Riscuri de blogger – falsificarea prin scris

By renjith krishnan (sursa)
By renjith krishnan (sursa)

Nimic nu este atât de greu ca a nu te înșela pe tine însuți.
(Ludwig Wittgenstein)

Am primit, de când scriu pe blog, și scatoalce – unele furibunde și agresive –, și elogii – unele de-a dreptul nemeritate, consider eu. Din toate astea m-am ales cu niște întrebări legate de autenticitate, independență, libertate, onestitate, curaj, conformism etc.

Cum să scrii pe blog fără să ajungi robul cititorilor? Cum să scrii fără ca, dimpotrivă, să devii un mic zeu al publicului tău, pe care-l șochezi și să-l fericești după pofta inimii? Cum să scrii fără să te lași ademenit de falsitate și minciună, dar nici de o sinceritate vecină cu indiscreția și vulgaritatea? Cum scrii în așa fel încât să nu manipulezi cu bună știință?

Am scris și rescris textul ăsta, iar în final, pentru o mai ușoară lectură, am decis să-l organizez pe puncte. Ignorați, dacă puteți, doza de artificial ce decurge din această structurare.

Iată câteva posibile surse ale falsificării.

1. Amăgire de sine. E adânc înrădăcinată în om nevoia și disponibilitatea de a se amăgi. O spun în egală măsură teologii, filosofii, moraliștii, scriitorii – toți cei care susțin importanța (nu și virtutea!) autenticității. Și, se pare, că e o luptă de o viață care trebuie purtată pentru evitarea amăgirii. Premisele sunt, așadar, sumbre.

2. Falsificare ca risc al scriiturii. Deși multe ar fi de spus aici, mă voi mărgini doar la două piste posibile: (a) discrepanțele care apar între ceea ce gândești și ceea ce scrii și (b) influența pe care o exercită un anumit public asupra unui autor prin aprecieri și critici.

3. Falsificarea prin învecinare. Așa cum există învățare prin învecinare, există și falsificare prin învecinare. Dacă în jurul unui blog se adună mai mulți aplaudaci foarte activi, există șanse considerabile ca bloggerul să se vadă ca fiind mult mai important sau mai talentat decât este. Dacă, de asemenea, se stabilesc niște tovărășii, e greu să te desprinzi din lațul lor și să iei seama la critici sau apostrofări venite din afara cercului confortabil. Cui îi plac criticii, la urma urmei?

4. Falsificarea prin statistici. Știm de multă vreme că adevărul nu poate fi hotărât prin decizie democratică. Deși statisticile sunt importante, faptul că ai mulți cititori nu înseamnă implicit și că ai dreptate. Într-o lume atât de dezorientată ca a noastră, cifrele îmi par un indiciu înșelător. Ele vorbesc despre popularitatea unui blog, fără-ndoială, dar nu și despre valoarea conținutului. Aici sunteți invitați să mă suspectați de invidie, dată fiind vizibilitatea redusă a blogului meu comparativ cu altele, care se folosesc și de vii, și de morți (și de șapte între sorți!) ca să facă trafic.

5. Falsificarea confesională. Fiindcă activez și într-o sferă confesională, sunt silit să pomenesc și acest aspect. Am vorbit despre dificultatea autenticității în context evanghelic. De altfel, cred că e aproape o obsesie (vedeți numai câteva exemple aici, aici sau aici). Mediul evanghelic, după profilul său actual, predispune masiv la autocenzură și falsificare (a se vedea și recentele evoluții penticostale). Putem discuta cu altă ocazie de unde ne vin și cum ne condiționează situările confesionale. Aș mai menționa însă că și alte confesiuni (altele decât cele evanghelice) au fetișurile lor pe care bloggerii pot fi tentați să le menajeze ca să nu cadă în dizgrația cititorilor sau mai-marilor.

6. Falsificarea prin supralicitare. Se întâmplă chiar și bloggerilor obscuri să nimerească pe un subiect de mare interes și să se trezească citați, citiți și invocați ca adevărate autorități. E foarte mare riscul să te lași dus de val și să începi să te consideri un reper, un ins competent, o voce de referință. Asta poate afecta și tonul, și subiectul, și atitudinea următoarelor texte. De pildă, dacă tot pici pe un subiect în vogă, să insiști până la epuizare pe el, chiar dacă nu mai ai nimic de spus. Unii supralicitează prin limbaj șocant, licențios, agresiv sau, dimpotrivă, de o neverosimilă pioșenie. Consecința e tot o formă de falsificare.

7. Frica. Citește mai mult »