Postat de: Teofil Stanciu | 05/01/2014

Depresia de după sărbători

Sisif

Sisif, de Tițian (sursa)

Sabbatul nu este pur și simplu timpul liniștii, al odihnei.
Trebuie să ne privim munca din afară, nu numai dinăuntru.

(Ludwig Wittgenstein)

Depresia sărbătorilor și „după-sărbătorilor” este deja un fapt curent, despre care se vorbește ca despre un sindrom trendy trecător și recurent. Vine și pleacă odată cu sărbătorile. E un must.

Mi-am permis să croșetez profan pe această temă, fără să am pretenția că voi ajunge fix la miezul problemei. L-am citat pe Wittgenstein la începutul textului pentru că îmi pare că observația lui conține (cel puțin) două idei interesante. Înainte să le dezvolt, precizez că am lărgit sfera de cuprindere a sabbatului pentru a include orice sărbătoare (creștină).

Cele două idei sunt foarte simple, de altfel: prima e că sărbătoarea ar trebui să fie un timp al odihnei și liniștii, iar a doua e că ar trebui (cu necesitate!) să includă meditație, analiză critică a propriei activități și, prin extensie, a propriei vieți.

Dimpotrivă, la cum am receptat de-a lungul anilor ideea de sărbătoare – așa cum era ea înfățișată în biserici –, am rămas mereu cu impresia că praznicele sunt prilejurile cele mai nimerite pentru activism religios și social. Iar mai nou, societatea de consum ne-a vârât în cap ideea că sărbătoarea e și un prilej de activism consumerist.

Se sugera (sau se afirma) că cel mai neinspirat lucru pe care l-ai putea face este să stai cât mai mult acasă cu familia și cu propriile gânduri. Iar cel mai recomandat era, din punct de vedere religios, să colinzi, să participi activ (nu pasiv!) la programele bisericii (vreo 5 de Crăciun și măcar 3 de Anul Nou). Din punct de vedere socio-familial, acum se fac tradiționalele vizite la rudele pe care le vezi o dată pe an.

După atâta tevatură, nici nu e chiar atât de surprinzător că, la final, te lovește un recul depresiv, căci efortul a fost unul consistent. Fiziologic e nevoie de o coborâre în groapa de potențial după atâtea culmi ce au trebuit atinse.

Tot în această perioadă se vorbește mult – deși terminologia diferă, unii fiind mai „biblici”, iar alții mai „profani” – despre adevăratul „spirit” al sărbătorilor (orice va fi însemnând chestia aia). Iar acest spirit musai să-l prinzi, să intri în el, să îl guști, să ți-l însușești, că altfel ai ratat esențialul.

Această idee se pliază foarte bine (și cu totul nefericit) pe sugestia tot mai puternică și insistentă că sărbătoarea musai să aibă ceva orgasmic – pardon de expresie –, ca să poată fi considerată reușită.

Discutam despre chestia asta – de acolo am și furat eu ideea – vizavi de Revelion. La 23.45, lumea se bulucea spre zona din care urma să țâșnească artificiile. Preț de vreo 20 de minute, fiecare a încercat să trăiască la maxim de intensitate explozia feerică, iar pe la 00.25, aceeași buluceală în direcția opusă.

Sunt absolut de acord că există momente ce trebuiesc marcate într-un fel mai aparte. Dar, pe lângă aceste tentative de a căuta un climax, o explozie, un apogeu deosebit de intens trăit, există și varianta unor gesturi simbolice mai liniștite, mai discrete, care însă pot fi la fel de semnificative.

Aceste standarde înalte ce trebuie atinse de sărbători creează și așteptări pe măsură. Oamenii speră că, dacă vor reuși să bifeze dispoziția optimă, starea spirituală adecvată sau distracția potrivită, atunci sărbătorile vor fi reușite. Adesea aceste îndemnuri curg din amvoane sau de pe la diverse autorități religioase. Dar prea rar sunt „promovate” prin exemplul personal. Mie unul așa mi s-ar părea mai normal: dacă știi, învață-ne și pe noi, nu doar cu teorii, nu?

Nici nu-i de mirare că ratarea unor astfel de obiective nobile și mărețe te aruncă cel puțin în tristețe și melancolie, dacă nu chiar în depresie. Iar le-am ratat și anul ăsta, îți spui, oare ce o fi cu mine de numai eu nu le pot trăi cum se cuvine?

Există și varianta de a opta pentru niște sărbători celebrate după modelul vechilor bacanalii, dar îmi pare că evanghelicii nu au resursele necesare pentru așa ceva (nu zic că ar trebui). E foarte dificil să concepi un dezmăț organizat și decent. E o contradicție în termeni, o imposibilitate. Micile (sau mai marile) excese culinare sunt mai degrabă niște accidente nefericite, nu o formă de sărbătoare chiar și pentru cei mai neumblați pe la biserică. Ghiftuiala e mai degrabă o practică oarecum compensatorie.

Revenind la cuvintele lui Wittgenstein, un exercițiu precum cel propus de el s-ar putea să nu fie prea încurajator. Dacă biruiești toate tentațiile – fie ele foarte seculare sau extrem de spirituale –, tot mai rămâne faptul că nu se știe niciodată ce descoperi când stai cu tine însuți și cu ai tăi, fără hărmălaia tradițională de sărbători.

Totuși, acest exercițiu e unul care are niște promisiuni mai credibile. Dincolo de eventuala nemulțumire de sine și de vreo depresie însoțitoare, meditația și odihna conferă posibilitatea foarte verosimilă de a schimba ceva, de a îmbunătăți ceva.

Suspiciunea mea e că până și bucuria poate fi diagnosticată mai bine prin această metodă. Omul își poate cerceta sufletul ca să vadă ce anume îl bucură cu adevărat și ce e doar spoială și maimuțăreală inutilă. Altfel îți alegi apogeul spre care să țintești, dacă te cunoști mai bine.

Tot mai frecvent se vorbește despre „ratarea” sărbătorilor și oamenii par mereu în căutarea unei soluții ca măcar de data asta să le iasă. Poate că de vină-i rețeta și faptul că n-a fost cu adevărat testată pe oameni. Poate că până și în religie (în cea creștină) au intervenit E-urile și potențiatorii de arome. Iar rețetele, în loc să excludă tot ce-i artificial, printr-o nefericită eroare, includ și aceste ingrediente.


Responses

  1. odinhei

  2. Eu nu sunt depresiv de sărbători; sunt un pachet de nervi. Mă duc la cumpărături: plin de nebuni care cumpără mâncare cu tona, după care o mănâncă în aceeași manieră. Mă duc la biserică: slujba duhovnicească se transformă automat (în unele biserici nici nu se mai transformă că este deja) într-un veritabil program (pseudo-)artistic la care asist neputincios îngăimând și eu versurile cântărilor pe care le știu. Vreau să stau acasă cu ai mei, că doar de sărbători am ceva vreme în această privință: nu pot, că musai să merg la biserică zi-lumină: de Crăciun de 5 ori în 3 zile, de anul nou de 3 ori în 2 zile. Așa că, să nu plesnesc de nervi, mi-am transformat și eu sărbătorile în zile obișnuite: m-am dus la cumpărături cu vreo 5 zile înainte ca să nu am parte de aglomerație, am mâncat normal, ca în fiecare zi, m-am dus la biserică doar de 2 ori de Crăciun și de 2 ori de anul nou și iac-așa am trecut cu bine de sărbători. Asta pentru că, după peste 15 ani de căsătorie, încep să-mi dau seama că familia chiar contează, iar minutele petrecute cu soția și copiii sunt neprețuite. Și ca să nu mă faulteze sfânțocii la glezne: iubesc biserica și mă duc cu drag la slujbe, însă uneori de sărbători am impresia că pur și simplu mergem la biserică doar ca să nu stăm acasă… Cu alte cuvinte, mergem la biserică așa cum merg alții la birt.

    • de acord cu tine. și eu am făcut cam la fel. în plus am mers pe iaurturi si fructe nu pe grăsimi și grăsimi.
      noi avem o vorbă: crăciun a la nadaban, cind cumpărăm cam tot ca să avem timp de altceva sau crăciun a la nichici (consoarta) cînd facem din alea și din celelalte ca să simțim că e crăciun. eu personal n-am treaba cu o sărbătoare din asta, așa că nu sunt pentru activismul culinar

  3. În ideea că ar trebui să petrecem niște sărbători liniștite, am avut zero programe la biserică de Crăciun. Ne-am limitat la cele duminicale și pentru noi a fost foarte bine așa.

  4. E „despresie” pentru că se întiîmplă des?

  5. Inca am frigiderul plin, depresie va fi daca voi fi nevoit sa arunc ceva la gunoi sau daca nu voi putea sa mananc tot intre timp ! 🙂

    La modul serios, zici tu ceva si-o zici bine! Dincolo de sarbatori , omul intra in depresie cand se simte singur ! E cumplit ca intre multi, chiar intr-o biserica, sa te simti singur. Sarbatoarea nu face altceva decat sa-ti aduca aminte de aceasta realitate, pentru ca sarbatoarea trece….. asa cum si viata trece , trece pe langa tine.

  6. Trebuie oare sa concludem ,dupa citirea acestui articol, ca romanii sunt intr-o adolescenta perpetua crezind ca pot face ceea ce fac de o maniera perfecta si ca se preocupa fiecare mai degraba de sine decit sa se preocupe de bucuria pe care o poate aduce celuilalt? Ca ii preocupa perpetu impresia care o face asupra celuilalt nu serviciul pe care ar putea sa il aduca celuilalt? Daca asa stau lucurile e trist si este poate timpul de a trece la virsta matura.

  7. Iar domului care e un pic trist acolo mai sus si care vorbeste despre idea ca „viata trece pe linga tine” as vrea sa il incurajez si sa ii amintesc de Isus care a fost singur, adica necasatorit si de apostolul Pavel, dar viata nu a trecut pe linga ei. Daca viata trece pe linga noi sau noi pe linga viata, Noi suntem singuriii responnsabili.

    Maria Istoc la ambele comentarii pentru ca vad ca nu imi apare nici blobul nici numele. Deci nu fug de ceea ce am spus ci wordpress sau altcineva si-a bagat nasul pe acolo.

    • Nu sunt deloc trist ! Cum spuneam, inca am frigiderul plin, si acum il am , dupa atata timp ! 🙂

      Si normal sa fim noi singurii resposabili, doar intr-un fel pentru ca tot Iisus a zis, si nu oricand a zis, a zis: Tata iarta-i ca nu stiu ce fac ! Multe am intelege daca am medita cu sinceritate la acest text… Oare cat din vina ne apartine si cat ne este indus ca ne apartine ?

  8. O interventie tardiva aici. Sigur suntem responsabili dar cind spun ca suntem aceasta inseamna ca suntem fiecare, ca si dei din jur sunt. Am intilnit in decembrie un preot tinar care imi spunea ca atunci cind a fost ziua consacrarii lui ca preot dupa sljujba a luat masa singur cu mama lui intr-una din salile anexe ale bisericii. A fost cumplit de trist spunea el dar atunci a decis sa nu mai i-a masa singur niciodata dupa slujba ci sa invite pe cei care nu au familie. Si totul s-a schimbat. Am scris despre asta pe Parnasienne passagere. Din nefericire preotii catollici sunt obligatii la un sacrificiu, acela de a nu avea o familie.

    Suntem toti responsabili si cit are parea de ciudat mi se pare ca Dumnezeu ne trece prin incercari uneori, incercandu-i pe cei din jur ca sa trezeasca indiferenta din ei.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: