Postat de: Teofil Stanciu | 03/07/2014

Drepturi reproductive – cum descifrăm un mesaj pro-avort

Doamnele care doresc să poată face avort organizează un flash-mob de protest împotriva medicilor care nu vor să presteze acest „serviciu medical” (puteți citi aici). Or fi având sau nu dreptate? Vă zic ce înțeleg eu.

După o primă reacție mai iritată, am încercat să descifrez argumentele pe care le aruncă în joc inițiatoarele acestui protest. Există câteva sintagme cheie: „drepturi reproductive”, „serviciu medical”, „întrerupere de sarcină”, „spital public”, „credințe religioase”.

Schema din spatele argumentatelor e relativ simplă: credințele religioase ale medicilor care lucrează în sistemul medical de stat nu ar trebui să interfereze cu dreptul femeilor de a avorta în condiții sanitare optime. E corect acest raționament? Și da, și nu. Depinde din ce punct de vedere este privit.

Trebuie să urcăm, așadar, către premisele fundamentale care ne dictează felul în care interpretăm un fapt de viață. Premisele creștine spun că nu avem de-a face cu un „act medical”, ci cu o crimă împotriva unui om încă nenăscut. Prin urmare, medicii sunt îndreptățiți să refuze să comită un infanticid.

Premisele seculariste (luați termenul într-un sens larg) sunt interesate de aspectul procedural al exercitării unui drept legal. În această logică, e normal să se pretindă prestarea unui serviciu care are girul legal.

În cuprinsul pledoariei, este invocat un drept garantat de lege, dar care nu poate fi exercitat din pricina unor disfuncții ale sistemului – cel puțin aceasta e sugestia subtextuală. În realitate, nu e vorba însă de niște disfuncții, ci de un alt drept care intră în conflict cu cel dintâi și îl contestă. Dreptul la libertatea de conștiință se opune dreptului reproductiv. Iată-ne ajunși pe terenul extrem de mișcător al drepturilor concurente.

Cum se rezolvă acest impas? După părerea doamnelor care vor libertatea de a face avort, dreptul libertății de conștiință trebuie redefinit ca „credință religioasă”. Procedând astfel, se obține următorul raționament mai ușor de impus și mai convingător la nivel de societate: „credințele religioase” țin de sfera privată a vieții individului, ele nu trebuie să interfereze cu viața publică.

Discuția se împotmolește în acest punct, deoarece e foarte la modă să consideri că religia e o afacere exclusiv privată. Realitatea este, după cum se vede, de altă părere. Credințele religioase influențează viața publică și nu pot fi limitate la spațiul privat. Ba chiar sunt garantate inclusiv prin Constituție.

Găselnița cu libertatea de conștiință în spațiul privat e un non-sens, după părerea mea. E ca și cum ai spune cuiva că acasă are dreptul să nu poarte haine când face duș. Libertatea de conștiință are o miză și un sens numai în măsura în care își poate găsi un loc de manifestare și în spațiul public, în ciuda oricărei ideologii dominante la un moment dat. Altfel despre ce libertate mai vorbim?

Prin urmare, musai să ajungem la o confruntare frontală. Ce soluții avem la îndemână? În primul rând, ar trebui poate să discutăm dacă un medic care adoptă punctul de vedere pro-life (adică se opune avortului, considerându-l crimă) poate presta un „serviciu medical” ce presupune întrerupere de sarcină. Altfel spus: poate doctorul să se spele pe mâini și să treacă crima săvârșită în cazierul pacientei?

Cel mai frecvent și firesc răspuns este că nu se poate! Deci, atunci când unui medic i se cere să facă un avort, el fie își mânjește mâinile cu sânge nevinovat, fie refuză. Altă cale nu există pentru omul cu conștiința creștină (liberă!).

Are el, de facto, posibilitatea reală de a opta între cele două? Deocamdată se pare că da. Cel puțin în România. Cea mai simplă soluție, în acest punct, ar fi ca fiecare maternitate să aibă liste cu medici care acceptă să presteze astfel de „servicii” și medici care refuză. Această cerere mi s-ar părea întru totul legitimă.

Aici, doamnele care vor garantarea drepturilor reproductive nu ar trebui să aibă nimic de obiectat. Libertatea de conștiință este încă garantată cetățenilor României prin Constituție. Pentru un medic pro-life, încălcarea acestei libertăți echivalează cu a-l obliga să-și schimbe credința! O credință care, din perspectiva lui, îl împiedică să comită o crimă, respectând dreptul la viață.

Deci există și o acoperire legală suficient de solidă pentru orice medic care dorește să nu fie părtaș crimei pe care femeia însărcinată intenționează să o comită cu sprijinul sistemului sanitar public. Astfel că scamatoria terminologică prin care s-a introdus hulita „credință” în argumentare se dovedește o strategie diversionistă.

Mai există însă un palier al discuției care este trecut sub tăcere de către doamnele care-și cer drepturile. Deși se prevalează de o terminologie care mută problema într-o sferă strict legală, problema de fond este una etică!

Or, aici, discuția nu este nicidecum tranșată. Nu există un acord definitiv asupra momentului în care embrionul uman capătă demnitate umană. Prin urmare, drepturile reproductive nu beneficiază de o legitimitate morală incontestabilă.

Uneori se apelează la argumente științifice pentru a tranșa această dispută spinoasă. Dar știința nu poate atesta sau contesta umanitatea, ci cel mult prezența sau absența vieții. Cum prezența vieții poate fi demonstrată într-o etapă foarte timpurie, e mai degrabă contraproductiv pentru susținătorii avortului să meargă pe această linie.

În plus, de această dezbatere se leagă și posibilitatea de a invoca dreptul la viață al fătului, care este iarăși unul dintre drepturile fundamentale ale ființei umane, dar depinde, evident, de felul în care definim persoana umană.

Dacă facem o scurtă recapitulare, avem drepturile reproductive – cu legitimitate legală, dar extrem de problematic sub raport etic – care ar trebui să fie mai presus de dreptul la libertate de conștiință – cu legitimitate legală și morală certă, de vreme ce e unul dintre drepturile fundamentale ale tuturor societăților democratice – și de dreptul la viață – cu legitimitate legală validată, dar disputat sub raport etic.

Astfel, și în cazul în care am rămâne strict la nivelul confruntării între drepturi concurente, drepturile reproductive ar trebui armonizate cu alte două drepturi pe care, în mod abuziv, le încalcă sau le ignoră argumentele pro-choice.

Mai există și un al treilea palier al discuției. Prin însăși denumirea sa, „avortul la cerere” nu este un „serviciu medical” necesar, ci opțional. Deci nu are un statut similar cu o operație de hernie sau cu tratamentul unei hepatite. Vă rog să observați, în treacăt, că în România nu avem garantate servicii stomatologice necesare și urgente, însă nimeni nu se gândește să protesteze.

Dar, ca să nu divagăm de la subiectul discuției, cred că e legitim să pretindem ca, atâta vreme cât avem de-a face cu un serviciu „la cerere”, să acceptăm, măcar ca de dragul unei echități de principiu, și ca unii medici să nu-l presteze.

Mai există o eroare de logică ce se ascunde sub pretenția libertății individuale absolute. „E treaba mea ce fac cu trupul meu”, zice individul. Dar, în momentul în care această libertate se soldează cu un copil, atunci sloganul, chiar dacă își păstrează forma, devine în conținut: „ești obligat să adopți filosofia mea de viață pentru ca eu să pot face ce vreau cu trupul meu”.

Se mai invocă un argument mai degrabă sentimental: spectrul unor avorturi făcute în condiții improprii. Știm ce riscuri… știm ce tragedii… decrețeii… Cighidul. Ei bine, după ce am depășit valul de emoție, am constatat că aici se poate discuta despre prevenție, despre educație. Într-o epocă atât de emancipată cum se susține că ar fi (sau ar trebui să fie) a noastră, cu mijloace de comunicare, cu persoane decise să apere dreptul celor mai vitregite de soartă, sunt mari șanse să nu se mai ajungă la sarcini nedorite. Există toate premisele să nu se ajungă la situații precum cea din 4, 3, 2

Mi se pare explicită intenția de a manipula afectiv publicul și de a induce vinovății. Or, venită dinspre o grupare care denunță culpabilizarea și militează împotriva ei, metoda mi se pare cu atât mai incorectă.

După cum se poate constata, încă n-am aruncat credințele religioase în arena de luptă: nu am vorbit despre păcat, nu am emis pretenția ca legile să fie morale, nu am pledat pentru interzicerea avortului în numele credinței mele etc.

Cu toate acestea, e limpede că credințele religioase nu pot nici lipsi din această dezbatere, fiindcă definesc tot ceea ce facem și ce suntem atât în public, cât și în privat. De aceste credințe se leagă inevitabil o morală care, firește, se intersectează cu interesele altora.

Până aici, n-am făcut decât să conturez un spațiu legitim în care drepturile să poate fi negociate onest, fără șiretlicuri terminologice și fără culpabilizări publice. Abia de aici încolo începe adevărata discuție despre credințe, despre responsabilități, despre implicații și consecințe.


Responses

  1. Dacă argumentul este ca poți face ce vrei cu trupul tău atunci de ce neaga dreptul medicului sa facă ce vrea cu trupul lui?

    • Cristian, aici tind și eu să fiu de acord cu ce zice Natan mai jos. Există un sâmbure de adevăr în ce zici tu, dar cred că trebuie mutate niște accente. Părerea mea.

  2. Voi merge pe partea strict religioasa. Am intalnit destule femei care inca dupa 20-30 de ani de cand au facut avortul (ori pierdere de sarcina din cause stupide, ori avorturi provocate, ori chiuretaje, etc…) inca isi mai marturisesc acceasi vina (s’au spovedit de nenumarate ori de atunci, dar ele nu se pot ierta)…Nedumerire: conform adeptilor pro choise, ideile de propaganda sunt ok…dar cand unul(a) dintre ei se afla in fata faptului implinit….oare acele idei ii fac sa stea linistiti? Teorie si practica….care de cele mai multe ori merg pe 2 linii paralele…. Scriu din mica mea experienta….si spun ca…teoria isi are efectul atunci cand pun in practica avortul dar mai apoi, candva, fructul practicii, ii conduc la multe framantari….Nu doresc nimanui sa fie pus in fata alegerii: Da sau NU…e al naibii de greu….nopti nedormite….indiferent de care din cele 2 litere trebuie sa te agatzi.

    • P.S. scuzati greselile de ortografie….ms

    • Din câte am observat, există un dublu obiectiv: dezincriminarea legislativă (care s-a și obținut) și dezincriminarea socială. Aceasta din urmă e încă în lucru și aici se lucrează intens.

      La ceea ce zici tu, răspunsul clasic ar fi acela că societatea „retrogradă” sau mentalitatea „medievală” le-au indus vinovăția acelor femei. Iar dacă emanciparea va reuși, se va elimina orice potențială vinovăție. Există și cursuri de dezvinovățire, de eliberare de apăsarea conștiinței – care, ni se spune, e doar un reflex al moralei creștine înapoiate.

      • Tind sa nu fiu de acord: si pe plan psihologic acele femei apeleaza la sedinte de terapie fara prea mare succes. Oare de ce cand se face un avort chirurgical din cauza unei pierderi de sarcina, medical ginecolog apeleaza la anestezie totala a pacientei pt. a nu avea traume dupa???

  3. Cristi, ma tem ca contra-argumentul tau nu tine. Medicul nu se poate sustrage de la responsabilitatile lui profesionale in virtutea libertatii individuale. Un macaragiu cu macaraua in sarcina nu poate sa danseze printre manete fiindca are dreptul sa faca ce vrea cu corpul lui. Are responsabilitatile aferente functiei de macaragiu. Tot asa, chirurgul nu poate sa traga un pui de somn in loc sa opereze de urgenta un pacient. Are obligatia profesionala de a isi folosi corpul intr-un fel si nu intr-altul. De aceea miezul problemei este definirea ariei de responsabilitati profesionale pe fondul discutiei legale (conflictul drepturilor) si etice.

    Excelenta contributie, Teo! Se simte influenta volfiana…🙂

    • Natan, vezi că-mi atragi anateme cu acel termen🙂

    • oare viata profesionala a medicilor nu se intemeiaza (si) pe juramantul lui Hipocrate? „Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.” Oare asta nu intra in responsabilitatile de care vorbiti mai sus?

  4. Având în vedere că se invocă dreptul femeii asupra propriului ei corp și că un făt nenăscut nu e un copil (deci terminarea sarcinii nu reprezintă o crimă) mi s-ar părea normal să fie legal avortul inclusiv în luna a 9-a. Înțeleg că e riscant pentru mamă, dar asta nu exclude legalizarea procedurii. Mi se pare că raționamentul nu e dus până la capăt dacă legalizezi doar avortul în primul trimestru, de exemplu.

    • Da, există, din câte știu eu, o teorie care susține ideea că și nou-născuții ar trebui să poată fi uciși de către părinții care nu-i vor, de vreme ce încă nu dețin trăsături de persoană.

  5. Oricum, pentru consecventa si completitudine ar fi necesar ca in aceeasi lege sa se dezincrimineze automutilarea (tratabila desigur si pentru cei neasigurati, in regim de urgenta, pe banii contribuabililor intelegatori) sinuciderea, eutanasia din proprie initiativa si orice forma de eugenie. Si utilizarea embrionilor în orice mod, dat fiind ca poti face aproape orice cu parul si cu unghiile tale, dacă pastrezi curatenia in spatiile publice.

    • Fertilizarea in vitro nu are ceva din ceea ce spuneți dumneavoastră? Apropo de libera utilizare a embrionilor.

      Iar celelalte par să se materializeze încet. Sunt mai multe decizii legislative care îmi seamănă a forme de eugenie: eutanasierea asistată, eutanasierea copiilor bolnavi incurabili, chiar și azilurile de bătrâni au ceva eugenic în ele.

  6. Stimați domni, pentru că bag de seamă că numai domnii comentează, eu ca femeie vă pot spune că, deși nu am participat la marșul cu pricina, sunt o foarte convinsă adeptă a ideii de pro choice.
    Bănuiesc că dumneavoastră nu ați fost puși în situația de a lua o asemenea decizie. Este o decizie grea, în fața căreia multe dintre femei ajung la un moment dat. Ar fi frumos din partea dumneavoastră să vă canalizați eforturile pentru o mai bună educație sexuală, o mai bună înțelegere a metodelor de contracepție astfel încât numărul de avorturi să tindă spre 0, în loc să vorbiți de legitimitatea acestuia.
    Și mă amuză faptul că aveți ceva și cu inseminarea artificială, cea care aduce copiii în viețile celor ce și-i doresc foarte mult și care, în mod amuzant, nu este acoperită de asigurările medicale din țara noastră,

    • Discuția despre legitimitatea teoretică și despre justețea argumentelor nu trebuie făcută doar de cei care au avut de luat această decizie. Și, dacă observați, textul postării nu se referă la persoanele care sunt puse în această situație, ci la tipul de argumente care sunt aruncate în discuție. Așadar, nu discutăm despre cum se ia decizia unui avort, ci despre cum se discută despre avorturi. De ce ar trebui să fi fost puși în situația de a decide pentru a putea înțelege care sunt argumentele și justețea lor?

      Puteți să vă amuzați de fertilizarea in vitro, dar e o problemă etică nerezolvată. Pentru cei din tabăra pro-life, nu se poate ignora faptul că mor destul de mulți embrioni în acest proces. Iar cine consideră că viața și demnitatea umană survin odată cu fecundarea nu vor putea trece peste acest episod cu seninătate. E doar o dovadă de consecvență etică.

  7. In problema deciziei si cat de grea este, nu trebuie omis ca este tot o decizie dintr-un LANT in care, n-avem ce face, apar si verigi cat de cat masculine. In epoca actuala e cam greu sa sensibilizezi opinia publica cu dramatismul deciziei, dat fiind ca se distribuie prezervative si anticonceptionale cu nemiluita. Nici pe vremea de trista amintire nu era prea usor, stiti ca se spunea ca anticonceptionalul ideal este aspirina. O pastila din asta bine stransa intre genunchi facea minuni si atunci. Dar nu atingeti deloc, d-ra Idaho, subiectul deciziei cadrelor medicale. Stim ca juramantul lui Hipocrat se poate face precum la tribunal hotul cu mana pe Biblie, iar din juramant oricum tind sa dispara chestiunile delicate, in timp ce „Primum non nocere” se refera mai mult la propria bunastare. Totusi, nu credeti ca gasiti medici dispusi la orice in Romania? De ce ar trebui obligati toti medicii sa fie dispusi la orice?
    In orice domeniu al vietii sociale exista un arbore de decizie care te limiteaza din momentul in care ai inceput sa-l parcurgi. Nu orice decizie poate fi permisa in orice situatie. Dar sigur ca societatea negociaza orice, tot timpul, inclusiv acest aspect, fiecare actor incercand sa-si extinda drepturile si sa-si restranga obligatiile. E firesc. Negocierea este in curs si in problema instaurarii sau proclamarii „vietii si demnitatii umane” intr-o adunatura de celule avand uneori o vaga legatura cu reproducerea speciei Homo. In aceasta problema, ca sa aiba sens negocierea, ar trebui aplicata o logica vaga, paraconsistenta, care urmareste sa salvgardeze doua principii intuitive:
    -Toleranta (cand suntem in zone neclare si aflate sub amenintarea arbitrariului, trebuie sa fim de acord ca un lucru foarte asemanator cu un alt lucru poate avea aceeasi definitie cu acesta din urma).
    -Necesitatea discriminarii (acolo unde exista o trecere, o progresie aparent continua dinspre ceva spre altceva, trebuie sa fim de acord ca exista o delimitare precisa, un moment in care primul lucru devine celalalt lucru).
    Cum se poate proceda rational in aceasta negociere nu stiu. Poate ca ar trebui instituit un juriu ca la patinaj artistic, dar sa nu lipseasca persoane gen mama lui Hitler, o mama eroina din Uniunea Sovietica, o femeie ramasa sterila dupa multiple avorturi si care acum isi doreste un copil, mama unei fete moarte in urma complicatiilor unui avort ilegal, Ana Blandiana, Whoopi Goldberg, Xena, poate chiar domnisoara Idaho. La capitolul barbati nu conteaza prea mult componenta juriului, totul e sa nu fie impovarati de vreo pensie alimentara.
    Deci as intreba pe cine e interesat sa participe in juriu care ar fi momentul in care se poate vorbi de o fiinta umana. Nu mai complicam si cu jumatatile de fiinta. Pentru un eventual test-grila propun cateva repere: a) cand parintii au primit rezultatul dorit la analizele genetice b) cand embrionul are patru celule c) cand embrionul capata inima si chiar bate d) cand ne vine sa-i zicem embrionului fat desi nu-i cunoastem sexul e) cand embrionul capata coloana vertebrala f) cand apar membrele si sunt doar patru g) cand stim cate degete are la fiecare membru h) cand iese cumva afara si plange i) cand ni se pare ca i-am prins privirea j) cand zice prima oara tata, dada, babu sau ceva care sa indice faptul ca a inceput sa cunoasca binele si raul.

  8. […] Am discutat cu altă ocazie despre drepturile concurente ale mamei și copilului sau ale medicului și pacientei care solicită avortul. Mă mulțumesc să spun aici că, din pricina poziționărilor ideologice, am ajuns să avem un […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: