Postat de: Teofil Stanciu | 26/11/2013

Despre creștinism, iubire și alte chestii subiective

„Blândul păstor” - pictură din catacombe (sursa)

„Blândul păstor” – pictură din catacombe (sursa)

E nedrept – și inutil! – să ni se ceară nouă, creștinilor, să privim creștinismul „obiectiv”, să-l analizăm „științific”, să-i „examinăm” dogmele și adevărurile fundamentale. Nu poți cere asta unui om situat efectiv în creștinism, care acolo trăiește și respiră, care din asta își trage seva pentru viață.

E ca și cum ai cere unui soț să-și analizeze „obiectiv” soția, copiii sau părinții. E ca și cum i-ai cere unei femei să-și privească „științific” instinctul matern și capacitatea irațională de sacrificiu.

Ar putea părea o fugă de confruntare ceea ce zic eu, dar nu e așa. În creștinism nu trebuie să te refugiezi în credință, dragoste și nădejde din fața tăvălugului rațiunii. Nici vorbă! Creștinismul s-a întemeiat pe așa ceva. Dumnezeul întrupat din iubire cere în schimb iubire, credință și nădejde.

Și le cere în ciuda faptului că nu furnizează dovezi, ba ai zice că bagă bețe în roate, lăsând patru variante ale biografiei lui Isus, ca să poată exista contradicții între ele (iar creștinii nu le suprimă și nu le contrag într-una singură!). „Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”, anticipează Cristos miza viitorului. Nu gesturi de habotnică supunere, nici de oarbă credulitate va anticipa, ci curajul de a înfrunta nepotrivirile și contraargumentele validate de rațiune.

Biblia nu oferă „dovezi” în sensul strict științific al termenului, ci informează ceva ce deja se află în sufletul omului, adaugă schelet teologic unei revelații interioare, jalonează o experiență și confirmă o zvâcnire lăuntrică spre transcedent. La limită, au existat creștini fără Scripturi, fără studii biblice aprofundate, ci doar cu o întâlnire privilegiată cu divinul.

Revin la dragoste, căci este un pivot fundamental în tot ce ține de creștinism. Orice om normal care ar fi dispus să-și cerceteze cu ochi rece familia ar fi privit ca un dereglat, ca un „om fără inimă”, ca un cinic, ca un individ aflat în pragul nebuniei. Numai o dragoste moartă permite analize „obiective”, disecții sufletești și cercetare științifică.

Firește că mai poți să vezi defecte ale celor dragi, dar acestea te dor, te înfurie, te nemulțumesc, te rușinează – toate aceste reacții fiind semne ale viului, ale relației complexe și adesea dureroase cu cei apropiați. Dar indiferența ar fi cu mult mai rea, privirea distantă și pasivă, discuția fără miză și fără încărcătură afectivă.

Această relație vie, această interacțiune autentică a precedat istoric ascensiunea rațiunii imperturbabile. Mulți reproșează creștinilor că acceptă „necritic” o învățătură perimată, că cred fără să aibă „dovezi” concludente, că fug din fața vieții și se ascund sub scutul convenabil al credinței. Dar nu văd cum ar putea fi altfel.

În mod normal, în relațiile omenești de iubire, orice dovadă de dragoste este cu atât mai apreciată cu cât pare mai nevrednic cel care beneficiază de ea. De pildă, pe toată lumea emoționează o căsătorie în care unul dintre soți are o infirmitate. Ar fi o dovadă de nesimțire inimaginabilă ca să se poarte o discuție cu mirele/mireasa despre implicațiile concrete al infirmității consortului/consoartei sale.

Într-un anume sens, cred că e îndreptățit să vorbească despre creștinism doar cel care îi înțelege legile de funcționare. Firește că, în zilele noastre, așa cum râdem unii de mamele altora (pe internet, mai ales), ne permitem și să vorbim despre credință cu aere de sceptică superioritate.

Felul în care se vorbește azi despre creștinism mi se pare că seamănă cu tentativa unor indivizi născuți și crescuți în laborator de a înțelege dragostea părintească și filială a ultimei familii de pe pământ în care copilul s-a născut natural, dar părinții au răposat, între timp.

Respectivul copil ar trebui să ateste științific existența părinților lui, să transforme tezaurul amintirilor (adesea incoerente sau falsificate afectiv) într-o succesiune de fapte cauzale, demonstrabile, să dovedească cum că părinții lui nu au fost o festă pe care i-a jucat-o mintea și că realmente a fost conceput altfel decât ceilalți. Ce să mai spună el și cui despre grija părintească, despre iubire, despre poveștile spuse la culcare, despre fericirea paradisiacă din casa în care a crescut?

Da, creștinismul are bubele sale, care pot fi analizate, dar așa cum îți cercetezi arborele genealogic, ca să afli nu doar câte ceva despre strămoși, ci și despre tine însuți. Poți să te detașezi (creștin fiind), e chiar necesar, dar nu să te înstrăinezi, fiindcă devii o anomalie, în raport cu propria istorie.

Nu aș avea curajul să spun că apologetica (sub orice formă decentă) ar fi inutilă. Dimpotrivă. Dar cred că orice demers apologetic nu trebuie să evite acea legătură mai presus de rațiune pe care creștinul își întemeiază existența și credința. Faptul că credinciosul crede în Dumnezeu și Îl iubește pe Dumnezeu nu poate trece prin filtrul științei, dar este un fapt de viață fundamental.

Temă similară:


Responses

  1. Foarte bun articolul și foarte bune observații. Și, într-un fel, cu articolul ăsta te-ai adresat unor chesiuni pe care le-am discutat în ultima vreme.

    Mai mult, faptu că te-ai legat de dragoste, cred că e cel mai potrivit lucru pe care-l puteai face într-o astfel de discuție. Țin minte că exact același argument l-a scos Lennox într-o dezbatere publică cu Dawkins. Și într-adevăr, în discuția cu atei vocali și (părere personală) oarecum superficiali ca Dawkins merge.

    Dar, rămâne o problemă de rezolvat: îs multe religii pe lumea asta care pretind învieri. Îs multe care proclamă dragoste și sacrificiu. Îs multe care pretind minuni. E imperativ ca creștinismul să dovedească ce se poate argumenta. Probabil că sunt alții care o cer, dar eu personal nu cer dovada existenței lui Dumnezeu care prin definiție e ne-demonstrabilă. Cer însă dovezi ale minunilor. Dovezi pertinente ale Învierii nu ce există până acum – cum zici și tu, nici măcar relatări coerente.

    Deși abordarea dragostei e o chestie elegantă pe care ai făcut-o, creștinismul nu poate pretinde că dragostea pe care o proclamă e superioară altor religii, sau că Dumnezeul pe care-l proclamă e superior cu.. raționamente interioare. De la un moment dat ai nevoie de apologetică.

    Te citez: „Biblia nu oferă „dovezi” în sensul strict științific al termenului, ci informează ceva ce deja se află în sufletul omului, adaugă schelet teologic unei revelații interioare, jalonează o experiență și confirmă o zvâcnire lăuntrică spre transcedent.”

    La fel și celelalte religii! Și niciuna nu o face cu dovezi în sensul științific ci tocmai, se contrazic, pe alocuri sunt incoerente d.p.d.v. istoric și totuși vorbesc despre o zvâcnire spre transcendent și reușesc să ofere oamenilor împăcare cu sinele, un sistem moral, împăcarea cu moartea și speranța existenței unei vieți după moarte – poate cel mai important un sens vieții. Ei, poți tu cu argumente interioare să afirmi că sensul pe care ți-l oferă creștinismul e mai înalt sau adevărat iar cel pe care-l oferă Hindu sau Sufi sau Zen sunt inferioare?

    Legat de „scheletul teologic” vreau doar să fac o remarcă personală: acest schelet teologic e ceea ce eu personal urăsc și e ceea ce te contrazice pe tine când spui că creștinismul nu trebuie neapărat abordat logic și cu dovezi. Dacă te uiți în istorie, teologia iudaică și creștină legată de absolut orice (mântuire, diavol, jertfe, îngeri…) a fost o cârpeală intelectuală care a construit treptat într-o manieră hidoasă dar logică și coerentă pentru mintea umană pe ceea ce era deja acolo – valori fundamentale care le întâlnești în toate culturile, ideea existenței după moarte, dragostea față de semeni ș.a.m.d. Iar unde nu se poate explica au pus eticheta de paradox sau taină – simplu. Eu personal cred că misticii sunt cei care au înțeles ceva despre lumea asta și despre viața asta. Mie mi se pare fascinant cum toți, din orice religie ar fi, vorbesc în esență despre aceleași lucruri care într-adevăr răspund unor zvâcniri pe care orice om le are: orice om cred că s-a oprit vreodată să se întrebe de ce se agită, ce rost are totul. Și mai cred că religia sub forma asta instituționalizată și cu tradiție sau cu biblii infailibile sau cu ierarhii și cu povești detaliate despre Adami și Avraami este o îndepărtare de la adevăratele zvâcniri și nevoi pe care omul le-ar putea avea.

    Un ultim lucru: reamintesc că spui că e nedrept ca cineva să te pună pe tine ca creștin să îți analizezi obiectiv dogmele fundamentale. Ei bine, dacă e nedrept ca cineva să te pună să analizezi obiectiv Învierea, care e fundamentală creștinismului, atunci e la fel de nedrept ca cineva să îmi ceară mie să analizez obiectiv credința mea în relația extraordinară pe care o am cu niște extratereștrii dintr-o altă galaxie. Intenționat am ales extratereștrii pentru că în ambele cazuri – e posibil să existe extratereștrii și e posibil să existe Dumnezeu. Se poate și cu zâne (ar fi mai corect – pentru că zânele nu fac parte din domeniul demonstrabil științific, la fel nici Dumnezeu) , dar e mai bine așa să nu se supere cei care vor citi…

    Ah, și un ultim-ultim lucru, o mică temă de casă pentru cei care cred netăgăduit în Înviere și le sugerez să mai sape că sunt multe din-astea: de ce a trebuit ca 1 Corinteni 15 să fie adăugat în mod mârșav la textul original? Dacă Învierea nu trebuie demonstrată de ce a simțit cineva nevoia să aducă un argument în plus la cele contradictorii deja existente? De ce Sfântul Duh nu i-a inspirat pe cei care au alcătuit canonul să scoată mârșăvia de acolo? De ce Învierea din Marcu are finaluri diferite, fiecare încercând să rezolve anumite inconsecvențe logice dar introducând altele? Până creștinismul nu rezolvă lucrurile astea, aroganța pe care și-o asumă ca și cale unică spre Dumnezeu e o copilărie.

    • Darius, răspund și eu cu mare întârziere.

      Da, există niște teme ce pot fi discutate rațional. Nu degeaba își bat capul Lennox, McGrath, D”Souza ori Polkinghorne capul.

      Dar trebuie ținut cont și că există ceea ce se cheamă în general credință. Iar aceasta nu înseamnă, așa cum se sugerează adesea de către adversarii creștinismului, credulitate, ci încredere. Încercarea de a identifica credința cu superstiția e o pistă necinstită de argumentare. De altă parte, sunt conștient că acest element nu poate fi luat în calcul într-o discuție, dar trebuie ținut cont de el și respectat ca atare.

      Admit că nu cunosc toate pretențiile tuturor religiilor. Dacă aș avea timp, probabil, le-aș analiza pe toate la rând, măcar de curiozitate.

      Totuși, ideea pe care o combați tu – aceea a exclusivității pe care o clamează creștinismul – e ceva mai nuanțată decât pare la prima vedere. Ți-am mai zis, cred, și altădată că tu lupți cu o variantă de creștinism extrem de îngust! De pildă, în ce privește exclusivitățile, există cel puțin vreo 5 poziții teologice.

      Încă o chestiune (nu mai știu în care dintre comentariile tale apare, dar îți răspund tot aici). Critici aspru teologia dogmatică. Cred că ai citit un anume fel de teologie dogmatică, una destul de seacă și fără profunzime, dar există încercări teologice care, deși formulează logic niște dogme, nu se vor sisteme teologice închise. Revelator și simbolic mi se pare un… „incident” din viața lui Toma din Aquino, care e, într-un fel, părintele teologiilor raționale și sistematice. La un moment dat, a avut o experiență mistică în urma căreia a declarat că tot ce a scris (adică, inclusiv Summa theologiae) reprezintă „paie” (sau pleavă). Din păcate, nu avem cum afla exact ce voia să zică, pentru că a murit câteva săptămâni mai târziu.

      O altă chestiune de care trebuie să ții cont e că teologia a fost adesea una mistică – există și o carte cu acest titlu. Probabil că s-ar putea discuta despre efectele negative ale raționalizării excesive a discursului teologic.

  2. @ Darius
    > de ce a trebuit ca 1 Corinteni 15 să fie adăugat în mod mârșav la textul original?

    Presupun ca va referiti la ideea ca versetele 3-7 sunt o interpolare post-paulina, introdusa ‘în mod mârșav’ de mana de fier a religiei institutionalizate. Onestitatea intelectuala ar obliga la mentionarea ponderii acestei teorii in randul cercetatorilor biblici (indiferent de credinta lor in posibilitatea minunilor sau in realitatea invierii lui Isus). Dvs dati de inteles ca ar fi o obiectie relativ acceptata in academie, ceea ce nu-i cazul nici pe departe (doar daca, prin absurd, Robert Price si alti ‘Jesus-mythicists’ ar ramane singuri in tagma lor). Ar mai trebui sa spuneti si de ce credeti ca textul respectiv e o interpolare tarzie si nu ‘interpolarea’ unei traditii primite de apostol, asa cum considera majoritatea biblistilor. Sugerez un exercitiu: vedeti cum suna argumentul (logic, retoric) Sf. Pavel din capitolul 15 in lipsa crezului din versetele amintite mai sus.

    > De ce Învierea din Marcu are finaluri diferite, fiecare încercând să rezolve anumite inconsecvențe logice dar introducând altele?

    Domnule, daca tot sunteti pasionat de Biblie, luati textul asta vechi asa cum este si (z)bateti-va nitel cu el. De ce-i impuneti, anacronic, anumite asteptari moderne? Ajungeti sa operati cu aceeasi rigiditate si ingustime ca a fundamentalistilor pe care, banuiesc, incercati sa-i combateti. Sper ca ati citit macar un pic despre problema finalului Evangheliei dupa Marcu.

    • Există din câte îmi dau eu seama 3 nivele de argumentare:

      Nivelul 0: D-le Cosma, ideea discuției nu e nicidecum să intrăm în amănuntele învierii. Ce vreau să demonstrez este că dacă creștinismul nu recurge la argumente când discută despre înviere, un discurs subiectiv îl pune pe același picior de egalitate cu oricare religie. Cred că am explicat destul de clar asta în primul comentariu.

      Nivelul 1: Nu numai că creștinismul, cu propria logică internă și subiectivă nu se poate detașa față de celelalte religii dar nici măcar evenimentul cheie pare să nu fi avut loc. Dar dacă vrea cineva o discuție pe tema asta (dovezile învierii) îl rog frumos să pornească una pe un forum, blog etc. să-mi dea linkul și ne punem pe treabă. Dar nu aici că nu-i frumos să deraiem. Eu făceam doar o paranteză pentru cei îndoctrinați (ca mine) că Învierea e incontestabilă – să își pună măcar întrebările esențiale.

      Nivelul 2: Nu numai că învierea nu a fost, dar se pare că învierea nici măcar nu are rost: moralitatea poate fi extrem de dimplu observată și explicată în animale la fel ca și în om prin procese evolutive și sociale. Ajutorarea aproapelui și facerea de bine nu au nevoie de un dumnezeu ca să le eticheteze ca bune – la fel nici crima și furtul nu au nevoie de un dumnezeu ca să le eticheteze ca rele. Deci omenirea sau natura nu sunt decăzute și imorale ci tocmai – fiecare individ răspunde de sine și fiecare societate convine și aplică reguli morale. Pentru mai multe detalii aici, vă invit să comentați: http://www.misomosi.biz/2013/11/short-case-for-moral-universalism.html

      Deși cred că creștinismul falimentează în toate 3 eu argumentez doar la nivelul 0 aici. Și n-am primit un răspuns competent, nici măcar tangențial la subiect.

      • Raspuns competent n-ai cum sa primesti, ti-l vei da tu singur, in suflet……, deocamdata mintea se revolta …….. unde e revolta pacea n-are ce sa caute ! Te vei intoarce acasa dupa ce vei epuiza toate intrebarile! Te vei intoarce pentru dragostea celor care te-asteapta ! Calea pe care esti tu acum au urmat-o si altii, unul dintre ei e cel care scrie acum. Te vei intoarce si vei fi bucuria tuturor pentru ai avut curaj sa zbori si ai avut curajul sa afli raspuns la intrebare intreband.

        • Foarte fain răspuns Florine. Totuși poate pentru mine acasă probabil nu va fi tocmai creștinismul. De pildă, creștinismul nu include natura și celelalte forme de viață în imagine iar eu consider asta esențial – ce Dumnezeu, suntem în natură, suntem natură! Cel mult animalele erau sacrificate, care nu erau sacrificate erau ori necurate ori muncite. Singurele texte comprehensive care se referă la natură cu admirație sunt prin Iov și Psalmi. Iov e una din cele mai frumoase lucrări pe care am citit-o vreodată și 28 e pasajul în care regăsesc ceea ce caut. Cu toate astea, religiile estice au fost mult mai sensibile la relația omului cu natura și dacă adaugi la asta faptul că eu din plin văd premisa creștinismului (nevoia salvării) ca fiind inutilă, dacă revin vreodată acasă va fi într-un mediu care într-un sens mistic are ceva de-a face cu creștinismul tradițional.

          Sunt convins că mulți creștini nu citesc Iov cum îl citesc eu. De pildă eu nu mă împiedic că Dumnezeu o permis ca „fiul său răzvrătit” să îi ucidă familia și animalele și așa mai departe – e clar că toată ideea cărții e legată de suferință și de nedreptatea făcută celor drepți și e clar că e o poezie inventată. Dar când vine ramura literalistă, vocală, nesuferită(mie) și ne-neglijabilă a creștinismului care spune că Iov chiar a existat – scuză-mă dar ăia n-au înțeles nimic. La fel nu am nimic cu învierea în sine dacă e privită doar ca o poveste frumoasă, spirituală. Dar dacă vine ramura mai nainte menționată și spune că în mod indubitabil s-a întâmplat și că există și dovezi (deși discursul lor ar trebui să fie la nivel spiritual legat de sens) mi-e scârbă pentru că la fel, au ratat ideea.

          Bineînțeles că e atitudinea aialaltă în care iei la mișto tot ce e legat de religie (cum fac ateii vocali). Dar nu mă identific. Încerc să fiu rațional unde cred că trebe și unde se fac excese iar unde totul e ok îmi văd de misticismu meu.

      • Acasa ,pentru mine, inseamna cei dragi! La biserica, chiar daca de multe ori merg singur, ii duc si pe cei dragi ai mei pentru a se intalni cu cei dragi ai nostri care nu mai sunt. Prima lectie de teologie pe care i-am tinut-o copilului meu, avea pe-atunci trei ani, a fost cand a murit tatal meu:

        – Luca, priveste sus, sus pe bolta bisericii, vezi , acolo e bunul tau, se bucura ca suntem toti aici impreuna cu el , chiar daca noi nu putem sa-l vedem inca !

        Acesta este adevaratul crestinism, daca-l intelegi poti sa nu mai pasesti toata viata in biserica de ziduri … Dar , totusi, o vei face, o vei face pentru cei dragi ai tai, chiar daca foarte multi iti vor spune ca intre vii si morti nu exista nicio legatura ! Tu te vei duce doar pentru a te intalni cu ei intr-o amintire . Este timp, pentru toate este timp doar sa avem rabdare.

  3. […] https://drezina.wordpress.com/2013/11/26/despre-crestinism-iubire-si-alte-chestii-subiective […]

  4. Si pe mine ma mira , de fapt ma frapeaza acest crestinism stiintific! Ce zici tu si ce comenteaza cei doi de deasupra mea? Exact ce-ai infierat tu! Oare ne vom dezbara vreodata de acest narav de-a demostra ? Ma tem ca nu … E un fel de ,,eu il iubesc mai mult decat tine pe dumnezeu „.

    • Florin, daca ai fi citit comentariul meu ai fi inteles ca daca nu demonstrezi, toate celellalte religii sunt adevarata cale spre dumnezeu. De ce esti ortodoox? Pentru ca ai motivele si argumentele tale sa crezi ca ceilalti crestini nu au dreptate in anumite privinte. De ce esti crestin? Pentru ca crezi ca invierea cu adevarat s-a intamplat si crezi ca e singura cale catre Dumnezeu. Deci nu te ascude in ignoranta ca nu merge.

      Crestinismul se considera calea unica spre dumnezeu. Ei bine, o afirmatie absoluta necesita nicidecum discutii subiective!

      • Crestinismul nu se pretinde ca singura cale spre Dumnezeu…asa o considera unii…Atunci cum ar ramane cu chipul lui d.zeu dupa care am fost creati? cum ramane cu revelatia naturala? dar cu cunoasterea binelui si a raului? dar cu homo religious? exclusivismul nu face altceva decat sa divida…fiecare isi cauta calea catre Absolut…in modul sau…crestinismul are sansa de a fi primit Calea..dar nimeni nu te obliga sa pasesti pe Ea…e liberul tau arbitru…si da, fides et ratio (asa cum am mai spus-o) merg mana in mana…. Referitor la acest subiect va recomand un fost prof. de al meu: Dizionario Interdisciplinare di Scienza e Fede, Giuseppe Tanzella-Nitti (Interdisciplinary Encyclopedia of Religion and Science).

      • Nu , prietene, nu incerca sa pui sablonul demostrabilitatii pe mine ca nu mi se potriveste, credeam ca ti-ai dat seama din discutiile pe care le-am avut( daca esti Darius la care ma gandesc eu) ! Sunt ortodox pur si simplu , ,,agnostic” dupa cum am fost etichetat pe-un alt blog . As fi vrut sa fii cu noi cand am facut , eu am facut, diferentierea intre ortodoxie si ortodoxism. Habar n-ai cat de ortodox te cred eu pe tine, la fel cat de mult ma simt eu baptist! Ceea ce a scris Teofil se citeste doar dupa ce inspiri putin din bucuria comuniunii! In acel moment incetezi sa-ti mai declami apartenenta pentru ca stii cui apartii, te-ai nascut fara sa vrei si vei pleca din aceasta lume fara sa te-ntrebe nimeni daca vrei sau nu! Contrarile acestea teologice sunt un fel de niste zbateri de pesti pe uscat. In ,,apa” toti ne simtim bine, doar ca o denumim fiecare altfel. Mie , de exemplu mi-ar placea sa-i ASLAN !Tu esti chemat sa vezi ca nu e vreo diferenta intre tine si mine. Dupa ce vei cunoaste? Dupa roade ma vei cunoaste, nu dupa altceva … si te vei recunoaste si pe tine .

  5. Am citit acest articol care vine dupa ce cu doar o saptamana in urma am avut ocazia sa revad o persoana apropiata, foarte benefica pentru mine intr-o perioda a vietii, dar care acum si-a dezvaluit o fateta a personalitatii ei pe care o banuiam dar nu o credeam totusi atat de refractara la adresa credintei.

    Patrunsa de ,,argumentele” lui Dawkins persoana cu pricina mi-a facut praf toate religiile Pamantului, mi-a tinut un curs de ateism ca pe vremuri de mult apuse ca sa rezume la un moment dat toata pledoaria in fraza ca ,,nu exista decat ceea ce poate fi explicat”.

    Bineinteles ca asta a fost precedata de intrebari de genul ,,cum il definesti pe Dumnezeu ?” sau de argumentarea neputintei de a citi Biblia pentru ca ,,n-am putut sa trec peste povestea cu facutul lumii in sase zile”.

    Deci astea-s poticnelile detractorilor crestinismului si ai religiei in general.

    Ca o noua provocare este aparitia ateismului agresiv (mascat deseori sub etichetele de ,,liber-cugetator”, ,,secular”, ,,umanist”) ca problematica filosofica.

    Cred ca atei au existat dintotdeauna, sau cel putin sceptici, dar ateism ca si curnt mai mult in ultimele doua secole. Asta-i poate principala provocare a lumii in care traim.

    S-a vorbit mai sus de crestinism stiintific. Prin anii ,50 se vorbea si de ateism stiintific. Dar nici crestinismul si nici ateismul nu pot fi demonstrate stiintific. Cel putin nu in fundamentele lor.

    Suparator nu e faptul ca unii nu cred, ci ca unii incearca sa impuna altora credinta lor in nimic.

    Sau daca nu pot incearca macar sa ne faca sa ne fie rusine de credinta noastra.

    • Eugen, cred că noi tragem ponoasele culturii occidentale, unde acest dialog s-a purtat multă vreme în termenii pozitivi ai științei. De aici ni se trag multe dintre conflictele de azi.

      Dacă nu s-ar fi trezit niște „creaționiști” să insiste pe anumite tematici infirmate de știință, era mai ușor pentru toată lumea astăzi. Am citit nu de mult despre un proces celebru de prin 1924, dacă nu greșesc, în care un fundamentalist american acuza un profesor de evoluționism. Când respectivul creștin a compărut în fața judecătorului, s-a dovedit că omul nu știa nici antropologie, nici geologie, nici biologie, dar avea convingeri biblice foarte ferme. Ei bine, după ce a câștigat procesul, o mare parte dintre evanghelicii americani (care pe atunci se autointitulau fundamentaliști) au ajuns să fie calificați după ignoranța crasă a acestui personaj neinspirat. Cred că această etichetă încă nu s-a șters, iar uneori ea are și acoperire în realitate.

      Totuși, în prezent există un dialog la nivel înalt, între reprezentanții bisericii și cei ai ateismul/antiteismului. Din câte am citit, Dawkins e considerat chiar și de către unii atei un măscărici care are „calitatea” de a fi extrem de militant și de prezent. Afirmațiile pe care le face el despre istorie sunt adesea niște minciuni gogonate. Dacă mai vorbești cu persoana respectivă, zi-i să-și aleagă un guru mai onest și mai riguros.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: