De ziua „marelui Will” (la 450 de ani de la naștere)

Sursa
Sursa

M-a lovit la un moment dat ideea să verific câte titluri de romane sau scrieri celebre aș putea identifica, fără prea mare efort, ca fiind inspirate din opera lui William Shakespeare. Cum însă există google, am zis că-i mai simplu să caut și n-am căutat degeaba.

Vă dau numai câteva exemple: Iarna vrajbei noastre – John Steinbeck, Zgomotul și furia – William Faulkner, Minunata lume nouă – Aldous Huxley, Mâine în bătălie să te gândești la mine – Javier Marias. Dacă aruncați un ochi pe lista asta de pe wiki, veți găsi și filme sau cântece cu titluri luate din Shakespeare. O întreagă cultură ce reunește nume precum: Sting, Pink Floyd, Ray Bradbury, Borges, Graham Greene, Agatha Christie, Alfred Hitchcock, Orson Wells etc. Să nu-l uităm nici pe Nae Caranfil cu Restul e tăcere, replică din Hamlet.

Lista ecranizărilor după piesele lui Shakespeare este luuungă și, sunt convins, nu cuprinde tot ce a produs industria de film a lumii. Cel mai proaspăt mi-e acum în minte rolul lui Al Pacino în Neguțătorul din Veneția sau Mel Gibson în Hamlet. Dar există o grămadă de alți actori ce și-au legat numele de memorabile roluri shakesperiene, în abordări mai tradiționale sau mai actualizate (cum e, de pildă, Romeo + Julieta cu Dicaprio).

În ciuda faptului că intră în mentalul nostru colectiv pe toate căile posibile și adesea fără să știm că s-a întâmplat, Shakespeare rămâne un personaj istoric controversat. Totuși, se pare că cei care susțin că a existat un singur om și autor cu acest nume sunt mai numeroși decât cei care susțin că ar fi vorba despre un personaj fictiv sub numele căruia se ascunde altcineva sau un grup de autori.

Țiu minte că, în adolescență, am citit la Wurmbrand (dar nu am idee în ce carte) că el recomanda următoarea „cură” de lecturi zilnice: o pagină din Scriptură și o pagină din Shakespeare. Prima, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, iar a doua, pentru a cunoaște omul.

De câte ori (adică destul de rar, din păcate) citesc ceva din Shakespeare, îmi aduc aminte această recomandare și ea devine un filtru de lectură.

Cred că unul dintre marile impedimente ale contemporanilor în receptarea nuanțelor textului shakesperian vine din rigoarea impusă traducerii în versuri.

Nu-i vorbă, traducătorii au făcut adesea o muncă admirabilă, dar cu greu găsești uneori subiectul și predicatul unei propoziții, fiindcă sunt aruncate după o topică acrobatică ce se supune umilă metricii și rimei. Din această pricină, lectura e întotdeauna îngreunată și presupune un efort de reconstrucție a enunțurilor și ideilor, strădanie tot mai dificilă azi.

În ce mă privește, zic că merită, fiindcă deliciile decriptării răsplătesc efortul. Dar tare aș vrea să citesc și niște traduceri mai neglijente în raport cu forma, însă mai fidele ideilor. Mă gândesc că n-oi fi rostit vreo blasfemie, de vreme ce și Homer a fost tradus în proză.

Pentru cei care nu doresc să își încerce puterile direct cu piesele lui Shakespeare, există și varianta repovestită de Charles și Mary Lamb (frate și soră, nu soț și soție). De unde se vede că până și englezilor din secolul XIX li s-a părut o idee bună să-l „traducă” pe Shakespeare și într-o altă formulă.

Mă întorc mereu la scena în care Shylock cere să i se facă dreptate în instanță. Dincolo de un pic de antisemitism pe care l-ați putea detecta, merită urmărită înfruntarea dintre Milă și Dreptate!

Anunțuri

Un gând despre “De ziua „marelui Will” (la 450 de ani de la naștere)

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s