Postat de: Teofil Stanciu | 05/05/2014

Guest post: Florin Betea – Urme de oameni

Dimineaţă de august. Peisaj urban de un gri momoton, apăsător precum asfaltul ce se simţea din când în când călcat în picioare… Soarele începea să muşte din blocurile care încă mai păstrau ceva din căldura dogoritoare a zilei trecute, care se scursese nicăieri. Nimic neobișnuit. Părea că tot ce se petrece nu este altceva decât repetiţia unei alte monotonii, n-avea ce altceva să se-ntâmple! Era de-ajuns să priveşti soarele pentru a primi confirmarea unei absenţe a extraordinarului.

Linişte grea. Nu se auzeau nici măcar glasuri de copii, care să poată fi socotite un semn că încremenirea asta s-ar putea curma… Măcar un geam spart sau un bătrân ciufut enervat de gălăgia lor de-ar fi fost! Dar nu era nimeni. Lipseau poate doar ciulini rostogolindu-se sumbru pe străzi sau rotocoale de praf stârnite-n deşert  şi decorul ar fi fost complet.

De nicăieri se iviră nişte soldaţi! Păreau desprinşi din peisajul banalului cotidian. Tăcuţi, prăfuiți, cu feţe îmbătrânite de prea multa oboseală acumulată, se întorceau de la instrucţie. Fusese o noapte lungă, prea lungă pentru nişte tineri de nici douăzeci de ani, o noapte care le-a mai omorât câte puțin din vise. Încrâncenaţi, tăcuţi, mărșăluiau spre nicăieri, dorind parcă să nu lase pe unde trec nici cea mai efemeră urmă. Îi trădau doar armele care, din când în când, se izbeau cadenţat de lopeţile atârnate pe şoldul stâng. Era un clinchet  nedorit de nimeni pentru că suna a moarte… Oare să fi răsărit soarele degeaba și azi?!

Niciun zâmbet, nicio bucurie, ci toţi se pregăteau să înfrunte ziua care abia începea sau se chinuiau s-o uite pe cea trecută. Părea cu totul imposibil ca cineva sau ceva să intervină și să schimbe acel nenorocit prezent uniform și mohorât. Să plângi nu alta! Imagine desprinsă din filme cu ocnaşi, atâta doar că cei care refuzau să mai lupte cu timpul nu aveau lanţuri la picioare. În rest, biete cuvântătoare cu buzele crăpate de sete, glasate cu salivă uscată, ca o străveche mărturie a apei pe care au băut-o cândva, cu insule de sare pe cămăşi, cu rotonde de transpiraţie uscată ce se trădau ca dovezi ale „bucuriei” unei nopţi petrecute pe câmpul de instrucţie.

N-aveau niciun motiv să zâmbescă, nici putere să mai spere nu aveau. Erau atât de obosiţi, încât nu-şi putea permite luxul de-a gândi! Câţiva dintre ei mergeau dormind în picioare, ca odinioară legionarii marelui Imperiu Roman, un obicei care se-nvaţă doar mergând şi visând că vrei să dormi! Era poate singura evadare din prezent, pe care și-o permiteau aceste automate umane: somnul celor care dormeau mergând pe drum.

Deoadată, cenușiul zilei și al minții fu tulburat de un măgăruş! Nu singur! Măgarii vagabonzi n-aveau ce să caute prin oraş. Era însoţit de un bătrân cu barba albă, cu un chip desprins, fără-ndoială, din poveştile copilăriei. Cam aşa trebuia să arate Baciul cel Bun, mai ales că mergea pe lângă asin de parcă era un vechi prieten pe care nu voia să-l împovăreze peste măsură. Îl încuraja să tragă o cotigă plină cu harbuji, o vechitură cam de trei ori mai mare decât bietul dobitoc. Şi trăgea ăla micu de parc-ar fi făcut vreo prinsoare cu „baciu”, cum că e în stare s-o urnească așa mătăhăloasă cum era.

Întâmplător – sau pentru că aşa a trebuit să fie, ca să mai aibă și lucrurile de pe lumea asta un tainic rost –  s-au oprit amândoi în dreptul soldaţilor. Timpul s-a oprit odată cu ei  pentru a privi şi el cu mirare două universuri înrudite care păreau să nu se mai cunoască, lumea celor fără de speranţă și lumea celor care sperau să câştige doar atât cât să le facă viaţa un pic mai frumoasă.

Bătrânul i-a privit în tăcere, i-a privit… şi iarăși i-a privit! Sau poate că doar lor li s-a părut privirea aceea lungă cât o veșnicie. O lacrimă i se prelingea tăcută pe barba-i de bunic. Probabil îl vor fi ajuns din urmă amintirile, cine știe? A oftat adânc și pe urmă, cu glas domol, răsărit din străfundul sufletului, le-a zis:

– Haideţi, copiii taichii, la harbuji!

În acel moment, s-a întâmplat ceva  de neimaginat: strada s-a umplut de glasuri voioase de copiloi, de râsete, de glume, de giubuşlucuri! Cu doar minut mai înainte, acești țânci purtau arme la umăr și mărșăluiau în uniforme de soldați prăfoși! S-au adunat ciopor în jurul ,,baciului” râzând şi povestindu-i vrute şi nevrute! Toţi erau murdari de harbuji pe faţă, dar nici că le păsa: erau nişte copii la care se coborâse Dumnezeu în bunătatea unui gest, lăsând în inimile lor amintirea unui bătrân, care poate s-a petrecut demult din această lume, si-a unui măgăruş care atunci cred că s-a simţit cel mai important măgar din lume…

Unul dintre soldaţi eram eu.

© Florin Betea


Responses

  1. Se pare ca ai trait pe viu ceea ce eu abia am ,,prins” cartile copilariei. Uite eu de-aia ma incapatanez sa cred in povesti si in basme. Pentru ca sunt vii. Si tot ce-i viu trebuie sa fie si adevarat. Tu o confirmi …

    Cum sa nu-ti para rau ca a trecut timpul ?

  2. Eu nu cred , eu sunt convins ca exista zane , ca exista elfi , ca exista uriasi ! De multe ori am povestit cu Teofil pe aceasta tema ! Doar eu povesteam , el asculta si zambea … Claudia , sotia lui , imi dadea dreptate intotdeauna ! Fiecare din noi are presarata viata cu asemenea povesti doar ca trebuie sa aiba o inima deschisa pentru a putea intelege !

    Ma intreb cati din cei 24 de soldati cati am fost atunci isi mai amintesc de ,,baciul ” cu harbujii ? Cati au trait povestea sau cati doar s-au saturat cu harbuji ? Atunci ne-am bucurat toti , dar cati ne mai aducem aminte ? Probabil doar cei care credem in povesti si-n bunatatea sufletului omenesc !

    Si ca sa fiu si mai categoric , nu poti sa crezi in Dumnezeu daca nu ai povestile in suflet ! N-ai cum sa crezi pentru ca si Dumnezeu tot o poveste este , o poveste intr-o viata ca o poveste , cu bine si cu rau in care totdeauna , dar intotdeauna binele invinge …

  3. Reblogged this on Armonii de veghe.

  4. Fratello, ar fi interesant sa continui povestea cu binele care invinge raul….cu alergatul gradatului de catre Mos Ion Roata….

    • Aia-i alta poveste , s-a intamplat in satul Cihei , de langa Oradea , in timp ce ne intorceam de la poligon . Si-a luat sergentul niste cozi de furca peste spate de la batran pentru ceea ce ne-a facut si n-am intervenit niciunul ! Parca noi am fi dat in el !!! Las aici ca amintire injuratura batranului ( sper sa n-o stearga Teofil ca nu-i chiar asa de urata) :

      – Nu ti-e rusine , porcu dracului , sa-ti bati joc de copiii nostri !

      Mi-au dat lacrimile cand am scris aceasta injuratura pentru ca l-am vazut inaintea ochilor pe ,,Mos Ion Roata ” ! Nu eram niciunul copilul lui , dar puteam fi …


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: