Vorbiți între voi în status-uri de FB, tweets, postări de blog…

Sursa
Sursa

Mă surprind uneori tentat să inserez (ca prostu’!) în dialogurile „pe viu” replici de genul „am postat eu pe facebook” sau „am scris pe blog despre…”. De parcă interlocutorii ar fi datori să-mi citească toate înțelepciunile cu care îmi împănez prezența în social-media.

Am văzut acest nărav și la alții. Zici că suntem niște clasici în viață care trimitem la propria bibliografie. Ne cităm pe noi înșine ca și cum am vorbi despre alții. Sau cum se cita în vremuri nu demult apuse din „tovarășii” conducători iubiți. Suntem niște „somnități”.

După mintea mea, sportul ăsta nu-i prea sănătos. Are multe cusururi. Aleg la întâmplare câteva. De pildă, dialogul se condiționează în mod stânjenitor de faptul că omul din fața noastră ne citește sau nu ne citește pe facebook.

Pe urmă, ca și cum comunicarea nu ar fi în sine un exercițiu dificil, mai introducem și link-uri în discuții, ca să complicăm o dată în plus dialogul.

Ar mai fi apoi și faptul că impunem prin astfel de reflexe obligativitatea ca prietenii să ne urmărească pas cu pas fiecare gest din spațiul virtual, ca un fel de prelungire a interesului pe care-l manifestă pentru prea-importantele noastre persoane.

Ce să mai spunem despre situația în care postarea de pe blog sau status-ul de facebook se îmbogățește și cu un cârnaț de zeci de comentarii care, măcar în parte, constituie nuanțări ale ideii inițiale, iar interlocutorul care nu are habar de acele schimburi de replici ar trebui să parcurgă calvarul unor lecturi ample ca să poată înțelege ce culmi ale rafinamentului dialogal am atins? Și ce profunzimi ne macină intelectul.Citește mai mult »