspectivă interesantă, care merită atenție.

  5. „Cum ar fi sunat „Hasta la vista, lume!”?”

    de fapt Arnold ar fi spus „I’ll be back”. si, la drept vorbind, Noe a constuit o arca, poate ar fi fost mai credibil un actor mai musculos precum Arnold.

    „La nivel de idei, filmul mi se pare o combinație de puritanism, antropologie pesimistă (săracă) de sorginte protestantă și psihologism ieftim modern. Îmbrăcate toate într-o haină green.”

    pai e facut la Hollywood. ne trebuie un film din care sa reiasa ca trebuie s-o iei mai usor cu religiozitatea si mai tare cu ecologia. sa fiti recunoscator ca n-au inclus si vre-un personaj „minoritar” in poveste.

    • Băieții arătau destul de efeminați🙂

      Dar, serios vorbind, nu mi se pare chiar o producție tipică de Hollywood. Cel puțin happy-end-ul îi lipsește. Pe alocuri seamănă a producție Bollywood, mai degrabă, cu scene de un colorit siropos și trucuri magice.

      • pai cum n-are final fericit? toti cei rai mor, Noe nu mai omoara pe nimeni…

        in ultimii ani finalul fericit nu mai e la moda. acum se poarta atmosfera „dark and edgy”, uneori chiar exagerandu-se. filmul acesta pare sa se inscrie destul de bine in acest curent, mai ales cu eroul „defect” ce devine alcoolic.

  6. Ai fost cam necruțător cu Russel Crowe, trebuie să te gândești că regizorul dictează, și publicul nu dorește un documentar istoric, cât un Noe cu elemente din zilzile noastre. Tema ce ai amintit-o tu, când Noe e mai grijuliu față de animale/plante decât de ființele umane, se regăsește în filmele contemporane. În Ultumele 48 de h, când câțiva supraviețuitori,neatinși de virusul spurcat care decimase omenirea,contemplauprecum o madonă animalele sãlbatice. ÎnThe Fury, gãsești soldații americani care se luptau cu friții de parcă s-ar lupta cu zombii. N-aveau nicio tresărire când ciopârțeau inamicii. Nu legea războiului,nem Geneva,nici morală/etică.Plângeau ca niște neleguiți pocăiți când își aduceau aminte când au kilărit sute de cai răniți, în agonie. Mila pentru cai e tot ce le-a mai rămas omenesc.

  7. În rest,fain articolul. Când te apuci să faci un film genu, cu toți actorii superexpenșivi, trebuie să ști și să fi sigur că o să iasă parale,că altfel, rămâi lefter.

    • …regizorul e in evreu a carui copilarie a fost fermecata de legende desprinse maj ales din cartea lui Enoh…nu totul se invirte in jurul crestinismului secular…izat…izant…

  8. am vazut si eu cam a doua jumatate din film, insa nu mi-a starnit deloc chef de ras. mai degraba m-a intristat profund. de acord ca in Geneza Noe si Potopul sunt prezentati cu un minim de informatii, si filmul a trebuit sa adauge cate ceva pentru a iesi o productie artistica. insa, cand se prefera elemente fictive in detrimentul putinului prezentat in Biblie, deja e bataie de joc. puteau sa-l faca SF sau fantasy, si macar iesea ceva ce sa stea pe propriile picioare. filmul asta e pe acelasi nivel cu alt film despre Geneza difuzat in urma cu multi ani la TV, care punea Sodoma si Gomora inaintea potopului, iar Noe si sotia sa trag la sfarsit (dupa ce se intalnesc cu pirati) concluzia ca „scribii astia or sa zica ca nici n-am fost acolo, ca asa sunt ei, incurca faptele”.

    ca sa nu zic ca jocul actorilor mi s-a parut penibil. ma intreb daca Emma Watson e capabila de mai mult de atat.

    poate o sa-l vad de la cap la coada daca-l mai prind la TV, insa n-am inteles chestia cu pielea sarpelui. ce aveau cu ea? ce simboliza? razvratirea omului impotriva lui Dumnezeu? adica Noe, la sfarsit, este un rebel?

  9. […] Teofil Stanciu: La nivel de idei, filmul mi se pare o combinație de puritanism, antropologie pesimi… […]

  10. […] https://drezina.wordpress.com/2014/12/08/sa-radem-cu-noe […]

  11. Reblogged this on Blogul lui yon nitoiu.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: