Este îndoiala un păcat? Răspunsul lui Calvin

 

Hendrick  ter Brugghen - Necredința Sf. Toma (sursa)
Hendrick ter Brugghen – Necredința Sf. Toma (sursa)

În mediul în care am crescut, cel mai adesea se insinua, dar destul de frecvent se spunea și textual, că îndoiala este un păcat. În consecință, era la mare trecere certitudinea de fier, afișată și chiar obligatorie; se impunea să nu ai vreun conflict lăuntric sau, dacă-l ai, să nu cumva să vorbești despre el. Dădea bine să ai puse toate „siguranțele” la locul lor. Nu zic că ar fi rău asta ca exercițiu intelectual, dar în ordinea realității, se pare că de îndoială nu prea putem scăpa. Alister McGrath susține că există o deosebire între certitudinea intelectuală și cea existențială.

Am descoperit, cu surprindere, la Calvin (!) – tot prin intermendiul lui McGrath –  o abordare destul de consistentă și foarte realistă a chestiunii. Mereu am avut impresia că tot ce poate fi mai rigid și mai legalist în creștinismul protestant ne vine de la Calvin – asta „grație” calviniștilor care se revendicau de la el și își justificau cu textele sale diverse dogmatisme teologice. Dar, ori de câte ori m-am dus direct la scrierile lui Calvin, am descoperit foarte multe nuanțe și o confruntare onestă cu realitatea.

Istoria se repetă și în ce privește perechea credință/îndoială, credință/necredință.

 Desigur, în timp ce susținem că credința ar trebui să fie sigură și certă, nu ne putem imagina niciun fel de certitudine care să nu fie presărată cu îndoiala și niciun fel de siguranță care să nu fie asaltată de unele temeri. Pe de altă parte, afirmăm că cei credincioși se află într-un conflict perpetuu cu propria lor necredință. Suntem departe, într-adevăr, de a așeza conștiința lor într-un repaos încărcat de pace, netulburat de niciun fel de neliniști.

 Cazul lui David (cu extrase din Psalmi), considerat un exemplu de om cu credință puternică în Dumnezeu:Citește mai mult »