Postat de: Teofil Stanciu | 07/05/2014

Imponderabilitatea vocației

Știu că e o adevărată obrăznicie să vorbești despre vocații[*] într-o epocă a mercantilismului acerb. Când doar dacă găsești o pasiune din care mai întâi să faci bani și abia pe urmă să obții și satisfacții necomerciale, merită să vorbești în public despre ea. Sau poți să vorbești în stil dizident, anti-mainstream și într-o păsărească a culturilor de nișă, accesibilă numai câtorva inițiați care-ți împărtășesc țicneala și-ți caută în coarne.

Tot ca obrăznicie poate fi socotită invocarea vocației și în anumite medii creștine, în care există numai câteva „chemări” validate, celelalte fiind socotite mofturi de recalcitranți chitiți să tulbure liniștea și uniformitatea comunităților.

Dar nu-i bai. Că subiectul e unul mai fierbinte decât poate părea la prima vedere. Și asta pentru că are de-a face cu copiii noștri – niște ființe de mirare, care sunt tratate adesea ca niște idolași sau, dimpotrivă, ca niște șoareci de laborator, pe care ne testăm fel și fel de noi teorii educaționale vechi.

Suspiciunea de la care plec este aceea că în mulți dintre noi, pe vremea când eram copii, exista un sâmbure de vocație, un germene ce fie s-a dezvoltat și prins a crește, fie a fost înăbușit de grijile existenței.

Acum, prima și cea mai predictibilă reacție ar fi să ne repezim cu lupa, binoclul și microscopul asupra copiilor căutându-i de vocații, ca nu cumva să ne scape printre ustensile. Teamă mi-e că n-o să găsim mare lucru, fiindcă aceste lăstare pot fi extrem de sfioase și să se închidă în fața prea marii atenții acordate.

Baiul e că unele chiar au nevoie de un context în care să se reveleze: nu poți deveni sculptor fără să cioplești vreun obiect, nu poți să cânți la harpă dacă mânuiești bine doar furca etc. Dar poți ajunge astfel, ca părinte, să-ți dai copilul și la pian, și la tenis, și la germană, și la karate, și la înot, și la desen… doar-doar o izbucni pe undeva talentul din el. Și îi furi copilăria…

Totuși, există riscul ca ele, vocațiile, să nu se dezvolte prea bine nici lăsate în umbra indiferenței. Tocmai de aceea mi se pare dificil de găsit echilibrul. Care echilibru nu se află la jumătatea drumului dintre nepăsare și preocupare excesivă, ci altundeva.

Dacă aș ști unde, sigur nu v-aș spune acum, ci aș scrie o carte despre asta și poate ar deveni bestseller. Știu însă – și spun – că uneori, cum-necum, întrezărim ceva ce seamănă a posibilă vocație.

Dar dacă insiști puțin, nu mai ești sigur de nimic. Se deschide un fel de ring de dans pe care urmează să dansezi după o melodie în primă audiție. N-ai habar dacă e vals, horă sau cazacioc. Oricând poți face greșeli. Oricând se poate schimba ritmul și măsura. Oricând se pot stinge luminile și te trezești orbecăind.

Îți rememorezi acțiunile și intențiile și totul pare în regulă. Ai amușinat ceea ce considerai că e o vocație, voiai să-i dai omului un impuls, voiai să faci ceea ce poate că n-au făcut alții pentru tine, dar te trezești în confuzie totală.

Tot atât de bine se poate să fii mereu sigur că ești pe drumul cel bun doar ca să afli cândva – dacă mai afli – că, în realitate, n-ai făcut decât să-ți trăiești prin propriii copii vocațiile în care simți că te-ai ratat tu însuți.

D-aia îmi pare greu cu vocațiile, pentru că sunt strâns lipite de sufletul omului, care e un teritoriu cu prea puține reguli și cu foarte multe neprevăzute.

Mai putem adăuga la asta și faptul că nu sunt puțini cei care, ajunși la maturitate și consacrați într-un anumit domeniu chiar pe firul vocației lor, își pun întrebări, au îndoieli. Am ajuns iarăși la un cuvând odios zilelor noastre: îndoială! Dar realitatea confirmă nu arareori că așa stau lucrurile. A, faptul că am învățat să ne ascundem îndoielile sub certitudini teoretice și gândire pozitivă nu le anulează, ci doar le camuflează și le instalează undeva mai adânc.

Cred cu tărie că merită cultivate vocațiile. Însă sunt convins că avem de-a face cu obiecte fragile, imponderabile, diafane, sfioase. Sunt chestiuni în care rafinamentul de buldozer și delicatețea de elefant – fie că aparțin unor mari antreprenori putrezi de bogați sau unor vestiți teologi – pot produce mari și poate irevocabile stricăciuni.

Hai să spunem însă că nu există toate aceste impedimente, că ne cunoaștem foarte bine copiii și că depistăm acea scânteie suficient de repede și chiar dorim să-i încurajăm să-și cultive talentul. Putem face abstracție de „rentabilitatea” profesiei spre care îl va îndrepta pe copil? Putem să-l îndemnăm cu toată inima să îmbrățișeze acea himeră (că ce altceva e o vocație în stadiul ei incipient) anticipând care e prețul pe care va fi nevoit copilul să-l plătească?

Grele vremuri pentru vocații nelucrative…

[*] Folosesc cuvântul vocație într-un sens larg și voit imprecis, pentru a denumi ceea ce se înțelege îndeobște prin „talent”, „chemare”, „aptitudine”.


Responses

  1. Da, ai dreptate! Nici în vremea mea, dar nici acum nu putem ţine cont de vocaţia- talentul unei persoane! În copilărie, desenam foarte frumos, spuneau profesorii mei, construiam tot felul de lucruri din te miri ce, iar când profesorul i-a spus mamei să mă dea la liceul de artă, aceasta l-a întrebat dacă din artă pot trăi… nici atunci, dar nici acum nu se poate trăi din artă. Puţini sunt cei care reuşesc asta, iar care reuşesc….

    • Da, problema nu e nouă. Eu doar am actualizat puțin contextul și am inventariat piedicile.

  2. Indoiala face parte din ontologia noastra…putini sunt cei alesi care au canal direct cu Cel de Sus…cine nu are indoieli, incertitudini, intrebari, insuccese ori e sfant ori are probleme psiho-patologice….E greu cand esti limitat de spatiu, timp, simturi si ratiune sa ai o vedere spirituala clara…Iar cei care o au, ferice de ei…eu nu ma numar printer ei, eu inca sunt cu lumina in aggora cautand OM….Chemarea…este ca si o samanta care sta ascunsa undeva in inima noastra…la un moment dat ea va iesi la suprafata, chiar si impotriva vointei noastre…”Din pantecele mamei tale te-am ales”….e clar ca trebuie sa ajutam aceasta samanta sa creasca, sa se dezvolte…dar hai sa nu ne asumam rolul de creator de vocatii…sa nu fortam procesul normal de dezvoltare a semintei…

    • Știi, mă uitam la „românii au talent” numai ca să văd niște contabili, mecanici, croitorese cântând sau dansând, pictând sau recitând. Unii erau excepționali pentru lipsa lor de pregătire în domeniu. Aceștia mă fac să cred că există și vocații care se pot rata. Nu înseamnă că și destinul e ratat, nici vorbă, dar e clar că vocațiile respective se puteau împlini mai frumos, dar n-a fost să fie.

      Nu cred că oamenii ar putea în vreun fel genera vocații, dar cred că avem cumva o răspundere față de ceea ce vedem în copiii noștri sau, în cazul dascălilor, în copiii altora. Deși nimeni nu poate miza pe certitudini, cum ziceam.

      Cât despre îndoială, eu sunt mai degrabă în asentimentul tău, dar acum nu-s vremuri pentru oameni cu îndoieli. acum toți avem doar certitudini. Iar dacă nu le avem, simulăm, frate, ce mai…

  3. Am citit acum vreun an cartea „The Call” a lui Os Guinness și mi-a plăcut foarte mult. Subiectul cărții are legătură cu ceea ce numim noi vocație. Vă las doar un citat: ”Personally summoned by the Creator of the universe, we are given a meaning in what we do that flames over every second and inch of our lives. Challenged, inspired, rebuked, and encouraged by God’s call, we cannot for a moment settle down to the comfortable, the mediocre, the banal, and the boring. The call is always to the higher, the deeper, and the farther”.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: