Postat de: Teofil Stanciu | 09/07/2014

Lecția braziliană de creștinism

(Pe tricou scrie: „Dumnezeu e credincios” - sursa)

(Pe tricou scrie: „Dumnezeu e credincios” – sursa)

Probabil că înfrângerea cu Germania (7-1) este una dintre cele mai mari umilințe pe care le-a suferit Brazilia în istoria ei fotbalistică, dacă nu chiar cea mai mare. Deja a devenit celebru minutul 29 (când era 5-0), după care puteai să mergi la culcare fără să ai emoții că ai pierdut ceva esențial. Încă două goluri ale nemților și un gol (e chiar impropriu să-l mai numești „de onoare”) al brazilienilor.

Pentru mine însă, a meritat să stau până la final pentru ca, în câteva cadre foarte scurte să-i pot vedea pe David Luiz și pe un alt jucător brazilian (pe care n-am reușit să-l identific, în cadrul scurt prezentat) rugându-se. Ce-i așa special în asta? – ați putea întreba.

Din punct de vedere strict uman, aș remarca în primul rând consecvența lor și capacitatea de a-și mărturisi credința în ciuda circumstanțelor prielnice sau nefavorabile. E o dovadă de caracter să rămâi fidel convingerilor tale, chiar atunci când asta nu-ți mai aduce beneficii.

Pe urmă, gestul lor sfâșie brusc și definitiv vălul show-ului fotbalistic ce părea să dețină prim-planul și subordonează evenimentul unei realități de rang superior. Primul lucru pe care-l fac ei e să spună că umilința – fie ea și cea mai mare din istorie – nu e atât de importantă precum un alt univers: cel în care aceste lucruri au o altă măsură.

Nici nu contează dacă cei care i-au privit cred sau nu în Dumnezeu. Contează că fotbaliștii brazilieni care s-au rugat au declarat implicit că fotbalul nu e totul, că până și o semifinală de cupă mondială e un lucru mărunt, că ordinea aparentă a lucrurilor e cu totul diferită de ordinea lor adevărată.

E, dacă vreți, o infuzie de luciditate, care sparge gogoașa spectacolelor și a iluziilor, rupe vraja care fură ochii și subminează religia contemporană a sporturilor, detronându-i zeii și eroii.

Din punct de vedere creștin, e remarcabil faptul că rugăciunea vine la finalul unui eșec. Am văzut rugăciuni după succese, dar, după eșecuri, nu prea (nu înseamnă că n-au fost, ci cel mult că n-au fost filmate).

De asemenea, deși există recomandări care să limiteze (sau chiar să elimine) manifestările religioase (mai ales dacă-s creștine) de pe terenul de sport, cei doi brazilieni filmați – poate au mai fost și alții – au ignorat acest îndemn. E un fel de a-ți asuma public credința cu riscurile aferente.

Ar mai fi ceva. Există un soi de religiozitate superstițioasă sau de oportunism religios printre sportivii care fac tot felul de semne și de incantații discrete pentru a-și asigura succesul. Dar niște sportivi care, după ce pierd, au puterea să se roage mi se pare că sparg acest tipar.

Această atitudine îmi amintește de ce spunea C.S. Lewis despre combatanții de pe front: în cazul în care doi soldați credincioși, aflați în tabere inamice, se ucid în luptă, ei pot foarte bine să meargă de mână spre rai. Vederea aceasta „de sus” asupra lucrurilor cred că îi face capabili și pe sportivii aceștia să treacă dincolo de încărcătura emoțională a unui eșec și să-l pună în perspectiva justă.

Una peste alta, deși m-aș fi culcat după prima repriză, nu regret că, împins de curiozitate (voiam să văd dacă mai iau brazilienii goluri), am stat până la final. Să închei o înfrângere umilitoare cu o rugăciune e un final admirabil. David Luiz a făcut același gest și după ce a câștigat Champions League, și după ce a pierdut seminifinala asta.


Responses

  1. au declara

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2014/07/09/lectia-braziliana-de-crestinism […]

  3. Sa nu exageram cu crestinismul brazilian..! Se stie ca au apelat cu disperare la voodoo si vrajitorii ca sa castige meciul, pentru ca in final sa se umple de ridicol printr-o infrangere ce o meritau pe buna dreptate! Dupa acest meci avem de invatat de la Germania nu de la Brazilia. Si inca ceva: in Brazilia fotbalul e idolul nr.1 asadar, speram ca au invatat ‘o lectie spirituala’ o data pentru totdeauna acum!

    • nu spiritualiza toate lucrurile… e idol si la noi ….

    • Aprecierile globale ale unei țări, ale unui popor sunt întotdeauna riscante. Am întâlnit misionari veniți din Brazilia, există exemple precum Tafarel sau Kaka – oameni care își afirmă și mărturisesc credința. De ce i-am amesteca pe toți în oala cu voodoo-șenii și ocultisme?

      Subscriu și eu la ideea că nu doar în Brazilia fotbalul e idol. Și nici nu cred că pentru toată Brazilia e la fel. Dacă ne uităm la protestele recente ale săracilor brazilieni, s-ar zice că ei sunt împotriva acestui idol și că îl detestă.

  4. Prea erau trataţi fotbaliştii ca nişte zei.
    Zeii de ieri aveau picioarele lut.🙂

    • Vor fi tratați și de aici înainte la fel. Salariile astronomice pe care care le primesc atestă statutul care li se acordă. La fel și audiențele record pe care le stabilesc. Mai adăugați și pasiunile pe care le stârnesc.

      Totuși, sportivii sunt dintre cei care au depus și eforturi și au făcut și sacrificii pentru a ajunge unde sunt. Asta nu-i califică neapărat pentru statutul pe care-l dețin, dar măcar nu sunt niște impostori, precum o mulțime de „vedete” de televiziune. La sportivi, există și ceva veritabil.

  5. nedefavorabil este acelasi lucru cu prielnic …e doar una din corectiile care se pot aplica acestui articol …dar pentru ca nu vreau sa aduc doar critica ,propun si o solutie …verifica de cateva ori inainte sa postezi …e un articol care totusi promoveaza o valoare care nu apartine acestei lumi ,dar care are puterea de a schimba natiuni ,oameni .

  6. Reblogged this on B a r z i l a i – e n – D a n.

    • Superb gestul lui LUIZ.Cind sti ca Dumnezeu exzista,nu ti-e rusine cu EL nici in fata multimilor nici in locurile tainice cind te vede numai EL.

  7. Articolul este foarte pertinent si toata stima si aprecierea mea pentru David Luiz !

  8. […] drezina.wordpress.com/2014/07/09/lectia-braziliana-de-crestinism/ […]

  9. Probabil acolo le e locul. Tocmai fuseseră aduși la realitate pentru vreo 90 de minute. S-au întors în locul călduț al iluziilor…

    • Nu de iluziile lor era vorba. Nici de „realitatea” jocului de fotbal ca atare.

      • Dar despre ce era vorba, maestre?

        • De iluzia show-ului. Eu la asta m-am referit. Și despre realitatea care destramă strălucirea show-ului.

          În sensul în care vorbiți dvs, da se poate discuta și acolo de iluzie și realitate. Dar e oleacă altă temă. Nu zic că n-ar fi demnă de atenție, dar nu am nici dorința, nici putința să mă ocup de analiza jocului și a eșecului Braziliei. E o temă prea specializată.

  10. Reusit articol!!!!!

  11. Da, e frumos ca brazilieinii s-au rugat la final, unii dintre ei, indiferent de rezultat, dar totusi trebuie sa recunoastem ca multi dintre ei nu au dat dovada de mare virtute crestina prin simularea accidentarilor, ghionturi si alte trucuri nu prea regulamentare din timpul jocului! Uneori religiozitatea exterioara nu poate inlocui virtutea caracterului, eu cel putin am observat acest aspect evident!

    • Discut cazul a doi jucători, nu al unei echipe. Dacă lor li se pot imputa aceste practici, atunci discuția pe care o propuneți are sens, dacă nu, nu. Se pare că există și în cazul lui David Luiz niște gesturi reprobabile. Îl considerăm un creștin care s-a pierdut cu firea sau un ipocrit care pozează (nu se știe exact pentru ce, fiindcă nu avem acces la motivația lui) în mare credincios?

  12. […] Lecția braziliană de creștinism 2. Cand Dumnezeu isi intinde […]

  13. Pina la faza rugaciunii am vazut si cele in care David Luis m.a dezgustat ca om, faultand grosolan iar cand a incercat sa.l rupa pe Muller mi.am dat seama ca are motive de a se ruga, cerand iertare ptr ura si viclenie. Este un fotbalist foarte bun, bravo lui. Ca om si ca crestin nu.l sustin insa decat atunci cand va fi crestin tot timpul meciului….

    • E bine-venit acest comentariu. Da, rugăciunea din final, nu anulează comportamentul de pe parcursul partidei. Nici invers nu cred că se întâmplă.

      Probabil că li se cere mai mult de atât. Mai mult decât o simplă rugăciune la final. Dar asta nu face decât să spună ceva și despre noi, despre așteptările noastre de la un creștin și despre imaginea pe care o avem în minte despre un sportiv creștin.

      Strict în ce mă privește, m-am ferit să analizez prestația lui „creștină” din timpul meciului pentru că pur și simplu nu am urmărit asta și ar fi fost o mistificare. M-am limitat să interpretez simbolistica gestului final.

      Revin însă la ideea cu care am început și duc puțin în altă parte discuția: e posibil ca prestația caracterizată de „ură și viclenie”, cum spuneți, să anuleze cu totul valoarea rugăciunii de la sfârșit? Putem emite o judecată în această privință? Cred că aici se deschide o altă zonă a discuției, ce poate fi explorată în relație cu acțiunile creștinilor în general, nu doar ale fotbaliștilor.

  14. Sunt uimit de comentariile paralele cu subiectul articolului. Chiar atat de greu e sa citesti un articol in cheia in care a fost scris?
    Felicitari autorului. A surprins perfect esenta lucrurilor. David Luiz, si nu numai, a inteles ca ancorarea de Cel Suprem este garantia succesului chiar si in mijlocul celui mai dramatic esec. Crestinismul real, curajos, nu are nimic de-a face cu voodoo sau samba sau mai stiu ce alte brazilianisme sau haitisme. A nega sinceritatea gestului acestor fotbalisti zdrobiti din cine stie ce motiv mai mult sau mai putin obscur este ca si cum ai sustine ca in Romania este imposibil sa ai o credinta reala pentru ca undeva intr-un colt de tara niste nevinovati mai cred in strigoi.

    • 1, Și eu cred că trebuie separate apele. Dacă există ocultism în Brazilia asta nu anulează faptul că există și credință autentică acolo. În aceeași familie pot exista oameni profund credincioși și oameni care nu vor să aibă nicio treabă cu cele sfinte.

      2. Există însă și observații ce merită discutate în unele comentarii. Mă refer, de pildă, la comentariul lui Pavel, de mai sus.

      • Am credinta ca brazilianul a actionat asa cum i-a dictat inima.

        Problema pusa in discutie nu e rugaciunea de la inceputul meciului ci aceea de dupa o infrangere si o umilinta sportiva teribila. Asta e un gest care il pune pe David Luiz peste liota de jucatori care cred ca merita sa se roage doar pentru victorie. Eu pe ultimii nu i-am aprobat niciodata.

        Sunt credincios dar si microbist in acelasi timp, si cu toate astea niciodata nu m-am rugat sa castige echipa cu care tin. Pentru ca mi se pare absurd sa-L coboram pe Dumnezeu la nivelul patimilor noastre de suporteri. Atat favoritii mei cat si adversarii acestora sunt fii ai aceluiasi Dumnezeu. Gandim inferior daca ne rugam pentru victoria favoritilor nostri.

        Dar gestul jucatorului brazilian de la finalul meciului cu Brazilia este altceva. David Luiz a oferit acolo o lectie de viata. Una dintre cele mai frumoase pe care ni le poate oferi lumea sportului: trecerea dincolo de propriul egoism. Ceea ce la un sportiv de performanta aflat si in ,,focul” competitiei e un gest supraomenesc.

  15. Există motive biblice (şi nu numai) foarte bine întemeiate prin care nici microbiştii şi nici fotbaliştii nu pot fi creştini. Sub nici o formă! Doar cu numele. Dar aşa, doar cu numele, poate fi oricine. Chiar şi un budist.

    • Nu știu, eu nu am cunoștință că ar exista.

      • 1. Fotbalistul ştie de la început că el va deveni un idol (prin idol înţeleg ceva pentru care ai fi în stare să renunţi la aproape toate lucrurile necesare pe care trebuie să le înfăptuieşti pe pământ în această existenţă. De exemplu: familia, locul de muncă, creşterea şi educarea copiilor etc…), şi implicit va determina pe mulţi oameni la practicarea idolatriei ! Cu toate consecinţele care urmează după aceasta. Cine răspunde pentru acest lucru în faţa lui Dumnezeu?
        2. Când, aparent din întâmplare, el va lovi un adversar şi î-l va răni irecuperabil (vezi cazul Neşu), cum se va simţi în faţa lui Dumnezeu?
        3. Dacă va excita pe microbişti în aşa hal încât se vor bate între ei, cine şi cum va răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru atitudinea lui faţă de ei (microbişti)? Vezi 1 Corinteni 8:7 – 13.
        4. Dacă va excita pe microbişti în aşa hal încât la marcarea unui gol vor sări cumva sincron în sus urlând şi manifestânduşi într-un mod foarte mecanic fie satisfacţia fie dezaprobarea, şi conform fenomenului de rezonanţă tribunele acelea se vor rupe şi vor fi o mulţime de răniţi şi mai ales pierderi de vieţi, cine răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru toate acestea?
        5. Pentru microbişti este valabil mesajul din Apocalipsa cap. 18:4 care spune că dacă cineva este de acord cu faptele altuia este considerat părtaş. Şi mi se pare foarte logic acest lucru.

        • 1. Există milioane de fotbaliști care nu sunt idolii nimănui. Doar câțiva, care ajung la un nivel foarte înalt, pot deveni idoli.

          2. E valabil pentru orice altă meserie ce implică riscul de accidentare.

          3. Dar politicianul atunci?

          4. Ăsta-i deja un scenariu care se poate aplica la aproape orice întâlnire publică de mare anvergură.

          5. Părtaș se referă la lucruri evident rele, nu la lucruri care devin rele prin întrebuințarea lor eronată. De altă parte, tot ce înșirați dvs mai sus, elimină orice răspundere individuală a microbistului. Dacă fotbaliștii sunt responsabili pentru tot, atunci microbiștii sunt doar niște mecanisme fără creier.

          • 1. La nivel individual sau colectiv. Celelalte milioane sunt părtaşi în mod individual. Mai ales că ştiu că fotbalul a devenit o afacere şi nu mai este sport. Fotbalul, ca sport, nu are nici un element incompatibil cu statutul de creştin. Hiba-i doar aspectul de afacere.
            2. Nu este chiar aşa (zic eu). Un adevărat creştin este (sau ar trebui să se simtă vinovat) chiar şi în cazul în care, de exemplu, provoacă indirect un accident de circulaţie, doar prin simplul fapt că ar produce prin gesturi personale confuzie la o intersecţie cu trecere pentru pietoni. Aşa că responsabilitatea creştinului este mare. Părerea mea. Apropos de risc de accidentare. Dacă accidentarea ar putea surveni prin acţiunea unor unelte sau cine ştie ce alte instalaţii, nu avem de ales pentru că este absolut imprevizibil, însă acolo unde accidentarea poate fi produsă prin acţiuni fizice personale, directe, asupra celuilalt, datele problemei se schimbă.
            3. Bună întrebare! Eu nu cunosc să existe vre-un politician creştin. Doar cu numele. Biblia confirmă din plin acest lucru. Apropos de versetele care se potrivesc de minune în zilele noastre:
            Isaia 13:12 Voi face pe oameni MAI RARI DECÂT AURUL CURAT, şi MAI SCUMPI DECÂT AURUL DE OFIR.
            ŞI:
            Apocalips 16:13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
            14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la ÎMPĂRAŢII PĂMÂNTULUI ÎNTREG, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –
            16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
            Oare aceşti împăraţi nu reprezintă pe toţi politicienii de pe pământ şi a celor făcuţi părtaşi la fărădelegile lor?
            4.a. Creştinul nu are ce căuta la asemenea întâlniri de mare anvergură.
            4.b. Dacă sunt totuşi întâlniri creştine (repet: creştine), acolo este evident faptul că nimeni nu va manifesta nervozitate care să provoace scandaluri care pot avea drept rezultate victime omeneşti. Hazardul este una şi nu implică foarte multă responsabilitate iar intenţionalitatea este altceva. Ceva care implică foarte multă responsabilitate. Cred eu.
            5. Dacă nici fotbalul, ca afacere nu este un lucru evident diabolic chiar prin întrebuinţarea lui evident eronată, atunci, din păcate, s-au cam tocit toate simţurile. Vă rog să nu despărţiţi responsabilitatea fotbaliştilor de cea a microbiştilor. Toţi sunt trataţi ca un tot unitar.
            6. Apropos. Cine sunt miliardele acelea dintre seminţiile pământului care vor boci dacă apropape toţi vor fi creştini? Vor fi mai rari decât aurul de ofir, sau vor fi cei extrem de mulţi de pe calea cea largă?
            Apocalips 1:7 Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
            7. În sfârşit, poate sunt eu exagerat de exigent, dar, ăsta sunt şi altul mama nu mai face🙂

          • Sunt de acord cu idea ca fotbalul in sine, ca de altfel orice sport, n-are legatura in mod fundamental cu mesajul crestin. Pentru ca sportul e competitie. Iar intr-o competitie cauti sa castigi nu sa pierzi. Faci tot posibilul sa ai nu sa dai. Iar cand competitia inseamna si multi, foarte multi bani, atunci apar si ,,lovitura sub centura”, ,,datul la gioale”, termeni consacrati de lumea sportiva nu ? Chiar personajul principal din articol – David Luiz a fost acuzat mai sus ca in timpul meciului a facut gesturi ,,necrestinesti”. Adica s-a lasat dus de patima castigului.

            Asta-i sportul: inevitabil incurajeaza patima, egoismul, chiar ura fata de adversar si de sustinatorii acestuia. Si fotbalul ne ofera exemple de acest gen la scara mare.

            Deci crestinismul si cu intrecerea sportiva nu prea fac casa comuna din acest punct de vedere.

            Dar pe de alta parte termenul de ,,idol” in fotbal mi se pare putin cam impropriu. Ce inseamna de fapt un fotbalist devenit idol ?
            Daca ne gandim ca asta inseamna sa-ti pui poze cu el pe peretii dormitorului atunci intr-adevar e un idol. Dar Biblia vorbeste de idolul la care omul se inchina, caruia ii incredinteaza propriul suflet. Am vazut tricouri cu multi fotbalisti ,,idoli” dar n-am vazut pana acum niciun suporter sa i se roage vreunuia dintre acestia.

          • Dar despre mediul de business ce să zicem atunci? Dacă fotbalul e atins atât de tare de păcatul idolatriei… cum e acolo unde se lucrează cu bani? Ce putem spune despre bancheri? Dar despre creștinii din industria media?

          • Teofil,

            Pai nu se zice in popor ca banu-i ochiul dracului ?

          • De acord, Eugen. Întrebarea era în principal pentru tovarășul nostru de dialog – Constantin.

            În același ton și în prelungire la comentariul tău, am o singură observație: chiar dacă îți pui poze pe pereți (la o anumită vârstă) cu un anumit personaj, s-ar putea foarte bine să îl iei drept exemplu, deci nu e obligatoriu să fie un idol, ci un model pozitiv, de la care înveți una-alta. Plus că adesea poate fi doar o modalitate de a colecționa chestii. Deci avem destule opțiuni inofensive până să ajungem la păcatul idolatriei.

          • Scriptura spune că atât în mediul de bussiness cât şi în mediul industriei media nu există nici un creştin! Nici unul măcar! Aşa spune Scriptura, nu eu. Sau poate sunt eu prea radical🙂. Dacă-i întrebi dacă au citit Scriptura, îţi vor răspunde imediat că DA! Dar chiar dacă unii au citit-o, au citit-o ca pe un roman de beletristică fără să mediteze măcar o oră în fiecare zi la ceea ce au citit. Acest lucru î-l spun cu amar şi nu cu tentă de superioritate. Eu, sincer, mi-aş dori ca absolut toţi oamenii acestei planete să fie creştini, dar Scriptura spune că nu se poate acest lucru, deşi cadrul propice apariţiei şi dezvoltării acestei situaţii a fost creat acum cca. 2000 de ani. Însă, tot în acel timp Isus spune:

            Matei 7:13 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.
            14 Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află. (Matei 7:13-14 BC)

      • Constat că nu prea se ştie ce este acela un idol şi care sunt atitudinile care trebuiesc obligatoriu ocolite în relaţiile noastre cu ceva care s-ar presupune a fi un idol. Punerea unor poze pe pereţi cu cei pe care îi admirăm şi dorim să ne fie exemple în viaţă nu este nici pe departe o formă de idolatrie. Din contră! Acest tip de comportament este, pentru tineri adolescenţi şi nu numai, foarte indicat şi tonifiant general.

        • Daca aveti in vedere si comentariul meu atunci poate nu ati inteles dvs. faptul ca in fond va dau dreptate. Sau poate n-am fost eu suficient de explicit. Evident ca idolul adevarat nu are nimic in comun cu asa-zisul ,,idol” fotbalistic . Dar termenul se foloseste. ,,Idol” in fotbal inseamna pentru cei mai multi ,,punerea unor poze pe pereti cu cei pe care ii admiram si dorim sa ne fie exemple in viata” asa cum spuneti. Deci poate fi fotbalul un pericol de idolatrie in sensul propriu al cuvantului ? Eu cred ca-i putin probabil.

          • Idolatria poate avea şi sensul de „iubire exagerată”. Cum am mai spus în comentariile anterioare, atunci când o persoană, din cauza faptului că pune pe primul loc în viaţa sa şi în activitatea sa orice altceva în afară de (în ordinea importanţei), Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos, Biserica lui Hristos, familie, soţie, copii, acea atitudine se poate chema idolatrie. Eu în acest sens am vrut să mă refer. Imaginile au foarte puţin de-a face cu adevărata idolatrie. Gestul de aplecare (aşa zisa închinare) nu este de fapt închinarea aceea periculoasă de care vorbeşte Scriptura. Închinarea idolatră este, cum am mai spus mai sus, punerea pe primul loc în viaţă a altceva decât am înşirat eu mai sus. Cel mai bun exemplu îl avem în Scriptură la Isaia 44:5 – 22, text pe care eu cred că merită să-l transcriu mai jos:

            5 Unul va zice: ,Eu sunt al Domnului!` Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: ,Al Domnului sunt!` Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.„
            6 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
            7 Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de cînd am făcut pe oameni din vremile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întîmple!
            8 Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sînteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stîncă, nu cunosc alta!
            9 Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n’au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămînă de ruşine.
            10 Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?
            11 Iată, toţi închinătorii lor vor rămînea de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decît oameni; să se strîngă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.
            12 Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.
            13 Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea, şi-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într’o casă.
            14 Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe cari şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
            15 Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui!
            16 O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: ,Ha! ha!` m’am încălzit, simt focul!„
            17 Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!„
            18 Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s’au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.
            19 Niciunul nu intră în sine însuş, şi n’are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ,,Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?„
            20 El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mîntuiască sufletul, şi să nu zică: ,,N-am oare o minciună în mînă?„
            21 Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!
            22 Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.„ (Isa 44:5-22 BC)

          • De fapt dvs. aveti in vedere incalcarea primei porunci ,,Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine”.

            Idol presupune un obiect de adoratie, un cult. Altfel sensul de ,,idol” ,,ca iubire exagerata” cum spuneti tine e zona metaforei.

            Altfel, daca vorbim de ,,iubire exagerata” ca fiind semn de idolatrie atunci cum calificam indemnul christic ,,Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” ? Facem noi atunci din aproapele nostru un idol ?

          • Sau cum definim sintagma ,,aproapele nostru” ?

            Ati spus ,,iubire exagerata” fata de altceva in afara de Dumnezeu sau membrii familiei. Deci daca eu spun ca-mi iubesc fiul atat de mult incat sa-mi dau viata pentru el nu sunt idolatru. Dar daca spun ca-l iubesc pe cutare fotbalist incat mi-as da viata pentru el, atunci devin idolatru ?

            PS Unii mai rai de gura mi-ar pune ca in al doile caz as fi doar homo …

          • Şi mai e ceva. A-ţi da viaţa pentru orice fiinţă omenească este cel mai nobil şi mai sfânt gest pe care-l poate face o fiinţă omenească. Astfel de atitudini nu intră sub nici o formă sub interdicţia idolatriei!!! Din contră!!! Reprezintă iubirea agape supremă.
            Bine-nţeles, nu a-ţi da viaţa pentru că a pierdut la fotbal!!!🙂

        • Iubirea aproapelui ca pe tine însuţi este limita iubirii curate, divine. Acel agape folosit în Scriptură. Subiectul este destul de vast şi greu de tratat pe scurt. Totuşi, pe scurt, toată chestia cu idolatria a început în Eden. Cum anume: Păi scopul lui Dumnezeu (adică viaţa veşnică) ar fi trebuit să fie şi scopul primei perechi umane. Dar n-a fost aşa. A venit unul (satan) şi a sugerat primei perechi umane că pot să realizeze chiar şi numai ei împreună (adică fără prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu) o împărăţie absolut asemănătoare cu ceea ce intenţiona Dumnezeu, însă, fără amestecul lui Dumnezeu. Le-a sugerat faptul că şi ei singuri pot deosebi binele de rău nu numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Astfel, prima pereche umană şi-a pus speranţele şi nădejdea în spusele lui satan şi astfel au manifestat idolatrie. Au considerat că pot mânca din POMUL CUNOŞTINŢEI BINELUI ŞI RĂULUI, (care de fapt nu a fost un pom fizic) în sensul că pot şi singuri, în timp, prin experimente să deosebească binele de rău. Deci atunci când au considerat pe satan un sfătuitor mult mai avantajos decât Dumnezeu, au comis idolatrie. Toate manifestările asemănătoare cu acea manifestare iniţială, de atunci şi până în zilele noastre sunt manifestări de idolatrie. Ăsta este poate cel mai important aspect al diverselor forme de idolatrie manifestate pe pământ.

          • As reaminti in acest context fraza care proslaveste iubirea ,,Caci nu exista iubire mai mare decat sa-ti dai viata pentru aproapele tau”. Sper ca am citat corect. Dvs. puteti face corectura daca e inexact. Dar cred ca am prins ideea.

            Deci daca asta-i iubirea cea mai mare si daca Dumnezeu ne indeamna s-o practicam (sau macar sa incercam) atunci in mod cert nicio iubire oricat de ,,exagerata” ar fi nu se incadreaza in pacatul idolatriei. Aici vroiam sa ajung.

          • Fraza ultima citata este cum bine stitio din Noul Testament.

            Acum legat de fraza dvs. ,,Bine-nţeles, nu a-ţi da viaţa pentru că a pierdut la fotbal!!!” sunt perfect de acord cu ea. Dar aici nu cred ca vorbim de iubire exagerata ci de fanatism. Iar fanatismul inseamna dimpotriva, ura exagerata.

            Mantuitorul ne indeamna sa iubim su sa uram. Adica sa NU fim fanatici.
            Spun asta si pentru faptul ca multi considera fanatismul ca pe un rezultat al trairii religioase intense. Nimic mai fals si mai eronat inteles. Mesajul christic se opune fanatismului pentru simplul fapt ca se opune urii.

            Cred ca fotbalul poate incuraja mai degraba fanatismul, ura intre semeni si mai putin idolatria propriu-zisa.

          • In ultimul dvs. comentariu ati definit idolatria ca fiind reverenta fata de ,,un sfatuitor mai avantajos decat Dumnezeu”. Sunt de acord cu dvs.

            Dar acum va inchipuiti ca un suporter al lui Maradona sa zicem, ar ajunge sa-l considere pe marele fotbalist ,,un sfatuitor mai avantajos decat Dumnezeu” ? Cunoasteti astfel de cazuri ?
            Daca nu-i posibil atunci poate fi fotbalul o sursa de idolatrie ? Sau doar de fanatism ?

          • Mulţumesc pentru corecturi. În general subiectul cred că s-a clarificat. Probabil că am uitat de latura firii umane numită fanatism.🙂

  16. Reblogged this on pastor ciprian barsan .

  17. […] drezina.wordpress.com/2014/07/09/lectia-braziliana-de-crestinism/ […]

  18. Parerile fiecaruia sunt frumoase,fiecare a scris cea ce crede despre David Luiz,ori si cum a fost un gest frumos din partea lui,dar vreau sa va intreb,sunteti siguri ca sa inchinat lui Dumnezeu pentru ca lati vazut pe genunchi in mijlocul stadionului?pentru ca noi stim ca majoritatea sunt Catolici,si la ei fecioara Maria e mai inportanta decat Cristos Domnul,si so fi rugat,prea sfanta nascatoare de Dumnezeu,miluestene pre noi………..! si daca asta a fost rugaciunea,e in zadar,
    spun lucrul acesta pentruca si eu am fost multi ani Ortodox comvins, eram cantor a biserici am cantat in strana,am cantat de mi de ori aceasta rugaciune,si stiu ca la Catolici e si mai adorata fecioara Maria. Isus este Domnul si nimeni altul.

    • Se pare că ar fi zis: „Domnul a dat, Domnul a luat…” Deci?

      De unde știți că nu tocmai rugăciunile către fecioara Maria v-au adus unde sunteți acum? – nu puteam să mă abțin🙂

  19. […] 1. Lecția braziliană de creștinism (drezina) 2. Cand Dumnezeu isi intinde mana! (danieladelibas) […]

  20. […] 2014 – Teofil Stanciu: Lecția braziliană de creștinism […]

  21. […] Lecția braziliană de creștinism […]

  22. […] Lecția braziliană de creștinism […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: