A picat Lenin (în cap!), trăiască leninismul!

 

(sursa)
(sursa)

Nu zic că nu e interesantă și promițătoare vestea că a fost dărâmată statuia lui Lenin de pe soclu. Ca gest simbolic, poate fi deosebit de semnificativ și să coaguleze o seamă întreagă de adeziuni, frustrări și speranțe.

Dar faptul că existau statui ale „eroilor” comuniști oferea oamenilor posibilitatea să acorde zeilor un chip și ideologilor o personalitate. Că îți plăcea sau nu conta mai puțin, important era că aveai la ce te raporta. Religia comunistă avea un nume și niște altare.

Odată doborâți însă acești idoli, religia comunistă nu dispare, ci doar se transformă, intră în catacombe, de unde va ieși, în fel și chip, mult purificată. Se va descotorosi de toate elementele sale cu prost renume, de toate formele vechi, de toate imaginile odioase și se va îmbrăca în straie de ideologie dezirabilă, chiar dătătoare de speranță.

Pe de altă parte, una dintre deprinderile fundamentale ale praxisului comunist este „autocritica”. În varianta colectivă, aceasta presupune delimitarea de practicile predecesorilor despre care se spune că au compromis ideologia. Această practică îndeplinește un dublu rol: (1) constituie un debușeu pentru mase, care văd că există totuși și o raportare critică la erorile din trecut; (2) construiește un capital de încredere în dreptul noilor potențați și confiscă speranțele de viitor ale populației, hrănindu-se o vreme pe seama lor.

Faptul că zeii, eroii sau idolii dispar fizic din imaginarul public și din simbolistica străzii constituie un avantaj fantastic, Citește mai mult »

Reclame