Postat de: Teofil Stanciu | 04/12/2013

Riscuri de blogger – falsificarea prin scris

By renjith krishnan (sursa)

By renjith krishnan (sursa)

Nimic nu este atât de greu ca a nu te înșela pe tine însuți.
(Ludwig Wittgenstein)

Am primit, de când scriu pe blog, și scatoalce – unele furibunde și agresive –, și elogii – unele de-a dreptul nemeritate, consider eu. Din toate astea m-am ales cu niște întrebări legate de autenticitate, independență, libertate, onestitate, curaj, conformism etc.

Cum să scrii pe blog fără să ajungi robul cititorilor? Cum să scrii fără ca, dimpotrivă, să devii un mic zeu al publicului tău, pe care-l șochezi și să-l fericești după pofta inimii? Cum să scrii fără să te lași ademenit de falsitate și minciună, dar nici de o sinceritate vecină cu indiscreția și vulgaritatea? Cum scrii în așa fel încât să nu manipulezi cu bună știință?

Am scris și rescris textul ăsta, iar în final, pentru o mai ușoară lectură, am decis să-l organizez pe puncte. Ignorați, dacă puteți, doza de artificial ce decurge din această structurare.

Iată câteva posibile surse ale falsificării.

1. Amăgire de sine. E adânc înrădăcinată în om nevoia și disponibilitatea de a se amăgi. O spun în egală măsură teologii, filosofii, moraliștii, scriitorii – toți cei care susțin importanța (nu și virtutea!) autenticității. Și, se pare, că e o luptă de o viață care trebuie purtată pentru evitarea amăgirii. Premisele sunt, așadar, sumbre.

2. Falsificare ca risc al scriiturii. Deși multe ar fi de spus aici, mă voi mărgini doar la două piste posibile: (a) discrepanțele care apar între ceea ce gândești și ceea ce scrii și (b) influența pe care o exercită un anumit public asupra unui autor prin aprecieri și critici.

3. Falsificarea prin învecinare. Așa cum există învățare prin învecinare, există și falsificare prin învecinare. Dacă în jurul unui blog se adună mai mulți aplaudaci foarte activi, există șanse considerabile ca bloggerul să se vadă ca fiind mult mai important sau mai talentat decât este. Dacă, de asemenea, se stabilesc niște tovărășii, e greu să te desprinzi din lațul lor și să iei seama la critici sau apostrofări venite din afara cercului confortabil. Cui îi plac criticii, la urma urmei?

4. Falsificarea prin statistici. Știm de multă vreme că adevărul nu poate fi hotărât prin decizie democratică. Deși statisticile sunt importante, faptul că ai mulți cititori nu înseamnă implicit și că ai dreptate. Într-o lume atât de dezorientată ca a noastră, cifrele îmi par un indiciu înșelător. Ele vorbesc despre popularitatea unui blog, fără-ndoială, dar nu și despre valoarea conținutului. Aici sunteți invitați să mă suspectați de invidie, dată fiind vizibilitatea redusă a blogului meu comparativ cu altele, care se folosesc și de vii, și de morți (și de șapte între sorți!) ca să facă trafic.

5. Falsificarea confesională. Fiindcă activez și într-o sferă confesională, sunt silit să pomenesc și acest aspect. Am vorbit despre dificultatea autenticității în context evanghelic. De altfel, cred că e aproape o obsesie (vedeți numai câteva exemple aici, aici sau aici). Mediul evanghelic, după profilul său actual, predispune masiv la autocenzură și falsificare (a se vedea și recentele evoluții penticostale). Putem discuta cu altă ocazie de unde ne vin și cum ne condiționează situările confesionale. Aș mai menționa însă că și alte confesiuni (altele decât cele evanghelice) au fetișurile lor pe care bloggerii pot fi tentați să le menajeze ca să nu cadă în dizgrația cititorilor sau mai-marilor.

6. Falsificarea prin supralicitare. Se întâmplă chiar și bloggerilor obscuri să nimerească pe un subiect de mare interes și să se trezească citați, citiți și invocați ca adevărate autorități. E foarte mare riscul să te lași dus de val și să începi să te consideri un reper, un ins competent, o voce de referință. Asta poate afecta și tonul, și subiectul, și atitudinea următoarelor texte. De pildă, dacă tot pici pe un subiect în vogă, să insiști până la epuizare pe el, chiar dacă nu mai ai nimic de spus. Unii supralicitează prin limbaj șocant, licențios, agresiv sau, dimpotrivă, de o neverosimilă pioșenie. Consecința e tot o formă de falsificare.

7. Frica. Aș lega această formă de falsificare și de natura umană, dar și de moștenirea confesională. Sunt multe spaime care zvâcnesc (iar alteori colcăie, de-a dreptul) sub lespedea cuvintelor. Și atunci, pentru a nu le da prilejul să iasă, vorbim și scriem, invocăm certitudini, recurgem la sisteme, la autorități, dăm din gură și din tastatură ca nu cumva să ne auzim conștiința și gândurile, fiindcă ne e teamă de ce ne-ar spune. E o formă foarte parșivă și aproape imposibil de contracarat.

8. Mania persecuției. Există o formă de falsificare de sine care apare la oamenii care se simt victime fără să fie, în realitate (și care consideră, desigur, că dreptatea poate fi numai de partea lor). Aceștia au nevoie să își imagineze că există un grup de vrăjmași care le vor răul, care îi urăsc (haters!) și împotriva cărora ei rezistă prin forța binelui de care sunt mânați. Cel mai bine se vede asta în succesul manelelor despre dușmani, dar problema poate apărea și la bloggeri. Mai ales dacă asta se suprapune peste o aroganță confesională sau bisericească, atunci sunt mari șanse ca orice contestatar să fie perceput ca păcătos care luptă împotriva „lucrării Domnului”. Faptul că cineva are adversari nu garantează că respectivul luptă pentru o cauză nobilă. Hitler și Stalin erau adversari!

Mă opresc aici. Împărțirea pe puncte, la care am recurs, are neajunsurile ei. Există suprapuneri parțiale între cauzele enumerate. Dar cred că ați prins ideea.

Mi s-a reproșat de multe ori că nu dau soluții, ci doar formulez probleme. Ei bine, de data asta chiar am câteva soluții. Dar însăși convingerea că am descoperit un tratament împotriva falsificării poate deveni lesne o capcană. Mai adaug însă și că nu mă consider nici vindecat, nici mai presus de acest pericol. Ba dimpotrivă, scriu acest text ca exercițiu personal, în primul rând.

Ca să nu mai lungesc vorba, iată niște măsuri tehnice utile:

1. Lecturile. Acord prioritate în special autorilor pe care timpul și istoria i-au validat. Nu mă feresc nici de autorii contemporani, dar e importantă pentru mine atitudinea lor față de înaintași. Ignoranții și orgolioșii (adică cei care nu prea știu istorie sau o tratează cu trufie) îmi displac. Asta nu înseamnă că nu-i citesc.

2. Toți criticii mei s-ar putea să aibă dreptate. Încerc să gândesc exact așa, deși nici nu-mi place, nici nu-mi vine ușor, nici nu reușesc de fiecare dată. Cu cât un critic este mai înverșunat, cu atât mă încăpățânez mai tare să-i răspund pentru că, dacă are dreptate, trebuie ca victoria lui finală să fie una concludentă. Există însă și o ierarhie pe care o fac în privința criticilor, unele opinii cântărind mai greu decât altele.

3. Logica argumentării. E important ca un text cu argument să fie și coerent și închegat. Lupta nu-i ușoară, după cum o dovedesc textele cu subiecte sensibile, unde fiecare scăpare este speculată și valorificată de preopinenți. N-am pretenția că reușesc de fiecare dată, dar mă străduiesc.

4. Documentarea. Documentarea nu constă doar în a ști un sac de versete, ci și în a cunoaște subiectul ales cât mai bine. Există posibilitatea abordării unei teme la diverse nivele, așa că e important să știi cât te țin puterile și să-ți faci temele. Opinia mea e că se poate scrie aproape despre orice, dacă reușești să alegi unghiul potrivit.

5. Inhibarea reflexelor confesionale nocive. Mulți au impresia că, dacă invocă Biblia într-un text, au devenit ei înșiși un fel de profeți ce transmit mesajul divin pentru restul pământenilor (mai ales din confesiuni concurente). Sau că apartenența la o confesiune le dă dreptul să se pronunțe ca niște experți în toate lucrurile care țin de sufletul omului. Fals!

6. Cenzura! Sunt câțiva oameni cărora le dau uneori textele ca să mi le cenzureze. E neplăcut, dar face bine pe termen lung.

Mai sunt și alte mijloace de apărare, dar nu am de gând să fac un inventar complet, nici confesiuni personale complete. Cred însă că pot face două observații pertinente: (1) indiferent de metodele aplicate, victoria în această luptă nu e niciodată definitivă, nici garantată; (2) riscul acesta privește pe oricine, atâta doar că, în comunicare directă, lipsa de autenticitate se observă mai repede și e mai costisitoare.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2013/12/04/riscuri-de-blogger-falsificarea-prin-scris […]

  2. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Când vine vorba de meseria blogăritului, mie îmi apare de fiecare dată imaginea aceea din Călăuza lui Tarkovsky, cu cel care tatona drumul de parcurs aruncând cu multă grijă o piuliță agățată de o sfoară … și tot așa. Din acest motiv, fără a trece cu vederea riscurile amintite de Teofil în acest articol, mi se pare că beneficiile sunt incomparabil mai mari, că relațiile stabilite în virtual (unele concretizate și în interacțiuni face to face) pot să la se urme frumoase în viața aceluia care în ciuda faptului că piulița aceea nu are nici ochi, nici gură, o aruncă cu credincioșie mai departe având încredere în proces, ca aparținând Altcuiva …
    Ca să revin pe pământ: un articol de citit cu mare atenție. Felicitări, Teofil! (Amu-i acum: să vedem cum va gestiona aprecierea mea …😉 )


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: