Cum o fi în gura lupului? sau: Cine și cu ce riscuri ne reprezintă? (II)

Menționam în postarea anterioară că voi aduce în discuție cazurile a două persoane recent intrate în gural lupului. Mă țin de cuvânt și vin și cu al doilea text.

Îi (mai) reprezintă Vasile Tomoiagă pe evanghelici?

Ca să vă introduc în subiect pe cei care nu îl știți pe Vasile, el a plecat din biserica ortodoxă spre cea baptistă la maturitate, iar după mai bine de 10 ani a făcut cale întoarsă.

V-ați putea întreba ce rost mai are să discut dacă Vasile îi reprezintă pe evanghelici, de vreme ce el a decis să se întoarcă la confesiunea din care a plecat inițial. Eu cred că are rost, pentru că unii dintre confrații evanghelici s-au grăbit să se lepede de el, ca de râie. Fapt ce merită atenție.

„Argumentul” sună cam așa: lasă că a fost numai un prefăcut care habar nu avea ce crede și de ce crede, ba poate că n-a fost niciodată „născut din nou”. Acest argument este însă nul. El poate fi aplicat oricui, oricând, numai să se ivească un prilej favorabil, fără să poată fi verficicat dacă a adevărat. Ba mai rău, acest argument constituie o judecată aplicată unui om al cărui suflet nu ne este cunoscut decât în mică măsură.

Totuși, această mică măsură ne-a lăsat pe mulți cu impresia că Vasile e un om interesat să afle, să crească, să cunoască ce crede, să apere această credință și să o aprofundeze. După comentariile de pe blogul lui, suntem mai mulți care l-am perceput astfel.

Dar, când el a ajuns la o concluzie care nu ne convine, suntem în stare să jurăm că ne-am înșelat și că el era doar un prefăcut care niciodată nu a crezut nimic din ceea ce a pretins. Altfel spus, suntem atât de siguri că deținem întreg adevărul în basca noastră evanghelică, încât suntem dispuși să discredităm complet un om care susține că a găsit adevărul în altă parte – dar, să fim bine înțeleși, tot într-o confesiune creștină, că nu s-a făcut bahai! – decât să admitem că s-ar putea să nu le știm chiar pe toate,

Deci Vasile era băiat minunat până ce apăra teologia evanghelică, un adevărat trofeu, cu blog vizibil („mogul” al blogosferei evanghelice), cu preocupări pentru apologetică etc. Dar acum poate deveni troacă de porci – lasă că l-au cules „talibanii” ortodocși și-l fac ei trofeu – pentru că nu mai cântă la masa noastră.

Aș întreba (și cred că e legitim) unde erau spiritele alea ascuțite, pline de discernământ duhovnicesc de nu ne-au avertizat din vreme că Vasile e un prefăcut? Și, stați așa, nu vorbim despre spiritele etern suspicioase care abia așteaptă să sară în față cu „v-am spus eu”! Nici despre cei care nu îi împărtășeau simpatiile teologice! Nu! Vorbesc despre oamenii cu tact, cu înțelepciune, cu finețe, care să-l fi împins discret un pas mai în spate, sfătuindu-l să-și rezolve eventuala duplicitate sesizată – sau tot ce i se reproșează acum.

Revin însă la întrebarea din titlu și dau și un răspuns: cred că Vasile Tomoiagă încă îi reprezintă pe evanghelici (deși, în timp, această reprezentare se va diminua, dar nu vă dipărea definitv). La fel cum îi reprezintă și d-l Mănăstireanu, de pildă. Chiar dacă ei sunt acum foști evanghelici. Ei îi reprezintă, e drept că la un nivel mult mai acut, pe evanghelicii care au o relație conflictuală asumată cu propria tradiție și identitate (din diverse motive îndreptățite). Iar acești oameni chiar există și unii, chiar dacă ar fi dispuși să se rupă, nu prea pot.

D-l Mănăstireanu e un globe-trotter, care tot își găsește o biserică anglicană măcar o dată pe lună undeva într-un colț de lume și care, prin spiritul domniei sale, nu cred că are probleme să se închine nici cu ortodocșii (nu mă bag în chestii de finețe, ci la modul general vorbind). Vasile a venit dintre ortodocși și avea idee cam cum stă treaba cu ortodoxia.

Dar ce se face un evanghelic născut baptist, penticostal sau ce vreți dumneavoastră, care se frământă aici, dar nu are nici la ce să se întoarcă, nici unde să plece. Atenție, nu mă refer la „excursioniștii” confesionali, care caută locul ideal. Poate-i om așezat în vreun orășel unde are de ales între baptiști, penticostali și catolici vorbitori de maghiară.

Ce face un astfel de om? Probabil că rămâne pe loc, dar asta nu înseamnă că frământările lui dispar sau că el nu există. Ideal ar fi să poată fi date în vileag, dar riscurile sunt mari. Cum să te îndoiești fățiș de învățătura biblică a pastorului?

Părerea mea e că oamenii care au o relație tensionată cu propria confesiune – și conștientizează acest lucru – sunt mai mulți decât ar putea părea. Și că ei constutie o cantitate mai mare decât ne-ar conveni să recunoaștem.

Dacă ar fi să psihanalizez atacurile lansate la adresa lui Vasile, m-aș aventura să suspectez că una dintre surse este teama că mai există și alții ca el. Sau teama că s-ar putea să fim obligați să admitem că ei există și astea ne-ar bulversa semnificativ confortul psihic confesional.

Paradoxal, însăși decizia lui Vasile de a ieși din biserica evanghelică de care aparținea (una baptistă) conține un ultim reflex protestant – neamuri de sânge cu evanghelicii. Căci, dacă ar fi gândit ca un ortodox, în mijlocul evanghelicilor (cum se pare că gândesc, culmea!, tocmai unii dintre contestatarii lui cei mai feroce), ar fi rămas pe loc.

Prin decizia de a ieși, el comite inclusiv gestul radical, definitiv atât de cunoscut evanghelicilor, prin care un enoriaș se desprinde de comunitatea lui. Foarte interesant e că gestul său n-ar fi scandalizat atât de tare nici măcar dacă „inventa” o nouă biserică în Cluj. Însă a devenit insuportabil când s-a întors spre o biserică existentă, dar care este „inamicul” identitar al bisericilor evanghelice.

Curând însă funcția de reprezentare a lui Vasile se va diminua considerabil. Va mai rămâne din ea doar ideea de „fost evanghelic”.