Până unde ține creștinismul în dialogurile „pe net”?

 

(Sursa)
(Sursa)

Am văzut nenumărate situații conflictuale care porneau de la te miri ce pretext ultra-hyper-spiritual. Începeau oamenii pe un ton cucernic să spună fraze pompoase, care părea debitate pe cele mai înalte culmi ale sfințeniei, aduse din aerul cel mai sacrosanct.

Și se întâmpla ca vreunul dintre interlocutori – intenționat sau nu – să vină cu o chestie mai șuie, care tulbura armonia… divină. Uneori era provocare în toată regula, alteori era doar o întrebare ce atenta involuntar la „vacile sfinte” ale „evlavioșilor”.

La început, respectivul este tratat cu versete, cu îndemnuri duhovnicești, cu citate înțelepte, că poate-i trece. E înconjurat cu toate cataplasmele pioase, doar-doar s-o lecui omul și-o tăcea din gură.

Dacă nu ține, tonul se asprește și este trecut numaidecât în rândul păcătoșilor, e îndemnat să se pocăiască, să mai dea pe la biserică, să facă diverse cure de tratament religios care să-i primenească sufletul spurcat.

Dacă nici asta nu funcționează și omul se încăpățânează să-și susțină ideea (i.e. să nu-și recunoască păcătoșenia!), atunci cenzura și precauțiile cad rând pe rând, iar „evlavioșii” se dezlănțuie într-o beție de invective fără limită și, adesea, fără logică.

Aici găsește de-a valma sfinte anateme rostite pe ton profetic căutat și sudălmi grosonale, îmbrăcate în straie penibil religioase. E etapa în care păcătosul incurabil este demonizat și, odată văzut astfel, poate fi bălăcărit fără rețineri și fără mustrări de conștiință.

Unii, care ați participat la astfel de schimburi de replici, s-ar putea să spuneți că există agitatori de meserie care își merită soarta. N-am de gând să contrazic pe nimeni, fiindcă nu ăsta-i subiectul. Dar nu pot să nu remarc câteva aspecte, după cum urmează.

Mai întâi, e fascinant și dezolant cum haina evlaviei se transformă într-un mop de terfelit preopinentul, încât tot să te străduiești, nu mai observi nicicum că ar fi fost vreo țesătură aleasă sau că ar avea o croială înduhovnicită.

Pe urmă, cred că (și considerați că asta-i orbirea mea, dacă nu împărtășiți această convingere) nici măcar unul dintre „cucernicii” dezlănțuiți n-ar avea neobrăzarea să se adreseze celor bălăcăriți în aceiași termeni, dacă s-ar afla față în față și ar mai avea și martori. Există o doză de „curaj” pe care evlavioșii îl găsesc numai cât sunt „pe net”.

Frecvent, bătăioșii duhovnicești nu știu de glumă și nici de ironie, ci sunt încrâncenați și sumbri, „umorul” lor nefiind altceva decât o formă de dispreț și o sublimare caustică a furiei prost camuflate.

Când nervii cedează și „firea pământească” se dezlănțuie, spectacolul devine dezgustător. E întru câtva normal să fie așa, că doar știm cu toții că nu prea există ciorovăieli faine, la care să vii să te uiți ca la un spectacol minimalist, debordând de rafinament și protocol. Însă, după ce disputa se isprăvește, areori mi-a fost dat să văd oameni venind să corecteze ce au greșit, să-și ceară scuze pentru afirmații și mai ales pentru insulte gratuite sau prostești.

De aici deduc că fie respectivii nu observă că au greșit, fie că nu mai știu ce să facă cu lăturile pe care le-au deversat în public. O a treia variantă ar fi că se simt bine și răcoriți că i-au dat peste nas obraznicului care i-a provocat. Dar asta e prea gravă ca s-o punem în cârca „evlavioșilor”, deși am văzut cum unii se gratulează reciproc pentru minunata ispravă săvârșită împreună.

Dacă oamenii ăștia nu sesizează că au fost peste măsură de slobozi la gură, atunci problema e destul de serioasă, fiindcă nu-i nevoie de cine știe ce rafinament spiritual ca să știi când ai vorbit aiurea în tramvai, ci doar de o măsură ponderată de bun-simț.

Dacă însă beligeranții observă că au făcut-o de oaie, dar nu știu cum s-o mai dreagă, atunci iarăși nu se cere să urcăm pe amețitoare piscuri spirituale, ci e suficientă igiena relațională a indivizilor civilizați. Până să ajungem la „înfrântarea limbii”, ne-am putea mulțumi și cu ceva bune maniere.

Nu contest că s-ar putea ca unii să fie îmboldiți de o profetică mânie sfântă, dar incidentele nefericite sunt prea urâte și replicile, prea îndoielnice moral și uman încât toți războinicii luminii să se poată prevala de acest fragil acoperământ.

Nu-i cazul că căutați să identificați vreun personaj vizat de cuvintele mele. Găsiți cu grămada pe site-uri, pe bloguri, pe forumuri, oriunde apar știri cu potențial de controversă. De la ortodocși care cer moartea tuturor ne-românilor și ne-ortodocșilor, la evanghelici care promit dezlănțuirea mâniei divine împotriva tuturor celor care nu cred ca ei. Par mulți, sunt agresivi, iar creștinismul, în gura lor, sună ca o ideologie a urii și răzbunării.

Iar impresia – care tinde să se transforme în convingere – pe care o am e că acești „evlavioși” bătioși nu sunt adesea decât portavocile mesajelor sectare și înveninate inițiate fie de liderii lor spirituali, fie predomină în comunitățile lor locale. Superioritatea confesională, victimizarea confesională, disprețul, ignoranța, aroganța, răutatea gratuită, frustrarea și alte asemenea ingrediente sunt deversate în public și prin intermediul acestor nefericiți purtători de cuvânt, care probabil socotesc că fac bine, de vreme ce au girul duhovnicesc al autorităților lor spirituale.

Anunțuri

20 de gânduri despre “Până unde ține creștinismul în dialogurile „pe net”?

  1. Un articol bun , consider ca totusi nu e complect…poate o sa ii faceti si incheierea.
    – („evlavioși” bătioși nu sunt decât portavocile mesajelor sectare și înveninate inițiate de liderii lor spirituali sau care domină în comunitățile lor locale”..) haide sa nu le punem toate pe aceiasi treapta, caci personal nu cred ca toti au gandul acesta, ori sa fie chiar asa de influentati de lideri lor, ma mir…
    Poate ca incheiera postari (daca nu sunt prea indraznet) ce facem totusi cu cei care ne provoaca? cu aceia care ii vedem cazuti soartei, situatie in care sunt prinsi? sa trecem pe langa ei ca si preotul, levitul ori sa actionam incercand sa ii ridicam intocmai ca samariteanul… Ridicandui ca si samariteanul pana cand? pana unde? de unde il vom lasa sa se duca pe picoarele lui? ori va face primul pas? ori il consideram anatema?…
    Cnd eram in ani tinereti,intr-o seara mergeam la biserica din sat (imbracat frumos, cu cravata) imediat ce am trecut de podul morii, aud zgomot in apa vaii care era tulbure, cand ma uit ;cine era:contabilul satului, beat cazuse in apa si era gata sa se inece (un om foarte mare si puternic)singur fiind am incercat sa-l ridic ce am si facuto… Odata ridicat m-am pomenit ca vad numai stele un pumn mi-a lovit maxiliarul asa de puternic incat atunci cand ma intorceam de la biserica aveam parca un maxilar dublu.se umflasera.Contabilul dupa ce m-a lovit imi spuse dupa o injuratura; cine crezi ca esti tu sa ma ridici, tu crezi ca nu ma puteam scula singur?
    Ce trebuia sa fac? sa-l las sa moara(ramaneau trei copii si o vaduva)? sa il am pe constiinta toata viata? Daca l-am ridicat uite ce am patit..
    P.S. Poate nu stiam pe vremea aceia versetul biblic: parafrazez:ia seama la tine sa nu fii si tu lovit, doborat….

    • Legat de PS-ul dvs:

      Ati facut un sacrificiu pentru un netrebnic asa cum si Iisus a facut pentru multi care apoi se hlizeau la El cand agoniza pe cruce. Cel putin contabilul era beat ceilalti erau nebuni. Deci daca tot l-ati salvat pe bietul consatean, cu siguranta veti gasi puterea sa-l si iertati pentru felul in care v-a multumit. Recunosc, mie in locul dvs. mi-ar fi fost greu sa-l iert. Dar eu sunt mai ranchiunos un pic, ceea ce nu recomand si altora.

      Desi va doresc sa faceti cat mai multe gesturi de altruism, nu va doresc sa mai treceti prin astfel de experiente. Am si o curiozitate, poate mi-o atisfaceti: cand s-au risipit aburii alcolului, domnul contabil si-a miscat trupul mare si puternic catre dvs. sa va multumeasca si eventual sa-si ceara scuze ? Daca nu ca intre doi crestini macar ca intre doi oameni.

    • Din punctul meu de vedere, datoria mea creștinească nu e să văd ce anume m-a provocat și cât rău a făcut celălalt, ci să nu-mi dau frâu liber limbii. Da, se poate să existe și instigatori de meserie care să facă tot ce le stă în putință pentru a stârni scandal, dar nimic nu justifică cu adevărat faptul că eu le fac jocul.

      Chestiunea confruntării violente față în față e deja în cu totul alt registru. Acolo există două căi: cea a rezistenței non-violente și cea a ripostei. Eu nu mă simt în stare s-o condamn pe niciuna.

  2. Am remarcat si ru ceea ce spuneti. Si mai ales, trebuie s-o recunosc am remarcat-o si la mine. Aici imi oferiti un bun prilej de a-mi face un pic mea culpa.

    Pe marginea articolelor dvs. nu m-am ,,incaierat” cu vreun apartenent trup si suflet al altei confesiuni crestine, dar am avut la un moment dat un duel mai lung, pastrat in limitele decentei, cu un preopinent care apara cauza ,,scepticilor”.

    Consider ca mediul virtual nu e unul in care sa-ti exerciti spiritul polemic, mai cu seama cand lipsa de argument e inlocuita cu un limbaj piperat. Cand faci asta (desi e bine daca poti sa n-o faci deloc) ar fi corect sa ai interlocuitorul in fata, sa te uiti in ochii lui. Altfel, ,,aruncatul” cu sudalmi de dupa ecranul computerului, dintr-un anonimat confortabil nu mi se pare pana la urma decat o proba de lasitate. Daca tii neaparat sa combati pe cineva o poti face intr-un mod civilizat.

    Eu am citit nenumarate dispute pe net, mai putin intre adepti ai unor confesiuni crestine cat intre credinciosi declarati si necredinciosi declarati. Uneori (dar rar) ma mai arunc si eu in astfel de dispute, bineinteles de partea primilor. Astfel de confruntari te aduc repede in situatia sa ,,agiti niste arme taioase” dar la un moment dat am stat si m-am gandit: oare eu sunt atat de credincios precum pretind ? Oare eu fac cinste confesiunii din care fac parte ?

    Acum profit de ocazie, pentru ca mi-ati ,,ridicat mingea la fileu” sa fac o recomandare celor care n-au citit inca o lucrare cu titlu simpatic si profund in acelasi timp: ,,In ce cred cei care nu cred”. Este o suma de schimburi epistolare intre cardinalul Carlo Maria Marini pe de o parte si alti eruditi si oameni de stiinta pe de alta (unul dintre acestia fiind Umberto Ecco). Pana sa citesc aceasta carte de grosimea degetului mic nu am crezut niciodata ca dialogul intre un credincios si un sceptic (daca nu ateu de-a dreptul) poate sa decurga la un nivel atat de inalt. Si daca intre astfel de persoane e posibil asa ceva, de ce n-ar fi intre noi crestinii indiferent de confesiunea din care facem parte ?

    Din cartea amintita mai sus am retinut printre multe altele intrebarea unui sceptic cultivat si respectuos cu cei care gandeau altfel decat el: oare cei care spun ,,cred” chiar cred asa cum au impresia? Si oare ceinu cred oare chiar nu cred asa cum spun ? Adica se pot trasa granite atat de nete intre unii si altii ?

    Deci iata pana unde poate ajunge dialogul. Si daca intre un credincios si un necredincios granitele sunt deseori greu de trasat cum ar putea fi ele atat de transante intre un ortodox si un evanghelic ?

    • Am citit cartea de care pomeniți. Am rămas, în general, cu o impresie plăcută despre ea. Deși există și acolo niște inși mai aroganți și mai incisivi. Atâta doar că ei folosesc un limbaj extrem de academic și sofisticat ca să-și formuleze „sudalmele”. Dar dialogul dintre Eco și cardinalul Martini e însă admirabil. Am avea ce învăța de la ei.

      E drept că toți ne aprindem, dar am putea măcar să ne și cerem scuze când ieșim în decor. Din experiență, aceste dezlănțuiri publice lasă un gust amar chiar dacă ieși învingător.

    • Foarte interesanta si placuta abordarea Dvs., plina de tact. Cartea de care pomeniti cred ca am vazut-o intr-un magazin de carti ortodoxe, insa acum nu pare a mai fi de gasit, poate aveti o resursa de unde poate fi cumparata sau descarcata, ar fi utila multora dintre credinciosii „internauti”.
      Multumesc si Doamne-ajuta!

      • Am vazut-o recent la libraria Humanitas de la Green House (daca sunteti bucurestean veti intelege mai bine ce vreau sa spun). Eu lucrand intr-o biblioteca am luat-o de acolo. Nu stiu sa fie si in format PDF dar, ca si dvs. cred ca ar fi de mare ajutor multora dintre cei care au timpul si placerea de a ,,naviga” ore in sir zilnic si mai ales de a avea placerea sa se lanseze in dispute. Pentru ca asta ar fi dupa mine castigul principal pe care si un ins ce se considera credincios si unul care spune ca nu crede l-ar putea avea dupa citirea acestei carti: cum se poate purta o disputa la ivelul cel mai inalt al argumentatiei si bunei cuviinte. Pentru ca-i cam pustiu si de una si de alta pe net-ul nostru cel de toate zilele.

        Doamne ajuta !

        • Scuze pentru lipsa de corectitudine gramaticala din fraza ,,Nu stiu sa fie si in format PDF dar, ca si dvs. cred ca ar fi de mare ajutor multora dintre cei care au timpul si placerea de a ,,naviga” ore in sir zilnic si mai ales de a avea placerea sa se lanseze in dispute.”

          In rest, nu pot decat sa va urez Paste fericit !!!

          … si lectura placuta !

  3. Citind cuvintele de mai sus, îmi amintesc de un tip care mergea cu mașina prin oarș și, având geamul deschis, striga către pietoni pe un ton grav din care se desprindea mai mult frustrare și amenințare, decât dragoste și bunătate: „pocăiți-vă, că iadul vă mă mănâncă!”

    Consider, așa cum spunea un prieten de-ai mei, că Isus Hristos Domnul a venit pe pământ ca să ne facă „oameni”, înainte de a ne face creștini. Sau mai bine spus, creștinismul, înainte de toate, trebuie a ne învăța să fim oameni.

  4. Ma gandesc ca pana la urma totul tine de siguranta mantuirii … Intr-o lume nesigura ne dorim , totusi, ceva sigur chiar daca nu va fi in lumea aceasta . Iar cand aceasta siguranta ne este zdruncinata reactionam , fiecare dupa cat il duce mintea, fiecare dupa experientele traite, fiecare dupa impulsul emotional de moment ! Nu-i usor sa traiesti intr-o viata nesigura cu nesiguranta unei vesnicii ? Se poate innebuni din asa ceva ! Deci eu acord circumstante atenuante celor care ,,se taie in cuvinte ” pe Net, circumstante conditionate doar de un singur amanunt : sa fie sinceri ! Nici dupa asemenea dispute nu-i usor, cel putin mie, mi se da viata peste cap cateva zile bune pentru ca , vrand nevrand, intervine parerea de rau ! Totdeauna mi se intampla , ma gandesc ca si altuia …

  5. Există o doză de „curaj” pe care evlavioșii îl găsesc numai cât sunt „pe net”.

    Thank God ca acelasi net permite si celor „normali” sa dialogheze mai liber decat ar face-o face to face. In lumea celor care nu fac cruce exista o maaare nevoie de duhovnici, post neprevazut in schema pro-testanta.

  6. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu despre patologiile, mai mult dau mai putin ‘evanghelice’ ale spatiului virtual. Daca suntem cinstiti, s-ar putea ca multi dintre noi sa ne regasim in acest portret. Desigur, in afara cazului in care nu cedam ispitei fariseice, de genul, ‘multumesc, Doamne, ca sunt ca pacatosii astia’.

  7. In Era post-Protestanta
    Cine va mai protesta?
    Dialogul?… O constanta !…
    Adevarul ?…Dragostea ?…

    Cine-i va privi pe altii
    Condamnabili si gresiti,
    Cand toti vor trai ca fratii
    Onorabili, fericiti ?…

    Intr-o Tara ideala
    Cu un Rege Bun si sfant
    Cine-s cei ce dau navala
    Ca in Cer si pe Pamant ?…

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s