Postat de: Teofil Stanciu | 28/03/2014

Comunitatea evanghelică (închisă?) – răspuns lui Dorin Mureșan

By Rubyk (sursa)

By Rubyk (sursa)

Am citit textul lui Dorin Mureșan fiindcă vreau să înțeleg mai bine mediul în care am crescut și continui – prin decizie deliberată – să viețuiesc: mediul evanghelic. Descrierea este interesantă și complexă (merită citită!), dar, în opinia mea, conține și niște extrapolări teoretice care nu au deplină acoperire în realitate.

Prima chestiune ar fi aceea a comunităților închise. Da, în principiu sunt de acord că mediile evanghelice se străduiesc din răsputeri să se comporte ca niște societății închise și, în acest scop, impun un etos ce devine normă pentru toți membrii comunității.

Dar este un adevăr tot mai greu de îndurat și de camuflat acela că, odată cu prăbușirea comunismului, granițele destul de precise și ocrotitoare au fost erodate constant prin influențe care nu vin doar din sfera economicului. E adevărat și că influențele nu sunt de natură înalt culturală.

Un exemplu la îndemână este divorțul, de pildă, care se înfățișează tot mai frecvent ca dilemă socială și teologică pe care evanghelicii o gestionează cu destulă incoerență chiar și în cadrul aceleași structuri confesionale. Mass-media și internetul sunt alți doi factori care au marcat fundamental deja orice gest evanghelic public – dar au pătruns agresiv și în sfera spațiului odinioară securizat –, chiar dacă multe dintre discursurile de la amvon se desfășoară după tipicul și cu nostalgia vremurilor din urmă cu 40-50 de ani.

Tentativele de repliere în comunitate sunt mai degrabă semnul unor influențe cărora comunitatea nu e în stare să le răspundă pe măsură, dar pe care nu le mai poate contracara ca realitate și atunci preferă să le considere marginale sau să le nege importanța.

Faptul că tinerii „gugălesc” informațiile din predici și identifică o eroare în jumătate de minut este o realitate ce ține de exteriorul comunității, dar care afectează semnificativ credibilitatea unora dintre oratori ei mai ales în ochii tinerilor.

Iar dacă unii dintre predicatori se discreditează prin faptul că vorbesc despre lucruri pe care nu le stăpânesc decât deficitar, neîncrederea poate să se extindă și la alte aspecte ale pastorației, de vreme ce rolurile de pastor și predicator cel mai adesea se suprapun.

Există și deschideri către ambientul cultural laic sau chiar spre cel religios. Dar aceste deschideri se manifestă „haotic” am zice. Pun cu ghilimele pentru că nu e chiar un haos, ci e mai degrabă o ieșire organică din înregimentarea consacrată și această ieșire are aspect haotic precum lăstarul care străpunge un gard de beton.

Ele se concretizează în interes pentru poezie – alta decât cea cu rimă, de „spus în biserică” – pentru muzică, pentru film, teatru sau alte demersuri culturale privite cu suspiciune. Însă, la originea acesor „escapade” în exteriorul țarcului confesional strict stau experiențe, nevoi, preocupări vii, ardende, uneori. Sigur, se pot găsi și destule experimente alimentate de orgolii sau răutăți.

Nu ne rămâne decât să constatăm că în loc să avem o comunitate izolată – de tip arhaic – găsim mai degrabă niște grupuscule organizate după criteriile exterioare ale unui club (iau aici în discuție strict aspectele sociale, deci nu exclud deloc elementul transcendent!) exclusivist cu reguli destul de precise.

În favoarea acestei ipoteze pledează și faptul că, dacă cercetezi mai amănunțit comunitatea evanghelică, constați repede că există în aceeași localitate mai multe grupări adesea concurente care se exclud reciproc, deși își recunosc o înrudire fundamentală pe baza căreia colaborează în limite destul de clare.

Dorin mai sugerează și că nu există elite (decât, eventual, cele economice). Ba da, există și altele. Și au deja în spate o tradiție. Pastorii sunt priviți, ne place sau nu, ca aparținând unei elite. Există apoi o castă a celor care se ocupă de muzică, unde se remarcă vedetele momentului. Există categoria celor ultracalificații (recent impusă) și în care mulți aspiră să intre prin acumulare de diplome.

O largă majoritate dintre cei care compun elitele sunt inși foarte ocupați, cu agende făcute pe luni înainte, greu de abordat pentru chestiuni neprevăzute sau de către persoane neavizate. Deci le e propriu, într-o anumită măsură, comportamentul de vedetă. E drept că există o oarecare tendință observabilă ca elitismul din alte sfere să se traducă și într-o bunăstare economică… dar nu chiar întotdeauna.

Aceste elite nu sunt cu nimic mai prejos sau mai presus, în comunitățile evanghelice, decât elitele laice de orice culoare (politicieni, oameni de cultură, vedete etc.). Sunt urmate orbește de unii, bălăcărite de alții, vânate și adulate, contestate și idolatrizate. Nu știu însă dacă procentul adulatorilor sau cel al detractorilor e similar cu cel din societatea seculară.

Concluzia pe care o propun e că această comunitate închisă se dovedește a fi fost impregnată deja de influențe „străine” și că e doar iluzorie și utopică impresia (încă vie, totuși, și bine întreținută) că demarcația dintre „biserică și lume” e clară. Există evidente situații când sunt considerate „lumești” niște gesturi neutre și sunt considerate creștinești vechi influențe culturale locale sau vestigii ale modelor culturale din urmă cu câteva decenii (batic, toc, muzică agreată, cravată etc).

Prin urmare, înainte de a adopta soluția propusă de Dorin – un fel de deschidere urmată de repliere pentru a putea asimila și interpreta ceea ce ai asimilat –, cred că ar fi necesară redesenarea liniilor de demarcație potrivit cu ceea ce spune realitatea. Vechile ziduri impermeabile nu mai sunt de actualitate, ci acum se cer mai degrabă niște garduri cu o bună și chibzuită capacitate de filtrare.

Biserica nu se secularizează în primul rând prin îmbrăcăminte, podoabe, frizuri, ritmuri, instrumente, interese culturale, ci prin influențe mult mai subtile care impregnează ființa umană în relația cu sine, cu Dumnezeu și cu semenii. De pildă, am putea discuta despre justificarea teologică a lăcomiei de bani și zgârceniei, manipularea comunităților pentru păstrarea puterii, calomnierea unor concurenți de pe piața religioasă, preocuparea pentru imagine în detrimentul persoanei, disprețul față de autoritate ori abuzul de autoritate etc. etc. etc.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2014/03/28/comunitatea-evanghelica-inchisa-raspuns-lui-dorin-muresan […]

  2. Imi permit din nou un comentariu. Problema este de ordin teologic. Din nefericire lumea evanghelica, in particular in Romania, se defineste prin ceea ce nu este, „nu suntem ca ortodocsii” adica suntem mai buni decit ei. Nu suntem ca cei din afara, din nou mai buni decit ei. Problema este de ordin teologic pentru ca din nefericire in lumea evanghelica sa predicat prea adesea un Dumnezeu fabricat de cel care il predica, cel care imi da apartement la,,,,, masina albastra si nu rosie ca nu sade bine la un pastor….. si asa mai departe. Omul nu se mai vede pacatos ci unul mai bun iar pe Dumnezeu la redus la un fel de provider de bunuri materiale, sau daca nu sa ma faca to geel good about myself.

    Sunt umita sa vad cartea lui Rick Waren about Forty Days…. de nu mai stiu ce in care Dumnezeu se invirteste in jurul individului si in care versetele sunt luate din context intr-o maniera inadmisibila. Si omul asta are desigur o diploma in teologie de la nu stiu care Seminary.

    Ar fi multe de spus dar daca ne-am concentra pe problema teologica si am vedea ce fel de exegeza facem textelor biblice ma tem ca am lua-o la fuga.

  3. […] Comunitatea evanghelică (închisă?) – răspuns lui Dorin Mureșan | Cu drezina. […]

  4. Subscriu ideii ca avem nevoie de noi linii de demarcatie. Dar inainte de a pune aceste hotare (Deut. 32:8), cred ca, asa cum spuneti, trebuie sa facem un update notiunii de lume. Doar dupa ce definim clar ce intelegem prin lume trebuie sa stabilim hotarele, folosind – tarusul, gardul sau zidul.

    Si poate ca trebuie sa fim relevanti, fiind anti-lume (in sensul NT).
    Este interesant cum evanghelicii au descoperit relevanta culturala, prost inteleasa ca o copiere a unor tipare culturale, fix cand cultura respectiva da semne de oboseala si are nevoie de revigorare.

    • Da, și eu am mereu impresia că luptele cel mai importante ne prind mereu preocupați de subiecte „fumate” (pardon de expresie😉 ). Aveți link spre Elull la „avatar”. Iată un exemplu de om care a surprins teme esențiale ale veacului său.

  5. Cand Biserica cea vie
    Paraseste cladirea,
    Toata Lumea vrea sa stie;
    Unde creste iubirea !?…

    Nu cine are dreptate,
    Nici care-i mai… Protestant,
    Cine-i va scoate din Moarte ?!…
    Nu cine-i cel mai distant…

    Dumnezeu Insusi, in Fiul
    A-Impacat Lumea cu EL…
    Cine-a… sigilat sicriul
    Regelui Emanuel ?…

    Denominationalismul
    Dispensationalist?
    Elita?… Etichetismul?…
    Izolarea lui…Pro-Christ ?…

    Cum vom duce Vestea Buna
    Ca in Cer si pe Pamant,
    Stand sub lespedea strabuna
    Ca in practica si-n gand?

  6. Bună dimineața și bine te-am găsit!🙂

  7. Revin aici nu doar ca sa corectez o greseala vizibila pe care am facut-o, am apasat pe g in loc de l si inca citeva de ortografie.

    Dar vreau si sa felicit pe Teofil pentru o analiza destul de conprehensiva intr-un articol de stilul si talia acestuia. A punctat niste lucuri reale din lumea evanghelica si judicios alese.

    Cred din nou ca problema este de ordin teologic, pentru ca am intrat, adica credinciosul se scalda intr-un fel de relativism religios defint mai ales prin interzis si nu isi da seama ca Absolutul ne deschide spre celalalt pe cand relativismul ne inchide obligindu-ne sa aceptam doar pe cei care sunt ca si noi. Este si o chetiune de ordin psihologic, psihologie de grup, sau comunitara.

    Trist este faptul ca se prezinta un Dumnezeu care nu ne depaseste cu mult, „ne-am predat Domnului” (unde o fi in Biblie expresia aceasta? Pavel se prezinta ca rob voluntar, despre asta sa fie vorba?) ca sa facem pe undeva ce vrem si sa il avem pe El de ajutor in proiectele nostre. Cand Dumnezeu ne depaseste, cand avem un Dumnezeu pe care continuam sa-L descoperim, atitudinea este cu totul alta, folcalizarea este cu totul alta si pina si atitudinea fata de aproapele este alta. Invatam versete pe de rost dar ma tem ca o facem tot cu scopul de a ne justifica pe noi insine si indreptatirea noastra, poate chiar pentru usurarea constintei dar nu cu scopul de a-L cunoaste mai bine pe Dumnezeu. Ne este frica de tot ce ne depaseste pentru ca ne-am pus pe noi la centru, ne este frica de cultura binenteles si atunci am catalogat-o lumeasca. A te cultiva cere un efort care inconjurat fiind ce cine suntem inconjurati nu da aceeasi satisfactie ca aceea de a acumula bunuri materiale. A cunoste cultura este a cunoaste istoria lui Dumnezeu cu omul mai ales atunci cand este vorba de cultura Europeano Americana si parte cea asiatica.

    Si totusi, asa cum bine subliniaza Teofil imitam lumea in prea multe feluri inclusiv, asa cum bine remarca, in creera de vedete……..

    • Da, sunt de acord că avem o problemă teologică la bază. De fapt, cred că avem un cumul de probleme teologice. Și, încă o dată da, e o eroare faptul că încă ne mai definim prin antiteză cu ortodocșii majoritari. Dar nu am văzut încă mai mult de atât în practica teologică evanghelică. De obicei, proiectele mărețe s-au împiedicat de egouri inflamate sau poate de sponsori înguști. Cel puțin asta e impresia mea. Cei care nu se sinchisesc prea tare de împărțeli și partide riscă adesea să cadă în mijloc, un fel de zănateci care nu contează.

  8. […] Teofil Stanciu îmi spune că, de fapt, comunitatea evanghelică nu este închisă, el se identifică cu vânzătoarea. De ce o face, mă întreb? Fiindcă Teofil Stanciu a fost […]

  9. […] la ce vorbiţi. Oricum, fratele păstor are o agendă telefonică descărcată, nu încărcată, cum îl bărfesc alţii, care au smartfon de ultimă generaţie şi dau vina pe biserică cînd li se taie firul […]

  10. […] Teofil Stanciu: Biserica nu se secularizează în primul rând prin îmbrăcăminte, podoabe, frizuri, ritmuri, instrumente, interese culturale, ci prin influențe mult mai subtile care impregnează ființa umană în relația cu sine, cu Dumnezeu și cu semenii… (28.03.2014) […]

  11. „Am citit textul lui Dorin Mureșan…” – Textul respectiv nu se găsește la linkul pe care îl dați. Aveți un alt link sau puteți posta textul? Mulțumesc.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: