Cea mai importantă știre a toamnei

Nu autodenunțul lui Turcescu e cea mai importantă știre a toamnei. Nici faptul că avem alegeri prezidențiale – erau prevăzute pentru acum și era previzibil că se vor înfrunta reprezentanții PSD și ACL. Nici arestarea unor mari corupți nu e cine știe ce.

În opinia mea, știrea toamnei (ba chiar una dintre cele mai importante din ultimii ani) e aceea că CEDO obligă România să reia cercetările în cazul mineriadei din iunie 1990. Iată cum sună o parte din textul deciziei:

„toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

De ce e important acest lucru? Pentru că vine să confirme ceea ce știam mulți: că explicația oficială a perpetuat o minciună timp de un sfert de veac. Pentru că este prilejul nesperat de a restabili un adevăr vizavi de unul din momentele cheie postdecembriste.

Orchestrată de liderii de atunci ai țării, în frunte cu Ion Iliescu (care încă girează moral, din postura de președinte de onoare, PSD-ul), mineriada din iunie și cele care i-au succedat, este, alături de morțile misterioase de după fuga lui Ceaușescu și alături de incidentele de la Târgu-Mureș din martie 1990, una dintre crimele fondatoare ale noului regim din România.

Nu e adevărat că Băsescu i-a învrăjbit pe români. Semnalul a fost dat în urmă cu 25 de ani de către FSN! Atunci protestatarii din Piața Universității au devenit „huligani”, iar minerii au fost chemați să… planteze panseluțe în scuarurile „vandalizate”.

Atunci, „spiritul muncitoresc” era opus „elementelor fasciste”, atunci niște dudui cu spirit proletar aplaudau frenetic minerii care ieșeau victorioși din București, după ce snopiseră tot ce li se părea că aduce a figură de student sau intelectual (se vânau bărbi, ochelari, plete etc.).

Cu ajutorul postului unic de televiziune (TVR), clica fesenistă de atunci își construia legitimitatea pe cadavre și discredita partidele politice care ar fi putut opune rezistență, încercând totodată să bage frica în opoziție.

Comuniștii reciclați peste noapte (trecuseră doar câteva luni de „libertate”) erau demascați de protestatarii din piață și, ca să-și legitimeze spiritul „democratic” inventau un dușman pe care să-și construiască soclul. Așa a început noua democrație în România.

Țineți minte? „Am găsit droguri, arme, munție la penețeu. Mașină de tipărit autoamtă… bani la peneleu.” Iar Iliescu confirma toate minciunile respective pentru a decredibiliza partidele istorice și pentru a le asocia imaginea cu infracțiunea, complotul, subversiunea și trădarea – cam ceea ce făcuseră feseneii în decembrie 1989.

Tot în varianta lui Iliescu, minerii n-au provocat moartea niciunui om, iar zecile de morți din cimitirul Străulești au fost, probabil, consecința unor decese subite autoprovocate. Căci, dacă n-au fost uciși de mineri, nici de forțele din subordinea statului, cine-o le-o fi luat viața acelor nenorociți?

Astfel de adevăruri sunt importante pentru că societatea noastră de azi are la temelia noii epoci în care intra 1990 crimă și minciună. Acum încă dansăm pe cadavre nerecunoscute niciodată oficial și suntem, într-o anumită măsură, rodul politic al înșelăciunii de atunci coordonate de FSN.

Identitatea politică și morală a României postdecembriste este în mod definitoriu marcată de fratricid și manipulare, de învrăjbire premeditată și represiune împotriva adversarilor ideologici, de represiune prin forță a libertății de exprimare.

Departe de mine gândul să cred că în Piața Universității vor fi fost numai oameni ușă de biserică. Dar nu cred că, pentru eventualele lor derapaje, fie și violente, trebuiau uciși. Și nici că trebuiau antagonizate categorii sociale și împinse la confruntări de stradă.

Decizia CEDO vine ca un prilej de primenire morală a nației. După părerea mea, nu doar că ar trebui reconstituit adevărul oricât de dureros, ci momentul când el va deveni public ar merita să devină un reper identitar, un moment de asumare și împăcare cu trecutul și de conștientizare a erorilor care ne marchează istoria recentă și identitatea actuală. Acesta e unul dintre evenimentele de la care a început totul.

Anunțuri

4 gânduri despre “Cea mai importantă știre a toamnei

  1. Daca venea decizia CEDO mai devreme cu 2 decenii evitam atatea pensii date in loc de pedepse executate, gaseam alti eroi pentru medalii.

  2. […] istorii au fost la putere chiar în anii imediat următori. În 7 ani, multe poți măslui. Iar dovada că ceva necurat s-a întâmplat o furnizează CEDO, care nu consideră credibile rezultatele produse de așa-zisele anchete […]

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s