„Ocuparea forței de muncă”

 

Stanisław Lentz - Greva (sursa)
Stanislaw Lentz – Greva (sursa)

Mă mir că vajnicele instituții ale dreptului de-a nu fi ofensat n-au sesizat jignirea adusă unei cuvârșitoare majorități prin formule precum cea de mai sus. Desfaceți puțin expresia să vedeți ce iese.

Ocuparea – adicătelea, să înțelegem că niște pierde-vară sau târâie-brâu taie frunză la câini pe maidani și atunci niște inși cu inițiativă s-au gândit ei așa, profund și umanist, să le dea o ocupație respectivilor. O, dar ce ne văzură ochii, că majoritatea suntem niște inși care trebuie ocupați cu ceva, fiindcă, din proprie inițiativă, tândălim câtă-i ziua de lungă.

Chiar dacă ar fi așa – ceea ce nu cred, fiindcă toți acei pensionari ilegali care atârnă greu de buget mai fac niște bani negri și, deci, muncesc – tot mi s-ar părea o obrăznicie să vorbești așa cu, practit, aproape toată suflarea țării care nu face parte din cercul „antreprenorilor”.

Sper că termenul „ocupare” nu se referă la „cotropire”. Deși asta ar conferi oarecare identitate celor cotropiți…

Pe urmă, nu avem în față niște persoane sau ființe umane, nici măcar niște indivizi. Ce spun eu? Nu sunt nici persoane non-umane, vorba unui celebru promotor de drepturi. Nu! Avem „forță de muncă”, adică o masă amorfă care trebuie muncită cumva.

„Forța de muncă” reprezintă o resursă, adicătelea trebuie exploatată. Ea nu are chip și nici măcar nu trimite cu gândul la oameni, pot fi vite, lamblii sau parameci, câtă vreme combină cele două elemente cheie „forță” și „muncă”. Iar rezultatele se cuantifică în profit.

Echivalentă cu expresia din titlu este o și „mână de lucru”. Din nou, în afară de acel substantiv metonimic, „mână”, care e suficient de depersonalizat încât să nu trimită spre ideea de om, iarăși nu ai vreo aluzie la persoane purtătoare de umanitate.

Adesea, expresia capătă lesne conotații peiorative – ca și când nu ar fi în sine o formă de depreciere a personalității – precum în exprimări de genul „mână de lucru ieftină”.

Ceva mai uman era vechiul termen „personal”, care încă se mai folosește pentru angajați, mai ales când li se rezervă anumite toalete din clădire sau când se restricționează accesul străinilor în unele încăperi.

Dar terminologia încetățenită în mediul privat este mult mai transparentă și onestă. Avem de-a face cu departamente de și experți în „resurse umane”. Aceste resurse sunt în rând cu toate celelalte: materiale, financiare, naturale etc.

Dacă e să ducem paralelismul mai departe (nu fără justificare), resursele nu sunt toate regenerabile, iar unele, odată epuizate, sunt abandonate. Ele trebuie consumate pentru bunăstarea generală, iar măsura lor e dată de rentabilitate. O resursă umană nu e un om, ci e o sumă de abilități și deprinderi capabile să execute o sarcină dată.

Toate aceste expresii îmi pare că trădează o formă nu foarte subtilă de dispreț ontologic, ca să zic așa. Într-un anumit sens, ura rasială sau religioasă apar ca superioare, pentru că creditează un individ cu câteva trăsături umane și, în plus, cu cele ale grupului din care face parte. Măcar aici e clar că nimeni nu urăște animalele de companie ale celorlalți, nici averile, nici teritoriile lor, ci doar pe ăia care-s de altă culoare sau altă credință.

Pe când expresiile care desemnează oamenii capabili să muncească (ca angajați) dintr-o țară sau dintr-o zonă mă fac să mă gândesc la niște vietăți retardate (sau mecanisme teleghidate), care acționează numai în măsura în care sunt îndemnate de o putere superioară.

Anunțuri

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s