Mai multe informații găsiți aici.
Dacă n-ați citit Dublul, vă puteți face o idee pornind de la un mic eseu din care citez:
„Eroul nostru” este atras de anonimatul mulţimii, să fie adică şi el unul dintre toţi ceilalţi, dar, atenţie!, nu mai prejos decât ei. Însă îl ispiteşte, în acelaşi timp, şi edificiul birocratic cu privilegiile şi demnitatea pe care o conferă funcţiile superioare ale ierarhiilor, dar acestea i-ar putea deveni şi lui accesibile numai prin impostură. Aşadar, dacă motivele dedublării pleacă din social, conflictul care se iscă este unul moral şi psihologic, ceea ce va determina o sciziune a personalităţii personajului.
Şi apare, se în-fiinţează acest dublu dorit şi urât în acelaşi timp. Deşi, poate ar fi mai bine spus că se îm-pieliţează(?!). Pentru că presupunerea „legăturii cu diavolul devine inevitabilă”. Toate referirile eufemistice la Goliadkin-junior, precum şi expresii aluzive („şi-a vârât coada”, „poate că tocmai el este tartorul”) fac trimitere la repertoriul lexical comun folosit pentru denumirea Diavolului, a demonicului. Dacă aşa stau lucrurile, mania persecuţiei, obsesia că există nişte duşmani care uneltesc împotriva sa, de care suferă Goliadkin-senior, au o bază. Se poate discuta, într-adevăr, dacă această bază aparţine realităţii sau este numai rodul unei minţi care ţine mereu să-şi justifice comportamentele, să le întemeieze pe argumente plauzibile.
Îl puteți citi integral aici. Mie unul chiar mi-a plăcut acest microroman dostoievskian.
Cu drezina 