Postat de: Teofil Stanciu | 12/10/2014

Se vorbește prea mult despre iubire în creștinism?

Aud în ultimii ani voci îngrijorate că prea mult se vorbește despre iubire în creștinism. Că prea se pune accent pe iubire (și că, din pricina asta, ar fi alte realități care ar avea de suferit). Că e prea multă iubire și prea puțină dreptate, să zicem, sau prea puțin adevăr. Ori prea puțină sfințenie.

Și mărturisesc că am fost uneori tentat să dau dreptate celor îngrijorați de acest… exces. Pare necesar ca lucrurile să fie cumva echilibrate, să nu se basculeze miza numai într-o singură parte.

Asta până când am încercat să îmi dau seama ce ar putea însemna să iubești „prea mult”. De aici încolo, lucrurile mi s-au cam încurcat în minte, fiindcă am realizat că nu prea mai înțeleg mare lucru nici despre dreptate, nici despre adevăr… nici despre viață.

Chiar așa, vouă ce vă vine în minte când auziți despre „prea multă iubire” sau chiar și despre „a vorbi prea mult despre iubire”, care, evident, e o etapă teoretică, inferioară?

Nu-i musai să împărtășiți punctul meu de vedere, dar propun niște răspunsuri posibile la întrebarea: ce înseamnă să iubești „prea mult”?

Mi-a venit numaidecât în minte exemplul preotului catolic care s-a oferit să moară în lagăr în locul altui deținut, când putea foarte bine să stea pe locul lui și avea șanse să supraviețuiască Holocaustului. E vorba despre Maximilian Kolbe.

Pe urmă, mi-am amintit despre cel care murea cu îndemnul „să nu ne răzbunați” pe buze. Înainte să moară, s-a culcat în apa înghețată, sacrificându-se pentru ca un tovarăș de celulă mai tânăr să se poată întinde peste el și să supraviețuiască. Asta a făcut Mircea Vulcănescu.

M-am mai gândit apoi la omul care, după 7 ani de pușcărie s-a rugat lui Dumezeu să-i mai dea încă pe atâția, dacă e nevoie de el printre deținuții politici din închisorile României. Și Dumnezeu i-a dat. Lui Richard Wurmbrand.

Ar mai fi preotul catolic care, în urmă cu puțini ani, a plătit cu propria viață ca să salveze o persoană de la înec. Cei care-l cunoșteau spun că era un duhovnic excepțional și un om deosebit de credincios.

Sau mă mai gândeam la deținutul bolnav de tuberculoză care, când a primit de acasă antibioticul salvator, a preferat să-l dea unui coleg de infirmierie. Cu prețul propriei sale vieți.

Mi-am mai adus aminte și despre un episcop din Milano, care, atunci când ciuma a lovit urbea lui, a golit sediul episcopal și l-a transformat în spital, oferind suferinzilor până și perdelele de la geamuri.

N-am putut s-o evit din acest pomelnic nici pe cea care scotea copii din gunoi prin Calcutta și care, îngropată fiind în aceeași zi cu o prințesă celebră și puțin cam flușturatică, s-a petrecut din lumea asta fără să atragă privirile. Știți probabil că vorbesc despre Maica Tereza.

Dar de ce să mergem la eroi ai credinței care ne fac să ne rușinăm. Ne putem opri la părintele care îl roagă pe Dumnezeu să-i dea lui suferința care îl chinuie pe copil, deși știe că nu se poate, dar cere ca nebunul.

Și dacă m-aș mărgini la acest scurt „inventar” de situații, tot mi s-ar părea relevant. Dar pot să-l adaug și pe cel care, într-un miez de noapte ca plumbul de apăsător, se roagă „nu cum voiesc eu, ci cum voiești tu”… Din iubire vorbea așa. Iar următoarea zi murea pe cruce.

Ei bine, dacă asta înseamnă să iubești prea mult, atunci mi se pare evident că se vorbește prea puțin în creștinism despre iubire. Se vorbește teribil de superficial despre iubire. Se vorbește în jargonul imbecil al contemporaneității, unde iubire e un siropel erotico-sentimentaloid. Se vorbește despre iubire ca despre un capriciu puberal.

Mă îndoiesc că evanghelicii vor fi ajuns să vorbească prea mult despre iubire și să iubească prea mult. Prea adesea se opresc în cale și nu uită să amintească că mai sunt și altele de care trebuie ținut cont și că nu e cazul să ne lăsăm să fim „preșul” tuturor.

Să fi încercat oare să iubească prea mult și să vorbească prea mult despre iubire și să fi eșuat? Tare m-aș mira. Dacă iubirea prea mare e mai degrabă așa cum am încercat să o schițez eu, atunci mai degrabă se vorbește prost și puțin despre ea.

Eu unul nu mă tem că ai putea vorbi prea mult despre așa ceva. Doar n-o fi fost nebun Augustin când zicea „Iubește-l pe Dumnezeu și apoi fă ce vrei”. Mai degrabă suntem nebuni noi când avem impresia că am înțeles adâncimea acestei vorbe sau când o răstălmăcim pentru a da curs unor satisfacții egoiste.

Da, se vorbește prea puțin despre iubire în creștinism. Prea neserios. Prea vag. Prea temător. Despre iubirea lui Dumnezeu, de Dumnezeu și de oameni.


Responses

  1. Foarte adevarat!

  2. Asta mi se pare și mie ciudat: că iubirea e asociată cu nu știu ce fel de dulcegărie fără consistență, superficială, grețoasă, incompatibilă cu viața creștinului. Și așa, e mult mai ușor de eliminat de pe lista idealurilor/ poruncilor de atins.

    • Evanghelicii au o practică mai îndelungată în ce privește eliminarea unor teme care au fost uzate prin folosința lor seculară.

  3. Unde a zis Augustin „Iubește-l pe Dumnezeu și apoi fă ce vrei”? Aud deseori zicerea asta – sau formulari apropiate – dar încă nu am găsit referința:
    http://dyobodiu.wordpress.com/2011/01/28/iubeste-pe-dumnezeu/
    Să fie vorba de un mit oral?

    • Se poate. Oricum, argumentația e valabilă și fără ăla🙂 Am citit textul tău și am luat aminte. O să fiu mai precaut de acum înainte.

    • Domnule Dyo …este adevarat ca Augustine nu a spus exact acele cuvinte, insa in seventh homily on 1 John 4:4-12 spune asa:

      Once for all, then, a short precept is given thee: Love, and do what thou wilt: whether thou hold thy peace, through love hold thy peace; whether thou cry out, through love cry out; whether thou correct, through love correct; whether thou spare, through love do thou spare: let the root of love be within, of this root can nothing spring but what is good.

      Love, and do what thou wilt: whether thou hold thy peace, through love hold thy peace; whether thou cry out, through love cry out; whether thou correct, through love correct; whether thou spare, through love do thou spare: let the root of love be within, of this root can nothing spring but what is good.

  4. Nu e ciudat ca „Iubeste pe Dumnezeu, dar fa-o cum vrei” suna mai periculos pentru siguranta institutionala decat varianta cu „fa ce vrei”?

  5. Cand te gandesti ca pe aceasta Iubire a fost intemeiata Biserica Crestina : Sfantul Stefan, primul martir , apoi cei care si-au dat viata pe cruci si in arene , toti au rostit cu ultima respiratie : va iubim , sau , sa nu le fie socotit lor acest pacat !

    Acum , din pacate sau din fericire , depinde de perspectiva din care privim realitatea , traim religia celorlalti , ne ghidam du ecoul glasului primului Ispititor : A zis Dumnezeu oare ???

    Chiar , a zis cumva chiar asa …???

  6. In acest sens serios se vorbeste si se va vorbi intotdeauna prea putin despre dragoste. In schimb s-a vorbit si se vorbeste mult prea mult in sensul patologic al cuvantului dragoste pana acolo incat unul din evanghelistii „mari” de prin anii 80 a ajuns sa creada si sa spuna in turneele lui ca noi oamenii trebuie sa-L iubim asa de mult pe Dumnezeu incat sa nu ne mai temem deloc de El. Folosea ca „argumente” trei versete care nu aveau nici o legatura justa cu frica de Dumnezeu. Chiar sugera (implicit) o atitudine lipsita si de respect. Afirma ca Dumnezeu abia asteapta sa-i sara fiii in brate (ca in povestea lui Baru Delavrancea). Dragostea nu elimina respectul (sau reverenta in cazul lui Dumnezeu, chiar teama profunda) chiar daca in „cultura” noastra se afirma ca „cei ce se iubesc se tachineaza”. Acest lucru nu merge cu Dumnezeu. Aceasta nu se poate numi dragoste.

    S-a vorbit foarte mult in acest mod usuratic pentru a acoperi („teologic”) mizeriile noastre. De aceea, despre teama de Dumnezeu, nu s-a pomenit absolut nimic in acest timp.

  7. Erata: in loc de „ca in povestea lui Baru Delavrancea”, corect „ca in povestea „Bunicul” de Barbu Stefanescu Delavrancea

    Scuze!

  8. […] Se intreaba fratele Teo: https://drezina.wordpress.com/2014/10/12/se-vorbeste-prea-mult-despre-iubire-in-crestinism/ […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: