Postat de: Teofil Stanciu | 02/07/2014

Ce are creștinismul de pierdut?

Remarc de o vreme – deși există de mai mult timp, dar nu am luat eu aminte – o ciudată atitudine ambivalentă în rândul creștinilor în raporturile lor cu spațiul public. Pe de o parte, se manifestă o respingere a spațiului public, ca fiind o sursă de imoralitate și de idei năstrușnice extrem de periculoase. Pe de alta, aceiași creștini se agață de spațiul public ca fiind oarecum moștenirea lor legitimă, rodul civilizației creștine de odinioară și ei au dreptul să emită pretenții asupra sa.

Jucând la ambele capete, mai degrabă din reflex decât în mod intenționat și conștient, creștinul ambivalent reacționează în funcție de propriile sensibilități când anatemizând și delimitându-se vârtos, când revendicând profetic în numele a ceea ce ar trebui să fie spațiul public dar nu mai e.

Oscilația între nostalgia după forța publică de odinioară a creștinismului și refuzul participării la acțiuni civice sau politice (pentru că „nu e locul creștinilor acolo”) trădează în cel mai bun caz o inconsecvență, dar poate fi și semnul unei spaime mai mult sau mai puțin conștientizate sau a unei neputințe frustra(n)te.

Încrâncenarea cu care se revendică sau se abandonează spațiul public tulbură luciditatea și adesea generează tonuri alarmiste și reacții contradictorii. Vă dau și un exemplu: cei care spun că creștinii nu au ce căuta în politică ajung nu o dată să pretindă moralitate clasei politice. Pe ce bază? Vor libertate de exprimare pentru creștini (adesea doar pentru cei de o anumită culoare confesională), dar sunt gata să ceară eliminarea din spațiul public al antiteiștilor sau a altor confesiuni (ce să mai zicem de religii?).

În subtextul a numeroase luări de poziție se poate citi un mesaj răzbunător: cei care ne fac nouă asta merită același tratament. Atâta doar că răspunsul cu aceeași monedă nu prea face parte din arsenalul recomandat creștinului. După cum alternativa nu e nici resemnarea servilă și „smerită”.

Să presupunem însă că toate privilegiile creștinismului și orice drept de exprimare în spațiul public ar fi suprimate peste noapte. Că creștinismul ar deveni ilicit, persecutat, marginal. Ar pierde cu adevărat ceva creștinismul?

Probabil că în primă fază ar pierde niște beneficii (mai ales dacă ne gândim la „bisericile naționale”, dar nu numai) materiale și de imagine.

Pe urmă, s-ar selecta de la sine enoriașii credincioși dintre cei de circumstanță. Cu siguranță că ar fi mai puțin creștini, cel puțin în primă fază, dacă ar trebui plătit un preț mare.

Se prea poate că societatea ar pierde câteva dintre valorile fundamentale creștine. Legile ar căpăta altă structură, iar moralitatea publică ar suferi modificări poate chiar substanțiale.

Să mai presupunem că, tot peste noapte, la fel ca în Danemarca, pastorii și preoții ar fi forțați să îi cunune pe homosexuali.

Te poate obliga cineva, ca pastor sau preot, să faci ceva ce contravine celor mai adânci credințe ale tale? Bineînțeles că nu, însă refuzul are, indiscutabil, un preț. Probabil că prețul ar fi un proces penal și consecințele aferente.

Să presupunem că corectitudinea politică va reuși să impună eliminarea numelor divine și a oricăror referiri creștine din vocabularul public. Înseamnă asta că creștinii și-ar pierde posibilitatea de a-și mărturisi credința?

Nicidecum. Numai că ar trebui să se supună rigorilor legii și să-și plătească amenzile, poate chiar să facă pușcărie sau să dezvolte forme abile de exprimare aluzivă. Fiecare ar trebui să-și găsească o cale pe care să și-o asume.

Aș putea continua cu presupunerile, dar mi se pare de ajuns pentru a pleda pentru ideea că un creștinism văduvit de toate aceste privilegii pe care le deține acum s-ar întoarce foarte aproape de originile sale, într-o epocă în care nu avea atașamente conjuncturale față de vreun loc sau vreo cultură.

Iar dacă acel creștinism a avut forța să se dezvolte într-o religie globală, pesemne că nimic esențial nu s-ar pierde chiar dacă religia creștină cu toate variantele ei ar fi trecută în ilegalitate.

Creștinismul se poate lipsi de toate instituțiile sale, la nevoie, pentru că esența vie a creștinismului n-a depins niciodată de instituții. Numai puterea sau influența politică a creștinismului sunt mai strâns legate de instituții. Chiar și influența socială este posibilă în absența oricărei organizări centralizate și ierarhice.

Creștinismul, în ciuda unor dovezi care par să susțină contrariul, nu este un cartel sau un partid în care se intră prin adeziune și ritualuri inițiatice ezoterice, ci este o experiență transfigurantă. Nu totul se rezumă în creștinism la experiență, nici pe departe, dar experiența îl face contagios. Adesea nu învățătura creștină e cea care convinge un nou adept, ci exemplul unui credincios. Nu frumusețea în sine a revelației speciale (care e descoperită ulterior), ci o transformare interioară care modifică fundamental perspectiva asupra revelației ca atare.

Nu pledez aici pentru indiferență sau retragere din spațiul public. Dimpotrivă, cred că, știind că nimic esențial nu se poate pierde, prezența în spațiul public poate fi una mai dezinhibată, mai consecventă, mai chibzuită, mai constantă, mai fermă, dar fără crize alarmiste, fără aroganță, fără flegme și scandaluri inutile.

Cea mai eficace armă a creștinului împotriva tuturor nedreptăților la care este supus îmi pare a fi, în ordinea religioasă, mărturia creștină izvorâtă din dragoste pentru cel străin de Dumnezeu. Anatemele și pedeapsa divină sunt însă mult mai la îndemână împotriva oricărui adversar, fiindcă în ele se pot ascunde și vendetele personale, și ranchiunele, și ura, și răutatea.

Dacă cu adevărat creștinismul pierde teren în sfera publică, atunci poate că e necesară o revizuire structurală a genului de mărturie creștinească ce se manifestă în agora lumii. Sunt convins că bătăliile culturale trebuie purtate, dar nu acestea vor garanta victoria creștinismului, ci felul în care cei care le poartă sunt capabili să-L reprezinte pe Cristos (chiar dacă, din perspectivă pragmatică, ei pierd tot).

Parcă m-am săturat de un creștinism care se tot vaită încoace și încolo cum tot pierde (de parcă ar avea ce pierde!), cât de rea e lumea (de parcă ar fi fost vreodată bună!), cât de aproape e sfârșitul (de parcă am ști cât de aproape sau departe e!) etc.

Toate acestea, dintr-o altă perspectivă, sunt ocaziile cel mai nimerite pentru a afirma valoarea credinței creștine autentice, pentru a evangheliza lumea. Cea mai cruntă răzbunare a creștinilor ar fi să-i vadă convertiți pe toți adversarii lor de orice culoare ideologică.

E foarte greu de evitat impresia că nu creștinismul sau credința ar fi în pericol, ci în primul rând confortul apologeților de circumstanță. Că nu împotriva unui rău concret, identificabil se poartă marile lupte, ci împotriva propriilor spaime. Mai importante, parcă, decât orice adevăr.

Cu cât mergi mai spre originea creștinismului, te apropii tot mai tare de o cruce și de un mormânt gol. Ca să alegi singur ce să crezi între certitudinea unui eșec răsunător și nebunia unei credințe în imposibil. Dacă pentru un creștin „a muri e un câștig”, atunci, zău așa, ce are de pierdut creștinismul?


Responses

  1. Imi amintesc a propos de ,,apologetul de circumstanta” de un caz personal. Cu multi ani in urma cand eram adolescent aveam discutii lungi cu amic evanghelist Amandoi ne marturiseam aceeasi credinta in Christos si vedeam mai mult apropierile dintre cultele noastre decat deosebirile dintre acestea. La un moment dat insa amicul ma intreaba franc ca-ntre doi ,,batatori” de minge: ,,Ba, dar daca ar veni cineva la tine, ar ridica sabia asupra capului tau si ti-ar cere in schimbul vietii sa-ti abjuri credinta ?” Imi amintesc atunci ca tot credinciosul din mine s-a rascolit.
    Leg intamplarea asta cu intrebarea articolului ,,ce are de pierdut crestinismul?” Poate ca tocmai prin instalarea intr-un confort oficial crestinismul a pierdut acele caractere care dadeau totul in numele sau: martirii.

    Orice rau poate fi si o cale spre bine. Prin diminuarea fortei sale sociale crestinismul ar avea totusi sansa unei primeniri: se va alege graul de neghina. Dar tare ma tem ca atunci eu ma voi trezi aruncat in gramada neghinelor.

    Am remarcat printre multe altele in articolul de mai sus si ideea conform careia forta exemplului e mai eficienta decat orice discurs didactic. De aceea eu sunt de parere ca Biserica in loc sa se preocupe de obligativitatea invatamantului religios in scoala ar fi mai nimerit sa formeze sfinti. Cativa, nu multi si e suficient. Si vreo zece-douazeci de mari teologi. Atat. Cu asta viitorul crestinismului e garantat.

    • Eugen, ai uneori darul de a te exprima atât de complicat, încât îmi vine greu să descifrez. Iar alteori mergi direct la chestii fundamentale.

      Acest comentariu face parte din a doua categorie. Da, dincolo de textul teoretic, rămâne întrebarea în dreptul fiecăruia dintre noi. Creștinismul nu are ce pierde, dar fiecare dintre creștini trebuie să-și asume asta. Or asta-i greu și numai dacă te gândești…

      • Si eu recitindu-mi unele comentarii am simtit ca-s prea ,,stufos”. Eu o fac dar n-o suport la altii. Proba de egoism curat. Stii ca uneori se spune ca atunci cand te exprimi alambicat (si nu faci literatura) nu prea stapanesti bine subiectul. Da, e bine sa fim mai concisi, mai expliciti, mai ales intr-un mediu ca asta.

        Lagat de asumare, aici tu poti vorbi mai in cunostinta de cauza despre lumea evangheliclor dar eu constat de multe ori la ortodocsi o suparatoare fuga de provocare. E adevarat, mai bine taci decat sa vorbesti prostii si sa smintesti suflete dar pana la urma nu poti sa te dai la o parte incontinuu. Ce ar fi fost crestinismul daca Sfintii Parinti ar fi stat cu totii prin pesteri si atat ?

        • adevarul chiar daca doare,adevarul ramine in picioare,adevarul este isus care m-a eliberat si viata vesnica mi-a dat….dzeu ne invata sa spunem adevarul lui cu curaj cind vorbim cu cineva care nu cunoste adevarul lui dzeu….decit sa ajunga sufletul in iad ,mai bine suferi un pic aici pe pamintul asta,si o vesnicie cu dzeu …dzeu sa lumineze toti crestinii din romania…

  2. Ce are crestinismul de pierdut ? Nimic ! Crestinismul , ar vrea multi sa nu fie asa dar asta e , este religia in asteptare , o continua rastignire a unui Dumnezeu care asteapta sa ne cuprinda pe toti intr-o ultima si prima imbratisare ,,sangeranda” ! Crestinism inseamna un continuu inceput , o firava intrebare , si-o credinta ,,copilaroasa” ! Crestinism inseamna ochi mari deschisi a mirare si zambetul plin de bunatate a celui care da din inima … Crestinism inseamna sa traiesti aici viata de dincolo …..Crestinism inseamna respiratia Infinitului prin narile unei fiinte de lut !

    • O apologie curata …

      Like-ul e din partea-mi. Sau eu ti l-am dat pe primul in caz ca vor urma si altele.

      • N-as numi-o apologie, Eugen, i-as zice crez , iar cand sustin cat sunt de departe( am avut noi mai demult o discutie tematica in acest sens), intotdeauna ma raportez la cuvintele de mai sus ! Sunt atat de departe de cum ar trebui sa fiu incat nici nu stiu ce e mai dureros , cunoasterea teoriei si neputinta implinirii ei sau mustrarea de constiinta ca nici macar cat pot nu implinesc ? Noroc ca m-apuca numai cateodata asemenea framantari , in rest eu zic ca sunt destul de ,,normal ” ….🙂 Pana la urma care-o fi acea stare de normalitate ???????

        • Ba sa stii ca ai facut o apologie mai convingatoare (cel putin pentru mine) decat o predica ,,profesionista” daca ma pot exprima asa. Pentru ca aici e vorba de traire mai mult decat de cunoastere.
          Da, nici eu nu stiu ce inseamna a fi normal. Dar simtim deseori cand ceva nu e in regula. Uite si asta inseamna lumea spiritului: sa traiesti ceva ce nu poti defini.

  3. Articolul e bine scris dar relativizarea pe care o gasesc mi se pare regretabila. Mi se pare ca prea adesea cand vorbim de Crestinism ne refrim de fapt la o deenominatie, in speta, penticostalii, ori Crestinismul e o sfera mult, MULT, mai larga. Prezenta publica e necesara pentru ca sarea si lumina iese la iveala, sare da gust lumina lumineaza.

    In urma cu cative ziel s-a votat in Franta legea care interzice predarea in scolii a Teoriei genurilor, nu suntem barbatii sau femei devenim, copii nu sunt fetite si baietii…. devin….. Ei bine pe cine blameaza promotoriii legii, Biserica Catholica „care mai dicteaza inca in Franta” mais tant mieux. Crestinismul ca exprimare in public e necesara si de altfel nu poate fi altfel pentru ca Crestinismul va inlfuennta moravurile din jur. Crestinismul s-a raspindit in primele secole prin dragostea care caracteriza grupurile crestine fata de cele pagane, scrie Paul Weyne, iar Marie Françoise Baselez atribuie raspindirea Crestinismului tocmai faptului ca Apostolul Pavel; este un mare vizionar care se duce la Roma si nu la Bagdad, de exemplu, ca ca evenghelizeze acolo, acolo unde era centru Imperiului.

    Daca Crestinismul ar disparea din spatiul public nu ar fi un eveniment banal ci unul cataclismic.

    • Nu știu de ce aveți impresia că m-aș referi mai ales la penticostali când spun creștini. Vă asigur că e eronată.

    • apostolul pavel a fost misionar pe mai multe continente, prima misiune a lui pavel chiar la arabi a fost sa stii ,mai citeste si ai sa vezi ca este …

  4. Iar referinta la versetul lui Pavel mi se pare mai degraba defetista, ceea ce este o citire gresita a versetului.

    Un conferentiar la Sorbonne in martie, dupa ce prezinta in mod foarte pozitiv primele trei secole de Crestinism, in lumina ultimilor publicatii si nu numai, a publicatiilor care au pastrat adevarul istoric, sune „Astia erau niste lunatici, gata sa isi i-a zborul, ei nu au inventat Crestinismul, Constantin a inventat si Crestinismul si Biserica. ” Ii raspund cu replica unua dintre Maintre de Conference a la Sorbonne, „Constantin n-a inventat nici Crestinismul nici Biserica” el reactioneaza cu nevrvozitate scuzindu-se ca nu e vorba de aceeasi epoca. Daca putem deplasa de secole datele inceputirlor Crestinismului si a bisericii…….

    Inca odata versetul de la sfirsit mi se pare a da o nota defetista. Si nu ne putem permite asa ceva.

    • Nu e defetism. Doar reluam ideea că nimic esențial din creștinism nu se pierde odată cu o eventuală dispariție de pe scena publică a lumii contemporane. Nu spun că lumea n-ar avea de pierdut, ci că creștinismul nu pierde. Iar dacă știm că nu avem de pierdut, mi se pare că, dimpotrivă, asta ar fi o sursă de curaj, nu de abandon.

      • majoritatea crestinilor nascuti din nou cred, in imparatia de 1000 de ani cu isus, din apocalipsa ,care ati citit testamentul nou,…asa ca raspunsul la intrebare ,….ce are de perdut crestinismul? NIMIC,intrebarea poate fi pusa si invers;CE ARE CRESTINISMUL DE GISTIGAT?lumea nu stie ca crestinismul a cistigat deja….crestinul este mai mult decit biruitor in toate si in tot cu regele nostru isus cristos…..

  5. Reblogged this on Persona and commented:
    Din nou un articol exceptional al lui Teo Stanciu, pe o tema cit se poate de actuala. Pe de o parte o multime de crestini, mai ales intre evanghelici, si plaseaza programatic pe pozitia ‘Cristos impotriva culturii’, dar in egala masura, nostalgic, se pling de faptul ca, slava Domnului, crestinismul nu mai poate bate cu pumnul in masa puterii, cum a facut-o de la Constantin si de la Carol Quintul incoace.
    In postmodernitatea care ne inconjoara, ne indreptam rapid, daca nu cumva suntem deja, in situatia crestinilor din primul veac, in care nu manipularile politice, ci martiriul (fie acesta si cel ‘alb’ – vezi Romani 12:1), constituia strategia esentiala a Bisericii.

  6. E bine că se remarcă această „ambivalență” de care dau dovadă unii credincioși. Și eu sper și militez pentru un model de interacțiune a Bisericii față de cultura în care trăim și acționăm care să păstreze focusul pe misiunea bisericii (ucenicizare, proclamare, împăcare, slujire, „sare și lumină”, voce profetică) într-un mod care să fie echilibrat și adecvat, dar și acultural și curajos; eschatologic, dar și actual; scriptural, dar și relevant; respectuos, dar și transformator. Dpdv uman e imposibil să păstrăm autenticitatea și echilibrul tensionat pe care îl presupune o astfel de modalitate, dar „ceea ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință.”

  7. […] Ce are creștinismul de pierdut? […]

  8. […] 2014 – Teofil Stanciu: Ce are creștinismul de pierdut? […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: