Descopăr cu întârziere această traducere a unei scrisori adresate de John Steinbeck fiului său, proaspăt îndrăgostit. Rețin numai un fragment în care regăsesc aceeași atmosferă ca în marile sale romane. Scrisoarea poate fi citită integral aici.
Sunt mai mult tipuri de iubire. Una dintre ele este iubirea egoistă, acaparatoare, dominatoare și sufocantă de care un om se folosește pentru propriul bine. Genul ăsta de iubire e săracă și infirmă. Celălalt tip de iubire e cea care revarsă tot ce e mai bun din tine – bunătate, considerație și respect – nu vorbesc doar despre respectul ce survine din bunele maniere, ci de respectul ca recunoaștere și conștientizare a unicității și valorii celeilalte persoane. Primul tip de iubire o să te îmbolnăvească și o să facă din tine o ființă măruntă și slabă, dar al doilea tip de iubire poate dezlănțui forța, curajul și mărinimia, chiar și înțelepciunea pe care nu știai că o ai. […]
Și nu-ți fie teamă de suferință. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – cel mai important lucru e să nu te grăbești. Nimic bun nu iese fără răbdare.
Cu drezina 
In primul tip de iubire l-am putea incadra cred, pe perversul narcisic. Care poate crede ca iubeste, dar el domina, sufoca si zdrobeste, uneori pina la moare, Mai este insa si acea „iubire” dragoste sau relatie fuzionala care si ea este bolnava. Doar a treia, ceea ce mentioneaza autorul ca a doua, este nascatoare de viata. Viata nu doar in sens biologic, Ci viata in ceea ce are ea dincolo de bilogic, in ce are ea in esenta ei, in spiritualitatea ei.
După ce l-am citit pe Steinbeck cu câteva dintre marile sale romane, mi-e clar că știe despre ce vorbește. Ați văzut cumva ecranizarea după La răsărit de Eden? Eu am fost revoltat de felul în care Elia Kazan (altminteri, un regizor important) a răstălmăcit tot ce era mai profund și frumos în cartea aia, transformând-o într-o „teză” revoluționară. Unul dintre pilonii fundamentali răstălmiciți acolo e tocmai iubirea.
Cunosc foarte bine ce zice omul asta, cunosc foarte bine! Oare si el o fi invatat tot pe pielea lui? Ma gandesc ca da …
Și eu cred. Dar e clar că și harul talentului său uriaș l-a ajutat să înțeleagă. Lasă că-ți dau să citești Șoareci și oameni, apoi o să-mi mai ceri tu și altele 😉