Un Volf în piele de oaie?

(Sursa)
(Sursa)

Cine n-are un Volf… să-și aducă din import. Și să-l pună în fața studenților să le testeze inteligența și credința. Să-i pună pe cei care vor fi pastori în ipostaza de a-și exersa discernământul, și puterea de convingere, și „chemarea”, și „trimiterea”, și soliditatea convingerilor, și generozitatea, și blândețea. Și să le explice cum se delimitează lucrurile atunci când sunt pe un teren dificil.

Fiindcă e promoție, Volf vine „la pachet” cu toate acuzele care i se pun în cârcă și cu toate etichetele atârnând la vedere. E un spectacol să îl privești.

Am fost la București și l-am întâlnit în persoană pe presupusul promotor al crislamului. L-am ascultat cu mare atenție, am discutat cu mai mulți participanți, încercând să vedem unde e punctul în care comută spre sincretism și propune o contopire a credințelor. N-am reușit. Problema noastră, știm!

Atunci, am încercat un test foarte personal. Din ce am citit de Volf și din cât l-am auzit, am păstrat pentru uzul personal câteva învățuri (de minte), pe care le enumăr în cele ce urmează. Precizez că nu am avut acces decât tangențial la tema controversată a zilei.

În primul rând, am remarcat insistența lui Volf pe prioritatea relațiilor în fața regulilor și a iubirii în fața meritelor. E o lecție utilă părinților și moraliștilor deopotrivă. Iar dacă rolul de părinte ține de cursul vieții fiecăruia, postura de moraliști cred că ne ademenește pe mulți (mai ales creștini).

Am reținut apoi, că angajarea în dialogul cu societatea secularizată se poate face (și se impune să fie făcută) de pe pozițiile „exclusivismului religios”. Acest exclusivism religios înseamnă că afirmi supremația propriului creștinism în raport cu alte religii, să nu accepți sugestia că toate religiile sunt egale.

Dar, cu toate că un individ poate fi „exclusivist religios” (și Volf așa se declară), asta nu înseamnă că va impune și altora prin lege sau prin forță credința lui. Creștinul exclusivist poate și trebuie să lupte pentru dreptul altora de a crede exact așa cum doresc, chiar dacă el consideră orice altă credință ca fiind eronată.

Tot de pe această poziție se poartă și dialogul cu alte religii și tradiții religioase. Dar e foarte mare ispita ca exclusivismul religios să degenereze în aroganță religioasă sau în totalitarism religios. De aceea e nevoie de un dialog și de o bază comună – cam pe aici pe undeva e rostul teologiei politice.

O altă lecție pe care am învățat-o lucrând la Excludere și îmbrățișare e onestitatea confruntării și a criticii. În această carte, Volf intră în dialog susținut și polemic cu autori de prim rang (Nietzsche, Foucault, Rorty, Beauvoir, Deleuze, Ratzinger, Derrida, Hegel etc.), dar ori de câte ori citează pe cineva, nu uită să precizeze și contextul în care apare ideea citată și criticată.

Din asta am rămas cu două învățăminte. Mai întâi, că orice demers critic trebuie să aibă la temelie o cât mai bună cunoaștere și o cât mai onestă recunoaștere a ideilor pe care le contestă. Iar pe urmă, că adevărul creștin are suficientă forță în sine și că nu trebuie trunchiate sau denaturate afirmațiile altora pentru ca el să triumfe.

Iertarea precede căința, afirmă Volf. Îmbrățișarea dată de tată fiului risipitor, Cristos cu brațele deschise pe cruce atestă validitatea acestei afirmații. Lecția asta e greu de asimilat.

Creștinismul este o religie cu vocație misionară. Iar creștinul mărturisitor trebuie să aibă în vedere că poate oricând să învețe câte ceva de la cel pe care-l evanghelizează. De fapt, unul dintre lucrurile pe care e dator să le facă este să încerce mereu să privească din perspectiva celuilalt, sporind astfel șansele unui dialog benefic.

O credință puternică, mai zice Volf, nu are nevoie de false siguranțe, de contrafaceri și exprimare agresivă. Ea permite credinciosului să abordeze cu precauție, cu moderație, cu înțelepciune, cu smerenie fiecare subiect fierbinte. Ultima propoziție am pus-o de la mine, fiindcă Volf spunea că o credință puternică îți permite să admiți și să trăiești cu ambiguitățile vieții, fără să simți nevoia să le elimini.

Toate cele de mai sus nu vă garantează că teologul Miroslav Volf e fără cusur. Dar fiecare dintre aceste afirmații pot fi confruntate cu cartea (Excludere și îmbrățișare) și cu înregistrările sau textele conferințelor – care sper să fie făcute publice. Deci îmi puteți testa buna-credință și părtinirea de care am dat sau nu dovadă. Temele sunt acolo.

Pe de altă parte, presupunând că Volf e un lup în piele de oaie, dacă eu am putut lua lucruri bune de la el, atunci presupun că mulți alții au exact aceeași posibilitate. Nu cred nici pe departe că Volf ar fi întruparea anticristului, cum se sugerează. Iar atunci, dacă totuși e în vreo eroare semnificativă, prefer să fi vorbit de bine un om care nu merita decât să fi bălăcărit gratuit un om care nu merita.

Nu vă cer să mă credeți pe cuvânt. Citiți-l și ascultați-l pe Volf, iar dacă nu vă e clar ceva, întrebați pe cineva de încredere. Dacă însă vă sperie prea tare eventualele erezii, puteți foarte bine să-l ocoliți cu totul, fără să vă dați cu părerea ca și când ați ști ce zice și fără să-l dăscăliți bisericos de la distanță, numai de dragul de a alunga „sperietoarea”.

Judecați-l din propriile lui cuvinte, dar evaluate temeinic. Sau evitați-l fără larmă și fără istericale. Numai nu-l judecați doar din cuvintele altora.

Anunțuri

111 gânduri despre “Un Volf în piele de oaie?

  1. Libertatea pe care exclusivismul religios ar trebui sa il ofere altor alegeri mi-a amintit de ceea ce spunea Ion Ratiu „Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange, ca sa ai dreptul, sa nu fi de acord cu mine”. In alta ordine de idei prima sesiune a fost cam scurta, mai mergea o ora:)

      • Volf menționa la un moment dat (cred că la lansarea de la Biblioteca Națională) că a discutat mai multe ore cu un prinț arab despre nevoia ca fiecare individ să aibă libertatea să-și schimbe religia sau confesiunea. Dacă acest lucru s-ar putea obține în țările musulmane, practic ar dispărea legitimitatea persecuției creștinilor (și a celor de alte confesiuni). Aici văd eu importanța demersurile practice în care e angajat Volf.

        • Si mai adaug doar atit, Augustin spunea, Dumnezeu te-a creat fara sa iti ceara parerea dar nu te va mintui fara sa iti ceara parerea. Harul devine operativ pentru fiecare persoana in momentul in care aceasta il primeste.

  2. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Nu am terminat de citit ”Alah – A Christian response”, așa că nu mă pronunț, deși cred că, în linii mari, am prins ideea. Oricum, ultimul lucru la care m-aș putea gândi, citindu-i cartea, este acela insinuat de către unii detractori, anume că omul ar fi supus unei agende subversive care să ne subordoneze credința unei struțo-cămile crislamiste etc. Cultura dialogului ne omoară, asta-i realitatea. Dar poate că, citind și acest articol, se vor găsi și oameni dispuși să învețe, să-și cizeleze puțin câte puțin excluderile …

      • Nu cer decât ceea ce încerc eu însumi să fac: să înțeleg ca un adevărat baptist (!) și să pledez pentru importanța libertății de conștiință a fiecăruia dintre noi într-o lume mult prea îmbârligată în ofertele ei. Dawkins spunea că religia omului este un fapt pur conjunctural – dacă ne-am fi născut în Grecia antică și am fi avut bloguri, probabil că acum dezbăteam dacă Venus și Afrodita referă aceeași zeiță – iar noi putem să-i demonstrăm că asta se întâmplă nu pentru că credința în supranatural predispune la nedreptate în esența ei, ci pentru că noi, oamenii, suntem nedrepți în raportarea noastră la cei ce le-au primit pe cele sfinte în mod cu totul diferit.

  3. ai grija la afirmatia asta „Iertarea precede căința, afirmă Volf.”…
    de fapt, e invers! Cainta PRECEDE iertarea (iertarea este precedata de caiintaZ!)

    • daca sunt iertat deja, de ce sa ma mai caiesc?
      e cusuta cu ata alba!!!! chiar daca Isus a murit ptr iertare inainte sa acorde iertarea, aceasta nu poate fi primita decat daca te pocaiesti si crezi….daca nu faci aceasta, ramai neiertat, chiar daca iertarea este potentiala si planeaza asupra ta…
      Biblia afirma clar ca prin pocainta si credinta sau prin credinta si pocainta PRIMESTI iertarea, chiar daca jerfa a fost infaptuita!
      Deci grija mare! ca unii pot intelege ca incurajezi faptul ca poti fi iertat fara sa te mai caiesti!

      • adaugare
        Biblia afirma clar ca prin pocainta si credinta sau prin credinta si pocainta PRIMESTI iertarea, chiar daca jerfa a fost infaptuita inainte de iertarea ce trebuie acordata si pocainta ce primeste iertarea!

        • Tim, s-o luăm încet, că nu-i incendiu. Iertarea precede căința. Adică, înainte ca noi să ne fi căit, căpătasem iertare. Căința/pocăința nu marchează decât acceptarea iertării. Darul „iertării”, harul creștin sunt anterioare și independente de căința vreunui individ. Să presupunem că nimeni nu s-ar fi căit, deși Cristos a murit pe cruce. Anula asta valoarea acestui dar? Sau valabilitatea lui? Iertarea e disponibilă înainte să apară și cea mai vagă undă de regret.

          Cristos ne iartă pentru că NOI îi cerem iertare? Nu cumva pentru că EL e dragoste și pentru că EL și-a asumat riscul să acorde un dar pe care să-l refuzăm?

          Numai cine nu pricepe ce înseamnă iertarea poate să se întrebe de ce să se mai căiască. Părerea mea e că acest raționament e teribil de mercantil (și specific pentru cercuri din zona evanghelică).

          Firește că se poate profita, pe de altă parte, de har, de darul iertării, dar, repet, asta nu le anulează, ci le evidențiază strălucirea și „nebunia”. Astea sunt „pariurile” lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu pare dispus să riște să fie ignorat.

        • S-ar mai putea ridica întrebarea cum se face că unii nu și-au cerut iertare și nici nu au manifestat vreo dorință de a fi „mântuiți”, dar Cristos, înainte să-i vindece, îi iartă. Dacă nu se precizează că lor le-ar fi părut rău, ce facem?

        • daca ne iarta inainte sa Ii cerem iertare, de ce sa ii mai cerem iertare????

          Iertarea a fost prin credinta! De aceea, i-a iertat Isus pe cei ce a venit la El ptr vindecare…. deoarece ei isi aratsasera credinta fata de El!

          DACA Dumenzeu ne iarta inainte sa ii cerem iertare si sa ne pocaim, nu ar mai trebui sa facem acest lucru!
          cred ca esti pe un teren periculos!

          • O să mă gândesc la asta.

            Strict în sfera umană însă, niciodată nu se spune undeva că iertarea vine după căință. Ni se cere să iertăm, dar nu ni se spune vreun moment că cel care ne-a greșit trebuie să-și ceară iertare în prealabil.

        • una este sa ai sansa iertarii, dar s-o obtii prin credinta si pocainta si ALAt este sa fii iertat inainte sa ceri iertarea….
          faptul ca exista iertare, asta nu face sa fii iertat PANA CE NU VII LA DUMNEZEU CU CREDINTA SI PANA CE NU TE POCAIESTI SI O ACEPTI PRIN CREDINTA!
          iertarea precede pocainta ns ca si fapt posibil…nu ca si lucru deja intamplat (nu pana nu trecem prin pasii credinta si pocainta!)

          „Să presupunem că nimeni nu s-ar fi căit, deși Cristos a murit pe cruce. Anula asta valoarea acestui dar? Sau valabilitatea lui? Iertarea e disponibilă înainte să apară și cea mai vagă undă de regret. „?????
          Tocmai datorita acestui rationament cred ca devine mai bun rationamentul calvinist ca Dumnezeu a murit ptr cei alesi (alesi inainte ca El sa moara!)
          Si oricum, Dumnezeu a stiut dinainte ce avea sa se intample, a facut planul stiind ca nu va fi degeaba, planul a fost apoi dus la indeplinire, Isus stiind ca nu moare degeaba!, dar nu si implinita in viata cuiva pana nu se respecta pasii (credinta si pocainta!)
          Disponibila una, dar nu si fapt implinit pana ce nu se respecta pasii!
          Nu e reteta mea..e cea aratata de Biblie! Iar ce spui tu e nisip miscator periculos!

          IN BIBLIE, iertarea este conexata rau de tot cu credinta si pocainta, nu inaintea lor (ca fapt IMPLINIT!)

        • Tu ai spus: „înainte ca noi să ne fi căit, căpătasem iertare. Căința/pocăința nu marchează decât acceptarea iertării.”
          pai daca ai capatat, ce sa mai accepti..ca deja ai..:DDDDD
          Una e sa capeti si alta e sa ai sansa de a capata (adica sa existe sansa si sa poti beneficia de ea!) :))

        • apoi, daca in sfera umana ni se cere sa iertam inainte ca cineva sa isi ceara iertare, e tocmai ptr ca noi am capatat iertarea de la Dumnezeu si trebuie sa o dam si altora…
          dar planul uman NU SE confunda cu cel divin..deoarece inainte de capatarea iertarii de la Dumenzeu, NI SE CERE IMPERIOS „Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!”..niciodata apostolii nu au spus „Ati fost iertati..acum pocaiti-va!”

          iar faptul ca Isus le-a spus unpora „Pacatele va sunt iertate” a fost ca un cec in alb a ceea ce avea sase intample la Cruce! A fost in contul lucrarii de la Cruce, ce urma sa fie! DAR, chiar si atunci, acest fapt a fost posibil, deoarece „Isus a VAZUT credinta celor care veneau la ei ptr vindecare!”..datorita credintei lor, Isus le dadea intai rezolvarea radacinei problemei..si apoi si rezolvarea problemei!

      • Eu asociez foarte strâns iertarea cu harul, care e disponibil și în prezent pentru toată lumea, dar fiecare poate decide dacă-l acceptă sau nu.

        Iar legătura dintre căință și iertare e similară cu cea dintre har și credință.

        • si apoi, dpv al lui Dumenzeu, El lucreaza in om luminarea si putinta de acceptare… caci fara lucrarea Lui, imul NU AR AVEA de la sine putere…si nici lumina, deoarece este in intuneric!

        • indiferent daca esti calvinist sau arminian, Dumenzeu a lasat ca solutia primirii iertarii de catre un om sa fie prin credinta si pocainta (chiar daca iertarea e disponibila de 2000 de ani)..

          Cum ajungi la credinta si pocainta, asta e deja problema ce desparte taberele…ptr calvinis, credinta si pocainta sunt date de Dumenzeu celor alesi (ptr care a murit Isus)..ptr arminienii cei mai arminieni, credinta si pocainta sunt CEVA ce omul poate sa faca ca sa ajunga la Dumenzeu…
          NUMAI CA , in Biblie, ni se spune ca Dumnezeu da si vointa si infaptuinta (Filipeni 2:13), ca „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine” contrabalansat cu ” şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37) (mare taina!!!), ca pana si credinta este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2.8), etc. etc

        • de ce nu?:) (din unghiul lui Dumnezeu, CACI EL LUCREAZA IN OM!) (nu dp al omului, CACI NU OMUL LUCREAZA IN OM!)
          k..d al spiritului Scripturii!

        • k…din perspectiva lui Dumnezeu aratata noua de (in) Scriptura! 🙂
          e adevarat ca e taina..dar parte de revelatie din ea avem data in Scriptura..mecanismul iertarii-beneficierii de iertare

        • rectificare la ultima afirmatie
          e adevarat ca e taina cu privire la perspectiva lui Dumnezeu, la cum lucreaza El si cu cine.. dar parte de revelatie cu privire la aceasta avem data in Scriptura.. si cu privire mecanismul iertarii-beneficierii de iertare, la acest pucnt

        • Tim, hai să n-o mai lungim inutil. Cred că am înțeles fiecare ce vrea celălalt să zică. Iertarea e disponibilă de mai mult de 2.000 de ani, asta pentru precizia teologică pe care o reclami. Dar putem să-i punem punct.

        • in 2030 vor fi 2000 de ani :DDD (e disponibila de la moartea si invierea Domnului, in fapt!)
          nici macar aici nu esti precis! :))
          oricum..era aproximativ…ar fi trebuit sa spun un „circa”..:)

          vrei – nu vrei sa accepti, te-ai exprimat gresit cand ai spus „înainte ca noi să ne fi căit, căpătasem iertare.”… de aici toata polologhia!
          disponibila una…capatata in viata fiecaruia alta!

          • Am reținut predica. Dar strict în ce privește iertarea, aceasta era disponibilă chiar și pentru Sodoma și Gomora. În virtutea a ce? Probabil că e vorba despre „Mielul înjunghiat de la întemeiarea lumii”.

        • iar derapezi…
          iertare disponibila ptr Sodoma si Gomora?
          nu stiu, deoarece nu ele au beneficiat de ea! ca sa nu mai spun ca nici credinta nu a fost…
          aici chiar ca s-ar putea merge pe linia calvinista… nu au fost alesi..nu au beneficiat de iertare….
          sau…. altfel spus, feriti-va de intrebari nebune, mai ales daca nu aveti cum sa le stiti raspunsul..

          daca a fost disponibila iertarea, de ce NUMAI Lot si fiicele lui au beneficiat de har??? oare erau alesi cumva? nu stiu…foarte probabil! sigur, nu stiu!

          disponibila in virtutea Jerfei ulterioare a Mielului (care chiar daca era junghiat inainte de intemeierea lumii, la acel moment inca nu se infaptuise in plan fizic, pamantesc!) (iar mare mister!)

          nedisponibila ptr ei (din perspectiva calvinista!),deoarece nu au fost alesi si , prin urmare, au si fost nimciiti ptr vecie, (fara drept de schimbare in viitor!)

          intrebarea asta e prea…. depasitoare ptr mintea umana, incat nici nu trebuia sa o fi pus! :))
          oricum nu vei primi raspus la e!

        • Teofil , pentru Tim e destul sa-i amintim cuvintele lui Hristos pe Cruce :

          ,,Tata , iarta-i ca nu stiu ce fac ! ”

          Probabil , in conceptia unora, ceea ce a spus Hristos e doar o exprimare metaforica , o garantie a faptului ca asa trebuie sa vorbeasca Dumnezeu in agonie , nu o implinire concreta a unei cereri ….

          Faptul ca apucam ziua de maine este un argument ca suntem iertati fara s-o cerem , mai ales daca ne mai consideram si virtuosi ! Pentru ce sa ne mai cerem iertare ? Noi suntem deja iertati , prin credinta suntem ! Oare ?

        • Teo , dupa stil Tim este acelasi Tim caruia i-a interzis Dyo sa mai comenteze la el pe blog … Din pacate trebuie sa-i dau dreptate lui Alin Cristea , n-are rost sa-ti pierzi vremea cu te miri cine !

          La tine pe blog imi permit asemenea remarci , sunt acasa , altundeva nu pot sa-mi permit ! S-ar chema aroganta ! Aici , instinct teritorial …

  4. creștinismul ar fi mult mai avansat dacă ar avea o poziție dezavantajată în raport cu celelalte religii și cu statul. din cîte țin eu minte așa a cucerit imperiul roman. acuma depinde și ce se mai crede despre predestinare, mai ales cea a lui constantin și a elenei…
    în definitiv, la fel ca îl alte religii ce sunt majoritare, este vorba de putere și mai puțin de milă, spiritualitate și dragoste. unii-l confundă pe isus din evanghelii cu isus din apocalipsă.

    • De aici să vină atâtea zvârcoliri agresive? Din pierderea puterii?

      Și eu am impresia că această ofensivă secularizantă nu ar face decât să readucă creștinismul în situația în care se afla înainte de însoțirea cu statul. Asta nu înseamnă că o accept pasiv, dar nu mi se pare atât de alarmantă pe cât mi se spune că ar trebui să mi se pară.

      • depinde cum gîndește fiecare și cît de amenințat se simte. isus a venit la el acasă sau într-o cultură în care nu avea nici o putere? ucenicii/apostolii nu au fondat instituții și nici nu au trasat programe de recuperare a societății. dar unii pot gîndi și că au făcut asta dacă identifică evanghelia împărăției cu așa ceva.
        în fiecare cultură trebuie redefinit ce înseamnă sare și lumină ca să nu ajungem la anchilozare culturală și să fim lipsiți de relevanță.
        pavel mai zicea că nu e treaba noastră să judecăm lumea ci biserica. instinctiv judecăm lumea, dar ce facem pentru comunitatea în care trăim? cum ne percepe ea, ca o amenințare sau ca ceva benefic?

        • Poate ar merita discutat și despre criteriile pe care le aplicăm atunci când facem evaluări/judecăți și despre lume și despre comunitățile noastre. Că mereu scapă treburi „lumești” pe lângă ușa cu care ne izolăm cât mai ermetic de lume.

          Tot instictiv cred că ne și ferim de această discuție a redefinirii. Mie îmi pare că, între vremea comunistă (în care poziționarea evanghelicilor era totuși ok, în linii mari, fiindcă dizidența era deja o formă de virtute, mai ales dacă se lăsa cu urmări) și zilele noastre, s-a produs o schimbare fundamentală care impune o repoziționare pe cu totul alte coordonate. Dar au rămas încă vechile reflexe și adesea vechiul adversar, care, între timp, a părăsit frontul cu arme și bagaje, dar noi continuăm să-l vedem și să-l credem viu.

  5. Nu inteleg de ce este atata disputa in dreptul acestui om Miroslav Volf. Un crestin adevarat nu poate sa creada ca atat crestinii cat si musulmanii au acelas dumnezeu. Daca credem ca Allah si Dumnezeu Iehova sunt unul si acelas dumnezeu, inseamna ca acest dumnezeu vorbeste pentru crestini intr-un fel iar pentru musulmani in alt fel. Pentru crestini Dumnezeu prin Duhul Sfant ne-a daruit Biblia, iar pentru musulmani Dumnezeu lea dat o carte care se numeste Coran, dupa care se orienteaza si isi traiesc credinta musulmana. Hai sa acceptam si aceasta diferenta de legi si indrumari, numai ca, Noul Testament ne invata ca mantuirea este numai prin Isus Cristos/ In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.” (Fapt.4:12) Prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru musulmani acest Isus nu este decat un profet ca a murit ca si Mohamed, care n-a inviat pana acuma.
    Putem sa mergem pe aceasi cale cu musulmanii? Eu spun ca dumnezeul musulmanilor vorbeste o alta limba fata de Dumnezeu-l credinciosilor.

      • Eu intele foarte bine intentia lui Miroslav, insa islamul nu imbratiseaza idea si gandirea lui Miroslav. Eu am foarte multe legaturi cu arabii musulmani, am discutat N ori problema credintei in Dumnezeu si mantuirea prin Isus Cristos, insa in zadar. Ei merg pana acolo si afirma ca Dumnezeu nu a fost atat de inconstient ca sa-si dea Fiul sa fie rastignit pentru noi. Hai sa credem (spun ei) ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar Isus nu a fost rastignit pe cruce ci Dumnezeu a gasit o persoana care semana cu Isus ca sa fie rastignit in locul Lui. Insa toti musulmanii neaga fiinta divina a lui Isus Cristos. Niciodata nu sunt de acord ca sa fie omorat acea persoana care nu crede ca si mine. Eu nu sunt Dumnezeu, nu pot judeca dupa minte si gandirea mea personala, insa cred cu tarie ca mantuirea tuturor oamenilor este in mana lui Dumnezeu prin Isus Cristos.

        • SI DIN ACESTE CAUZE, nu numai de cele ce tin de Numele lui Dumenzeu si teologia din jurul lor, si ce tin de DIVINITATEA lui Isus, NE DEMONSTREAZA CA musulmanii NU CRED in acelasi Dumnezeu ca si crestinii… deci NU AU ACELASI DUMNEZEU!
          IAR AICI CHIAR NU E DE NEGOCIAT! aici e greseala subtila a lui Volf (ca sa nu o numesc altfel, mai dur, cum fac fundamentalistii!!

        • Am și eu o rugăminte. Ia-ți mai mult timp când scrii un comentariu, pune toate ideile acolo, nu da „send” înainte să fii sigur că e totul în regulă. E obositor să citești 5 comentarii care ar fi trebuit să fie unul singur, mult mai scurt și mai articulat. Nu mi-o lua în nume de rău, dar e o formă de respect pentru ceialalți să fii concis și mai coerent, dacă se poate. Mulțam!

  6. sunt eu poate mai încăpățînat dar: superioritatea celui puternic se vede nu neapărat în forță, ci tocmai în iertare, îndurare, milă. se spune că mila este apanajul regilor. doar cel ce are puterea să-ți piardă viața poate să aibă milă de tine și să ți-o dăruiască. creștinismul care omoară, islamul care omoară, chiar dacă cîștigă teritoriu pierde suflete. de aia e nevoie ca dușmanul să fie iubit, îmbrățișat. asta zicea și isus.

    • În VT, mila e mereu menționată între lipsurile esențiale ale societății iudaice. Dar, pentru a putea manifesta mila, trebuie să vezi în jur oameni, nu ideologii și secte.

        • Citind VT, m-a izbit la un moment dat „obsesia” pentru „străini, orfani, văduve și săraci”. Sunt numeroase legi ce reglementează situația lor. Prezența străinilor este în aceeași măsură un test pentru iubirea aproapelui cât și pentru credincioșia față de Dumnezeu.

          Anii sabatici și jubileele aveau toate de-a face cu categoriile defavorizate. Dreptatate socială și mila față de sărmani erau elemente cheie în legea iudaică. M-a fascinat generozitatea pe care evreii trebuiau s-o manifeste față de om în general și față de nevoiași în special.

        • numai ca, chiar si in acete cazuri, nu se negocia cu adevarul ca Yahweh este singurul Dumnezeu adevarat, sau cu „parerea omului despre Dumnezeu” (de fapt, in Sccriptura conteaza suveranitatea lui Dumnezeu in a Se revela si raportarea corect la aceasta revelatie!)

      • oare de ce nu se face diferenta intre mila ce trebuie aratata semenului si IN ACELASI TIMP duritatea pedepsei fata de inchinarea la alt dumnezeu (adica tocmai NE-NEGOCIEREA levaratul Dumnezeu!!!)… ptr categoria din urma, nu prea exista mila..si Dumnezeu nu face referire la cazuri de mila ptr acestia….

        • cu regret… din cauza tastaturii laptopului se petrec problemele ce te dispera… imi sar litere…dispar litere deja scrise… si observ asta cand deja s-au trimis… chiar am o mare problema cu asta!

  7. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu despre lupii presupusi crislamisti care se dovedesc a fi miei, si, implicit, despre fundamentalistii care pretind a fi miei, dar musca al dracului (licenta absolut intentionata si perfect potrivita pentru situatia de fapt). Nu-mi cer scuze firilor mai firave, care se ‘ofilesc’ la asemenea vorbe, dar nu se dau inapoi de la spurca gratuit numele bun al altora.

    • @Mircea Levi Bradeanu

      Afirmații precum „la Volf totul pute de departe” nu reprezintă argumente. Iar în această postare era vorba despre niște lucruri specifice, nu despre poziția lui controversată vizavi de relația cu islamul.

      Pe lângă asta, răstălmăciți după placul inimii fiecare afirmație (sau pur și simplu nu o înțelegeți) pe care o discutați. Presupunând că eu sunt ateu, să înțeleg că nu merit respectul uman al creștinilor și dreptul de a nu crede în ceea ce cred creștinii? Sau să zicem că aveți un membru al familiei care se convertește la o altă religie. El nu mai trebuie respectat ca om și nu are dreptul să creadă altceva? Eu despre asta vorbeam, nu știu ce veți fi înțeles dvs.

      Da, eu sunt dispus să învăț și de la Hitler (măcar cum să nu fiu ca el), și de la Stalin, și de la Nietzsche, și de la Origen, și de la oricine altcineva care spune un lucru bun. Unii s-au convertit citindu-l pe Baudelaire.

      Când veți veni cu argumente pe subiectul discutat, vă voi aproba comentariile.

  8. Ultima propoziție am pus-o de la mine, fiindcă Volf spunea că o credință puternică îți permite să admiți și să trăiești cu ambiguitățile vieții, fără să simți nevoia să le elimini.

    Excelent numai ca asemena propuneri nu ii apartin neaparat lui Volf, se pot citi la Peter Kreeft, Ecumenica Jihad.

    Ce surprinde la Volf, este faptul ca el pare sa pelce de la un Common God in loc sa pelce de la o umantate comuna. Cel putinn din ciplul pe care l-ati postat pe facebook si pentru care va multumesc. Daca as avea referitnta as vrea sa il mai vizionez odata.

    In clipul acela Adonis Vidu ii demonstreaza, utilizand categoriile folosite de Volf, sufficient similarities, and retorical questions, categorii neadaptate pentru a defini divinitatea, ca nu exista continuitate intre Dumnezeul Vechiului Testament si Allah. De altfel dupa Mircea Eliade, Histoire des croyances et des idées religieuses; vol III; dupa prima revelatie Mahomed s-ar fi dus la Ierusalim unde a discutat cu liderii evrei si mai apoi crestini pentru a fi recunoscut ca un profet superioar care aduce o revelatie suplimentara sau complementara. In momentul in care nici unii nici ceilaltii nu l-au recunoscut ca atare el se intoarce la Mecca si decide sa atit iudeii cat si crestinii sunt infideli si ca el trebuie sa duca razvoie pentru a-i converti.

    • Nu despre asta e vorba în postare. N-am citit cartea, nu mă pronunț asupra subiectului decât cu precauții. Aștept să ajung să o citesc. Deocamdată am spus ce am citit și ce am auzit la conferința lui Volf din București. Nu mă pot pronunța mai departe de atât.

      • Nici nu v-am cerut. Dar la problema cu iertarea si cainta acolo pozitia este gresita. De altfel prin har sunteti mintuiti, prin credinta. Harul nu s-a mentionat. Este ceea ce in engleza se numeste common grance si special, mi se pare, daca nu va dau versiunile franceze. Gratia comuna exista si se vede pentru ca soarele rasare si peste cel bun si peste cel rau, ploia ne vine tot prin aceasta gratia comuna, dar gratia speciala nu se primeste decit prin adeziune personala si adeziunea personala este recunoasterea nevoi de mintuire, de impacare cu Dumnezeu.

        Eu nu am citi nici una dintre carti de aceea nu ma pronut cu privire la ele, ma pronut in legatura cu privirea generala de o comunicare dar nu in detrimentul ADEVARULUI pe care il i-au in definitia lui Jacques Ellul, adica Christos. Printr-un fel de ni na na, cum zic frantujiii, un fel de dragoste din acea care este mai degraba o vopseala nu cred ca vom convinge, ca nous allons donner envie, cum zic tot francezii, cuiva sa adere la Christos. Pentru ca Adevarul si dragostea sunt inseparabile.

      • Auzi, Teos, las că dacă nu te pronunți tu în privința lucrurilor încă necitite, se pronunță alții fără inhibiții despre ceea ce n-au citit și nici nu vor citi! Mie mi se pare tot mai comico-tragic…

  9. Nu numai atit doar atunci cand admiti ambiguitatile poti comunica pentru ca in a admite ambiguitatile admitii propriile limite si ca Dumnezeu este deasupra tutror capacitatilor noastre. Cred din nou ca aici e o diferenta majora intre Crestinism si Islam, sau crestini si musulmani. Ei au doar certitudini si pentru ele se siucid ucigand cu ei zeci de alte persoane. Ce se intimpla azi in Irak este absolut cutremurator dar aceasta revine la conflictul dintre califatul descendent din Mahomed si cel care nu este cunoscut ca fiind legitim, unchiul sau.

  10. Cu privirea la iertarea precede cainta, cred ca asi fi mai prudenta. Fiul risipitor se intoarce, in intoarcere este cainta, de alrfel in monolgul sau fiul risipitor dovedeste cainta, intoarcerea este deja cainta. Acum ce precede ce, depinde pe ce pozitie teologica stati si depinde cum definiti a precede. Este temporal, cronologic, sau cum este?

  11. Teologia nu este complicata, numai atunci cand vrem sa cautam o cale mai usoara prin care sa putem ajunge in cer. Scriptura este clara, nu da loc la tovarasii din alte comfesiuni care spun ca nu Isus este singura cale. Cu asemenea persoane nu ai de ce sa intrii in tovarasie. Suntem obligati ca sa le spunem adevarul despre mantuire, chiar daca ne vor considera ca suntem dusmanii lor. Noi stim si credem ca prin islam nu putem sa fim mantuiti si de aceea trebuie sa fim fermi in deciziile noastre.

  12. Par ailleurs nu am intentia sa il citesc pe Volf. Dupa toata taravura care s-a facut nu imi da nici un envie si cred ca e mai comun decit super intelo cum s-a vazut prezentat. Voi cere insa parerea lui Henri Blocher cu privire la el.

  13. Eu nu ma pronunt cu privire la nici una dintre cartii ci la video clipul pe care l-ati prezentat. De altfel m-ar interesa linkul. Ce pare sa spuna acolo e fara indoiala ingrijoratori si nu m-a convins din nici un punct de vedere nici macar cel subiectiv ca am de a face cu o oaie.

  14. Teos, eu încep să mă lămuresc că nu doar că nu găsim teren comun de dialog între confesiuni, dar nu găsim teren de dialog nici intraconfesional. Iar asta din cauză că nimeni nu vrea să audă, ci vrea să spună, e prea ocupat să se audă vorbind și nu ascultă nicio clarificare ce contextualizează ideile. Mă așteptam, nu pot să spun că nu mă așteptam, dar tot mă crucesc cu privire la reacțiile la care se pretează creștinii, ăia care sunt creștini până în măduva oaselor lor, singurii creștini adevărați dintre creștini (nu doar dintre toate religiile) și care zic că niciodată creștinii nu au omorât pe nimeni în numele credinței. Măi, dar memoria dispare și se reactualizează numai atunci când e convenabil. Dar ce contează, bine măcar că suntem creștini, asta ne dă dreptul să ne vârâm degetele în urechi, poate așa realitatea nu va mai fi… 😦

  15. Nu blogurile (evanghelice romanesti) definesc chestiunea dialogului interconfesional. Existe alte spatii COMPETENTE unde au loc adevaratele controverse si, mai ales, acele concesii necompromitatoare.

  16. Cu scuze pentru lungimea excesiva, inca doua citate din „Allah: A Christian Response” si gata, nu va mai obosesc cu onestitatea fortata fata de Volf. Poate credeti ca nici nu merita. Nici eu nu sunt de acord cu tot ce spune, dar de aici pina la a-l detesta e cale lunga. Poate ar trebui sa fim bucurosi ca se apleaca cineva de talia lui Volf peste aceste probleme, care pot parea stupide daca uitam ca exista din ce in ce mai multi sincretisti ca Ann Redding, care aduc prea putin cu oile si mai mult cu niste dragoni de Komodo cu blana pufoasa.
    Primul citat, despre rostul efortului de a ne pune in pielea altora:
    „The goal? Not necessarily full agreement. The question at this stage is not who is right—for example, Muslims who reject that Jesus Christ is the Son of God who died on the cross, or Christians for whom this is the central pillar of their faith? The question is, rather, the one that we must ask before we can explore who is right, that is, what does each party mean—what do Muslims mean when they reject that Jesus is the Son of God, and what do Christians mean when they affirm this conviction. The goal is a common understanding, the presence of each belief in an undistorted way in the understanding of the other. The double vision is a way of coming to know the other truthfully, an application of the command to love the neighbor to how we seek knowledge of the neighbor.” (pp. 204-205).

    Al doilea, plin de idei controversate si contestabile:

    „The theses below either make or break this book:
    1. Christians and Muslims worship one and the same God, the only God. They understand God’s character partly differently, but the object of their worship is the same. I reject the idea that Muslims worship a different God than do Jews and Christians.
    2. What the Qur’an denies about God as the Holy Trinity has been denied by every great teacher of the church in the past and ought to be denied by every orthodox Christian today. I reject the idea that Muslim monotheism is incompatible with the Christian doctrine of the Trinity.
    3. Both Muslims and Christians, in their normative traditions, describe God as loving and just, even if there are differences in how they understand God’s love and justice. I reject the idea that the God of the Qur’an stands as a fierce and violent deity in opposition to the God of Jesus Christ, who is sheer love.
    4. The God Muslims worship and the God Christians worship—the one and only God—commands that we love our neighbors, even though it is true that the meaning of love of neighbor differs partly in Christianity and Islam. I reject the idea that Islam is a religion of life-constricting laws, whereas Christianity is a religion of life-affirming love.
    5. Because they worship the same and similarly understood God, Christians and Muslims have a sufficiently robust moral framework to pursue the common good together. I reject the idea that Muslim and Christian “civilizations” are bound to clash.
    6. Christians should see Muslims, who give ultimate allegiance to God as the supreme good, as allies in resisting the tendency in contemporary culture to see mere pleasure, rather than justice and love, as the hallmark of the good life. I reject the association of freedom to do what one pleases with Christianity and blind submission to the iron law of God with Islam.
    7. What matters is not whether you are Christian or Muslim or anything else; instead, what matters is whether you love God with all your heart and whether you trust and obey Jesus Christ, the Word of God and Lamb of God. I reject making religious belonging and religious labels more significant than allegiance to the one true God.
    8. Love and justice for all, rooted in the character of God, requires that all persons have the right to choose, change, and practice their religion publicly. I reject all attempts to control the decisions human beings make about what most profoundly matters in their lives.
    9. All people have the right to witness about their faith; curtailing that right in any way is an assault on human dignity. At the same time, those who witness have an obligation to follow the Golden Rule. I reject both all suppression of freedom of expression and all uncharitable ways of exercising that freedom.
    10. To give allegiance to the one God who enjoins humans to be loving and just to all, as Muslims and Christians do, means to embrace pluralism as a political project—the right of all religious people to articulate their views in public and the impartiality of the state with respect to all religions (and other overarching interpretations of life). I reject the idea that monotheism, properly understood, fosters violence and totalitarian rule.” (pp 13-16)

    Despre punctul 2. se vorbeste si in dialogul cu Adonis Vidu, sunt curios ce parere aveti, fiindca e una dintre paragrafele cele mai subtile. Daca e inteles de pe pozitii ideologice, Volf ar trebui eliminat imediat din peisaj, fiind un nebun periculos. Asta nu cred ca inseamna ca numai nebunii inteleg altfel, mult prea subtil, acest pasaj. Dar o discutie onesta intelectual nu e neaparat o discutie care merita purtata, din pacate, daca participantii nu isi pot armoniza intelegerea. Aceeasi problema a „dialogului” cu musulmanii se vede in „dialogurile” dintre crestini in problema Volf, asa ca e posibil sa fi fost mai bine fara ele.

    • Mi se pare că la punctul 2 s-ar putea înțelege că Volf consideră islamul ca un fel de creștinism rudimentar. Dar tare aș vrea să explice care sunt acele lucruri contestate de toți mari teologi creștini pe care le contestă și Coranul.

      Problematic mi se pare, de asemenea, și punctul 7. Cel puțin în parte.

    • Îmi aduc aminte că, în contextul discuției cu Adonis, el zice la un moment dat că doctrina corectă a Sf. Treimi vorbește despre o esență comună care e înțeleasă cumva deasupra manifestărilor personale (cred că aproximativ asta era ideea). De aici se deduce, potrivit logicii lui, că Coranul contestă doar triteismul și pur și simplu, iar în ce privește Sf. Treime tace? Sau care ar fi interpretarea favorabilă? E o afirmație ce merge pe o muchie extrem de îngustă.

      • În principiu, Volf spune că în Coran sunt combătute concepții creștine dubioase ale vremii în care a fost scris, despre Trinitate, concepții pe care, oricum, nici noi nu le acceptăm acum (triteismul este una dintre ele). Nu tace în privința mărturisirii creștine corecte, doar că aruncă odată cu apa din lighean și copilașul …

  17. Renunt la plasarea commentului unde as vrea, mereu ajunge in alta parte.
    Ref la pct 2, cred ca Volf aduce aminte ca si in crestinism a existat si persista o tensiune intre monoteismul strict si cel triunic, ceea ce face ca arienii, monofizitii si altii sa se „inchine altui dumnezeu”. Volf insista ca monoteismul cel mai strict este compatibil cu crestinismul, iar Eugen Matei atrage atentia ca Trinitatea uneste si nu dezbina doar asumata ca tezaur doxologic, mai mult decat unul epistemic. Se vede ca nici crestinii nu au invatat sa-si explice intre ei Sfinta Treime, pentru ca intra lesne in tot felul de erezii si ciudatenii logice la cel mai mic pas facut in afara notiunii de Dumnezeu unic. Sansele de a explica Trinitatea unui musulman care recita zilnic ca Allah nu are nici un ajutor sau partener sau delegat in afara lui Mohamed sunt mai mari, am impresia ca zice Adonis Vidu, daca pleci de la modelul latin, dinspre unitatea fiintei spre diversitatea persoanelor, si scad daca le aplici modelul rasaritean dinspre persoane spre Fiinta unica. Nu stiu daca o fi asa, oricum si modelul latin cade imediat in aspecte, moduri, manifestari, parti si subansamble si alte idei care duc totul de ripa. Mai repede cred ca modelul rasaritean are sansa sa plece de la ceea ce chiar scrie in Carte, argumentind compatibilitatea dintre VT (acceptat cu omisiuni si obiectiuni de islamici) si NT (sinoptic?). E o discutie neterminabila.

    • Nu știu de ce mută wordpress-ul comentariile aiurea. Bine măcar că le păstrează.

      Observațiile dumneavoastră sunt deja un punct de plecare destul de solid pentru a dezvolta discuții mult mai aplicate și mai informate. Diferența dintre modelul latin și cel grec nu mi-a fost cunoscută. Adică, cred că mereu am perceput explicația Sf. Treimi ca fiind cumva dependentă de prioritatea acordată esenței.

  18. If it is true that the dual command of love is the common ground of the two faiths, the consequences are momentous. We no longer have to say, “The deeper your faith, the more you will be at odds with others!” To the contrary, we must say, “The deeper your faith, the more you will live in harmony with others!” A deep faith no longer leads to clashes; it fosters peaceful coexistence. What some deride as an impractical and soft commitment to love God and neighbor—but what is actually attachment to the Source of all reality and the practice of active care—can have real-life effects in defusing conflicts and fostering peace. It makes possible what would otherwise remain unattainable in a world of personally vibrant and socially assertive faiths. We can embrace deep faith while at the same time respecting the rights and promoting the well-being of those who do not share it. Deep faith expresses itself in love, and love, understood as active care, leads to respect for and struggle for others’ rights. Put differently, and maybe surprisingly to some, commitment to the properly understood love of God and neighbor makes deeply religious persons, because they are deeply religious, into dedicated social pluralists (p. 31).

    Cartile lui Volf sunt legate intre ele foarte strans, de altfel in „Allah” face trimitere directa la „Excludere si imbratisare.” Tot scandalul este intre cei care au o definitie a aproapelui stricta si cei care il vad in orice om. De altfel, e intre cei cu definitii stricte si cei cu definitii largi. Iar Volf sustine ca definitiile largi sunt obligatorii in credinta adevarata si adinca.

    Referitor la cat de adevarat este ca Islamul cere dragostea de aproape, e de vazut clipul (o sa-i placa doamnei Maria Istoc, desi arabul crestin vorbeste cam necitet) pus pe blogul pastorului Cristian Ionescu, popaspentruunelesufletemaistricte.wordpress.com. Omul zice ca doar versetele medinice din Coran sunt cu dragoste blablabla, dar Allah s-a razgindit si in versetele meccanice i=a trimis la jihad.

  19. Contextul a mai fost dat si de catre Vaisamar, cu alte accente, dar doamna Maria Istoc l-a asimilat probabil prin prisma unor definitii din contextul culturii franceze, caci comentariile dinsei de acolo sunt destul de rococo. Nu aplicati definitia stricta a acestui stil, nu ajuta, mai bine cititi comentariile si savurati parfumul intelectual. Cei cu definitii stricte pot afirma ca un om care sta cu fundul in sus si capul in podea la ore fixe, pe un covoras, va arde in Iad si nu poate fi crestin adevarat. Altii pot intreba mai intai daca axa longitudinala a covorasului este orientata spre o icoana de la Rasarit sau spre Mecca, iar Volf ati vazut ce intreaba. Pina la urma, ori se cauta esenta si facem definitii conforme cu aceasta, ori cautam ornamentele si definim de fapt stilurile, chit ca mobila e din pal sau stejar.

  20. Cehstiunea cu modelul W/E depinde si de cit de „separatist” privesti problema. Multi oameni sunt de parere ca diferenta este exagerata, servind scopuri ideologice si antiecumenice. Si Eugen Matei parca subliniaza ca in modelul rasaritean unitatea este mai mult decat prioritara, Parintii capadocieni punind mereu unitatea pe seama fiintei Tatalui, singurul isvor si principiu al Sfintei Treimi. Vazuta asa, Trinitatea pleaca din punctul comun cu iudaismul si islamul, pe un drum revelat in Carte. Desigur, daca crezi ca exista „profeti” „mai mari” decit Isus Cristos iar Duhul Sfint este o emanatie eficienta material si spiritual dar fara de caracteristici personale, e dificil de mers mai departe. Cum sa-i explici unui musulman ca tu crezi ca Isus-Logosul-Fiul lui Dumnezeu-Dumnezeu insusi a fost din vesnicii si s-a intrupat intr-un om prin interventia lui Dumnezeu-Duhul Sfint? Trebuie sa-i explici ca Dumnezeu al tau este unic si nu se are de asociat-partener-delegat decit pe El de doua ori insusi. Succes!

    • Cândva, pe vremea studenției, am făcut un eseu (păcat că prin anul II doar, dar măcar mi-am făcut o minimă idee) despre Părinții Capadocieni și termenii lor ousia și hypostasis. Am înțeles atunci măcar un lucru: că această doctrină este una extrem de greu de explicat, pe de o parte, și că există mereu foarte multe riscuri. De altfel, nici nu știu să existe vreo metaforă potrivită pentru exprimarea adevărului treimic, ci doar metafore corelate.

      În Excludere…, Volf contestă la un moment dat abordarea lui Ratzinger, despre care consideră, dacă-mi amintesc bine, că golește de „conținut” persoanele, accentuând esența comună.

  21. Un caz rar, in blogosfera evanghelica (mai exact, palierul polemic), de parametru dialogal: interesul pentru onestitate intelectuala.

    Scuzele – un caz si mai rar.

  22. Sunt pline curtile tuturor de copilasi din astia, sper sa scrieti cit mai curind pe blog despre parerea dvs. Chiar si fara un examen minutios, tezele lui Volf par sa depaseasca mult obiectivul unui pacifism crestin care pleaca de la intelegerea aproapelui, ca gest al deschiderii. Dar avind in vedere ca multi crestini nu se obosesc sa-l faca nici macar pentru potentialii fosti frati, demersul lui are oarecum sens in coordonatele in care aproapele este un om care se trage din Adam si Eva. Marturia crestina cea mai corecta ar fi martiriul, sau definit mai larg jertfa pentru prietenii in care este „inclus” Domnul Isus Cristos. De la Chicago, Tirgu Neamt, Oradea, Bucuresti sau Sighisoara e destul de simplu sa spui asta. Mai complicat e cazul in care aspiri sa fi crestin intr-o tara islamica si stai pe ganduri daca marturisirea ta corecta ar duce sau nu la casapirea intregii tale familii. E unul din cazurile atinse in subsidiar de Volf, si nu vad de ce ar fi mai putin important decit aberatiile gen Ann Redding, pe care nu se sfieste nimeni dintre oameni s-o arunce cu tot cu apa in baltoaca porcilor. Una dintre premizele ecumenismului este ca Judecata lui Cristos nu arunca nimic esential din copaita individuala, chiar daca noi nu intelegem perfect cum poti fi mintuit fara sa te intilnesti cu Cristos, sa-l marturisesti corect si sa-l urmezi pina la capat. E o chestiune de incredere in El care nu este condamnabila fara rezerve chiar daca este prosteasca sau exagerata. Este incredere in Cristos, totusi. Nostim sau tragic este ca si dusmanii ecumenismului au aceleasi premize si aceeasi incredere, la fel de putin condamnabile fara rezerve. Exista o diferenta de atitudine in exersarea acestei increderi, iar Volf se incumeta (si el) sa o judece, alegind partea in care atirna aparent sau fundamental mai multa dragoste de aproape. Asta daca eliminam din calcul teoria conspiratiei, masonii, iluminati, iezuitii, crislamistii razesi si familia Rothschild, desigur. In celalalt taler care nu debordeaza de iubire avem puterea fenomenala a gindirii negative, care probabil ca i-a fost transmisa lui Mahomed de vreun consilier de taina: daca vrei sa unesti oameni si natiuni care altfel si-ar scoate ochii de plictiseala unii altora si sa-i faci un tavalug irezistibil, nu trebuie decit sa le gasesti un dusman comun pe care sa-l urasca. Din punctul asta de vedere, crislamul a fost implementat cam de multisor si pe multe meleaguri, dar se camufleaza dibaci sub aparenta acelui soi de iubire care se manifesta preponderent negativ si mai ales prin excludere.

    • Cred că prima parte a comentariului îi e adresată lui Dyo. Și eu aștept cu interes recenzia lui.

      Legat de a doua parte, mă gândeam la un moment dat, fără să mă pot transpune în pielea celor de acolo (dar citind niște mărturii ale misionarilor din lumea musulmană) că ar fi mult mai bine să găsim o cale să le ușurăm puțin condiția. E adevărat că ei și-au asumat darul/condiția/vocația, e drept că știau la ce pericole se expun, e adevărat și că știm că Dumnezeu e suficient de puternic încât să-i păzească inclusiv de „bunăvoința” confraților creștini (nu dar de amenințarea musulmanilor). Dar tot mi s-ar părea mai de dorit să facem, în măsura în care ne stă în putință, lucruri care să-i ajute.

      Nu spun prin asta că Volf are dreptate. Asta rămâne să aflăm până la urmă. Dar spun că intenția unui dialog mi se pare mai folositoare decât perpetuarea unor stereotipuri.Dacă TOȚI musulmanii ar fi fundamentaliști, e logic că după ce s-ar detona prin Israel și Occident, ar dispărea. Înseamnă că mai sunt și unii care nu răspund la ideologia religioasă de acel tip. Un mare câștig mi s-ar părea să-i putem privi pe toți ca oameni.

      Nu discut aici ce anume punem pe masa dialogului, ce negociem sau nu (fiindcă nu sunt calificat să fac asta), dar intenția de a dialoga cred că e o premisă inițială necesară. În cartea de mărturii despre care pomeneam, există o întreagă retorică a dialogului și interacțiunii cu lumea musulmană acasă la ea.

  23. Din Jurnalul lui Sebastian, o însemnare din 1935 (marți, 12 februarie). Ca să vezi cum istoria doar se repetă. Cât de bine seamănă, nu?

    ”Am fost la doctor pentru ochi. Mi-a recomandat ochelari și i-am și pus. Mă schimbă destul și mă fac urât.
    A fost amuzant când i-am spus numele. Mi-a spus că în familia lui s-a discutat mult despre ‘De două mii de ani’, pe care el personal nu l-a cetit. A auzit multă lume înjurându-mă. Îmi dau seama că procesul meu e cu adevărat pierdut. ‘Cum am devenit huligan’ nu ajunge în cercurile în care sunt înjurat și încă ”după ureche”.”

    (notă de subsol: pentru cei care nu au citit, De două mii de ani este romanul lui Mihail Sebastian, în care vorbește despre drama/ tragedia/ suferința evreilor. Cartea a stârnit scandal, atât din cauza prefeței cu totul defavorabile semnate de Nae Ionescu, care vorbea despre necesitatea suferinței evreilor și despre imposibilitatea salvării lor, dar și din cauza subiectului cărții în sine, evreii și suferința lor. La asta s-a adăugat și confuzia unora cum că de ce a mai publicat Sebastian cartea cu o asemenea prefață. Iar, ca răspuns la toate criticile și nemulțumirile, Sebastian a scris Cum am devenit huligan, în care oferă niște explicații, contextualizări lămuritoare.)

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s