Postat de: Teofil Stanciu | 16/12/2013

„Revoluția” română – comemorare subiectivă

Acum 23 de ani se comemora 1 an de la ceea ce încă mai credeam pe atunci că a fost Revoluția Română din Decembrie 1989. Se comemora într-o atmosferă extrem de sumbră. Nu prea ninsese, iar ninsoarea care căzuse atâta că se amesteca urât cu noroiul de pe străzi.

Panglicile de la coroanele alea fluturau dezolant în imaginile difuzate pe ecranele (în majoritate alb-negru) ale televizoarelor. Atmosfera era apăsătoare, aproape insuportabilă. Se simțea în aer prefăcătoria și trădarea, moartea inutilă și neputința, eșecul și revolta.

În primăvară, Iliescu se instalase cu o inadmisibilă majoritate în fruntea țării, dimpreună cu pseudo-partidul democrat FSN. Se consumaseră deja trei mineriade, dintre care una cu morți și răniți.

„Democrația” și „libertatea” se dovedeau cumplit de asemănătoare cu totalitarismul care, teoretic, fusese curmat cu un an înainte. E drept că aveam blugi, gustasem banane și ciocolată, ne jucam cu jucării Made in GB sau USA. Dar un gust ca de nisip, ca de zer stătut îți rămânea în cerul gurii.

Parcă tot anul 1990 a fost sumbru. După frica de teroriști – care încă a mai persistat vreo lună –, au urmat nopțile în care stăteam să vedem dacă nu cumva îi judecă pe membrii nomenclaturii. Rămăsesem cu reflexul că s-ar putea să se dea la televizor. Dar noaptea târziu. Că așa se dădeau programele bune la tv.

După aceea, a urmat frica de mineri. Nu că ar fi putut ei năvăli din televizor peste noi, ci teama aceea că nu știi ce și de ce se întâmplă. Teama că există niște inși incontrolabili care au o lege a lor, necunoscută și extrem de dură.

Se mințea mult la un an după „revoluție”. Prin cadrele filmate la comemorare se perindau fețe sobre. Nu știai cine e maimuță și cine e icoană (vorba cuiva). Marșurile funebre ale armatei, „alocuțiunile”, depunerile de coroane… toate parcă aveau un halou de negură copleșitoare.

Iliescu și clica lui arătau ca niște ciocli ce aruncau pământ pe mugurii speranțelor de cu un an în urmă. Și făceau asta cu sobrietatea unor călăi ce simulează compasiunea pentru victime.

Viața începuse să fie grea. În pereții clădirilor încă se mai vedeau găurile de gloanțe. Și așa aveau să rămână încă multă vreme de atunci înainte. Iar viața urma să fie și mai grea. Erau „de toate”, dar degeaba erau.

Teoctist tămâia ritos lângă Iliescu. Peste mormite plângeau – uneori prăbușite – mai ales femei. Tinere, bătrâne. Și copii dezorientați. Eroii nu mai puteau să zică nimic, ci suportau tăcuți toată mascarada politică și toată durerea neputincioasă a familiilor.

Din când în când, se vorbea iarăși despre teroriști, despre dreptate, despre adevăr, despre merite deosebite, despre libertate, despre democrație și alte cuvinte grele, mari. Dar toate păreau scorburite pe dinăuntru. Pe bețe, în fundal, fluturau steaguri cu gaură la mijloc.

Marian Munteanu făcea greva foamei. În luna mai, Brucan râdea de studenții care recurseseră la aceeași măsură de protest. Cinic, bătrânul moscovit declarase că nu poate discuta cu niște oameni flămânzi.

Toate astea se adunaseră, în acele zile comemorative, laolaltă cu zloata ce părea să cadă de-a dreptul din cer gata murdară.

De fapt, să vă fac o confesiune. Nici nu mai știu dacă a fost exact așa în acel trist decembrie, dar știu că ani la rând am trăit cu impresia că fiecare decembrie e nu doar unul trist (cum era normal să fie), ci și unul sumbru, apăsător, mincinos, ipocrit, terfelit, cinic, afectat, întinat de consecvența revoltătoare cu care criminalii se întorceau la căpătâiul victimelor lor.

Din această cauză, abia așteptam să se termine odată povestea asta cu 16-22 decembrie și să vină Crăciunul, ca să ne purificăm cumva, de va fi posibil. Până ce venea Revelionul și Iliescu ni se adresa din nou.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2013/12/16/revolutia-romana-comemorare-subiectiva […]

  2. din pacate, cu toate trairile sincere din acele momente, trebuie sa constat ca a fost „lovilutie” (o lovitura de stat prost mascata combinata cu o revolutie spontana cica, dar de fapt provocata si regizata din umbra!)

  3. pai in zilele alea comunismul n-a murit, doar a luat o mica pauza …

  4. […] https://drezina.wordpress.com/2013/12/16/revolutia-romana-comemorare-subiectiva […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: