Uși închise, uși batante – dialogul continuă

By Shahram Sharif (sursa)
By Shahram Sharif (sursa)

Dintre păcatele pe care mi le găsește Dorin, îmi mărturiesc mai cu seamă pe acela de a fi citit într-o altă cheie ceea ce spunea el. (Dorine, nu mă identific cu vânzătoarea, ci, dacă îmi cauți un loc, sunt „băiatul” ce face comisioane la băcănie sau vreun contrabandist din magazie, dar la ghișeu n-ai să mă vezi!) Cum nu l-am citit pe Levi Strauss, am subînțeles doar că o comunitate închisă ar fi una impermeabilă la schimbul cu societatea în mijlocul căreia se află și la valorile ei curente.

Există însă aici două paliere ale discuției, dacă sesizez eu corect. Unul ar fi cel al marilor valori ale societății umane și atunci, într-adevăr, comunitatea evanghelică – în părțile ei accesibile mie – se dovește în bună măsură închisă. Dar e și un palier al valorilor curente ale societății, cele propagate de facto prin toate mijloacele disponibile într-o anumită epocă. În această privință, așa cum arătam în text, comunitatea evanghelică a fost deosebit de permeabilă (chiar fără intenție).

Exemplele pe care le-am invocat și elitismul pe care l-am semnalat au de-a face cu acest tip de societate, care își impune valorile asupra prezentului. Îmi pare că și comunitățile evanghelice se comportă adesea de parcă și-ar fi pierdut reperele și preiau criterii „din lume”.

Trebuie remarcat că la nivelul societății românești, creatorii de cultură nu mai reprezintă de o bună bucată de vreme niște repere larg acceptate. Fie prin pactul neinspirat cu politica, fie prin aluviunile mediatice degenerate, creatorii de cultură sunt niște marginali percepuți mai degrabă ca o pretinsă elită de moftangii și de ciudați. (A se vedea cazul TVR Cultural, audiențele emisiunilor de cultură, tirajele revistelor etc.) Au și ei păcatele lor, nu ne putem plânge, dar acum nu acesta e subiectul în discuție.

Tinerii – care sunt probabil cei mai reprezentativi când vine vorba despre identificarea unor modele – nu se prea duc spre elitele culturale, ci, cel mult, spre cele strict tehnocrate, întruchipate de profesioniști deosebiți, dacă nu se orientează de-a dreptul către personaje dubioase, găunoase moral și fără vreun merit profesional cuantificabil.

Or, elite validate prin popularitate și mediatizare există și în sânul comunităților evanghelice, la fel ca în mediile seculare. Aceasta era teza pe care o susțineam. Dar, ca să spun și ceea ce n-am zis, eu nu consider că popularitatea în sine e suficientă pentru a valida. Deci ceea ce am făcut a fost să prezint o imagine, nu să-mi expun crezul.

Dacă e să-mi expun crezul, atunci susțin că (și aici se prea poate să fiu în dezacord cu Dorin) nu consider necesar ca această comunitate evanghelică „închisă” să fie și generatoare de cultură – de mare cultură, mai exact.Citește mai mult »

Reclame