Postat de: Teofil Stanciu | 16/09/2014

Scârba față de politică

Confratele într-ale blăgăritului, Andrei Croitoru, se revoltă într-o manieră deja consacrată în faţa păcatului săvârşit de o biserică penticostală din Suceava, care l-a primit pe tov. Ponta şi i-a dat voie să ia cuvântul la unul dintre „programele de închinare”.

Că se revoltă împotriva pătrunderii elementului politic în sfera eclesială înţeleg într-o oarecare măsură. Dar, de la un absolvent de teologie, aştept (nu ştiu dacă-i legitim sau nu să aştept) nişte argumente mai temeinice.

În ce mă priveşte, cârdăşia cu politicul mă deranjează în măsura în care se mizează pe manipularea enoriaşilor şi nu este încurajat discernământul fiecăruia, inclusiv în chestiuni de interes obştesc.

Şi mă mai deranjează – iar aici sunt oarecum în asentimentul lui Andrei C. – acea ipocrizie destul de grosolană care clamează separarea eclesiei de sfera politicii, pe de o parte, dar, pe de alta, pare să cultive o orbire intenționată față de lideri bisericeşti care fac sluj în faţa potenţaţilor zilei, doar-doar vor cumpăra un pic de bunăvoinţă din partea lor (nu insinuez că așa ar sta lucrurile în cazul bisericii din Suceava, dar s-au văzut cazuri la case mult mai mari).

Acestea fiind zise, se ridică nişte întrebări ce nu par a avea răspunsuri prea simple şi confortabile. De pildă, în virtutea cărui principiu se cere interzicerea cuvântărilor politicienilor într-o biserică evanghelică? Noi nu avem „locaşuri de cult” sfinţite, nici altare consacrate special oficierii liturgice. Întrunirile noastre publice poartă denumiri precum program de închinare sau serviciu divin.

Dar nicăieri nu există o prevedere care să stabilească fără echivoc ce poate conţine un astfel de program sau serviciu. Nici cine poate sau nu poate lua cuvântul în clădirea în care se desfăşoară aceste întruniri.

Mai mult decât atât, cu tot elanul locativ din ultimii vreo 25 de ani, bisericile evanghelice percep construcţiile în care îşi desfăşoară activitatea ca pe un „accident” spaţio-temporal. Niciun evanghelic cât de cât familiarizat cu propria moştenire teologică şi biblică n-ar putea susţine că edificiul bisericesc ar avea alt rol decât unul strict utilitar – dovadă sunt numeroasele comunități care se adună ori s-au adunat la început în spații cu destinații absolut profane: hoteluri, săli de conferință, anexe de pe lângă case de cultură, școli etc.

Iar dacă această clădire nu e mai sacră decât altele şi dacă prezenţa divină nu se manifestă în mod fundamental diferit acolo faţă de orice alt loc unde „se adună doi sau trei” credincioşi, care este temeiul biblico-teologic ce poate fi invocat pentru a interzice un discurs politic într-un asemenea locaş?

Sau doar Ponta nu e bine-venit în astfel de spații? Sau e vorba numai despre politicienii prinși cu mâța în sac? Îi judecăm după lege sau după etică? Avem toate datele necesare pentru a despărți oile de capre? Îi ținem la ușă până își mărturisesc adevăratele intenții?

În altă ordine de idei, clădirile bisericilor sunt nişte localuri publice, unde poate să intre absolut oricine doreşte. Există posibilitatea să dorească să intre şi un oficial al Statului sau unul local. Colorat politic. Aducând cu el intenții mai mult sau mai puțin politice.

Evident că toată lumea va şti că a pus piciorul în sală un ins precum Ponta, Băsescu sau alţii de seama lor. Te comporţi ca şi cum n-ai şti că respectivul se află la acea întrunire? Sau e mai cuviincios (omeneşte şi creştineşte) să-l saluţi? Iar dacă, cel mai probabil, îl saluţi, îi dai ocazia să te salute şi el sau nu? Îi poţi condiţiona un eventual salut sau discurs de renunţarea la calităţile oficiale (de obicei compozite – pe linie de stat şi pe linie de partid) sau asumarea numai a celor „neutre” politic?

Dacă Ponta ar fi livrat un mesaj „duhovnicesc” (hai să ne jucăm cu ipoteza asta), devenea el dintr-odată acceptabil? Distincția se face la nivel de mesaj sau la nivel de individ? Pe ce criterii teologico-biblice?

Nu împărtăşesc deloc „greaţa” lui Andrei C. faţă de politic în general (sau asta pare să fie atitudinea pe care o denotă textul la care am făcut trimitere). Da, există multe lucruri scârboase şi revoltătoare, dar nu poate să-ţi fie pur şi simplu greaţă decât dacă bagi capul în nisipul reveriilor unei lumi pure şi minunate. Or, această lume nu ştiu să existe. Dimpotrivă, cei din „breasla” lui Andrei ar trebui, zic eu, să privească toată greţoşenia asta în faţă şi să îi opună forţa contraofertei morale şi responsabile.

Cum poate un absolvent de teologie şi potenţial pastor să-şi permită un stomac atât de sensibil? Nu cumva riscă această greaţă să devină un paravan ce împiedică înţelegerea realităţii? Nu cumva propune o schizofrenie care să ne permită să pretindem că politica nu trebuie să interfereze cu viața și cu interesele noastre pentru că e mult prea contaminată pentru spiritele noastre pure?

Ar mai exista şi posibilitatea ca interdicţia politicului în spațiul eclesial să se întemeieze pe statutul cultelor evanghelice. Dar această temelie este una şubredă, având în vedere că poartă adesea o puternică amprentă a módelor şi idiosincraziilor de la un moment dat.

Chiar nu contează dacă stomacul rezistă sau nu. Ce, parcă chirurgilor le place ce găsesc în intestine? Parcă viaţa-i făcută să aducă numai miresme pe la nasurile noastre sensibile…

Să se înțeleagă limpede: nu spun că ar trebui ca bisericile să devină tribune electorale, nici că oricine poate transmite orice tip de mesaj într-o întrunire cu scop religios. Dar nici nu pot susține o închidere în turnul de tablă specific unei gândiri binare: afară-s răii, înăuntru suntem noi, bunii!

Aştept, aşadar, o argumentare măcar teologică, dacă nu şi biblică, riguroasă. Da, noi, ăştia fără amvon, ne putem permite mai ușor (chiar dacă nu neapărat justificat) să mai dăm glas şi unor prejudecăţi motivate afectiv. Cu toate că sinceritatea nu e în sine o virtute, mai scapi câte o răbufnire a lehamite. Dar mă gândesc că cei care îi învaţă pe alţii e bine să vină cu mai mult decât propriile (dez)gusturi în faţă.

Iar miza nu e că individul X (care se întâmplă să fiu eu) nu împărtăşeşte opinia individului Y (care se întâmplă să fie Andrei C.), ci aceea că poziţia pe care o adoptă şi pe care o critic eu nu rezolvă problema aşa cum se cere ea rezolvată potrivit imperativelor evanghelice: în cheie biblică şi teologică. Dacă problema e atât de gravă precum se sugerează, atunci necesită o soluţie foarte serioasă. Dacă e doar chestie de gust şi scârbe, atunci chiar nu prea contează părerile unora sau altora. Pentru că, în lumea în care gusturile nu se discută, fiecare poate decide pentru sine ce-i gustos şi ce-i scârbos.

Ce vreau să sugerez, în ultimă instanță, cu tot acest rechizitoriu e că trebuie să existe și o altă cale între atitudinea slugarnică în fața politicului și respingerea oripilată a oricărei legături cu „satana” politicii. Trebuie să existe o variantă responsabilă civic și întemeiată teologic. Iar dacă nu există, trebuie căutată. Măcar unii să ajungă să nu mai fie masă de manevră fie pentru politicieni fără scrupule, fie pentru lideri religioși fără discernământ.

Dacă nu există această cale a interacțiunii critice și responsabile, poate că trebuie creată încetul cu încetul. Ori, dacă ceea ce spun eu e imposibil și utopic, să vedem care-i acea atitudine care poate fi îmbrățișată de un creștin ce se vrea și un cetățean interesat de binele cetății lui, și o persoană preocupată de temeiurile biblico-teologice ale gesturilor sale.


Responses

  1. […] Teofil Stanciu a scris un articol consistent care arată superficialitatea articolului lui Andrei Croitoru. […]

  2. Frumos spus !!!

    Am comentat doar ca sa pot urmari ce spune cel caruia i s-a aruncat ,,manusa” , sau altii …

  3. i. Se interzice în virtutea slujirii exclusive a credincioșilor în biserică. De aceea nu poate Ponta să se exprime în Biserică. Nu este deloc vorba despre ce îmi impuți prin cuvintele: „Sau doar Ponta nu e bine-venit în astfel de spații? Sau e vorba numai despre politicienii prinși cu mâța în sac? Îi ținem la ușă până își mărturisesc adevăratele intenții?” Nu este deloc vorba despre participarea lui Ponta la slujbele vreunei biserici. Nicăieri nu am transmis o asemenea aberație.

    ii. există texte scripturistice care ne arată cam ce se petrecea într-un „program” din bisericile creștine și nu cred că e necesară o prescripție de program fix ca să ne dăm seama cam ce ar trebui să facem în „programele” noastre.

    iii. locul în care ne întâlnim, consacrat „programelor” primește valoare prin tradiția iudeo-creștină din care înțelegem că acolo se petrec lucruri care au de-a face cu închinarea și zidirea comunității din care excludem în mod necesar orice implicare politică din partea necredincioșilor.

    iv. nu se pune discuția dacă în clădirile bisericilor poate intra sau nu oricine dorește. Sigur că poate intra oricine. Dar nu oricine poate spune și face orice dorește – nici măcar cu acordul primarului sau păstorului;

    v. dacă îl saluți pe V. Ponta ca pe ceilalți musafiri – în mod natural ar trebui să-i lași pe toți să te salute înapoi nu? Dar aici ajungem iarăși la această problemă: are el voie, în calitate de necredincios (că asta o cam spun și cei care îi primesc pe aceștia), să vorbească în adunarea credincioșilor? Eu nu discut acum dacă el este sau nu necredincios – deși cred că este;

    vi. nu poate livra Ponta un mesaj duhovnicesc deoarece el nu este duhovnicesc. Distincția se face la ambele nivele: de individ și de mesaj; vii. greața despre care vorbesc se referă la politica din România care, poate sunt ignorant, mi se pare în general vrednică de greața noastră;

    vii. mi se pare că mă caricaturizezi doar ca să mă contrazici (deși nu vreau să-ți speculez intențiile) ori nu citești bine ce scriu. Nicăieri nu am spus că „afară-s răii, înăuntru suntem noi, bunii!” și nici nu am transmis o asemenea idee. Că unii sunt foarte răi iar alții sunt mai puțini răi prin harul Domnului este complet adevărat.

    • Să fim bine înțeleși: nu tot ce spun eu se deduce din ceea ce spui tu. Și nu caricaturizez, ci, dimpotrivă, deschid discuția către paliere mai largi, către atitudinea evanghelicilor față de viața cetății. Sper la răspunsuri temeinice pozitive, nu doar negative.

      Eu nu știu să existe vreo prevedere că numai credincioșii pot activa (sau „sluji”, dacă vrei) în biserică. Dimpotrivă, mulți dintre tineri sunt fie simpli „aparținători”, fie chiar necredincioși sadea, însă asta nu-i împiedică pe ei să activeze, iar pe cei care îi ascultă să ia această activitate ca un semn de bună purtare creștinească.

      De asemenea, există discursuri inepte rostite în numele Domnului. Și bazaconii îmbrăcate în straie foarte spirituale. Deci problema politicului e doar aceea că se prezintă mai evident în straie „seculare” decât toate cele pe care le-am menționat?

      Adăugăm și cazul sponsorilor care vin și care, chiar dacă nu sunt credincioși evanghelici, primesc posibilitatea de a se adresa comunității. În virtutea cărui principiu? Faptul că au contribuit cu bani la vreo clădire sau vreun acaret le conferă dreptul de a-și susține discursul în clădirea bisericii?

      Nu cred că politica e vrednică de greața noastră. Ăsta e prețul plătit câtă vreme mai vrem o fărâmă de democrație. Dacă vrem altceva, atunci ne putem permite să ne fie greață. Iar față de politicieni, bănuiesc că nu greață spui că ar trebui să nutrim, că nu s-ar potrivi cu nicio misiologie creștină decentă.

      Textele scripturistice nu spun că trebuie cântat cu chitară sau cu fanfară. Textele scripturistice nu spun câte ore trebuie să țină programul, nici dacă trebuie să fie de două ori pe duminică. Textele scripturistice nu prevăd un oficiu de predicator duminical (ci, eventual, de lecturi comunitare ale Bibliei). Textele scripturistice pot fi citite foarte bine cu ochelari teologico-culturali specifici unei epoci. Nu am cunoștință despre vreun text biblic ce spune cine și ce trebuie să spună la o întrunire. Plus că ceea ce se întâmpla în primul secol este destuld e puțin reprezentativ azi, de vreme ce libertatea politică a facilitat accesul unor creștini în sferele administrației locale și naționale. Au ei ceva de spus? Pot s-o spună? Dacă da, în ce context? În care zi a săptămânii?

      Răspunsurile pe care le dai sunt numai în parte valide și nu au exact temeinicia pe care o reclam eu.

      Dacă era să scriu doar ca să te iau în furculiță, n-aș fi făcut-o. Dimpotrivă, consider că subiectul e important și merită aprofundat mai serios.

      Nu miza facil pe scârba instinctivă pe care probabil că toți o nutrim uneori față de politic. E o pistă falsă. Chiar dacă ar exista un consens deplin în această atitudine, tot nu cred că ar fi poziționarea corectă și fertilă.

      Singurul loc unde mă poți acuza justificat că am folosit ironia e în partea în care vorbeam despre „stomac sensibil”. Dar sintagma e intenționată cu sens metaforic. Parol!

      • Eu spun că este o nedreptată făcută față de credincioși și familiile lor să aduci în discuția aceasta despre politică și implicarea politicienilor „necredincioși” (în concepția majorității, cred eu, a evanghelicilor) în slujirea din Biserică pe copiii credincioșilor. Există totuși un concept biblic a „casei credinciosului” și un mod diferit în care Dumnezeu privește pe „el și casa lui”. A-i pune în aceeași oală este nedrept și nebiblic. Dacă ți se pare altfel doresc să știu.

        Prevederile sunt întemeiate pe tot ce spune Scriptura despre slujire. Nu vreau să te ironizez pentru că aș distruge discuția – dar există pasaje clare care vorbesc despre darurile și oficile din biserică și nicăieri nu se poate insera vreo slujire din partea necredincioșilor – asta dacă citim aceeași Biblie.

        Bazaconiile amvonare și discursul politic fac parte din categorii diferite. Bazaconiile vin de obicei din partea celor care sunt considerați credincioși și, în plus, folosesc de obicei material biblic (din păcate). Unii dintre ei nu sunt rău intenționați (poate majoritatea celor care se fac vinovați de propovăduirea lor).

        Cazul sponsorilor credincioși este diferit de cazul politicienilor necredincioși. Nu crezi că există o diferenă fundamentală între ei. Iar aici rămânem la exemplul lui Ponta. Este Ponta din aceeași categorie? Mă îndoiesc. Desigur că sponsorizările nu îți dau dreptul de a vorbi în adunare însă nu văd o problemă în acest lucru dacă dreptul oferit vine într-un context potrivit: omul nu își depășește limitele darului său, nu abuză de timpul oferit, nu este ridicat în slăvi, nu se ridică în slăvi etc.

        Îmi poți prezenta un context biblic de misiologie politică? Și îmi poți da exemple concrete sau măcar principii de abordare misiologică a politicienilor clar intenționați în promovarea de sine prin campaniile electorale care cuprind de multe ori biserica?

        Politica murdară – lipsită de bun simț evident – e vrednică de greața noastră. De ce să nu fie? Nu politica per se e vrednică de greață ci politica asta șmecheră.

        Faptul că Biblia nu spune dacă trebuie cântat cu chitară, câte ore să țină programul, de câte ori să fie pe duminic etc – nu are cu nimic de-a face cu slujirea necredincioșilor (care nu e, în fapt, slujire). Acestea două fac parte din categorii diferite, din punctul meu de vedere. În tot răspunsul tău văd că pui în aceeași categorie probleme care nu fac parte din aceeași categorie.

        Desigur că fiecare credincios – indiferent de slujirea lui – poate să-și dea cu părerea și să-și exprime opiniile legate de politicieni și tot ce ține de politică. Cred că se pot face afirmații chiar de la amvon. Dar acest lucru este diferit de a lăsa politicieni să se promoveze în biserică. Eu am scris despre un caz specific și nu am vorbit în general despre prezența politicienilor în biserică (doar prezență) și cu atât mai puțin dacă se poate aborda vreun aspect al politicii în biserică.

        Acum da abordez și prezența activă a politicienilor în biserică – în general – și nu cred că trebuie să ne ferim de politică ca de dracu dar cred că există un alt cadru mai potrivit în care să o facem decât cea a „serviciilor divine”.

        Nu e vreo problemă că mă iei „în furculiță” deși nu cred că merit efortul. Am fost însă confuz când ai atacat (sau mi s-a părut) afirmații pe care eu nu le-am făcut și o poziție față de politică care nu cred că mă reprezintă.

        Nu cred că prezența politicienilor în biserică se reduce la prezența lor – așa încât noi să discutăm dacă au voie să intre sau nu în biserică pentru că e clar că au voie (nu știu unde oi fi lăsat senzația că nu au dreptul să intre) deoarece în general ei vin când este campanie electorală și în general vin ca să se auto-promoveze pe față sau mai subtil.

        Nu știu un singur caz în care prezența lor să se fi redus la o simplă prezență în care a existat un salut reciproc. Am asistat la momente în care prezbiterul a coborât în timpul cinei Domnului de la amvon ca să conducă politicienii afară din clădire – după ce acești au ținut un discurs în fața întregii adunări în timpul Cinei Domnului. Am așteptat cu toții 10 minute ca să se întoarcă și să continue penibilul „serviciu divin”. Am asistat la lăudăroșenii vrednice de „greața” noastră din partea păstorilor sau a membrilor „de seamă” a comunităților creștine. Și nu vreau să mai adaug alte și alte cazuri de acestea.

        Dezgustul meu nu se bazează pe un instinct personal ci pe niște convingeri pe care le am legate de prezența activă a politicienilor în sfera bisericii. Faptul că nu detaliez mereu într-o analiză extinsă aceste convingeri nu înseamnă că pur și simplu acționez instinctual. Și chiar dacă aș acționa instinctele reflectă convingerile pe care le avem formate într-o perioadă oarecare de timp.

        Relativismul gusturilor nu e chiar atât de relativ pe cât spui. Dacă gusturile se bazează pe ceva (orice ar fi acel ceva) nerelativ atunci nici gusturile nu sunt relative.

        Ar fi nedrept ca o biserică să fie obligată să îi asculte pe acești politicieni doar prin decizia unui primar/păstor/comitet deodată ce Biblia nu le oferă un astfel de drept. Orice politician poate să organizeze întruniri în care să-și expună filozofia politică, întâlniri la care se duce cine dorește – chiar și cei credincioși. Nu trebuie să vină la întâlniri deja organizate cu un cu totul alt scop (în cazul nostru și o cununie religioasă) pentru a se erija în perspective politice personale. Înțeleg motivul pentru care ei folosesc astfel de platforme dar nu cred că este corect.

        Nu mă deranjează atât de mult ironia ta cât timp nu îmi impuți convingeri/idei/perspective pe care nu le-am exprimat ci doar mi le-ai speculat. Dar înțeleg că ai dus discuția dincolo de afirmațiile mele. Să vedem și alte păreri.

        Concluzie: i. politicienii necredincioși nu pot sluji în biserică; ii. nu trebuie să aibă vreo prezență activă (orice ar însemna aceasta); iii. pot să-și expună părerile în adunări corporative în afara bisericilor unde se pot duce oameni care doresc; iv.

        • Iată că se coagulează cel puțin două teme interesante: (1) categoriile după care încadrăm. Și, nu, nu sugerez că toate-s o apă și un pământ, ci că, pentru a face distincții, e nevoie de criterii mai rafinate, nu ajunge o greață (oricât va fi ea de justificată). Nu poți cere cuiva să urmeze instinctele tale dacă nu faci nici măcar o minimă schiță a imboldurilor de care ești condus. În paranteză fie spus, instinctele sunt asociate, de regulă, cu acea parte a ființei care scapă controlului rațional.

          (2) se pare că avem (cel puțin) două soiuri de politică. Ăsta-i deja un mare pas înainte.

          Ar mai rămâne de discutat care e relația omului politic cu biserica. În ce măsură e legitimă prezența lui electorală în biserică. După cum am afirmat, nu susțin că ar trebui permis, ci întreb cum lucrăm unitar, teologic și biblic.

          În ce formă ar putea fi totuși prezentă ideea de politică și de civism în viața bisericii? Care ar fi interacțiunile legitime? Sunt necesare?

          Experiențele noastre personale pot fi transformate în standard? Nu cred. Trebuie să luăm de altundeva standardele.

          Din câte am înțeles din comentariul tău, e posibilă o interacțiune cu politica, însă cu condiția să nu se producă în cadrul serviciilor de închinare. Dar în clădirea bisericii, dacă, de pildă, are loc o întâlnire cu scopuri declarat politice, se poate? Eu am asistat la o astfel de întâlnire cu politicieni dintr-un anumit colegiu. Și era în plină campanie electorală.

          Ai deschis, la rândul tău, mai multe subiecte. Cel al copilului necredincios, activist religios din obligație sau inerție, este unul dintre ele și e destul de sensibil și dureros. Nu mă interesesază cazul minorului iresponsabil pe deplin, ci cel al unor oameni „uitați” în biserică, fără să dorească asta sau fără să-și pună problema de ce stau acolo. Iar aici regula „familiei” nu se mai aplică. Dar ăsta-i alt subiect.

  4. La multi ani, Teo! N-ai liber azi? sau ai avut prea multa crema pe tort?😉

  5. No, stăi puțin, Teo. Dacă spațiul fizic al bisericii nu e cu nimic diferit de celelalte spații dintr-un oraș, atunci putem spune că în el se poate ține și o discotecă, un serviciu al sataniștilor? Că, prin prelungirea ideii, putem ridica întrebarea asta.

    Uite pentru care motiv sunt eu împotriva unei astfel de invitații lansate unui politician aflat într-o biserică. El nu este doar invitat să te salute back, ci să-și facă reclamă într-o perioadă electorală. Iar enoriașii au o încredere foarte mare în cei care îi invită la amvon pe respectivii politicieni. Se poate spune că e problema fiecărui enoriaș în parte să își ”procure” discernământ dacă nu au, dar consider că enoriașii au deja suficientă bătaie de cap să discearnă între binele sau maipuținbinele care ține deja de activitatea bisericii, ca să mai adăugăm și politica acolo. Deci pentru creditul pe care politicianul mizează că i se va da (și i se dă astfel, știi).

    Și nu pricep: de ce să își facă reclamă pe spatele atât de convenabil (și gratuit, dacă e să vorbim în termeni politicienești) al enoriașilor adunați cu grămada (pușcă mulți dintr-un singur șut fără efort)?

    • N-am găsit încă în cărțile de teologie pe care le-am avut în mână o descriere care să identifice clădirea cu un scop anume (mă refer la cărțile evanghelice). E vorba mai degrabă de un fel de bun-simț, de o stânjeneală care împiedică administratorii să îi confere și altă destinație. Argumentele țin, mai degrabă, de „mărturia” în fața lumii care va fi derutată dacă se dănțuiește în același spațiu în care duminica se cântă imnuri bisericești.

      Dar mișcările charismatice, care au radicalizat multe dintre opiniile evanghelice, nu mai au această problemă atunci când găzduiesc cristotecile de sâmbătă seara🙂

      • Tocmai, eu nu văd diferență între deruta creată de una sau de alta dintre folosințe. Aici am eu o problemă; mare.

  6. Nu ar trebui ca biserica să fie o casă de închinare de rugăciune și noi facem din ea altceva?
    pentru mine, ăsta este un argument suficient.

    • Sunt de acord să fie, dar s-o și declarăm. În Ortodoxie există astfel de delimitări ale spațiilor. Și în catolicism.

      • In primul rand, Ponta este acuzat pe nedrept de participare la biserica in timpul campaniei electorale din cauza ca nu exista campanie electorala. Conform legii campaniei electorale pentru alegerile din 2014, Campania Elecorala incepe la data de 3 Octombrie 2014 ora 0:00. Din cate stiu inca nu suntem in 3 Octombrie, deci acuzatia lui A. Croitoriu nu este intemeiata si nici a celor care se zburlesc pe blogul sau. In legatura cu „sfintirea” casei de rugaciune nou-testamentale, confuzia este generala. Sfintirea s-a facut numai templului lui Solomon (bineinteles ca si cortului intalnirii, dar acela a fost cort si nu cladire….precizare pentru vanatorii de greseli ☺), de la Hristos incoace adevaratii inchinatori se inchina in duh si adevar, si unde sunt prezenti credinciosii de la doi sau trei, Dumnezeu este acolo. Biserica suntem noi, oamenii, si cladirea nu are valoare spirituala decat pentru cei care cauta idoli pamantesti de inchinare; si este o tragedie ca astazi atat penticostalii cat si baptistii isi fac idoli de acest fel. Dar de aici si pana a acuza pe cineva ca a intrat intr- o asemenea cladire e distanta mare. Biblic, nou-testamental, in orice casa a unui credincios poate fi o adunare…..atatea exemple cand Pavel da instructiuni si salutari bisericilor (vorbesc de adunare) din casa… ( si enumera atatea case). Sunt curios cu ce drept sau cu ce autoritate se trezesc unii sa critice pe cine primesc altii in casa? A.Croitoriu are dreptul sa pazeasca usa casei lui; cat despre ceilalti, ii recomand sa ii lase in fata lui Dumnezeu si a constiintei proprii, nu sa intre el cu bocancii, el si acolitii sai.

  7. In ce masura acceptam intrarea necrestinului in sfera crestina? Iata una din marile intrebari ale vremii. Laud amabilitatea cu care voi doi ati avut bunavointa sa vedeti ce este bun in positia celuilalt.

    Daca imi este ingaduit, as intreba si eu: ,,In ce masura este acceptabil sa cumparam cd-uri cu inchinare crestina cantata de vedete necrestine?“ Evreica Barbara Steisand a facut o avere cu melodii de Craciun. Am contribuit si eu putin la aceasta avere.

    Revenind la sfera politicului, noi, cei din diaspora americana, am gazduit sectii de votare in cladirile bisericii. Observatorii electorali au fos toti din afara membralitatii noastre. Am facut bine? Am facut rau?

    Pe vremuri, in Romania ,sectele“ erau considerate si tratate ca ,,insecte“ bune doar de inlaturat. O vizita a unui demnitar de stat intr-un context in care se inaugureaza un proiect social, o gradinita, este mai bine decat in trecut? Este mai rau?

    Imi este dificil sa ma raportez la contextul romanesc pentru ca stau de mult in USA.

    • Circula un banc cu partea bună și partea rea.

      Partea rea e că acoperișul casei lui Ion s-a stricat.
      Partea bună e că Ion a urcat să-l repare.
      Partea rea e că i-a alunecat piciorul și e gata să cadă.
      Partea bună e că s-a prins în cădere de un burlan.
      Partea rea e că burlanul se desprinde.
      Partea bună e că sub streașină e o căpiță.
      Partea rea e că căpiță se află o furcă, cu coarnele în sus.
      Partea bună e că Ion n-a căzut în furcă.
      Partea rea e că nici pe căpiță n-a căzut.

      Serios vorbind, cred că așa cumva trebuia analizată această primă intersectare a lui Ponta cu o comunitate evanghelică.

  8. 1. Retorica isterica a lui Andrei Croitoru (ca si a altora) din postari si comentarii nu favorizeaza chestiunile de rang superior, ci pe cele secundare.

    2. A pune intrebari unii altora poate sa aiba sens intr-o constructie ideatica, dar, la fel, s-ar putea sa nu aiba sens, ci sa fie doar volute fumigene.

    3. Chestiunea politica-religie este una ampla, care a fost tratata in multe feluri de-a lungul secolelor. Exista deja argumente si contraargumente clasice.

    4. Andrei Croitoru a folosit un PRETEXT. Ba a mai si luat hotariri pripite: „M-am hotarat sa parasesc orice program si biserica in care gasesc manifestari electorale.”

    Cui folosesc astfel de iritari patratoase? Fata de ceea ce au indurat pocaitii in biserici in perioada comunista, vizita unor politicieni o data la citiva ani e nimica toata. Si o fac pe fata!

    5. Chestiunea PRINCIPALA e cea a discernamintului. Precum, cindva, Pavel l-a taiat pe unul imprejur si nu l-a taiat pe altul, evanghelicii trebuie sa isi dezvolte discernamintul nu numai in chestiunea politicii, ci si in multe altele: Internet, muzica, filme, invatamint, etica muncii etc.

    6. Intotdeauna cind apar chestiuni legate de LOCATIA eclesiala si PROGRAMUL duminical, imi aduc aminte de cartea: Stop mersului la biserică.

    • Există o adevărată artă de a evita chestiunile importante. Acum, asta se poate să fie doar o problemă de (auto)educație, dar când deja devine foarte frecventă, începi să te întrebi dacă nu-i premeditare sau un soi de orbire.

      Nu mă umflu în pene, că am și eu rateurile mele, dar nu știu de ce, impresia e că evanghelicii ratează multe subiecte importante și multe probleme de mare și acută actualitate înlocuindu-le cu preocupări mai „spirituale”. Dar poate că m-am secularizat eu.

      • Arată-ne chestiunile importante ca să fim luminați și noi.

        • Bășcălia nu rezolvă problema. De vreme ce nu consideri că există vreo problemă mai importantă decât asta, poate nu e bine să-ți împovărez sufletul cu „iluminările” mele.

          • De vreme ce ai taxat mă aștept să oferi mai mult decât un context în care trasezi linii călăuzitoare pentru discuție. Atâta tot. Nu e nici o bășcălie.

          • Mie mi se părea că tocmai asta am sugerat în acest articol, niște teme care să merite discutate: relația creștinului cu politica/politicianul, discernământul politic/civic al evanghelicului și modul în care ar putea fi cultivat. Teologia spațiului poate fi o altă temă.

          • Am urmarit raspunsurile dumitale , Andrei C. ! Din pacate daca n-ai inteles citind articolul , nu vei intelege nici daca ti se vor arata toate ,,notele de subsol ” cu ,,idem” si cu ,,ibidem” cu tot ! Am sa incerc sa-ti raspund cu o conversatie dintre o ziarista si Maica Tereza :

            Ziarista :
            – Cand va rugati , ce fel de cuvinte folositi ?
            Maica Tereza :
            – Cand ma rog tac si ascult !
            Ziarista :
            – Si ce va spune Dumnezeu ?
            Maica Tereza :
            – Nimic , tace si asculta si El !
            Ziarista :
            -Cum adica ?
            Maica Tereza :
            – Imi pare rau , daca nu poti intelege singura , nu am cum sa-ti explic !

            Asa ca nu astepta sa ti ofere mai mult decat un context pentru ca ti s-a oferit totul , doar ca este peste putinta ta de-a intelege , iar pentru asta nu e Teofil de vina si nici n-o sa poata sa-ti explice pentru ca tu deja stii …

            P.S.
            Stiu ca e o gratuitate comentariul acesta dar trebuia sa-ti dau intr-un fel un raspuns faptului ca m-ai pus pe blogul tau in ,,Spam ” ! Nu asa se procedeaza cu cineva care nu e de-acord cu opinia colectiva , nu-l etichetezi ca si recalcitrant doar pentru ca gandeste altfel … Incerci sa incropesti un raspuns iar daca te depaseste recunosti ca nu stii iar acesta este un nou inceput al unei perpetue cautari …

            Apropo , te citesc in continuare …

    • pai in chestiunea muzicii, treaba a fost rezolvata de mult: heavy metal(s) e muzica satanista. asta-i tot ce trebuie sa stim.

      • O, nu e deloc asa de simplu cu muzica. Sa dau doar un citat al evanghelic care cica se ocupa cu apologetica: „Rock este muzica lui Anticrist”.

        In ceea ce ma priveste nu de variantele extreme ale muzicii ma tem, pe ele le putem recunoaste usor, ci de variantele soft, fie ca e vorba de muzica pop, populara, clasica sau jazz.

        Discernamintul are de lucru, mult, tocmai cu amestecaturile…

        • da, asta vroiam si eu sa spun: s-a etichetat un gen (sau sub-gen) de muzica ca fiind satanist si gata, ne-am facut treaba. muzica pop? nimic de zis, nu? chiar daca eu pot sa dau o gramada de exemple de muzica pop cu continut mult mai daunator decat muzica rock. comparati Britney Spears cu Dire Straits, sau cazul extrem, Nicky Minaj cu Johnny Cash.

          ca sa nu zic de aberatia numita „christian gangsta rap”. serios, gangsta rap crestin? adica cum, cu influente din NWA si Snoop Dogg?

  9. […] https://drezina.wordpress.com/2014/09/16/scarba-fata-de-politica […]

  10. Si sa nu uitam chestiunea razboiului (sau pe cea a pedepsei capitale), unde iarasi crestinii trebuie sa-si exercite discernamintul. Andrei Croitoru o fi bun de trimis la puscasii marini, dar nu in corpul diplomatic. Nici Teofil Stanciu in trupele de asalt…

  11. Ratarea chestiunilor de prim rang pare sa tina si de contextul national. Sever Voinescu a scris un articol recent pe tema asta:

    http://www.evz.ro/ne-pierdem-vremea-cu-prostii.html

  12. avem aici ilustrarea principiului (criticat chiar pe acest blog) de „nuda scriptura”. in ce baza biblica nu-l lasam pe Victor Ponta, sau pe MRU, sau pe orice alt politician, sa ia cuvantul in adunare? chiar trebuie sa rasfoim Biblia pentru a raspunde la intrebarea asta? pentru mine, ca simplu credincios care nu a absolvit teologia (deci oarecum diletant in materie), as spune ca este simplul principiul al respectarii scopului pentru care oamenii s-au intalnit. venim la adunare (sau biserica) pentru a asculta cuvantul lui Dumnezeu si pentru a ne inchina. daca vroiam mesaje politice (sau concerte pop-rock) mergeam in alta parte. sunt curios, treaba asta s-a anuntat dinainte? asa mi s-ar parea normal, nu sa ma trezesc cu un mincinos iresponsabil dovedit ca se suie la amvon si incepe el sa dea „mesaje”. sau s-a uitat asa curand ca dansul este „mandru ca este ortodox”? acuzatiile de „ecumenism” sunt uitate in acest caz?

    cat despre natura cladirilor de adunare evanghelice, atata timp cat se fac „servicii de dedicare” a lacaselor cred ca este clar ca scopul lor este, de fapt, limitat.

    ca sa fie clar: personal cred ca, daca nu o unire, macar o colaborare fara suturi reciproce la picioare este necesara intre diferitele confesiuni crestine care exista. deci, da, ecumenism. n-am nimic cu ortodocsii (majoritari in familia mea), n-am nimic cu cei ce pacatuiesc (pentru ca nu sunt cu nimic mai bun decat orice alt om in privinta asta). am, insa, ceva cu un om care isi bate joc de o tara intreaga, o amageste, o manipuleaza, si toate cu aerul unui copil rasfatat care isi bate joc de adulti pentru ca stie ca nu va fi pedepsit. cunoastem pomul dupa roade, sau nu?

    • aici este ceva ce atinge tangential aceasta tema: http://www.patheos.com/blogs/formerlyfundie/is-it-time-to-remove-the-flag-from-the-church-sanctuary/

    • Eu cer doar mai mult decât simple reacții alergice, mai mult decât răbufniri fie și ele foarte ușor de justificat.

      Nu știu să existe o teologie a consacrării alta decât cea care culege niște versete din vechiul testament și face o rugăciune care, în esență, nu are loc cu clădirea ca atare, cu cu destinația ei (care poate fi schimbată, la un moment dat).

      Da, putem discuta despre politică și morala de acolo. Dar trebuie să discutăm și despre discernământul politic al evanghelicilor, de la bază până la vârf (ierarhic vorbind, chiar dacă noi n-avem, oficial, ierarhii).

      • „Nu mă umflu în pene, că am și eu rateurile mele, dar nu știu de ce, impresia e că evanghelicii ratează multe subiecte importante și multe probleme de mare și acută actualitate înlocuindu-le cu preocupări mai „spirituale”. Dar poate că m-am secularizat eu.”

        as vrea sa combin raspunsul la comentariul meu cu bucata aceasta, pentru ca se leaga. si se leaga in autoizolarea aproape monahala cu care se mandresc unii evanghelici: nu se uita la televizor, nu citesc presa, poate asculta doar Radio Vocea Evangheliei sau ceva similar. de acord ca sunt in ultimul timp mai mult decat suficiente motive ca sa nu te preocupi cu asa ceva (de fapt nu doar in ultimul timp), insa un minim contact pentru informare tot cred ca este necesar. altfel ajungi naiv, te bucuri ca un politician vine in biserica ta fara sa stii ce a facut el in alta parte si ai senzatia ca e un mare castig ca te-a onorat cu prezenta cand, ce coincidenta, se apropie alegerile. dar, nu, campania electorala nu a inceput legal, deci nu e decat asa, o vizita de curtoazie… in care ti se cere sa-ti amintesti cum te-a ajutat… sigur, nimic suspect aici, omul e OK, poate chiar se pocaieste in curand, nu?

        discernamantul vine in urma informarii si educatiei. impresia mea e ca sunt evanghelici care practica o ignoranta voita in anumite probleme. si cand „mai-marii” incearca sa profite de asta, am reactii „alergice”.

        P.S.: ierarhie in bisericile evanghelice exista, si e normal sa fie asa. nu-i de acelasi fel ca la ortodocsi sau catolici, insa exista, si nu cred ca e ceva de care sa ne fie rusine. nu am vazut inca biserica in care absolut ORICE frate sa poata lua cuvantul. nici macar la BER (unde e o structura mai „anarhica” decat la baptisti) nu ia cuvantul chiar oricine.

        • La nivel individual, strict, reacțiile „alergice” sunt normale și inevitabile. Dar când alergia se extinde prea mult sau când devine predică sau învățătură, ceva nu mai e ok. Mi se pare normal să am reacții de revoltă, respingere, nemulțumire etc. Dar, dacă scriu despre ele, ar fi normal să le trec printr-un filtru logico-teologic.

          Am scris mult și preponderent critic despre politică, dar nu putem evita evidența că, oricât de revoltător s-ar purta, politicienii sunt oameni care au nevoie în aceeași măsură de toate mijloacele mântuirii ca noi. Acesta e un punct de plecare semnificativ.

          De altă arte, socot și critica tot o formă de preocupare. Sigur am avut și momente când i-aș fi dat dreptate fără să ezit prea mult lui Andrei. Însă de atunci m-am mai gândit și răzgândit și mi-am dat seama că am nevoie de temeiuri mai solide pentru anumite manifestări și decizii. Și ce am înțeles e că nu-mi poate fi pur și simplu scârbă de politică decât dacă renunța la ideea de democrație.

          • critica este o consecinta a preocuparii, altfel Andrei putea sa taca din gura si sa nu-i pese de absolut nimic. cam asta este atitudinea insumata a bisericilor evanghelice pe care o percep: politicienii isi fac de cap, schimba legi din ce in ce mai anapoda (vezi legea educatiei), dar noi ne vedem mai departe de seria de predici din Iosua. nu zic sa facem amvonul pupitru de cuvantari politice, dar parca as vrea uneori (asa, odata la cateva luni, cand se intampla ceva important) sa aud si ceva despre evenimentele importante ale zilelor pe care le traim. americanii mai introduc si teme contemporane in predici, legandu-le de exemple biblice. ceva asemanator cu filtrul mentionat.

            mie nu mi-e scarba de politica in sine. doar ca nu-mi plac politicienii zilelor noastre. generatiile trecute (si nu chiar foarte departe, daca e sa privim la scena internationala) parca mai aveau putina rusine fata de alegatori, si veneau totusi cu principii mai sanatoase. din pacate astazi totul se rezuma la a face bani de pe urma functiei, si adevaratul scop al politicienilor, acela de a reprezenta poporul, este dat uitarii. mai rau este ca nici poporul nu mai este constient ca politicienii sunt reprezentantii sai, complacandu-se intr-o iluzie a neputintei induse tocmai de cei care vor sa-i amageasca.

            caz concret, alegerile europarlamentare. de ce nu l-au votat toti evanghelicii pe Peter Costea, dupa ce in prealabil si-au dat semnatura? eu l-am votat fara sa semnez, chiar daca, poate, nu avea cel mai grozav program electoral. diferenta dintre cei ce au semnat si cei ce au votat probabil si-a amintit ca este „scarbita” si a stat acasa. si apoi, cand auzi ce nazbatii ne baga pe gat UE (alea mai urate, cu legalizarea casatoriilor homosexuale), tot scarba li se va face. si tot dintr-o scarba in alta o ducem, fara sa facem nimic concret ca sa iesim din situatia asta.

            daca ne gandim un pic, sunt sanse mari ca majoritatea votantilor sa-l aleaga pe Victor Ponta, un individ cu probleme grave de comportament (minciuna, dezbinare, fals intelectual, obraznicie si dispret fata de alegatori). ce spune asta despre cei ce-l voteaza? nu putem sa ne ascundem dupa „mi-e scarba de politica” cand noi insine, activ (prin vot) sau pasiv (prin absenteism) ii numim pe acesti oameni reprezentanti ai nostri.

            referitor la faptul ca si politicienii, ca oameni, au nevoie de mantuire, bineinteles ca asa este. insa nu trebuie sa ne amagim si sa credem ca orice politician nemantuit (si deducem asta din comportament, ca doar nu-i scrie in frunte) care ne calca in biserica este acolo pentru a se intoarce la Domnul. mai ales daca a venit in scopul de a spune el ceva, nu de a asculta.

          • Nu sugerez că politicienii ar veni în căutarea mântuirii în biserică. Ba mai degrabă sunt înclinat să cred că nu. Dar asta nu înseamnă că nu există o șansă să i se întâmple și asta.

            Cât privește generațiile anterioare, nu știu exact cum arătau lucrurile, că noi am avut comunism, iar perioada dinainte de comunism e una idealizată, deci sigur n-o vedem corect. Dar parcă totuși idei precum „țară”, „popor”, „patrie” etc. aveau mai mare aderență și la politicieni și la oamenii de rând.

          • referirea la generatiile anterioare am facut-o la nivel international. inainte sa se liberalizeze lobby-ul (de fapt trafic de influenta si mita cu nume cosmetizat) parca mai erau si oameni care faceau politica pentru binele tarilor lor. la noi, dupa cate povesti am auzit despre politicienii dinainte de comunism, incep sa ma intreb cati politicieni care au dorit cu adevarat sa faca bine pentru tara. oare au fost 100?

            cred ca unul din exemplele recente de politician „sarac si cinstit” ar fi George Pruteanu.

  13. Nu exista „cladiri evanghelice” in sensul in care exista cladiri ortodoxe sau catolice.

    Cu zeci de ani in urma, pe frontispiciul unor biserici evanghelice scria: Casa de rugaciune a Bisericii…

    Desigur, nu era doar pentru rugaciune, ca doara se si cinta si se predica…

    Paleta de culoare evanghelica furnizeaza diverse obiceiuri si norme. Ele nu pot fi incadrate doar ca „evanghelice”, ci trebuie indicată și culoarea confesionala. Si regionala. Si temporala.

    Cumva se manifesta baptistii, de multe feluri, din Statele Unite, si altcumva cei din Romania. La fel si penticostalii, de multe feluri in Statele Unite.

    Exista caracteristici care ii inrudesc, dar exista, mai ales in ceea ce priveste relatia cu mediul politic, diferente semnificative.

    In ceea ce priveste evanghelicii romani, trebuie sa deplingem lipsa lor de cultura politica.

    • probabil aceasta lipsa este un reflex de pe vreme comunismului, cand politica era ceva ce purta cu sine un pericol fizic imediat si real.

  14. teofil Stanciu: „…aceasta prima intersectare a lui Ponta cu o comunitate evanghelica”

    Precizare: Dupa titlul de pe Suceava Evanghelica, Victor Ponta este pentru prima oara in vizita intr-o biserica penticostala IN ROMANIA.

    A mai fost intr-o biserica penticostala romaneasca la Chicago in 2012:

    http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2012/02/20/delegatie-parlamentara-la-elim-chicago

    Insotit de pastorul baptist Doru Popa, fost primar al Aradului.

  15. […] Scârba față de politică […]

  16. […] Ponta într-o biserică penticostală. „Revolta” mea „consacrată” a fost detectată și analizată. A fost un prilej potrivit pentru a ne conceptualiza și cristaliza niște convingeri legate de acest […]

  17. ca sa nu discrimineze, romanul mandru ca e ortodox Victor Ponta viziteaza si baptistii.

    http://www.bihon.ro/ponta-intalniri-cu-ortodocsii-si-baptistii-la-oradea/1468047


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: