Pentru ca o informație să fie credibilă, trebuie verificată din trei surse independente, zice legea jurnalismului. Așa că mă simt acoperit. Am trei surse din care aflu constant cât de tare se deteriorează pe zi ce trece învățământul și la ce grad de imbecilizare se poate ajunge chiar și în cazul cadrelor didactice.
N-aș exclude, prin urmare, ideea educației la domiciliu, mai precis, a ceea ce se cheamă homeschooling. Am văzut că, acolo unde apare, i se face reclamă foarte intensă și insistentă și modelul este prezentat adesae ca fiind nu doar o soluție, ci Soluția. Singura. Universală. Obligatorie. Eminamente posibilă (dacă vrei, bre, lacomule!).
Am mai deschis într-un rând subiectul ăsta și, după discuții furtunoase și îndelungi, am tras niște concluzii. Da, homeschooling-ul este o alternativă viabilă și chiar dezirabilă. Nu, nu cred că neapărat până la vârsta liceului, dar sigur ar putea merge, cu nițel efort, până prin clasa a VIII-a. Da, sunt multe avantaje pe care le are acest „sistem”. În special, libertatea de care pot beneficia copilul și părintele deopotrivă. Pot ține orele și la mare, și la munte, și în casă, și afară. Totul e să știe tata sau mama ce predă (deja se întrevede o primă problemă: dacă nu știe?).
Mai există, pe urmă, libertatea părintelui de a controla ce anume învață copilul. Trebuie remarcat însă că ideologiile pot să se insinueze foarte bine și aici, fiindcă părinții au niște manuale după care lucrează, iar acestea sunt făcute potrivit cu o filosofie de viață. Peste asta, nimic nu m-ar putea convinge că părinții sunt mai greu de ideologizat decât profesorii. Dar, e drept, sunt mai greu de controlat, fiindcă nu depind de sistem.
Există și neajunsuri ale acestui model de școlarizare, dar, din câte am reușit să aflu până în prezent, adepții homeschooling-ului nu prea le acceptă și nu prea sunt dispuși să le discute (există și excepții!). De fapt, cred că acesta este principalul neajuns: faptul că este prezentat ca un fel de El-Dorado al educației copilului, ca un model perfect și fără cusur.
Această incapacitate (sau, într-o variantă mai blândă: dificultate) de a se privi critic are a face, după părerea mea, cu reflexul părintelui de a considera că și-a educat copilul corespunzător. Căci, dacă îți școlești pruncii la domiciliu, atunci nu doar formarea lor ca oameni îți revine, ci și ca viitori profesioniști. Or, admițând că există minusuri semnificative, trebuie să admiți că tu însuți, ca părinte, trebuie să-ți asumi toate hibele respective…
Nu vreau să-mi imaginez cum ar putea fi homeschooling-ul pentru un copil care are mamă posesivă și tată agresiv/alcoolic. Sau pentru cei care au părinți cu dereglări psihice (care nu fac obiectul unui diagnostic cu decădere din drepturi)… Dar și cu părinții semi-analfabeți e deja complicat.
After-school-ul este, din câte înțeleg, exact opusul homeschooling-ului. Înseamnă prelungirea suplimentară a timpului petrecut de copii sub tutela instituțională, pentru ca să nu fie nevoiți părinții să-i lase singuri acasă.
Desigur că treaba asta poate fi interpretată și într-o cheie critică – niște părinți care vor să angajeze doar niște supraveghetori care să le țină copiii ocupați –, dar trebuie privită și prin prisma unor realități – sunt părinți care nu-și permit să procedeze altfel, pentru că locul de muncă îi ține robi 8 ore.
Știu că sunt ăia foarte înțelepți și descurcăreți care vor sări numaidecât să acuze „lăcomia” unui părinte care „nu renunță la bani” pentru copilul lui. Dar lor le spunem doar că, în lumea lor rozalie, probabil că renunțarea la bani e un moft posibil, dar în lumi mai cenușii, despre exitența cărora poate că n-au cunoștință, sunt oameni care trebuie să muncească 8 ore sau mai mult pentru salariul minim pe economie, sunt părinți zilieri, sunt părinți cu IQ de până în 80 etc. Iar copiii, surprinzător poate!, au nevoie și de bani ca să trăiască.
Private school e ceea ce lipsește din titlul meu, dar lipsește și din oferta educațională românească le nivel național. Există câteva excepții, concentrate mai ales în centrele urbane foarte dezvoltate ori inițiate cu titlu de experiment, dar aceste oferte nu se adresează marii mase, ci unei elite financiare potente.
Rămâne atunci, pentru marea majoritate, să optăm între școala publică, din ce în ce mai infectă din toate punctele de vedere (mai puțin cel al dotărilor materiale, fapt relativ minor, chiar dacă excesiv de mediatizat), și educația la domiciliu, pentru care deocamdată nu există un model românesc de succes. Știu că în secuime există niște exemple reușite, dar, în rest, e mai degrabă o opțiune sporadică încă.
Dacă tot se vorbește însă despre libertatea individuală și dacă ea are un conținut, atunci inclusiv la nivel de școală ar trebui ca părintele să poată opta simplu între școala publică și orice altceva, inclusiv analfabetismul. Abia când și „no school!” devine o opțiune există adevărată libertate.
Obligativitatea școlii conține deja, în germene, neîncrederea în capacitatea „plebei” de a-și administra pe cont propriu familia.
Cu drezina 
și mai este board-schooling.
Nu cunoșteam denumirea, dar văzând descrierea pe „net”, îmi dau seama că am asociat asta cu o formă de private school. De la televizor, probabil.
ok
Da si nu…riscuri si avantaje…Eu as merge mai mult pe ideea sociala a invatamantului: in acel mediu copilul trebuie sa se adapteze noii societati din care va face parte. Va avea de-a face cu parveniti, shmekeri (am folosit intentionat aceasta forma de exprimare), avantajati-dezavantajati, inteligenti-deficienti… Va gusta din societate.. Va trebui sa-si gaseasca sistemul de supravietuire intr-o jungla urbano-sociala din care va sau face parte. Ca si scoala domestica nu reusesti sa-i oferi plodului acest pelin/miere a realitatii. Riscul va fi acela de a-i distorsiona realitatea inchizandu-l in cuibul matern/patern. Rolul familiei ramane acela de a-i implementa puiului uman valorile crestine ale societatii/familiei si sa-l invete sa se adaptateze dar in acelasi timp sa nu se manjeasca prea tare de subcultura promovata.
” ar trebui ca părintele să poată opta simplu între școala publică și orice altceva, inclusiv analfabetismul. Abia când și „no school!” devine o opțiune există adevărată libertate.”
pai cum, nu exista asa ceva? poti ramane analfabet – au fost relatate cazuri de oameni care nu stiau sa citeasca dar aveau permis de conducere. pentru cei mai putin descurcareti exista optiunea de a fi pastor de animale – nu-ti trebuie multa pregatire pentru asta, si ma indoiesc ca se invata dupa manual.
nu stiu daca referitor la „home schooling” s-a abordat problema efectului asupra dezvoltarii sociale si emotionale a copilului. sistemul de invatamant nu ofera numai informatie, ci si o simulare a societatii, cu bune si cu rele. sa educi un copil intr-un mediu izolat, mai ales pana la varste mai inaintate, inseamna sa-l handicapezi social mai mult sau mai putin. chiar daca-l lasi sa se joace afara cu prietenii (il lasi, sau ii filtrezi si pe aia, ca sa-l feresti de rele?), nu e la fel. toate experientele negative din scoala pregatesc copilul pentru nedreptatile si situatiile dificile din viata. colegi rai, profesori absurzi, golanii din curtea scolii, chiar si intelegerea ca face parte dintr-o minoritate religioasa si trebuie sa invete sa relationeze cu cei din alte confesiuni sau religii. chestiile astea nu se invata acasa, si socul descoperirii lor cred ca creste odata cu varsta.
nici eu nu sunt de acord cu directia in care merge sistemul de educatie, chiar la nivel international. sunt multe tendinte pe care le consider profund gresite si imorale. dar parca nu as vrea sa-mi vad copilul incapabil de a functiona in societate. cred ca Dumnezeu ma va calauzi sa fac alegerile potrivite, pentru ca eu sincer nu stiu ce e mai bine in situatia asta.
Există modalități de „socializare”. Numai să nu vă prindă vreun apostol fervent al curentului, că vă face tocăniță pe subiectul ăsta. 🙂
Există comunități de tip homeschooling și mai există varianta cu prietenii și vecinii. Atâta doar că trebuie să coincidă cât de cât programele zilnice. Dar, e adevărat, nu cred că asta e cea mai mare problemă.
Am căutat la un moment dat pe internet și am găsit pe cineva care vorbește despre minusurile acestui model educațional. Dar, surprinzător, pe toate le transformă în atuuri. Asta mi s-a părut curată ipocrizie.
Dificultățile, așa cum spuneam în text, sunt: situația financiară a familiei (deși încă n-am găsit pe cineva care să admită asta, dintre cei cu care am discutat), pregătirea părinților (sau, mai precis, lipsa lor de pregătire – o problemă destul de serioasă în România diplomelor cumpărate), lipsa de educație a părinților și proasta igienă a relațiilor. Astea sunt doar câteva.
Cât despre analfabeți, ei există pe lângă lege. Școala e obligatorie, oficial.
Da, pentru a face homeschool, un parinte trebuie sa renunte la un venit, sau poate lucra seara, pe un venit mai scazut. Da, pentru ca sa isi poata educa copiii, parintii circula cu masini mai vechi, nu schimba hainele cind se schimba moda, nu cumpara telefoane mobile la copiii de 6 ani, etc. Parintii sint dispusi sa sacrifice lucruri materiale pentru a-si creste copiii cum considera ei potrivit. Acesti parinti admit ca este mai greu doar cu un venit in casa, dar li se pare mai greu sa-si vada copiii abuzati. Fizic/intelectual/psihic.
Cit despre „lipsa de educatie” amintita, totul depinde de definitie. Eu consider ca sistemul socialist m-a indoctrinat, nu m-a educat. Abia cind am inceput educatia academica cu copiii mei mi-am dat seama de ne-educatia mea. Am invatat impreuna, cot la cot. Unde nu am stiut, am cerut ajutorul celor care au stiut. Dar sa spui ca o diploma de facultate presupune ca esti „educat” inseamna sa privesti superficial problema.
„faptul că este prezentat ca un fel de El-Dorado al educației copilului, ca un model perfect și fără cusur.”
Nimeni nu spune ca este perfect si fara cusur. Se pare ca nu intelegi ce este homeschoolingul. Asa cum un parinte are dreptul sa-si hraneasca copiii, tot asa are dreptul sa si-i educe. Nimeni nu spune ca acei parinti care vor sa-si hraneasca copiii spun ca acesta este un „model perfect si fara cusur”, ci spun ca acesta este dreptul si indatorirea fiecarui parinte sa decida ce si cum sa-si hraneasca copiii. Este „perfect” nu prin faptul ca ofera o educatie perfecta (oare exista asa ceva?) ci pentru ca respecta perfect dreptul parintilor.
„Căci, dacă îți școlești pruncii la domiciliu, atunci nu doar formarea lor ca oameni îți revine, ci și ca viitori profesioniști. ”
Depinde ce intelegi prin asta. Parintii au dreptul sa-si educe copiii, oferindu-le o educatie de baza, pentru ca atunci cind acestia vor sa invete o meserie, sa fie apti sa o faca. Nimeni nu doreste sa-si faca copiii doctori invatind acasa, ci sa-i prepare sa faca fata unei facultati care ii va invata sa fie doctori, nu numai privind meseria, ci si privind caracterul.
Drept răspuns, aș putea lua două fraze din textul meu care tocmai asta spuneau. Deci înțeleg că am înțeles. Atunci e bine!
Nu, nu asta este homeschoolingul. Dar poate nu este interesul de a înțelege.
Există interesul de a discuta, de a argumenta, de a dezbate, de a cântări. Dar nu există deloc interesul de a spune o chestie, iar respectiva afirmație să fie răstălmăcită, deși, două rânduri mai jos, ea era corelată cu o alta, într-un demers argumentativ coerent.
Ca să exemplific, îmi spuneți că homeschooling-ul are calitatea de a fi o opțiune liberă a părinților. Exact asta am spus și eu în text: că educația copiilor ar trebui să poată fi la decizia părinților.
Nu la asta m-am referit cind am dat citatele respective. Spuneti ca aceia care sustin homeschoolingul spun ca este un model perfect si fara cusur. Nu este adevarat, parintii respectivi nu sustin aceste lucruri.
Apoi, afirmati ca daca un parinte isi scoleste copilul acasa, acesta trebuie sa-l pregateasca si profesional. Um, nu am auzit ca cineva sa faca acest lucru.
1. Am tot încercat să aflu din discuții și din search pe net care sunt neajunsurile, ca să știu și eu. N-am găsit! Încă mai aștept. Eu am identificat câteva, dar când le-am adus în diverse discuții, mereu mi s-a spus că nu am dreptate. Deci… aștept!
2. Dacă doriți, pot relua afirmația sub altă formă: părintele e responsabil nu doar de formarea caracterului copilului, ci și de bagajul său de cunoștințe care îi vor influența alegerea profesiei. Dacă homescholing-ul ține până la facultate, cum se întâmplă în unele cazuri, e clară condiționarea profesională! De asemenea, pentru un copil care va alege o școală profesională după 8 clase, din nou e destul de clar rolul semnificativ pe care părintele îl are în evoluția profesională viitoare a copilului. Dacă copilul nu-și va putea trece un examen de admitere la școala dorită, parcursul lui va fi modificat în mod clar, iar răspunderea va fi în bună măsură a părintelui (împărțită numai cu copilul). Într-adevăr, nu e pregătire directă, efectivă, ci background-ul care îi facilitatea orientarea profesională. Dacă privim din cealaltă perspectivă, e la fel de adevărat că și realizările se vor datora în bună măsură părinților.
Depinde ce considerati dvs „neajunsuri”. Ca orice in viata asta, oamenii aleg unele lucruri in schimbul altora. Poate ca ceea ce unii considera neajunsuri, altii le considera „bucurii”. Daca aveti intrebari specifice, va stau la dispozitie.
Nu, nu este clara absolut nici o conditionare profesionala. Eu am dorit ca fata mea sa devina avocat, dar a ales ingineria. Cunosc nenumarate familii in aceasi situatie. De obicei, aceste este un punct important. Parintele doritor de binele copilului vede inclinatiile sale si ii asigura dezvoltarea necesara. Degeaba am vrut eu ca fata mea sa devina avocat, ea nu are calitatile necesare. In schimb ii place matematica si fizica. Deci despre ce conditionare vorbim aici?
Atunci cind sistemul de homeschool este recunoscut de stat nu mai sint probleme de admitere la scoala dorita. Dar, ceea ce ati afirmat dvs se aplica si celor din scolile publice. Atunci cind un copil nu va putea trece un examen de admitere la scoala dorita, parcursul lui va fi modificat. Insa cine este atunci vinovat? Scoala? Sistemul? Pe cine dam atunci vina? Sau numai parintii care fac homeschool trebuie acuzati daca cumva copiii lor nu ajung la Harvard?
Vă mai explic o dată: dacă părinții sunt complet analfabeți, condiționarea e foarte clară. Ei bine, după același raționament, există o amprentă care se pune asupra copilului. Nici măcar nu mi-a trecut prin minte că aș putea impune copilului (indiferent de sistemul în care e educat) ce facultate să aleagă. Deci nu despre așa ceva am vorbit.
Când sunt mai mulți educatori, vinile se împart. Când e unul singur, o poartă singur, logic.
Am întrebări specifice:
1. Cât costă pe an?
2. Cine produce manualele și în ce limbă sunt făcute?
3. Există posibilitatea să fie recunoscută școala în România?
4. Există o variantă adaptată la condițiile din România (cu tot ce presupune asta)?
Si eu va mai explic inca o data: conditionarea nu este necesara. Parintii analfabeti pot intreba alti parinti unde pot gasi ajutor. Apoi, in lumea asta „civilizata”, cum pot exista oameni analfabeti cind statul obliga frecventarea scolii?
1. Costul depinde de cit sint parinti dispusi sa cheltuie. Unii cumpara programe complete de sute de dolari, altii folosesc bibliotecile, deci aproape gratis. Parintii cu mai multi copii folosesc manualele de la primul copil cu ceilalti, deci cheltuiala se face aproape o singura data.
2. Eu fac homeschooling in America, deci manualele folosite sint in limba engleza. Exista foarte multe companii care publica materiale educationale. Piata libera ofera ce este nevoie. Pentru ca in Romania este interzisa educatia la domiciliu, nimeni nu este interesat sa publice astfel de materiale.
3. Dreptul parintilor de a directiona educatia copiilor lor este posibil ca sa fie recunoascut oriunde in lume. Problema este ca statul nu doreste sa scape din mina copii care ar putea fi indoctrinati, pe care sa se bazeze sa fie viitorii robotei care sustin statul. Daca intelegem de ce statul se implica in invatamint vom intelege de ce nu accepta ca oamenii sa iasa din acest sistem.
4. Exista parinti in Romania care prefera sa isi preia autoritatea de a-si educa copiii prin scoli-umbrela din alte tari. Asta arata concret faptul ca statul nu doreste o societate educata, ci una supusa care sa creada ca daca statul nu educa, oamenii vor deveni analfabeti. Ceea ce vine in contrast cu punctul #1, care arata ca nu este asa.
Ce conteaza daca vinile se impart intre educatori si stat si doi parinti? Copilul nu este educat, indiferent a carui vina este. Asta presupunind ca daca parintii directioneaza educatia propriilor copii acestia nu sint educati, ceea ce este contrar cu statisticile prezente.
Ceea ce nu inteleg este faptul ca exista un standard dublu. Adica conditionarea este ok daca este facuta de stat prin mai multe persoane, dar nu este ok daca este facuta de parinti?
Daca copilul ramine needucat este ok daca putem da vina pe mai multe persoane dar nu este ok daca vina o poarta doar parintii?
Apoi, cine are autoritatea sa decida ce inseamna un om educat? Statul?
As sustine legiferarea dreptului de a opta pentru homeschooling pentru doua motive: 1. cei care sustin asta sunt o minoritate; 2. libertatea individuala ar mai avea un punct castigat. Ambele puncte ma astept sa fie sustinute si de crestini ca si masura a maturitatii lor.
Nu mi-as fi dorit sa ma folosesc de dreptul asta daca ar fi fost pe vremea cand copiii mei au facut scoala.
Eu am fost in cea mai mare parte self-schooled: cu trupul eram in banca, cu mintea prin dumbrava minunata. Am supravietuit.
Cum ziceam, și eu susțin să se poată opta pentru acest tip de învățământ. Am rezervele mele față de metodă, dar dreptul mi se pare absolut necesar.
In mod cert e greu de tras o concluzie. Si nu cred ca se poate gasi doar o singura cale din simplul motiv ca situatia difera de la o categorie la alta. Ce functioneaza intr-un caz nu functioneaza intr-altul. Intr-o lume diversa ar trebui si metode diverse, dar asta-i deja utopie.
Acum eu as avea o remarca indreptata mai degraba spre zona psihologiei copilului decat spre procesul de formare profesionala al acestuia. Desigur ca invatamantul public e cum spui ,,infect” poate din ce in ce mai infect. Dar exista totusi un beneficiu pentru viitorul adult in ceea ce priveste posibilitatea socializarii pe care o ofera invatamantul ,,clasic”. Nu cumva prin homemadeschool procesul de socializare poate avea de suferit ? Si n-ar putea influenta asta negativ formarea viitorului adult ?
Pe de alta parte, imi amintesc ca in perioada mea gimnaziala, pe vremea Impuscatului, ma intrebam deseori de ce nu pot lua lectii la domiciliu si trebuie sa ma scol dimineata la ore fixe, sa ma deplasez pana la scoala si sa ma tachineze toti netotii ?
Am scris ,,homemadeschool” in loc de ,,homeschool” … Greseala.
Spuneai de modele de succes in articolul tau.
In acest articol e descris unul din Cluj, cel al Bitei Zerbes. E drept ca nu e 100% romanesc, dar se intampla in Romania.
http://incomemagazine.ro/articole/locuiesc-in-romania-dar-studiez-la-harvard
Da, mulțumesc, Miriam. Ce voiam să spun cu asta e că, dată fiind această lipsă de… probe (pe sol românesc), homeschooling-ul e pe de o parte puțin cunoscut, iar pe de alta, privit cu destulă reținere.
Inteleg retinerea, fiecare domeniu are pionierii lui. Nici in USA nu a fost o munca usoara in urma cu 40 de ani, cand miscarea de HS a inceput sa ia amploare, dar au fost oameni care au ales sa faca asta prin credinta, unii mai bine, altii mai putin bine si astfel miscarea a ajuns sa ia amploare.
Pe mine probele de pe sol american m-au convins si cred e un sistem ce se poate implementa si in dreptul familiei mele. Nu e usor, nu beneficiezi de aceleasi resurse si suport ca si in alte parti, dar noi am hotarat ca se merita.
Și ar mai fi de adăugat că în sfârșit am găsit și niște „minusuri”. Asta e chiar o bucurie. Nu că aș vrea să blamez sistemul, ci pentru că mi se pare normal să nu fie perfect.
Ar mai fi și chestiunea taxelor. Nu oricine își permite suma respectivă. Pentru România, e destul de mult (cel puțin la școala asta).
Sumele difera foarte mult. Da, scoala aceea e foarte scumpa, dar pe aceea au ales-o ei. Sunt altele care au costuri mult mai mici.
De regula costurile difera si in functie de ce suport ofera scoala.
Dar in acelasi timp parintele poate beneficia de multe oferte gratuite din online. Un astfel de program pe care l-am vazut implementat foarte frumos, chiar la Oradea, e https://www.amblesideonline.org/curriculum.shtml
Si inca un exemplu de HS romano-spaniol:
http://homeschooling.urbankid.ro/2013/10/22/de-vorba-cu-sorina-oprean-despre-educatia-acasa/
Personal cred ca mai exista si varianta „hibrida” – 8 ore la scoala publica si 2-3 ore acasa, cu parintii. In aceste ore, cred ca parintii pot filtra, decanta, ajusta in mare masura informatiile gresite primite la scoala. Educatia se face acasa. Scoala informeaza, familia si Biserica – formeaza. Cred ca este necesara si aceasta precizare.
Pe de alta parte, nu as fi asa de „fatalist” cum sunt cei care sustin neconditionat „homeschooling”-ul – pana la urma zeci de generatii au trecut prin scoala din vremea comunismului unde se dorea programat indobitocirea si proasta formare a elevilor, creearea unui „om nou”; noi suntem „rodul” unui astfel de experiment. Cel putin in ceea ce priveste autorul blogului, daca nu as fi stiut ca a facut scoala in anii comunismului, as fi pariat ca a facut homeschooling -:). Si nu e singurul …
Intuiesc ca e rezultatul sistemului „hibrid”.
Pana la urma discutia seamana cu una actuala din medicina -e mai bine sa traiasca oamenii intr-un mediu fara germeni si bacterii si sa aiba o imunitate slaba sau e mai bine sa fie expusi si sa aiba imunitate intarita datorita luptei…
Discutia e mult mai ampla, mult mai nuantata si nu cred ca poate fi lamurita in spatiul unui cometariu la un articol de pe blog.
Desi cred ca „idealismul” HS e binevenit, tousi sistemul nu e accesibil majoritatii. Nu intodeauna lucrurile sunt in nunate de alb – negru.