Postat de: Teofil Stanciu | 11/05/2014

În timp ce noi dormeam…

Mărturisesc păcatul de a fi stat treaz până târziu după miezul nopții pentru a afla cine are să câștige premiul Eurovision. Că nu e un premiu important pentru muzică e deja stabilit. Dar acest trofeu asigură o vizibiltatea deosebită de-a lungul și de-a latul Europei.

Europa ema(n)ci(p)ată și-a ales drept câștigătoare femeia cu barbă – sau, mai precis, un bărbat care se vrea femeie. La nivel simbolic, mesajul este foarte puternic. Și eu cred că simbolurile contează într-o lume atât de vizuală ca a noastră.

Însuși faptul că ești silit să o privești este deja un mare punct marcat, fiindcă, dacă și alții seamănă cu mine la reacții, apariția tovarășei respective mi s-a părut caricaturală. Dar încoronarea ei o impune ca fiind serioasă.

Dar, la nivel de simbol, nu pot ignora mesajul pe care l-a transmis învigătoarea de la Eurovision: „We are unstoppable!”. Sigur nu se referea la cântăreți. Mă gândesc că trebuie să aibă vreo legătură cu comunitatea pe care o reprezintă (LGBT), altfel această afirmație revoluționară pare complet fără noimă.

Merită observat încă un fapt de natură simbolică certă. Numele de scenă al femeii-bărbat este unul pe care și l-a ales: Conchita Wurst. Am avut și eu o curiozitate: să văd ce înseamnă Conchita. Potrivit site-ului Behind the Name, Conchita, Concha sau Chita sunt toate variante ale numelui Conceptión – ce face directă trimitere la imaculata concepție. Iar wurst înseamnă „cârnaț” – de la o expresie germană care ar fi echivalentă cu „mă doare în cot”.

N-o să merg până la a susține că există vreo blasfemie intenționată în spatele alegerii numelui. Dar chiar și dacă e doar o coincidență, e una destul de ciudată.

De ce fac astfel de analize? Pentru mai multe motive. Primul ar fi acela că Conchita e bărbat, în realitate, după propriile declarații. Deci femeia câștigătoare este un construct mediatic minuțios elaborat.

Pe urmă, e faptul că el/ea declară explicit că vrea să transmită un mesaj, iar popularitatea câștigată prin acest – oricât de măsluit – concurs îi furnizează o tribună foarte bună pentru scopul său. Așa că trebuie decriptat acest mesaj.

Mai e și faptul că Europa, dacă gândea altfel, putea da un vot de sancțiune pentru acest gen de personaje cu identitate confuză. Dar a dat un vot de toleranță. Care toleranță e foarte ok, câtă vreme nu ar fi legată de o întreagă agendă de toleranțe obligatorii. Pachetul din care face parte e unul în mod cert agresiv și intolerant.

De pildă, așa cum era de așteptat, poanta prezentatorului lituanian (care a scos din buzunar un aparat de ras și a zis „Now is time to shave”) a fost deja sancționată de către indignații care nu pot admite că s-ar putea face vreo poantă pe seama unui travestit.

E foarte interesant că Polonia, Armenia, San Marino și Belarus nu au acordat niciun punct melodiei câștigătoare. Oare ăștia sunt cei mai afoni locuitori ai Europei? Sunt singurii incapabili să vadă calitățile excepționale ale piesei?


Responses

  1. Aderez la ideea care reiese din acest articol. Că ești bărbat, sau femeie, trebuie să te bărbierești, mai ales dacă nu-ți stă bine cu barbă!

    • Teofil, sînt oripilat dacă ASTA e ideea care reiese din articolul tău…

      • Aline, pe tine cred că te prinde bine barba, așa că nu ești inclus în categoria asta🙂

        Normal că nu asta-i concluzia, dar, ca observație estetică, e corectă😉

        • Chestiunea cu barba mea, aşa, ca observație neestetică, e următoarea: Nu dacă alții cred că îmi stă bine cu ea contează, ci dacă face parte (cel puțin pentru o perioadă), în mod organic, nu estetic, din întregul ființei mele. Întrebarea întrebăcioasă e: identitatea fiinţei mele e determinată mai mult de centrul meu interior sau de ce zic alții despre mine?

        • Philosophum non facit barba.😉

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2014/05/11/in-timp-ce-noi-dormeam […]

  3. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    N-am văzut ce s-a întâmplat. Înțeleg din toată daravera asta că Eurovision este (și) o platformă ideologică, ceea ce n-ar trebui să ne surprindă: așa se educă masele în ziua de astăzi, prin vocile celor care pot să urce pe scenă, că de predici ne-am săturat de mult …

  4. Teofil,

    N-am ce-ti face, iar te suprapui pe impresiile mele. Asa ca intru …

    Cred ca ai observat aici ceea ce din pacate multi nu observa: si anume ca propaganda cea mai eficienta nu se face prin actiuni politice (a trecut vremea acestora) ci prin spectacolul de orice fel (muzica, sport, film comercial). Cu o singura conditie (mare): genul respectiv de spectacol sa fie deja consacrat si sa preocupe un segment cat mai are de populatie.

    Otrava e mult mai eficienta daca o pui in tortul celui care-si aniverseaza ziua de nastere.

    Dar eu sa stii ca incerc sa privesc lucrurile si din partea cealalta. Poate n-am inteles noi subtilitatea: aici s-a jucat mitul androginului …

    Deci nimic nou. Doar forma.

    • Ce am sesizat ca efect secundar e că acum ar fi mult mai ușor de acceptat un travestit „decent”, care are „doar” rochie și niște fard, plus o perucă. Nivelul de toleranță al „normalității” a fost propulsat la un alt nivel. La nivel strategic, e o mișcare care a reușit foarte bine.

      • Poate ca in curand NOI vom fi niste aparitii ciudate. Doar masculi sau doar femele vom aparea ca niste incompleti. Adica netotzi.

        Eu atunci voi face o cura de oua crude si ma voi incumeta sa ,,atac” Eurovisionul. Am sa mizez pe puterea shocului si cine stie, poate in sfarsit, Romania va obtine primul loc.

        • Eu merg mai aproape de graniță și te votez din rețeaua Ungariei😉

        • Va trebui sa vina cat mai multi romani aproape de granita ca pe unguri nu ma pot baza. Sau poate voi canta ceva in ungureste … 😉

  5. Reblogged this on Cine citeşte să înţeleagă! and commented:
    Sper sa nu ramanem cu imaginea asta, inainte de culcare.
    Ar fi mare condamnare

    • Sau inainte de masa …

  6. Teofil draga, am o rugaminte…te rog scoate poza din postare.

    • Voiam să pun o poză cu Eurovision, dar toate sunt protejate de copyright.

      • O, Teo, dar dacă ai criticioși, poți să o dai pe asta, că nu va recunoaște nimeni personajul și nu se mai ofensează nimeni.
        Nici nu vor înțelege de ce te-ai alarmat.🙂

    • Adică, Teofil, rade-i barba și apoi pune poza la loc…

      Dacă arată bine fără barbă?

      • Vizual, tot ar fi un câștig. Minor.

      • Ai dreptate Alin…iti marturisesc ca am fost foarte indignat sambata seara…fierbeam pe scaun in timp ce urmaream punctele si cand am vazut ca si RO ofera 10 pct. am fost terminat. Dar acum sunt constient mai mult ca oricand incotro se indreapta intreaga omenire si unde trebuie sa fie atintita privirea noastra… sa auzim numai de bine draga Alin.

  7. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    O analiza interesanta a ceea ce s-a intamplat noaptea trecuta la concursul Eurovision gazduit anul acesta de Danemarca. Personal am ramas surprins de evolutia votului, desi ma gandeam ca se promoveaza o anumita directie, precum si de faptul ca Romania a acordat 8 puncte Austriei. Un alt lucru pe care l-am remarcat a fost faptul ca majoritatea tarilor au folosit un tipar asemanator de repatizare a notelor mari (8,10,12), iar rezultatul votului a adus un capital de imagine pentru femeia-barbat. De retinut din acest articol si faptul ca Teofil evidentiaza foarte bine impactul psihologic si cel ideologic al rezultatului votului.

  8. Daca nu ma insel , Romania a dar 10 puncte acestui travestit. E normal sa castige pentru ca l-au votat toti travestitii din toate tarile.
    In fiecare an dupa Eurovision , imi pare rau ca m-am uitat si imi promit ca nu o sa ma mai uit. Eu locuiesc in Spaña si am vrut sa o votam pe Paula dar nu m-au lasat, nu stiu exact de ce. Sora mea a patit exact acelasi lucru. Totul este o politica si se trag itele asa cum au ei interesele sa evoluam. pacat, romani treziti-va.

    • se poate ca lumea să fi votat piesa și din prea-simpla reacție la vederea omului: ”ni, tu, ce tare, ai mai văzut așa ceva?”. mă gândesc că poate fi și superficialitatea asta, cel puțin la noi. În alte țări nu știu.

    • Cica Paula Seling facea semne de-ale iluminatilor in timp ce canta… : ))

  9. Domnilor
    Reacțiile Dvs sint previzibile si moralizatoare.
    Pe mine personal nu ma socheaza barba Conchittei. E cam kitsch si dacă ați fi argumentat pe chestia asta n’as avea obiectii.
    Ce ma mira este conservatorismul/traditionalismul pick and choose pe care il exhiba si presupune articolul. Adică-i buna toleranta da’ pina unde nu ne calcă pe bombeu senibilitatile de domnișoare de pension .
    Ce se pare ca va scapă Dvs. Este ca și Dvs de exemplu, ca minoritare religioasă sunteți beneficiarii aceleași tolerante pe care ați vrea sa o negati Dumnezeu știe căror grupuri vi se par nedemne de ea.
    Faptul ca existati si operați in România in condiții umane se datoreste in ultima instanța liberalismului iluminist făcut politica de stat mai mult sau mai puțin in întreaga lume vestica unde intra și România .
    Acelorasi idei si idealuri se datoreste si faptul ca un transvestit sau transsexual poate duce o viața cât de cât normala si umană .
    Citeam comentariile compatrioților in revista Kamikaze. Ziceau mai mulți indivizi acolo ca cineva ca Conchitta ar trebui împușcat sau bătut sau omorât sau închis . Lucruri care de fapt se si întâmpla . Si in trecut s-au întâmplat mai des.
    Si ce dacă transmite un mesaj. Toată lumea transmite un mesaj. In cazul asta mesajul e mai uman decât mesajul transmis de reacțiile Dvs. Si ale altor indivizi brusc scandalizati si care-si aduc aminte de „valorile creștine”.

    • N-aveți grijă, de aici nu va porni bomba către Conchita, aici doar se constată schimbarea care are loc în lume. Sau ar trebui să n-o mai observăm, poate? Să închidem ochii la ce se întâmplă și jur și să mai bem o gură de cafea. Sau Cola, mă rog.

    • Între atâtea surprize, trebuie să existe și ceva previzibil. Iar a fi moralizator (deși textul nu trage astfel de concluzii) nu văd de ce ar fi rău în sine. Deocamdată, singurul lucru dovedit e că morala asta a reușit să țină lumea europeană într-o oarecare ordine și coeziuune pe o perioadă destul de îndelungată, transformând-o în cea mai puternică forță a lumii (America tot de aici și-a extras seva „morală”).

      Cât despre povestea cu beneficiile liberalismuliui iluminist, ar trebui dovedit că ăsta se putea naște pe teren musulman, african, asiatic, ca să poată sta în picioare toate meritele care i se atribuie. Până una alta, a apărut doar pe teritoriu creștin și, spun unii mai instruiți ca mine, cu marea contribuție a Reformei și a reacțiilor ce i-au urmat.

      E inutil să-mi spuneți ce se comenta pe Kamikaze. N-are sens să folosiți aceste trucuri pentru a scoate în evidență umanitatea caldă a Conchitei și ura nestăvilită a celor care o contestă. Dacă liberalismul iluminist a făcut atâta bine Europei, să facă încă un pustiu de bine și să ne dea voie să ne exprimă dezacordul în mod civilizat. A fi în dezacord cu ideile, comportamentul sau acțiunile publice ale cuiva nu reprezintă o formă de ură, ci de demnitate.

    • Conservatorismul exagerat duce la nazism (sau fascism, rasism s.a.), stangismul exagerat la comunism iar liberalismul exagerat la anarhie. Europa a experimentat nazismul si s-a saturat de el, a experimentat comunismul si s-a saturat si de acesta, iar acum pare a dori sa incerce si experienta anarhiei.

      Femeia cu barba poate fi o hachita a unui (unei) excentric(e) cand apare intr-un cabaret oarecare. Insa cand asa ceva apare la un spectacol de difuzia Eurovizionului (pe care il mai si castiga) asta inseamna ca ni se propune un model cultural. Nu ma inscriu in randul celor care sunt dispusi sa dea cu piatra in promotorii unui astfel de model. Dar nu inteleg de ce trebuie sa acceptam acest model fara sa cracnim.

      • Progresul a fost mereu rodul înfruntării fructuoase de opinii contradictorii. Acum se pare că s-a schimbat rețeta. S-a descoperit, pesemne, formula ideală a umanității și de aceea nu mai e voie să crâcnim.

  10. Da Reforma si reacțiile ce au urmat a introdus un tip de subiectivitate inexistent înainte si liberalismul moștenește asta. Sau de credeți Dvs ca exista Baptiste la Suplacu de Barcau?

    • Pentru că au construit-o (le-au construit) baptiștii. Acesta este cel mai evident răspuns, dar, bănuiesc, pare mai degrabă o poantă. La fel îmi pare de poantă și explicația care scoate liberalismul iluminist drept sfântă cauză a tuturor lucrurilor bune care s-au întâmplat Europei.

      Eu zic că nu merită să simplificăm lucrurile în acest mod. Dacă creștinii ar fi vrut cu adevărat să suprime orice „iluminare” și dacă sunt atât de hate-ri și de răi precum sunt portretizați acum, mă gândesc că ar fi putut ține sub control fenomenul. Chiar poate cineva crede că Biserica era atât de îngustă și de violentă, dar i-au scăpat printre degete tocmai cei care aveau să-i aducă subminarea? E coerentă logic o astfel de presupoziție? Că doar n-o fi început iluminarea cu contingente întregi de apărători ai rațiunii supreme, gata să moară cu burta pe armă pentru înaltul ideal liberal. Plus că și Revoluția franceză se voia iluminată…

      • E corect sa spunem ca in Europa Moderna toleranta , prima data religioasă, făcută politica de stat s-a născut si s-a răspândit sub influența ideilor iluministe . Bine, ca indirect au contribuit aici si idei si idealuri creștine dar secularizate, si războiul de 30 de ani etc e adevărat , insa exista o filiatie care coboară prin câteva revoluții (’48, ‘789) in secolul luminilor for better or worse.
        Ce vedem azi e continuarea aceluiasi proces extins la noi grupuri sociale.

        • Nu e doar de fun. Eu chiar sunt curios cum aceste idei secularizante au putut supraviețui într-o biserică atât de totalitară și obscurantistă (pe cât se spune că ar fi fost) și cum au reușit acești apostoli ai iluminării să scape de rug sau de exil. Și, repet, de ce nu s-au dezvoltat exact aceleași idei pe teren musulman, african etc.

  11. Înțeleg un reactionarism total de tipul Maistre sau Donoso Cortes . Cât de ridicol pare in condițiile lumii de azi are cel puțin coerenta dar lamentourile Dvs după marea Civilizație crestina a Europei care între o catedrala si o Piețarii ardea câțiva anabaptisti mi se par ridicole.

    • Deși nu știu să mă fi lamentat după vechea civilizație creștină (oricum, nu resimt astfel de nostalgii), faptul că îndeplinesc un rol de clovn care vă stârnește amuzamentul poate constitui un compliment.

      Cred că există și o parte bună în demersul nostru. Exhibându-ne idiosincrasiile și limitele, avem șansa să le transgresăm. Poate că nu suntem o cauză pierdută.

  12. Reblogged this on pastor ciprian barsan .

  13. Nu dormeam deloc, dimpotrivă, cică am contribuit serios: http://www.gandul.info/magazin/eurovision-2014-cezar-ouatu-pentru-gandul-ma-consider-un-deschizator-de-drumuri-eu-si-conchita-suntem-asemanatori-ca-personaje-12618532

  14. Ceea ce stiu eu ca toate acestea trebuie sa se intample !

    N-am sa comentez nimic , nu aici , las doar un mesaj crestin pe care trebuie sa si-l insuseasca orice crestin care este crestin :

    ,, Iubiti pe vrasmasii vostri , faceti bine celor ce va urasc , rugati-va pentru cei care va prigonesc ! ”

    Nu-i asa ca nu-i usor sa-ti iubesti aproapele ? Si culmea , nici macar nu ne uraste , vrea doar sa fie ,,acceptat ” !

    Pentru mine e fascinanta aceasta dimensiune a razboiului nevazut , marea majoritate a crestinilor nici macar n-o percep , ca de inteles vor intelege prea tarziu … Vor fi total nepregatiti la fel cum sunt si acum cand doar li s-a luat ,,pulsul ” !

    • Nu-i chiar așa, Florine! Nu vrea să fie „doar” acceptat, ci vrea să fie aclamat când e acceptat și să impună o nouă normalitate atunci când e acceptat. Inclusiv ca un semn de respect pentru ceea ce orbirea ideologică îl împiedică să vadă, cred că trebuie să ne exprimăm dezacordul și obiecțiile.

      Faptul că spui cuiva că face ceva rău (chiar dacă definim diferit răul ăsta) nu e un semn că nu-l accepți sau că nu-l iubești. Asta știm din ceea ce spune cu copiii noștri. Cel mai nasol părinte e cel care îl lasă pe copil să facă orice dorește. Asta nu înseanmă că noi am fi părinții lui, ci că lucrurile incomode trebuie să poată fi spuse (dacă sunt articulate logic, coerent, decent, politicos).

      Și fii atent la următoarea chestie: dacă cineva (o persoană publică) afirmă că se va ruga pentru sufletele acestor păcătoși, atunci va fi mare scandal pe tema asta, se vor simți profun ofensați. Dacă vor primi însă roșii în cap și injurii, atunci vor fi mândri că își afirmă identitatea distinctă și se vor simți martiri. Deci, când ni se cere să le facem „bine”, s-ar putea ca acest bine să îi ofenseze în cel mai înalt grad.

      • Nu inteleg de ce unii oameni vad in a fi tolerant acceptarea exclusiva a punctului lor de vedere. Atunci cand apari intr-un spectacol starnesti doua tipuri de reactii : a celor care te-au placut si a celor care nu te-au placut. De ce numai primii ar avea dreptul sa se exprime si ceilalti nu ?

        Teofil, dai masura intolerantei tale atunci cand publici comentarii potrivnice desi ai toate posibilitatile sa le tii in anonimat fara sa te traga nimeni la raspundere.

      • Si inca ceva,

        Sunt de acord cu Florin, dar in ceea ce priveste persoana proprie a fiecaruia. Mantuitorul ne spune toate cele de mai sus dar haideti sa ne amintim ce a facut Acesta cu negustorii din Templu. A trecut nepasator pe langa ei, i-a tolerat (ca sa folosesc un cuvant la moda) sau le-a pus bata pe spinare ?

        • Pe vremea aceea nu se folosea bita…🙂

          Biciul… Si pietrele, de era vorba de executie publica…🙂

        • M-am gandit la toiagul peregrinului. I-ar fi fost mai la indemana in cazul unei reactii spontane …🙂

      • Teo , sincer, chiar nici nu ma deranjeaza , nu sunt nici eu , nici tu , salvatorul societatii , daca ei spun ca asa e bine atunci asa sa fie bine pentru ei ! In ceea ce-l priveste pe copilul meu , daca nu voi prezenta credibilitate inaintea lui deja aceasta chiar este o problema ! Am mai povestit , un copil crescut intr-o familie normala nu poate sa nu-si doreasca la randul lui decat ceea ce este normal ! Felul acesta de-a impune ,,valorile ” care se promoveaza vine ca un baros peste familiile celor care doar simuleaza viata de familie , ca pana la urma si cei care impun un asemenea ,,trend ” au si ei familiile lor , au copiii lor si traiesc si ei intr-o stare de normalitate ! Difuzeaza un ,,surogat ” de viata la care ei vor fi spectatori , inca in primele randuri ! Actorii ,,piesei” se vor intrece pe sine , atat viciosii cat si ,,virtuosii ” , cu ,,familiile” lor cu tot !

        P.S.
        Copilul meu are 6 ani . Inca nu mi-am incalcat vreo promisiune fata de el , inca nu s-a intamplat sa nu-mi cer iertare daca i-am gresit , o imbratisez pe mama lui de fata cu el si de fiecare data se baga intre noi pentru a-l imbratisa si pe el ! Il antrenez Teofil pentru a-mi fi mai usor sa-i explic mai tarziu ! Aceasta este lupta mea , de-a da mai departe ceea ce am primit si eu la randul meu : NORMALITATEA ! In rest , toti ne avem locul in Lumea aceasta , asa cum este , sau asa cum va sa fie ! Doar sa incercam sa ne traim viata cu bucurie !

        • Nu-i chiar așa simplu. S-ar putea (dacă se continuă pe această linie) ca și copilul tău să aibă de suferit în momentul în care, confruntat cu noua „normalitate”, va spune ce știe el că e normal. S-ar putea să fie sancționat nu doar pe linie școlară, ci și prin presiunea socială, să trebuiască să-i cauți altă școală etc. De aia insist eu că e important să avem toți dreptul să spunem ce credem. În America, un tată a fost săltat de poliție în momentul în care a pus în discuție moralitatea materialelor după care sunt învățați copiii conduita sexuală adecvată. Mai există și exemplul halucinant al copilului care a fost arestat pentru că și-a șters la fund sora cu vreo 3-4 ani mai mică (el avea undeva pe la 7-8 ani), pe motiv că a molestat-o. Deci nu e posibil ca ei să fie cu ale lor și noi cu ale noastre. Ne intersectăm și trebuie să interacționăm. Prefer să nu ajungem să o facem după regulile lor.

          Aici trebuie făcută distincția între militanții pentru minorități sexuale și oamenii ca atare, adică minoritarii. Cei din urmă vor probabil să trăiască, să aibă și ei un loc în societatea, ceea ce e just. Ceilalți vor să impună, să facă reguli noi, să reconfigureze normele sociale astfel încât să fie discriminați pozitiv. Interesant va fi când vei fi obligat să angajezi un individ nu pentru că ar fi competent, ci pentru că reprezintă o minoritate sexuală. Și când fiecare episcopie va trebuie să aibă un procent de preoți cu alte orientări sexuale.

        • Si ce vei face cand se va intampla , ca de intamplat se va intampla …??? C-asa trebuie sa se intample , citeste ce-a zis Hristos despre vremurile de pe urma ! Ii vei ura …? Crezi ca ei nu stiu ca nu e bine ? O stiu bine …. fara sa le-o zici tu ! Eu nu ma simt deloc amenintat , doar daca as face vreo prostie de care sa-mi fie rusine ! Cat despre copilul meu , va invata si se va adapta dar va ramane ceea ce este pentru ca va sti cine este ! De asta nu ma indoiesc deloc !

        • Păi, dacă așa trebuie să se întâmple, aș putea la fel de bine să încurajez chestia asta, să susțin ca fiind justificat și corect tot ceea ce afirmă LGBT.

          Simplifici prea mult. Așa cum mă deranjează și mă afectează corupția politicienilor, tot așa cred că poate să mă deranjeze și să mă afecteze și corupția morală accelerată. Nu înseamnă neapărat că mă simt amenințat, dar e incontestabil că ne afectează pe căi adesea imprevizibile,

          Faptul că niște inși hămesiți au ajuns să controleze finanțele lumii am putea spune că n-are cum să ne afecteze. Dar iată că ne lovi criza și știm prea bine că ne-a afectat și familiile și pe noi ca indivizi.

        • Eu nu simplific nimic ! Ceea ce-as vrea sa transmit este sa nu ne temem pentru ca teama de ceea ce vrea sa se intample , in mintea si-n sufletul nostru il va pune pe Dumnezeu in plan secund ! In termeni sportivi se cheama victorie prin neprezentare ! Asta e subitilitatea acestui razboi nevazut , sa punem teama de pacat(cu toate aspectele ei , de pacatele celorlalti ssau ale noastre proprii) mai presus decat Iubirea lui Dumnezeu ! Indoiala biruie intotdeauna …!!!

        • Vezi că ai terminat într-o cu totul altă notă decât ai început🙂 Zici că îndoiala biruie întotdeauna. Eu sper că nu.

          Ce spui tu merită aprofundat, fără-ndoială. Dar și lipsa de reacție față de ceea ce se întâmplă poate fi motivată de teamă.

        • Teo, cred că l-ai ajutat pe Florin să-și formuleze mai corect cee ce voia să spună de la bun început. Florine, uneori cred că nu îți dai seama de impactul spuselor tale. Ceea ce gândești e diferit de ceea ce iese din cuvinte.🙂 Bine că ai ajuns cu bine la sol.

        • Florin, tocmai am auzit o poveste adevărată care ilustrează mai bine la ce mă refer.

          Un copil a venit de la grădiniță cu un pliant în care se promova „familia” homosexuală. Tată+tată+copii. Omul s-a dus revoltat la grădiniță să spună că el nu vrea să-l educe în acest fel, ci în spiritul valorilor sale. Învățătorul i-a răspuns că el nu face decât să predea ceea ce prevede programa, adică propagandă gay.

          Întâmplător – și întâmplarea facă că sunt tot mai numeroase aceste situații – acest educator era el însuși gay. Auzind ce concepții retrograde are acest tată, s-a gândit că ar fi bine să-l dea în judecată pentru că nu permite copilului său să-și decidă singur sexul la maturitate.

          Problema s-a rezolvat, în cele din urmă, în favoarea părintelui, dar după un proces lung pe parcursul căruia era cât pe ce să-și piardă copilul – care urma să fie luat și educat de către instituțiile competente ale statului sau de către o familie cu vederi mai emancipate.

          Povestea e din America zilelor noastre, dintr-o grădiniță de stat.

        • Ioi…. Teo, ar trebui să o publici asta într-o postare separată să se vadă mai bine.

        • Si reactia fata de ce se intampla tot de teama poate sa fie motivata , teama de-a pierde ceea ce consideri ca iti apartine ! E la fel de periculoasa , ba chiar , din punctul meu de vederre, mult mai periculoasa !

          Mi-am recitit comentariile , nu retractez nimic iar ceea ce am spus stiu ca are impact si vreau sa aiba impact pentru ca se pare ca voi nu intelegeti ca Imparatia lui Dumnezeu nu e a Lumii acesteia ! N-am spus-o eu , aduceti-va aminte ce Cel care a spus-o ! Si sa mergem mai departe cu adusul aminte a ceea ce s-a mai spus :

          ,,Vine Stapanitorul acestei Lumi ….”
          ,,Satana v-a cerut sa va cearna iar Eu m-am rugat sa nu piara credinta voastra …”
          ,, Vor veni vremuri in care oamenii va vor prigoni si va vor omora crezand ca fac bine ”
          ,,Oare Fiul Omului cand va veni va mai gasi oare credinta pe Pamant?”

          Incep vremurile de pe urma , fratilor , vremurile de intunecare a mintii , vremurile pe care si le-ar fi dorit sa le traiasca Sfintii Pustiei pentru a se nevoi ! Iar noi ne gandim la procese intentate , la cum sa contracaram anomaliile uitand cine este imparatul acestei Lumi ! Intr-o asemenea Lume ni se cere sa fim sfinti iubind si fiind recunoscatori a toate cate sunt ! E cumplit de greu sa infaptuiesti asa ceva , nu stiu daca vreunul dintre noi va reusi ? Se incranceneaza carnea pe mine numai cand ma gandesc ca sunt chemat sa-l iubesc pe cel denaturat si totusi sa ma pastrez pur fara a-l judeca pe cel pe care ma straduiesc sa-l iubesc ! Sa stiu ca singura cale de-al scoate din ghiarele Mortii Vesnice este doar iubirea mea fata de el , o iubire neconditionata , iar pentru neputinta de-a-i da afectiune voi fi judecat pentru sufletul lui pierdut !

          Probabil am eu mintea prea ,,sucita ” , iar voi vedeti problema in mod corect ? Cine stie , gandesc mult prea complicat pentru rationamentul vostru ? Din tot sufletul m-as bucura sa aveti dreptate pentru ca ar fi simplu : am iesi in strada, ne-am manifesta deschis punctul de vedere , am scanda lozinci ca sa se vada ca suntem o forta ! Din pacate nu e asa , iar ei stiu asta … Raul contracarat cu rau , chiar daca in numele binelui este contracarat , genereaza rau !!! Este o lege neschimbata inca de la-nceputurile vietii pe Pamant !

        • Florine, și Cel care a spus că împărăția lui Dumnezeu nu e din lumea aceasta a intrat în templu și a făcut curățenie, strigându-le că ”ați făcut din casa Tatălui meu o peșteră de tâlhari”. Nu știu care dintre noi nu înțelege și care e lucrul pe care polemizăm.
          Ai vrea cumva să nu se mai spună nimic, să nu existe niciun fel de reacții, să ne facem că plouă? E lumea în care trăim, nu e doar un televizor pe care îl închizi când te-ai săturat să-l asculți. Tu nu realizezi că nu e vorba de ură aici, ci de o delimitare a terenurilor și a normalității?

          Dacă tu ești sigur de viitorul copilului tău și altceva nu te mai interesează, atunci ce te motivează să citești aceste luări de poziție care se referă la lucruri și fapte care spui că nu te privesc și fără de care spui că poți foarte bine?

        • Oare Cel care a luat biciul in Templu nu este acelasi cu Cel care s-a lasat rastignit de cei pe care i-a Biciuit ? O fi fost altul ?

          Ce ma motiveaza sa citesc aceste luari de pozitie ? Am mai spus-o si altadata : Doar asa pot sa invat sau sa fac conexiuni cu ceea ce stiu ! Pentru aceea si scriu : poate mai e si altul ca mine …

          Cu toata teama pe care o am , sunt sigur de viitorul copilului meu , exista un Dumnezeu care vegheza asupra lui !

          P.S.

          ,,Delimitarea terenurilor si-a normalitatii ?” Chiar ma faci sa zambesc …

        • Inca ceva , ca sa simplific , daca se va vota in Romania legea de aprobare a Homosexualitatii , iar bisericile vor organiza deomstratie in Bucuresti , sa fii sigura ca-mi voi plati partea mea de autocar ! Dar simt eu ca nu se va intampla nimic , pentru ca mananca de pe masa lor !

          Ceea ce am vrut sa arat in toate comentariile mele de-aici si de pe celalalt blog unde mai comentez , am vrut sa atrag atentia asupra dimensiunii ascunse a Razboiului Nevazut , care-i miza si ce se vrea … Se vrea crearea a unei stari de haos de nerezolvat , o stare pe pe care o va rezolva un singur om : ANTIHRIST !Ne vom inchina lui pentru ca va aduce ,,pacea si armonia” pe Pamant ! Vom avea termen de comparatie ….doar il traim si ne revoltam la ceea ce se intampla !!!

  15. Teofil, ai făcut vreo 3.000 de vizualizări pe barba Eurovisionistei…

    Mă uitam zilele trecute și calculam, cu 100 de vizite pe zi, cîte zile mai ai pînă la 250.000, să anunț „evenimentul”…

    Şi hop, m-am trezit că am ratat momentul EXACT!…🙂

  16. …si tot vorbind de toleranta si mesaje transmise.. pana la urma este un concurs de muzica, indiferent de genul privighetoarei..melodia a fost buna,prezentarea la fel..si daca nu sustii travestitii si reusesti sa treci dincolo de barba si ai capacitatea sa apreciezi melodia as spune ca e mult mai buna decat restul si merita sa castige…poate nu este o Europa toleranta poate este o Europa schimbata sau dornica de schimbari si satula de ipocrizii…n persoane poarta in fiecare zi barba si face parte din lookul normal..nu n persoane combina barba cu rochia, poate asta genereaza frustrari…nu a fost vulgar, nu a fost agresiv a spus doar exist si lupt pentru dreptul de a exista asa cum sunt si imi traiesc viata ca orice om normal dornic de a castiga un concurs si de a fi vedeta…u should know better..la cat a ajuns ratingul? feel good sa fii apreciat, nu?de ce ar fi diferit pt o barba in fusta sau …oricine?

    • Toate cuvintele de apreciere pe care le-ați spus aici rămân să fie demonstrate. Sunt destui care au altă părere și despre calitatea piesei, și a spectacolului, și despre lipsa de agresivitate a personajului. Despre vulgaritate… e chestie de gust, poate. Dar personal, oricât aș încerca, grotescul a fost la el acasă.

      Dreptul ei/lui de a exista trebuie să-i fie garantat, fără-ndoială. După cum trebuie să-mi fie și mie garantat dreptul de a nu încuviința un anumit stil de viață. Adică, de a-mi exprima dezacordul cu convingerile sale, iar asta să nu fie considerată ofensă. Pentru mine, nimic din ce a făcut nu face parte din sfera „normalului”. Dacă supraemanciparea trebuie să aibă loc, atunci și supraconservatorismul (o tot repet, poate se aude până la urmă) exprimat în propoziții coerente, decente și argumentate ar trebui să și-l aibă. Ce toleranță mai e aia care devine obligatorie pentru cine își exprimă anumite rezerve? Sau trebuie să ne prefacem că nu vedem toată invazia de corectitudine politică?

      Dacă vă referiți la rating-ul meu, nu mă face să mă simt cu nimic mai bine. Sunt doar extrem de surprins că un astfel de text poate suscita atâta interes. Faptul că sunt citit nu înseamnă că sunt apreciat. Am picat pe un subiect și basta. Oricum, nu mă pot identifica deloc cu Conchita.

    • Și mai e ceva interesant. Conchita e un produs de marketing. El, în viața publică, nu este așa cum apare în spectacole. De fapt, ceea ce am văzut e un rol, dar, culmea!, ne încăpățânăm să considerăm că ar fi vorba despre „normalitate”! Deci am înghițit gălușca! Am confundat rolul, personajul cu realitatea și cu firescul. Conchita își construiește barba numai pentru spectacole, își pune părul numai pentru spectacole. Iar noi discutăm despre toleranță în raport cu un rol de saltimbanc, în ultimă instanță.

      • Bingo. cu precizarea ca tot un fel de saltimbanci dacă va place cuvântul sint si domnii aia care creează , secreta sau performeaza acte /opuri de „marea cultura” .

    • cINE SUNT IPOCRITII? CEI CE INCERCA SA FIE ALTFEL DE CUM SUNT . CUM SA PREZENTAT WRUST????????????????????
      oAMENI DRAGI AVETI GRIJA DE CEEA CE PROMOVATI CA ACEEA VETI CULEGE DE LA FII VOSTRI.

  17. Se pare ca te-a zgandarit tare Conchita asta. Ce à quoi on résiste persiste.

  18. ok trebuie ,, acceptat” faptul ca sunt ei gay.Luam nota ii monitorizam dar nu facem legi pt ai proteza de cei normali.Protejam normalul de anormal.Este corect ceea ce zic?In Lume astazi nu mai este normalitate,astazi anormalul este cel ce dicteaza.Majoritatea marilor Oameni politicidupa cum scriu ziarele se dau a pune in practica ,,macar” o data la Lucruri anormale.
    Cate animale ati vazut ca fac parte din comunitatea aninalica (LGBT)Se pare ca oamenii au devenit animale si animalele au devenit rationale cu capul pe umeri.
    Domnul sa aiba mila de noi

  19. Florin, nu știu dacă ceea ce ai vrut să zici e totuna cu ce ai reușit să zici. Sunt multe de spus la comentariile tale.

    Prima observație e că n-ai citit atent exemplul pe care l-am dat. Nu părintele a dat în judecată grădinița, ci grădinița l-a dat în judecată pe părinte. Eu cred că Dumnezeu poartă de grijă copiilor, dar sunt sigur că aș lupta inclusiv fizic pentru ca să nu fie luat la 3 ani de la mine și încredințat sistemului. Dacă asta înseamnă că mă tem, că cred în puterea superioară a împărăției acestei lumi, fie! Deocamdată, trebuie să-mi asum condiția prezentă, poate că peste alți 3 ani voi gândi altfel, dar acum știu foarte precis ce spun. Nu sunt teorii.

    Pe urmă, există o fază, pe care bănuiesc că o știi, în filmul Misiunea. Unul dintre cei doi călugări se roagă cu crucea în mână în timp ce tabăra lor este atacată, iar celălalt ia arma și ucide cât de mulți poate dintre atacatori. În final, mor amândoi. Dar căile lor sunt valabile și – după părerea mea – valide și azi.

    Apoi, sunt niște erori de ordin logic și terminologic.

    1. Răspunsul la schimbările care au loc în lume nu presupune o judecată aplicată celor care o fac. Una e discuția teoretică, principială, și cu totul altceva e judecata unui om pentru că e homosexual. Formularea unei critici nu înseamnă că ai renunțat la dragostea creștină. Care dragoste, la urma urmei, se manifestă mai ales față de cei cu care interacționăm în mod direct. Mi s-a întâmplat să discut polemic cu oameni cărora nu le port nici urmă de ranchiună și ne înțelegem foarte bine. Deci nu văd de ce ar trebui să tac, ca nu cumva să fiu suspecat că judec.

    2. Războiul Nevăzut, cum zici tu, nu exclude acțiunile civice ale creștinilor. Am o listă interminabilă de exemple de creștini care au scris sau acționat împotriva tendințelor culturale dominante în epoca lor. Putem să începem cu apologeții, care i-au apărat pe creștini în fața intelectualilor Antichității. Pledoarii fascinante ne-a rămas de la Tertulian, de la Sf. Iustin Martirul etc.
    Mai înșir câțiva.

    Sf. Vasile cel Mare se apucă să facă spitale, care, sub nicio formă, nu slujesc direct interesele lumii de dincolo, ci ale celei de dincoace.

    Sf. Ioan Hristostom se opune mai-marilor vremii sale în chestiuni economice și sociale. Moare în exil.

    Sf. Francisc din Assisi face o călătorie la sultanul din vremea lui, deși putea foarte bine să considere că e pedeapsa lui Dumnezeu pentru opulența Bisericii Catolice, și încearcă să-l convertească pe ăla.

    Sf. Jean Maria Vianney critică războaiele în care se angajează Napoleon al III-lea.

    C.S. Lewis scrie împotriva tendințelor culturale ale vremii și întru apărarea moștenirii creștine.

    G.K. Chesterton e un polemist redutabil, care a devenit un reper al activității intelectuale creștine.

    Prin urmare, fie nu înțeleg eu care e problema pe care o vezi tu, fie nu înțelegi tu ce vreau să zic eu. Nu mă pun în compania acestor uriași ai creștinătății decât pentru a vedea dacă e cât de cât legitim ceea ce, la nivelul meu, fac după cum mă pricep.

    Eu consider firesc să existe reacții la ceea ce se întâmplă tocmai pentru că războiul nevăzut se poartă inclusiv cu mijloace vizibile. Unii ar zice că e un gest de curaj să nu taci în fața puterii crescânde a dictatorii toleranței. Eu cred că tata care s-a plâns de programa grădinței avea dreptate pe fond, poate că a greșit la nivel strategic, dar nu putea să-i fie totuna ce învață copilul la școală.

    Puterea familiei nu cred că e mai mare decât puterea școlii. Asta cu atât mai mult cu cât o școală degenerată moral poate să-ți elimine toate vinovățiile pe care familia, cu educația bazată pe ideea de bine și rău, te-a încărcat fie și involuntar. Dar cred că Dumnezeul familiei e mai puternic decât zeul școlii. Sunt însă oameni care tocmai din acest motiv au curajul să protesteze împotriva abuzurilor comise de școală.

    Îmi aduc aminte de lupta continuă a Papei Ioan Paul II cu comunismul. Cum îl denunța de câte ori avea ocazia și cum lupta cu el pe toate căile. E o certitudine – spun foarte mulți – că sfârșitul comunismului a fost grăbit de lupta papei. Nu cred că papa îi ura pe comuniști. Ba chiar a mâncat ani buni de pe masa lor. Cu toate acestea, a organizat reuniuni de mare amploare prin toate diocezele, a chemat grupuri creștine din America să concerteze acolo.

    Normal că rămân încă multe de discutat: ce mijloace folosim, ce motivații ne mână, ce scopuri urmărim. Dar e un fapt că a vorbi și a nu tăcea în fața diverselor forme de degenerare a culturii e o rețetă patentată în creștinism.

    • Teofil,

      Desi e un dialog intre doi vechi prieteni m-am gandit ca poate n-ar fi potrivit sa ma bag. Dar citindu-ti pledoaria cu initiativele marilor inaintasi ai crestinismului, am mers mai departe in timp, la originile acestei religii si mi-am pus intrebarea: daca primii crestini ar fi stat de-o parte cum am fi vorbit astazi despre crestinism ? Nu cumva exista crestinism astazi pentru ca Apostolii si mai apoi Sfintii Parinti nu au ales atitudinea de ,,non combat” ?

      Si daca unii s-au straduit (deseori cu pretul vietii) sa raspandeasca mesajul christic, de ce noi cei de azi (care pretindem ca suntem credinciosi in Christos) sa nu ne straduim (fiecare dupa cum poate) sa pastram ceea ce am mostenit de la atatia inaintasi ?

      Cand am spus ,,care pretindem ca suntem credinciosi in Christos” nu am dorit sa trimit o sageata catre niciunul dintre preopinenti. Poate doar catre mine …

  20. La toate astea eu ti-am raspuns ca-mi voi plati partea de autocar !Acum sunt linistit , cel ce ne citeste pe toti o sa-si dea seama cam cum sta treaba ! Ati mers prea mult spre extrema , trebuia sa ,,echilibrez in vreun fel situatia ! Daca eu care va cunosc am simtit ca ati fi in stare sa puneti mana pe sabie si sa taiati capete , dar ceilalti care doar citesc ce-ar fi putut sa gandeasca ? Acum e zugravit tot ,,tabloul ” , e bine .

    Cat despre a-ti fi luat copilul la trei ani si incredintat sistemului , dupa cum bine stii gradinita incepe la trei ani … Ai ca alternativa scoala acasa despre care nici macar nu stim daca e buna sau nu … Deci , cum spuneam , nu-i usor !

    • Dacă există vreo extremă, cred că trebuia s-o arați pe aia. Mi-ar fi folosit. În acest moment, mie nu mi-e cu nimic mai clar ce eroare am comis. Nici n-am înțeles de unde se poate deduce că aș fi în stare „să pun mâna pe sabie și să tai capete”.

      Și mai ales nu reușesc să văd echilibrul final despre care pomenești.

      • Sincer , am obosit ! Avand in vedere ca am expus doar ceea ce am simtit dupa ce am citit textul si comentariile celorlati , ma opresc aici ! N-am nimic de aparat , decat , poate, o teorie …

        Asa ca , urmatorul episod pe privat …

  21. Florin, eu îs aia în stare să tai capete.
    Se pare că îl confunzi pe Teo la faza asta. Nu știu cu cine.
    Nu echilibrezi nimic. N-ai ce echilibra în ce-l privește pe Teo. Nu-l apăr, că nu-i nimic de apărat! Îți amintesc doar…

    Eu zic să rămâi la argumentație și să lași simțitul femeilor😉

    • Noa ca te-ai bagat si tu ! Mi-am pus paie-n cap !

      Clau , toate acestea sunt apa de ploaie si latrat la luna ! Teo zice ca trebuie sa luam atitudine pentru ca avem aparenta convingere ca putem spune ce vrem ! Am fost destul de mare ca sa resimt ,,cizma” comunista pe gat , cunoastem , daca nu pe viu , cel putin din carti , ce poate sa faca un sistem cand vrea sa impuna ceva , ca vrem sau ca nu vrem ! De-aceea am mers pe partea subiectiva , pe ceea ce trebuie sa simtim , pe ceea suntem manipulati sa simtim , ca daca e sa se intample , se va intampla chiar daca ne vom culca noi inaintea tancurilor ! Eu am incercat sa trag un semnal de alarma , sa nu ne inraim pentru ca pana la urma asta se urmareste , sa devenim niste crestini rai , nu sa fim aratati cu degetul ci noi sa ne simtim rai ! E un pericol atat de mare , am trecut prin asa ceva, vrand-nevrand te metamorfozezi in cel pe care-l acuzi pentru cu lupti cu armele lui si pierzi pe mana ta pentru ca esti pe teritoriul lui ! Ce faci, te transformi in nesimtit , in mincinos , in recalcitrant , in exhibitionist ? O sa mergi pe strada strigand : Vrem regele Iisus !(am vazut asemenea demonstratii , probabil erau de antrenament pentru ceea ce se intampla acum? M-am uitat atunci cu groaza la oamenii aia cand scandau asa ceva prin Oradea – aici n-am sa comentez nici daca ma provoci , e ceva ce-mi partine doar mie , fiecare are dreptul de-a se manifesta cum vrea , mie , in schimb , mi-e mila de asemenea specimene ca inteleg doar atat ! Cine stie , poate atat le ajunge , dupa cum a zis Ionut candva ?) Pana la urma tot in Iubirea aproapelui este secretul rezolvarii ! Nu stiu cum , si asta putin ma sperie , pentru ca realitatea numai plina de iubire nu e !

      • Normal, că m-ai călcat pe nervi!😀 Două chestii să te mai întreb: 1. Așa ne știi tu pe noi că am reacționa? (Asta e așa, atac la simțământ😛 ). 2. Doar cele două extreme prezentate de tine există, adică aia în care nu faci nimic (că bine-i oricum) și aia în care ieși la manifestații stupide și ridicole? Adică discuția, opoziția pașnică a lui Teo, de pildă, nu își are locul între celelalte? 3. Bonus pentru tine: dacă, păzească-ne Cel de Sus, ar fi cazul în vreo situație extremă, să fii obligat de circumstanțe exterioare să îți aperi crezul, familia, lucrurile importante pentru tine, oricare vor fi fiind alea, ce ai face? La cum te cunosc, cred că știu ce ai face. Doar faci tu pe pacifistul, dar am muri cot la cot în prima linie😀

        • Tocmai asta e , speculez si trag concluzii pentru ca ma tem de mine ! Cu astia nu exista cale de mijloc , ei vor , intelegi ! Vor si-atat ! Ma tem de mine pentru ca , nu ca si altii ca nu stiu ce-o sa faca , eu stiu ce-o sa fac : o sa fac puscarie ! Nu ca i-am adresat cuvinte jignitoare , ci ca am scris cu sangele lui pe pereti ! Clau , intr-o asemenea situatie eu nu vad discutia ca si solutie pentru ca ei n-au fost si nu vor fi corecti ! Singura solutie pe care o vad eu este un referendum cand se va vota o asemenea lege, poporul sa decida ! Dar o vor vota peste noapte , pentru ca poporul sa fie pus inaintea faptului implinit , sa se revolte doar pe bloguri si pe facebook ! Nu ti-e cunoscut scenariul asta ? Asa-i cat e de familiar ?

    • Foarte bine, Clau! În sfârșit!🙂

      • Cami, cum i-am zis și lui Florin, eu deschid gura numa’ când îs călcată pe nervi… Apoi mă apuc de tăiat capete :))

    • Dacă Florin simte ceea ce simte după ce citește comentariile noastre, se vede că NU A CITIT ce am scris noi. Florine, eu cred că tu ai citit altceva și apoi ai venit aci să comentezi.🙂

      • Abia astept sa ne intalnim ! Simt ca va fi o seara de pomina , deja o simt … Clau , faci cumva sa vii si tu !!! Numa sa nu se intample ceva intre timp , mi-ar parea rau sa nu pot sa fiu prezent !

        • Florin, cred că altul e subiectul pentru întâlnire, nu? Așa că nu vin. Muhahaha…😛

        • Asta-i subiectul , l-a propus Anca ! A si lansat niste intrebari , uita-te pe mail-uri !

  22. […] braziliană de creștinism (09.07.2014) În timp ce noi dormeam… (11.05.2014) Cine? Agora – un film interesant, cu teză prost instrumentată (02.05.2011) Un […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: