Postat de: Teofil Stanciu | 14/05/2014

Suferința altora ca agresiune afectivă

(Sursa)

Refugiați armeni părăsesc Turcia. (Sursa)

Știu că mi-am ales un subiect problematic și subliniez dintru început că textul de față reprezintă o depoziție subiectivă. N-am soluții, dar sper să formulez cât de cât adecvat problema.

Internetul și mass-media facilitează o uluitoare acumulare de imagini ale suferinței de diverse tipuri. Puțini sunt cei care mai cad încă în capcana „like”-urilor salvatoare de pe facebook, dar asta nu diminuează semnificativ cantitatea de suferință umană care se perindă pe sub ochii oricui are acces la aceste mijloace de vehiculare a informației.

Copii cu boli grave, morți violente, atrocități, conflicte sângeroase, persecuții, mutilări, amenințări, catastrofe naturale, deviații psihice, cruzime gratuită, teroare psihică, spaime hrănite constant, scenarii catastrofice etc.

Invocând aici și observații ale nobelizatului Konrad Lorenz, tind să cred că omul n-a fost făcut să reziste la un potop atât de mare și de constat al suferinței. E de domeniul evidenței că epocile anterioare nu aveau cum să adune într-un singur loc, accesibil unui număr tot mai mare de oameni, poveștile atâtor suferințe – cu dovezi multimedia.

Un afect bombardat permanent cu stimuli ce reclamă compasiune nu are cum să reziste și să răspundă corespunzător de fiecare dată. E evident că omul va fi silit să selecteze cu cine să simtă și pe cine să ignore.

Nici măcar în ordinea purei umanități – și cu atât mai puțin în context creștin – o astfel de decizie nu este simplă. Din fericire, cei mai mulți o luăm în mod reflex, ca urmare a unor mecanisme interioare ce ne dictează conduita emoțională.

Cu toate acestea, nu cred că afluxul fără precedent de suferință rămâne fără consecințe. Lorenz vorbește de o atrofie afectivă cauzată de fuga de suferință individuală (și care trebuie compensată cu senzații tari). Sunt o grămadă de pericole ce însoțesc acest șovoi revărsat pe toate canalele.

Un prim pericol este cel al desensibilizării față de suferințele din viața reală. Acest efect a fost evidențiat de mai multe experimente dar și prin fapte de viață, când omul suferind era neglijat complet de către cei din preajma lui. Bănuiala mea e că copiii sunt cei mai expuși la pericolul desensibilizării.

Un altul este cel al voluptății de a privi la suferința altora. E știut că asta are și un rol purificator. Dar se pare că are și unul hipnotic, mai ales dacă este consumată zilnic.

Un pericol mai subtil are de-a face cu mecanismul rafinat prin care ajungem să justificăm indiferența față de suferințele de lângă noi, opunându-i sensibilitatea de care dăm dovadă în lumea virtuală, când share-uim și comentăm cauze umanitare.

E mult mai ușor de empatizat cu o poveste și cu o imagine față de care păstrezi o oarecare distanță – măcar fizică – decât cu oameni reali care put, au capricii, se vaită, sunt nemulțumitori, se îmbată etc. Impulsul de a le evalua eligibilitatea pentru investiția afectivă e considerabil mai mic în lumea virtuală. Acolo miza principală e credibilitatea poveștii sau au sursei care o propagă.

Am mai putea aduce în discuție, tot din sfera riscurilor, vulnerabilitatea ființei atunci când se deschide către suferința altuia. Această vulnerabilitate capătă anumite compliniri în viața reală și în mod cert altele în lumea virtuală.

Paradoxul e, așadar, că, deși ar trebui să-ți antreneze mila și alte sentimente generoase, suferința altora riscă și chiar se impune să fie tratată ca o formă de agresiune. E cert că trebuie pus undeva un stăvilar. Consumul excesiv de dramă umană riscă să afecteze buna funcționare afectivă din interiorul familiilor. Or asta e deja o miză fundamentală pentru cei cărora le pasă de ai lor.

Mi se pare greu de găsit atitudinea optimă între indiferența rece sau justificată artificial în fața propriei conștiințe și secătuirea zilnică în confruntarea cu debitul imposibil de gestionat al suferințelor din lumea largă.

La școală nu se predă această materie, iar reguli nu prea se pot stabili. Așa că rămâne ca fiecare să se descurce pe cont propriu, fiind nevoit să decidă zilnic dacă acordă atenție unor drame autentice (cum li se poate certifica autenticitatea?) sau dramolete inventate (cum putem fi siguri că sunt fictive?).


Responses

  1. Lumea virtuala isi are capriciile ei…Suferinta, mizeria. nedreptatea etc. promovate in mediile virtuale nu au cum sa-ti transmita durerea pe ca o traiesti in momentul in care te lovesti de realitatea carnala, palpabila, sensibila… Din punctul meu de vedere se incearca o atrofiere atat somatica cat si psihica a tinerelor generatii…o alienare de tot ceea ce inseamna o co-paticipare la durerea reala a altora…dar mai ales a ta (vezi cazurile sinucigasilor in randul tinerilor!!). Se promoveaza indiferentismul inlaturandu-se etica/morala crestineaca…Se doreste o persoana indiferenta si productiva….Mesajele din mediul virtual au ca si scop dezradacinarea umana…intr-un mod subtil si efficient…. Nu contest beneficiile mediul virtual…dar mare atentie!!!! mai trebuie filtrate informatia!! Copiii sunt cei mai bombardati din acest punct de vedere….Solutia??? Comunicarea reala cu propriul copil….si apoi…Doamne ajuta!!!!

  2. Tot ce ai spus merge pe principiul de manipulare de-a inghesui de la tara in blocurile de la oras : logic ar fi sa socializeze , sa se imprieteneasca , sa formeze mici comunitati ! Dar se intampla exact pe dos : se instraineaza, nu se mai saluta , nici ca le mai pasa ! De ce ? Pentru ca s-a intrat cu bocancii in intimitatea lor …

  3. Moartea unui om e tragedie. Moartea unui milion e statistica.
    E greu, ca om, sa ai atasament afectiv fata de persoane pe care nu le cunosti si cu care nu ai contact personal. Pe principiile astea functioneaza si naratiunea in arta – ca sa te implici afectiv, ai nevoie sa stabilesti o legatura cu personajele; stii tu mai bine ca mine astea.

    Cred, deci, ca lipsa reactiilor la treburile astea pe net/TV e normala, intr-o anumita masura. Cat si cum afecteaza asta omul in tragediile personale, nu am idee.

    Mai tii minte cand a venit CNA-ul (cred) cu legea aia de care au ras toti, ca emisiunile de televiziune sa nu mai emita atatea „stiri negative”?

  4. Reblogged this on Felinar pe cale.

  5. […] rea-voință sau nepăsare la mijloc, nici măcar antipatia față de creștinism, ci mai degrabă un mecanism de protecție, întru câtva necesar, dar potențat, e drept, și de iluzia că viața trebuie să urmeze un parcurs pașnic, cât mai […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: