Cu cine (să) votați pe 25 mai?

By Cédric Puisney (sursa)
By Cédric Puisney (sursa)

Dacă v-ați apucat să citiți textul ăsta cu speranța că la final veți avea numele candidatului ideal, ei bine, mai bine renunțați de pe acum. Nefiind implicat politic, nu am vreun candidat anume pe care să-l promovez. Și sunt prea sceptic ca să n-am anumite rezerve la fiecare. Dar, din experința mea de alegător cu 16 ani vechime (mai multă nu mi-a permis vârsta), încerc să propun niște criterii și am să pomenesc totuși și niște nume.

Înainte să trec mai departe, afirm că voi susține fără ezitare că cea mai imorală variantă (pentru oricine crede în valorile tradiționale – fie că e creștin, fie că nu) mi se pare votul dat PSD.

Indiferent de motivația logică sau umorală, a da votul socialiștilor ridică mari probleme de ordin moral, de vreme ce toate cele 3 rapoarte controversate din ultima vreme au fost inițiate de către politicieni neomarxiști (Estrela e socialistă, Lunacek e ecologistă, iar Zuber e comunistă) și susținute aproape în unanimitate de către socialiști.

Cam la fel de problematic stau lucrurile și cu candidații PNL, din nefericire, fiindcă atât românii cât și ALDE (grupul politic la care sunt afiliați) au votat cam tot ce li s-a pus dinainte.

E mai ușor de argumentat moral de ce ai vrea să te înscrii într-un partid socialist, dacă ai avea drept obiectiv, să zicem, influențarea lui din interior – trecem peste partea cu „împărtășirea acelorași valori”.

Plec, în analiza mea, de la câteva valori morale și creștine, fiindcă astea mă interesează. Ar fi de dorit ca cel pentru care votați să fie susținător al vieții și al familiei. (Țin să remarc aici site-ul Cultura vieții, unde contributorii fac o admirabilă muncă de informare pe acest subiect.)

Dacă vă gândiți automat la Peter Costea – cel pe care îl recomandă Călin – nu cred că greșiți. Puteți să vă gândiți și la fratele ortodox Iulian Capsali (chiar dacă mai are dumnealui unele accente „talibane”). Eu sper să poată ajunge amândoi în Parlament, deși cred că se bat pe aceeași nișă de electorat.

Dar acestea nu sunt singurele criterii pe care le puteți lua în calcul. Merită să aruncați o privire și pe activitatea politică a parlamentarilor din mandatul precedent. Trebuie văzut și cine are șanse reale să intre de pe listele de partid.

Nu neglijați din start orice vot dat partidului, fiindcă politicile europene vor fi decise de partide și de alianțe. Independenții, în acest context, s-ar putea să facă doar act de prezență în Parlamentul European, neavând o forță prea mare, ci reprezentând mai degrabă voci izolate și ignorate. Țineți cont și că voturile date independenților vor fi relativ puține la nivel național.

Probabil că unul dintre contraargumentele ce se pot invoca, atunci când vine vorba despre partide (ptiu!), e că trebuie să avem conștiința împăcată atunci când aplicăm ștampila pe buletinul de vot. Nu știu dacă e posibil. Vă spun și de ce.Citește mai mult »