Postat de: Teofil Stanciu | 19/08/2014

Triste jucării care ne fac să râdem

Robin Williams, by Eva Rinaldi (sursa)

Robin Williams, by Eva Rinaldi (sursa)

Moartea unei vedete în condiții neobișnuite e adevărată mană cerească. Tabloidele îi dezgroapă trecutul, îi inspectează cazierul, fac teste de paternitate, îi cercetează istoricul medical, îi scormonesc prin jurnale, îi citesc în astre, îi vânează familia până la a treia și a patra spiță de rudenie. Doar-doar s-o găsi ceva mai senzațional.

Dacă am crede că numai tabloidele se reped asupra unei prăzi așa valoroase, ne-am înșela, fără-ndoială. Sinuciderea lui Robin Williams are suficiente ingrediente încât să atragă și alte tipuri de exploatatori.

Pe cadavrul lui abia răcit se testează fel și fel de teorii în vogă. A fost alegere? A fost curaj? A fost lașitate? A fost o fatalitate? A fost un gest premeditat? Poartă omul vreo răspundere? Îl absolvim de orice vină? Etc.

Odată mort, starul e la fel de material didactic și pentru unii creștini, care-și pot testa pe cheltuiala lui teoriile privitoare la viața de apoi și la păcat. E folosit ca studiu de caz ilustrativ.

Există și experți în destinul veșnic al oamenilor care știu precis unde s-a dus Robin Williams sau Philip Seymour Hoffman. Unii parcă abia așteaptă să li se confirme teoriile lor hiperspiritualizate, ca să mai trimită o celebritate pe fundul infernului.

Ce mi se pare ciudat în toată acestă chestie e că decedatul este dintr-odată expropriat de toate trăsăturile sale care nu se încadrează în diverse demonstrații și se păstrează numai ceea ce folosește la construirea unei teorii solide.

Sinucigașul celebru devine o jucărie, o caricatură, un obiect de analizat și de disecat cu sânge rece, cu sentimentul datoriei înfăptuite, cu conștiința împăcată că s-a reacționat împotriva erorii. Regretul, dacă apare, parcă este o simplă atitudine standard ce face parte din procedura examinării cadavrului – un fel de componentă dintr-un ritual fără inimă.

Nu-i mai puțin adevărat că, și în viață, vedetele sunt jucăriile cu care ne putem desfăta – nu degeaba tabloidele le exploatează fiecare neglijență, fiecare slăbiciune, fiecare picanterie. Lumea cere sânge și trebuie să primească dozele zilnice necesare.

Dar parcă un cadavru e totuși mult mai delicios, fiindcă nu mai poate da dezmințiri. De acum înainte, el poate fi plasat în miezul oricărei teorii, căci nu va riposta.

Nu spun că toți cei care vorbesc despre Robin Williams, de pildă, ar fi lipsiți de inimă, dar sunt destui cei care, vorbind despre el, vorbesc mai mult despre ei înșiși și despre ofurile lor. Și o fac cu o anumită voluptate.

Ce mă surprinde totuși este oportunismul acelor creștini care își popularizează teoriile pe seama decedatului faimos (deși nu e cazul să se folosească de acest moment) și, totodată, absența lor (foarte probabilă, dat fiind deznodământul) din preajma omului respectiv aflat în suferință. La atâta aplomb moralist, ar fi fost de așteptat o prezență mai pregnantă, mai vie în această lume a celebrităților.

Totodată, condamnările și verdictele vădesc o deja tradițională lipsă de considerație față de un om a cărui situație nu prea pare să fi fost înțeleasă la vremea când încă se mai putea face câte ceva, dar pare să fi fost înțeleasă între timp, după ce omul nu mai e și decizia lui fatală a fost luată.

Pe bună dreptate, bisericile creștine consideră suicidul un păcat. Dar, dacă în principiu situația e clară, există totuși nuanțe în ce privește soarta sinucigașului. De pildă, Biserica Catolică lasă loc pentru speranță, deși condamnă păcatul:

Nu trebuie să ne pierdem speranța în mântuirea veșnică a persoanelor care și-au dat singure moartea. Dumnezeu le poate oferi, pe căile pe care numai El le cunoaște, prilejul unei căințe viitoare. Biserica se roagă pentru persoanele care au atentat la propria viață. (Catehismul Bisericii Catolice, 2283)

Aceste nuanțe trădează interesul pentru sufletele oamenilor. Însă adevărații specialiști în destinele umane n-au ezitări. Ei știu!

Pare dificil de cultivat un regret sincer că nu s-a putut face mai mult pentru un astfel de om și mult mai simplu de cultivat o prost disimulată satisfacție că încă unul care a neglijat creștinismul a mierlit-o așa cum era de așteptat.

Știm că sunt încă mulți alți actori care luptă sau au luptat cu diverse forme de dependență sau de tulburări psihice. Lista e lungă: Sir Anthony Hopkins, Marlon Brando, Vivien Leigh, Audrey Hepburn, Judy Garland, Johnny Depp, Jim Carey, Mel Gibson, Richard Dreyfuss, Ed Harris, Emma Thompson, Anne Hathaway, Robert Downey Jr., Barbara Streisand, Harrison Ford, Catherine Zeta Jones, Uma Thurman, Winona Ryder, Brad Pitt, Angelina Jolie etc. Ar fi de lucru la ăștia încă vii, nu doar de cântat prohodul la final pe un ton moralist acuzator.


Responses

  1. Cred ca ar fi de ajuns sa ne para rau ca s-a dus un suflet care ne-a-nvatat sa radem … Ar fi cea mai crestineasca simtire cu putinta , parerea de rau ca n-am constientizat cat de putin ca si pe el il poate durea … Mai departe , doar Dumnezeu stie ! Noi doar sa ne aducem aminte ca ne-a-nvatat sa radem, ne-a daruit o raza de lumina … Si probabil acum a trebuit sa se intoarca acasa … Si ca o parere personala , nu poate sa mearga in iad cineva care m-a facut sa rad pana la lacrimi ! Daca nu stiati , in Iad nu se rade…., daca exista cumva undeva iad … Poate-i doar un bau-bau pentru cei care nu stiu sa faca un pas inainte decat daca-i ameninta cineva ….

    • Eu rămân la părerea că omul poate să aleagă unde vrea să meargă. Independent oarecum de ceea ce a făcut cât era pe pământ. Zic „oarecum” pentru că mă gândesc că tot trebuie să existe o legătură între ce alege fiecare să facă și destinul său veșnic.

  2. Poate îmi permit cam multe, dar, pentru mine, citatul din catehismul catolic indică mai degrabă o lipsă de interes pentru sufletul omului (pe lîngă o referire la purgatoriu, cred). Atunci cînd lucrurile se pot rezolva ”mai tîrziu” – chiar după moarte, nu că aș crede asta – oamenii au tendința să amîne la infinit chiar lucrurile de importanță capitală. Adevăratul interes eu îl văd cînd se insistă pentru pocăința imediată, ”astăzi”, înainte de moarte.

    • Nu cred că așa stau lucrurile. Dimpotrivă, de vreme ce teologia catolică îngăduie rezolvarea acestor lucuri (deși trebuie discutat mai aplicat) și post-mortem, atunci consider că e vorba despre o consecvență.

      Mai mult, de vreme ce avem de-a face cu un act final, paragraful cred că se referă exact la acel act final, de unde nu mai există întoarcere. Prevenția ține de alte practici, între care și spovedania care, din câte știu eu, are virtuțile ei curative. Nu cred că cineva ar încuraja suicidul în ideea că se rezolvă mai târziu.

      Nu cred că ceea ce se spune despre soarta sinucigașilor exclude pocăința „de astăzi”. Dar, de asemenea, nu cred că singura metodă de convingere e amenințarea cu iadul. Catolicii au și avut o luuungă dispută pe această temă (cea dintre atriți și contriți).

  3. Referitor la comentariul dumneavoastra , domnule Adi Sirbu , este adevarat tot ce spuneti , si la obiect si la subiect , oamenii au tendinta sa amane daca totul se poate rezolva ma tarziu , dar sa nu uitam ca mantuirea este o realitate personala in care nu putem spune ca oamenii ,, au tendinta sa … „! Pot sa spun ca eu am tendinta sa , nu noi avem tendinta sa , sau si mai rau , ei au tendinta sa … Printr-o asemenea gandire personalul este anulat de global si nu mai ramane din mantuire decat o teorie ! Nu uitati , am spus ca este adevarat ceea ce spuneti , dar ceea ce incerc sa adaug este ca, atat cat ma duce mintea sa spun , nu e de-ajuns ! Purgatoriu-Nepurgatoriu , Iad-Neiad , cand esti implicat in procesul de mantuire nu mai poti spune ,,oamenii” , pentru ca iti dai seama ca tu , omul , nu poti sa implinesti , si-ti doresti ca Dumnezeu sa judece Lumea cu mila pentru ca daca ar fi cu dreptate nimeni nu s-ar mai mantui nimeni ! Aceasta este fundamentul dogmei Purgatoriului , neputinta sufletului mundan inaintea unei asemenea Sfintenii ! Poate ne vom duce in Iad , poate Iadul nu exista , poate ne vom mantui toti , poate nu exista Dumnezeu , nu conteaza , daca ne uitam la cei din jur si avem convingerea ca pentru fiecare , nu pentru toti(e periculos , dilueaza relatia globalizand-o cum am spus) , deci , ca pentru fiecare exista loc de mai bine , si sa mai si punem umarul sa fie , cred ca e cea mai clara dovada ca exista Dumnezeu ! Iubirea unora fata de altii o confirma , iar speranta ca si cel de langa mine va fi mantuit o desavarseste … In rest , cum spuneam in comentariul anterior , … doar Dumnezeu stie … Noi , cu speranta si cu grija unora fata de altii ….

    Pilda Stapanului care i-a iertat unuia o datorie de 10000 de talanti iar acesta n-a putut sa ierte o datorie de 100 de dinari … Vrem sa ni se ierte dar nu vrem sa iertam , noua cu mila , altora cu dreptatea …. Nu mi se pare deloc etic , din niciun punct de vedere , oricat de argumentat ar fi ! Stim despre pacat pentru a ne proteja de el , dar am ajuns sa-i judecam pe oameni din punctul de vedere al pacatului , nu din punct de vedere al pacatelor noastre ! Nu prea ne convine pentru ca am fi in aceeasi oala iar atunci unde ar mai fi evolutia noastra spirituala , cum ne-am mai diferentia de ceilalti … Nu-i usor sa fii crestin , mergi cu ghicitura si cu indoiala pana la capat . Certitudinea categorica e o capcana atat de silentioasa pe cat e de eficace ! In primul rand aduce cu sine marirea de sine , doar un pas mic e pana la preamarire …. Smerenia sta in colt si plange neputincioasa …!!!

  4. Ravi Zacharais spunea că ”sinuciderea este violarea ultimă a imaginii lui Dumnezeu, cu toate acestea trebuie să lăsăm la alegerea Lui dacă un sinucigaş va fi mântuit sau nu”.🙂

    • Andriespaul , mi-ati adus aminte de o invatatura rostita de un preot intr-o pilda :

      ,, Un om s-a dus la Dumnezeu . L-a privit Dumnezeu cu asprime si i-a spus :

      – Pentru tot ce ai facut pe Pamant te voi trimite-n Iad !
      – Nu poti sa ma trimiti in Iad , ai comite o nedreptate , pentru ca toata viata mea n-a fost decat un Iad !
      – Bine , atunci vei fi cu Mine-n Rai!
      – Nici in Rai nu poti sa ma primesti pentru ca niciodata n-am putut sa-mi imaginez cum e Raiul !

      ……………………………………………………………………………………………….

      Doar Dumnezeu stie cum va fi cu fiecare …….!!!


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: