Alegerile pentru creștini (câteva observații)

(Sursa)
(Sursa)

Gata! Jocurile sunt făcute și putem să ne numărăm… concluziile. S-a dus încrâncenarea, s-a tras cortina. Urmează să ne privim unii pe alții și fiecare în oglindă. Știu, e nasol, după câte s-au strigat și aruncat, dar tot mai bine decât să privim în pământ până devenim amnezici.

Am înșirat mai jos câteva lucruri care mi-au atras atenția în acest interval al campaniei. N-am pretenții de analist obiectiv. Iar dac-am greșit, cu atât mai bine pentru mediul evanghelic.

Hiperspiritualizarea

Din punct de vedere creștin, există pentru aproape fiecare eveniment (cu excepția minunilor inexplicabile), măcar două interpretări posibile: una strict omenească și una supranaturală. Cea de a doua rămâne foarte frecvent un mister, arareori revelându-ni-se explicit și este mai degrabă presupusă prin efortul nostru de a corela ceea ce vedem cu ceea ce credem despre prezența lui Dumnezeu în lume.

Ieșirea atâtor români la vot e o minune, dar nu în genul mersului pe apă, ci mai degrabă în genul căderii comunismului: o minune ce presupune că foarte multe decizii individuale și numeroși factori explicabili socio-politico-economico-ideologic s-au coagulat într-o acțiune comună.

Am văzut că unii sunt convinși, tot în această notă, că Dumnezeu iubește România. Eu sper că aceeași concluzie ar fi fost valabilă indiferent cine ieșea președinte. Nu de alta, dar chiar și o pedeapsă divină este, în cheie creștină, tot un semn al dragostei lui Dumnezeu. Dacă uităm asta, riscăm să mutilăm rău teologia pe care o adoptăm.

O altă formă de hiperspiritualizare – destul de fariseică însă – a fost prin pioșenia excesivă atunci când cineva încerca să argumenteze rațional („nu judeca, frate!”, „nu așa vorbește un creștin!” etc.). Unii și-au camuflat foarte prost sub astfel de lozinci preferința pentru un candidat sau altul, fiindcă evlavia îi cuprindea numai când era vizat preferatul lor.

Nu văd de ce trebuie umplut cu verste acolo unde argumentele nu stau în picioare. Țin foarte bine minte însă că, în 2000, am auzit argumente „creștine” în favoarea lui Vadim, care ar fi trebuit votat ca să fie un fel de „bici al lui Dumnezeu” pentru noi.

Nu pot subscrie nici la entuziasmul care îl consideră din start pe Iohannis „o binecuvântare”. Stați, domnilor, că nu am văzut încă ce poate să facă. Ca să nu mai zicem că distanța dintre binecuvântare și blestem era adesea foarte scurtă, în VT, acolo unde se operează frecvent cu această pereche. Primele semnale-s bune, dar să nu fim prea avântați.

Nu mă îndoiesc că Dumnezeu poate și intervine în istorie, dar s-ar putea să fie mai discret decât încercăm noi să-l prezentăm. Țineți cont că deja umblă zvonul prin târg că Iohannis ar fi mason, cum mai rămâne atunci cu binecuvântarea? Trece sau nu trece de loja masonică?Citește mai mult »

Anunțuri

Cu ce ne-am ales (la cald)…

(Sursa)
(Sursa)

E foarte probabilă victoria lui Klaus Iohannis. Dar că ea e la o diferență nu foarte mare, ceea ce înseamnă că aproape la fel de mulți români nu l-au dorit sau au fost convinși prin diverse mijloace să nu-l dorească. În orice caz, sunt vreo 5 milioane de români care l-au vrut pe contracandidatul său. Nu-i puțin și ei trebuie reprezentați în egală măsură.

Țara-i împărțită și televiziunile de propagandă (indiferent de tabără) se vor înfrupta din această rană că-i cu miros de sânge. Deja există semnale că se va exploata orice antagonism. De pildă, un lider PSD zicea că și cei din diaspora sunt frații noștri, dar noi suntem „aici”, cu „problemele noastre”.

Așadar, această falie trebuie repede soluționată de viitorul președinte, fiindcă nu se cade să se urască oameni pe care îi leagă atât de multe doar pentru că au votat diferit la alegeri. Nu avea cum să convină rezultatul tuturor, nu se putea să iasă doi președinți…

Avem apoi o surprinzătoare victorie a mediului online în lupta (inegală) cu mașinăria de manipulare clasică, deși părea imposibil. Mărturiesc că n-am crezut în asta. Dar țineți cont că manipularea va continua, învrăjbirea va continua, ura se va revărsa în continuare spre robii unui singur post de televiziune (oricare ar fi acela). Dacă într-adevăr mediul online a avut un rol esențial (așa cum pare să fie), atunci probabil că semnalul reconcilierii ar putea pleca tot de aici. Nu așteptați asta de la alde A3, RTV, B1, care s-au transformat în haznale de îndoctrinat și îndobitocit oameni.

Avem, pe urmă, un vot dat lui Iohannis ca om, dar nu neapărat pentru meritele sale, să fim cinstiți. Aici trebuie să detaliem. Citește mai mult »

Cea mai importantă știre a toamnei

Nu autodenunțul lui Turcescu e cea mai importantă știre a toamnei. Nici faptul că avem alegeri prezidențiale – erau prevăzute pentru acum și era previzibil că se vor înfrunta reprezentanții PSD și ACL. Nici arestarea unor mari corupți nu e cine știe ce.

În opinia mea, știrea toamnei (ba chiar una dintre cele mai importante din ultimii ani) e aceea că CEDO obligă România să reia cercetările în cazul mineriadei din iunie 1990. Iată cum sună o parte din textul deciziei:

„toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

De ce e important acest lucru? Pentru că vine să confirme ceea ce știam mulți: că explicația oficială a perpetuat o minciună timp de un sfert de veac. Pentru că este prilejul nesperat de a restabili un adevăr vizavi de unul din momentele cheie postdecembriste.

Orchestrată de liderii de atunci ai țării, în frunte cu Ion Iliescu (care încă girează moral, din postura de președinte de onoare, PSD-ul), mineriada din iunie și cele care i-au succedat, este, alături de morțile misterioase de după fuga lui Ceaușescu și alături de incidentele de la Târgu-Mureș din martie 1990, una dintre crimele fondatoare ale noului regim din România.

Nu e adevărat că Băsescu i-a învrăjbit pe români. Semnalul a fost dat în urmă cu 25 de ani de către FSN! Atunci protestatarii din Piața Universității au devenit „huligani”, iar minerii au fost chemați să… planteze panseluțe în scuarurile „vandalizate”.

Atunci, „spiritul muncitoresc” era opus „elementelor fasciste”, atunci niște dudui cu spirit proletar aplaudau frenetic minerii care ieșeau victorioși din București, după ce snopiseră tot ce li se părea că aduce a figură de student sau intelectual (se vânau bărbi, ochelari, plete etc.).Citește mai mult »

Înainte de turul II – candidații și mediile de comunicare

Ponta Iohannis
Printscreen după Wikipedia

Candidații

În ciuda celor spuse până acum și în ciuda criticilor aduse „dreptei”, nu cred nici pe departe că e totuna pe cine votăm. Din start spun, ca să nu existe dubii, că optez pentru Iohannis.

Hai să mă ocup puțin de el. Nu l-am urmărit cu foarte mare atenție, ci numai atât cât să îmi fac o idee ce are de spus și ce susține pe câteva teme mai importante și controversate. Dar mi-e destul de clar că nu e un Făt-Frumos neprihănit, impecabil în exprimare și purtare.

Ce mi se pare însă destul de ciudat e că unii îl preferă pe Ponta (deși nu-i recunosc vreo calitate) numai și numai pentru faptul că Iohannis nu e pe atât de angelic pe cât ar trebui să fie candidatul ideal sau pentru că are în spate PNL și PDL (dar pe cine, păcatele lui, să aibă? Pe Iuliu Maniu?). Pot înțelege mecanismul sentimental al acestei basculări, dar mi se pare că e o eroare să votezi numai ca să te răcorești de nemulțumire.

Sunt afirmații ale lui Iohannis destul de bizare, fără-ndoială. Dar îl suspectez mai degrabă că e din fire mai spartan, mai bolovănos în exprimare. Cred că niciodată n-a fost deosebit de iscusit în mânuirea cuvintelor, poate și din cauza faptului că e neamț și probabil că gândește în limba sa maternă.

Dar nu pot să nu remarc că, dacă a fost nevoie să se scotocească în trecutul lui până la pretinsul „trafic” cu copii, s-ar putea să nu existe prea multe bube ce pot fi speculate de adversari. Numărul caselor lui chiar nu mă interesează. Contează, e drept, procedura prin care le-a obținut.

Adaug la plusuri faptul că și-a construit singur o carieră ca profesor de fizică, cu facultatea terminată într-o vreme când încă se făcea carte serioasă. Tot un plus e și faptul că a obținut un al doilea mandat de primar al Sibiului cu aproape 90% din voturi, deci când oamenii știau deja ce îi poate pielea.

E păcat că coboară în cloaca limbajului pesedist, e păcat că are în spate figuri compromise, poate că nu e nici măcar cel mai potrivit candidat al „dreptei”, dar altul nu este momentan. Și sigur face notă discordantă cu Băsescu și Ponta. E alt gen de om și alt gen de prezență. Mai frust, mai rece, dar mai puțin limbut și șmecheraș.

Fricile legate de viitor pot fi în egală măsură aplicate fiecărui candidat în parte. Avem vreo garanție că ceea ce spun ei va fi așa și peste 1 an sau peste 4? Nu! Dar putem discuta credibilitatea personajelor…Citește mai mult »

Înainte de turul II – taberele și partidele

(sursa)
(sursa)

Taberele

Există mai multe Românii care votează. Sunt mai multe împărțeli posibile. La un prim nivel – superficial – se pare că Transilvania, Diaspora și România conectată la internet merg în aceeași direcție: votează preponderent cu Iohannis. Moldova și Țara Românească votează mai ales cu Ponta.

Dar aceste împărțeli sunt înșelătoare și, mai ales, nocive. Înșelătoare, pentru că, în interiorul celor două culori dominante, există și insule de altă culoare. E drept, mai multe insule roșii pe albastrul transilvan, decât insule albastre pe roșul Principatelor.

O explicație foarte interesantă (autor: Dumitru Sandu) e aceea că distribuția voturilor este determinată de nivelul de dezvoltare a județelor. Astfel, județele foarte dinamice votează masiv cu Iohannis, cele foarte slab dezvoltate votează și mai masiv cu Ponta. Iar între ele sunt județele pe care unul sau altul dintre candidați și le-au adjudecat la limită.

Nocive, pentru că…

1. Transformă oamenii în statistici. Nu vă amăgiți, acolo unde e roșu intens, nu sunt doar „putori ordinare” și milogi. Sunt oameni care votează din convingere cu candidatul și partidul. De ce? Discutăm mai jos. De asemenea, sunt oameni care votează împotriva canditatului câștigător. N-ar fi nedrept să-i băgăm în aceeași oală?

2. Instigă la ură și la dispreț reciproc. Am văzut că până și well-informzii care au acces la net, pretind că votează rațional și au un foarte dezvoltat spirit critic nu pot să nu dea glas violent frustrării că alții nu votează ca ei, că alții nu văd ce văd ei. Iar aceste luări de poziție sunt uneori furibunde și pline de răutate aproape paroxistică.

E drept că e frustrant, dar asta nu îi face în mod automat pe votanții din altă tabără neoameni. Pe lângă asta, e mare păcat că televiziunile au unde să-și deverseze lăturile zavistiei, ca și cum, pe urmă, n-ar trebui să stăm tot în aceeași țară (cei care o să rămânem) și să ne privim iarăși în ochi unii pe alții.

Rolul televiziunilor e extrem de important aici, mașinăria de propagandă a PSD (Iohannis a rămas cam fără tribună, după câte umblă vorba prin târg) nu se de în lături de la nimic pentru a promova candidatul. Lipsa de exercițiu critic atârnă foarte greu în formarea opiniei telespectatorilor, dar vina nu e neapărat (și sigur nu în mod exclusiv) numai a lor.

3. Intră în logica malefică dualistă a propagandei de partid. Toate partidele vizează să împartă simplist realitatea în noi-cei-buni și ei-cei-răi. O minimă experiență de viață te învață că lucrurile nu sunt niciodată atât de simple. Cu toate acestea, de fiecare dată reușește manevra asta diabolică, poate tocmai fiindcă apelează la ce-i mai rău în fiecare dintre noi.

4. Subminează nevoia de dialog și interacțiune individuală reală. Citește mai mult »

Zile libere pentru tați la nașterea copilului

(Sursa)
(Sursa)

Potrivit legii (210/1999), tații pot beneficia de 5 zile de concediu plătit.

Art. 2
(1) În cazul în care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal plătit de 5 zile lucrătoare.
(2) Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului. (s.m.)

Dacă mai face și un curs de puericultură, tata poate obține încă 10 zile libere. Vedeți detalii în lege.

Cum stă treaba cu puericultura? Stă cam așa. Cursul se face (sau ar trebui să se poată face) la medicul de familie, care va elibera și o adeverință cu care să atești la locul de muncă faptul că ai absolvit cursul – condițiile le decide, se pare, medicul de familie.

Dacă vreți să vă faceți o idee cam ce conține un astfel de curs, puteți arunca o privire aici. Sunt informații (elementare, dar esențiale) despre igienă, despre colici, despre hrănire etc. Reprezintă un fel de „ghid de utilizare” 😉 pentru o ființă care vine fără instrucțiuni și care are o paletă limitată de modalități de comunicare a nevoilor și dorințelor.