Elysium – o distopie medicală

(Sursa)
(Sursa)

Avertizare: în acest text, stric tot suspansul filmului, atâta cât e.

Constat cu oarecare surprindere că nici distopiile nu mai e ce erau odată. Dacă viziunile apocaliptice și întunecate întronau idealuri malefice sau idealuri nobile pervertite (eradicarea sentimentelor, eugenia rasei umane, puterea totalitară absolută, lupta pentru supraviețuire etc.), mai nou văd că și idealurile s-au aplatizat îngrijorător.

În Elysium, un soi de „minunata lume nouă” varianta space-grounded, Matt Damon joacă rolul unui sclav pământean care vrea să ajungă la stația orbitală unde își face veacul elita. Obiectivul lui foarte înalt e… să se trateze pentru că tocmai urma să moară pentru că… radiații, mă-nțelegi.

Faza e că ăia de pe stația orbitală aveau un fel de scanner corporal (gen RMN) în care te culcai beteag și peste câteva secunde te sculai sănătos chiar dacă înainte de tratament îți lipsea vreo jumătate de craniu, dacă avei leucemie în fază terminală sau „numai” o fractură de femur.

Culmea e că, în ciuda tehnologiei de recondiționare a fizicului, ăia de pe stația orbitală nu descoperiseră nici secretul deșteptăciunii, nici secretul păcii eterne, nici secretul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, nici măcar secretul fericirii netulburate. Căci erau și cam tăntălăi, și cam tiranici, și mai ales foarte muritori, dacă îi prindea năpasta departe de incubatorul-minune din sufragerie.Citește mai mult »

Reclame