Postat de: Teofil Stanciu | 30/07/2014

Credulitatea (disperată?) a părinților – o inconsecvență ciudată

Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)

Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)

Avem două premise: (1) Creștinii, indiferente de culoarea lor confesională, consideră că idealurile „lumii” sunt în mod fundamental greșite – tocmai de aceea consideră necesară evanghelizarea și mărturisirea; (2) Tot mai frecvent în ultima vreme, se manifestă un spirit critic (uneori chiar acid), dar nu neapărat justificat, la adresa liderilor de opinie din mediile creștine – nu doar evanghelice.

Cu toate acestea, există cel puțin un domeniu în care aceste premise par să nu funcționeze și creștinii de mai toate culorile se înfruptă cu nesaț (și parcă cu o anumită disperare) din învățătura celor pe care-i contestă. Iar acest domeniu îl reprezintă tocmai complexa și delicată misiune a creșterii copiilor.

Mămici care se dau în vânt după „studii recente” privitoare la disciplină, la școlarizare, la erori ale părinților fără să poată însă discerne cine stă în spatele acestor învățături și ce scopuri au „grupurile de cercetători/experți [eventual și britanici]”, de pildă. S-ar putea să fi chestie de marketing, un interes financiar, vanitate, un grant al UE care trebuie să producă și un rezultat „concret”, un experiment etc.

Or, în chestiunea creșterii copiilor, mi se pare esențial măcar să te întrebi – chiar dacă nu poți și să-ți răspunzi – cine sunt și ce credibilitate prezintă autoritățile cărora le dai ascultare. Prea adesea, aceste autorități sunt selectate mai degrabă pe criterii subiective, de genul traumelor suferite în copilărie, a preferinței pentru un anumit stil care-ți conferă un confort psihic (mie „nu-mi place” cum gândeau…) etc.

E posibil să fie doar impresia mea, însă risc să afirm că adesea creșterea copiilor seamănă mai degrabă cu o meserie ca oricare alta, unde părintele caută să vadă care sunt „datoriile” pe care le are ca și cum ar dori în primul rând să-și liniștească conștiința, nu să caute soluții specifice la probleme specifice.

Socialmente, suntem însă într-un punct în care numai câțiva fericiți își permit să fie aproape de copiii lor cât e ziua de lungă, cei mai mulți trebuie să „aloce” timp și pentru copii, pentru familie, adică pentru orice altceva decât slujbă. Mulți n-au de ales, deci nu m-aș grăbi să arunc culpabilizări care oricum nu rezolvă nimic.

Problema cu aceste descoperiri de ultimă oră – fie ele și foarte frumos îmbrăcate în argumente logice sau spiritualizate – este aceea că, pe de o parte, nu au girul timpului (deci nu le cunoaștem efectele pe termen lung), iar, pe de altă parte, că nu avem acces la intențiile autorilor care le pun în circulație.

Oricât de bine ar fi intenționați, pe fond, „specialiștii” seculari sau creștini, nu se poate contesta că ei s-au format într-o anumită cultură, într-o anumită școală de psihologie și poartă amprenta inevitabilă a acestor condiționări.

Peste asta, e deja clar că există și niște „agende” mai puțin publice ale promotorilor diverselor teorii, „agende” finanțate de grupuri de lobby sau de grupuri de interese care nu-și declară neapărat toate intențiile. Nu sufăr de conspiratită, dar mi se pare de domeniul evidenței că fiecare societate vrea să-și (de)formeze într-un anumit fel cetățenii. Uitați-vă numai la recentele modificări aduse legii educației.

Există un fals raționament care trebuie întrerupt. Una dintre prejudecățile zilelor noastre ne induce convingerea că cine face o critică plauzibilă erorilor din trecut poate oferi o soluție validă pentru viitor. Nici pomeneală! Cred că multe dintre articolele alea în 5, 10 sau 200 de puncte speculează exact această eroare de logică. Dimpotrivă, cei care văd foarte clar ce s-a greșit în trecut pot foarte bine să propună soluții mult mai dezastruoase pentru viitor. E un fapt cunoscut că evitarea unei extreme poate naște o alta, cu semn schimbat.

Nu spun că tot ce ne vine ca „descoperire recentă” este rău, greșit, suspect sau îndoielnic. Mă surprinde însă că precauția părinților se îndreaptă mai degrabă către vechile principii. Și acolo, în loc să se recurgă la o evaluare critică, dar foarte atentă, se preferă o respingere în bloc a tuturor teoriilor pe motiv că sunt, vezi bine!, depășite.

Aici sunt însă două probleme serioase. Mai întâi, însuși reflexul de a respinge orice ține de trecut este un simptom al unei patologii contemporane (refuzul istoriei), deci ar trebui mai degrabă reprimat și pus sub supraveghere strictă acest reflex. Atunci când respinge un lucru vechi pentru simplul fapt că e vechi, cred că orice creștin ar trebui să se întrebe mai întâi dacă nu cumva, procedând astfel, îmbrățișează un raționament „lumesc” extrem de păgubos.

A doua problemă ar fi aceea că respingerea principiilor vechi fără vreo analiză (sau pe baza „intuiției” sau a plauzibilității lor pentru urechea contemporană) nu se face după o evaluare onestă a rezultatelor și, mai ales, se pierde ocazia providențială de a privi critic la propria epocă.

Trecutul (cu toate bubele lui) este totuși dintre puținele oglinzi în care ne putem privi pe noi înșine și prezentul nostru în mod critic. Diferențele de mentalitate existente între noi cei de azi și străbunii noștri de ieri și alaltăieri pot pune în evidență erori pe care le facem sau automatisme nefericite pe care le-am deprins.

Totuși, această „foame” de învățături pentru părinți trădează cel mai probabil o criză sau cel puțin o nevoie acută de repere pentru creșterea copiilor. Sursele folosite ar trebui însă, cred eu, filtrate cu mai multă circumspecție dacă sunt foarte recente și cu mai mare interes și cu atenție (critică dar și autocritică) atunci când avem de-a face cu teorii mai vechi.

Mi se pare extrem de suspectă viteza cu care se invalidează aproape tot ce știam despre creșterea copiilor și nu pot să nu corelez asta cu deprecierea tot mai accentuată a calității educației (inclusiv a tradiționalilor „șapte ani de acasă”).


Responses

  1. paralelă la citatele celebre de pe facebok care sună bine. parcă aș aștepta un pic de substanțiere cu un exemplu, două la ce ai scris. nu că nu aș fii de acord.

  2. justificaT


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: