Orice evanghelic ce scoate capul la lume, într-un fel sau altul, poate repede răspunde la această întrebare. Fiindcă gura lupului stă pregătită să-l mursece sau măcar să-l ronțăie nițel, după care să-l scuipe afară. Amploarea procesului de masticație depinde în principal de vizibilitatea gestului public.
Dar gura lupului nu e o entitate abstractă și imponderabilă, ci suntem noi toți, haita și comunitatea, marii și micii, educații și agramații, imberbii și boșorogii, sfinții și… ei, asta-i bună, cum era să zic păcătoșii, când se știe că la noi toți e sfinți.
Voi analiza, în cele ce urmează, două cazuri ale unor inși, foarte pașnici de altfel, care au ajuns recent în gura lupului și încă n-au scăpat dintre canini și carnasiere.
Cum îi reprezintă Beck Corlan pe evanghelici?
Sunt de acord cu cei care susțin că – fie că dorește sau nu – Beck Corlan ne reprezintă, într-un sens, pe toți evanghelicii. Mă explic numaidecât. Odată ce ai aderat la o comunitate creștină evanghelică, această adeziune este totodată un angajament față de valorile acelei comunități. Dacă un ortodox sau catolic poate fi și pasiv (s-a botezat, dar nu-l interesează), un evanghelic este prin definiție activ – a experimentat o convertire și a mărturisit la maturitate o credință asumată, nu?
Ei bine, odată ce își asumă o nuanță confesională, evanghelicul devine în egală măsură și reprezentantul acelei nuanțe, e stindardul și crucea lui, ca să zicem așa. El este unul dintre pixelii (dacă-mi permiteți analogia) care compun pata respectivă de culoare. Or, când pixelul se rătăcește între alții, el nu-și pierde individualitatea, ci, dimpotrivă, devine chiar mai evident.
Ca să folosesc și o altă analogie, un student care-și alege facultatea la care se înscrie devine prin ceea ce face și un reprezentant al școlii respective, mai ales dacă ea e una de elită. Orice pocinog poate constitui o palmă pe obrazul școlii. Evanghelicii au (încă) această percepție elitistă (în chestiuni spirituale), deci comparația se suține binișor.
Și chiar dacă nu avem o înregimentare explicită, fiindcă există un curent de atitudine care nu prea dă importanță denumirii oficiale a bisericii, există cel puțin partea cu convertirea și cu mărturisirea publică (plus relația personală cu Dumnezeu, importanța misionarismului inclusiv cultural), elemente care fac parte din specificul evanghelic, orice am spune.
Așadar, Beck Corlan sau orice alt evanghelic reprezintă comunitatea evanghelică independent de propria voință. Însă comunitatea evanghelică e mare și fiecare grupare vrea să fie reprezentată într-un anumit fel.
Penticostalii tradiționaliști de la țară ar vrea poate un acordeon și batic legat sub bărbie, baptiștii ceva fanfară sau o chitară, dar sigur n-ar admite în ruptul capului machiaje sau cercei, carismaticii poate că ar cere mai multă dezinvoltură și mai știu eu ce.
Funcția de reprezentare se dovedește, în consecință, nu doar obligatorie, dar și extrem de problematică. Aproape imposibilă. Cine e cel mai îndrept să hotărască ce presupune reprezentarea și când aceasta nu este îndeplinită după canon?
Trebuie să facem câțiva pași în spate ca să analizăm o chestiune ce ține de specificul evanghelic. Mentalitatea de ghetou separatist a dominat în bună măsură confesiunile evanghelice (asupra termenului „evanghelic” voi încerca să revin în următoarea perioadă cu o postare mai documentată, nu țin să-i dau aici o definiție foarte exactă): baptiști, penticostali, creștini după evanghelie, carismatici, independenți.
Sursele acestei mentalități trebuie căutate atât în moștenirea teologică venită pe filieră anglo-saxonă, cât și în atitudinea sectară (impusă și necesară în același timp) de pe vremea comunismului. Ținea de identitatea „pocăiților” să se separe de „lume”.
Această mentalitate condamnă orice poate părea suspect, pentru că vede în fiecare gest riscant posibilitatea contaminării sau a proastei reprezentări în exterior. Sectarismul e, cred eu, una dintre cauzele care ne îndeamnă să dorim mereu o reprezentare optimă și convingătoare în relație cu mediul din afara granițelor confesionale.
Beck Corlan a făcut însă „păcatul” să calce într-un domeniu foarte dinamic și imposibil de legiferat. Muzica. Iar în acest domeniu, în loc să fie „cuminte”, a încercat să facă ce-i vine și cum îi vine. Or evanghelicii nu sunt obișnuiți ca reprezentanții lor să se miște dezinvolt într-un spațiu cultural slab definit.
De pildă, catolicii au un exercițiu estetic deosebit de complex și de amplu, de vreme ce dețin capodopere importante din pictură, arhitectură, sculptură, muzică, literatură și chiar și teatru sau film. Limitele de manifestare ale unui ins creativ sunt acolo deosebit de generoase. De asemenea, reperele sunt numeroase și diverse.
La evanghelici, spațiul e înghesuit. Gesticulația artistică e urmărită cadru cu cadru și, înainte să fie finalizată, e deja disecată și analizată până la vivisecție.
Un alt „păcat” al lui Beck Corlan e că nu are un fundament teologic deosebit de solid. Sau, cel puțin, nu îl exprimă. Or asta iar stârnește suspiciuni și ridică semne de întrebare. Șablonul după care este analizată are ochiuri unde nu se poate bifa nimic.
Cred însă că acesta este și unul dintre atuurile ei, și anume că, nefiind foarte adâncită în dogma vreunei grupări evanghelice, nu trebuie să calce pe vârfuri ca să nu spargă porțelanurile din vitrină. Teama mea e că aceasta e singura (sau una dintre puținele) șansă a unui artist evanghelic român în prezent: să nu știe prea bine ce așteptări sau cutume încalcă, să nu știe precis pe cine reprezintă, să fie convins că se reprezintă doar pe sine, să nu-i pese foarte tare de contestări. Pare să fie singura cale de ieșire din ghetoul evanghelic.
Dar această șansă reprezintă totodată și pariul cel mai riscant. Muzica este cu adevărat un teren mișcător. Iar problema cu muzica e că este o artă (singura!) foarte consumată de evanghelici, deci și atent monitorizată. Dacă această ieșire din ghetou s-ar fi consumat în literatură, nu s-ar fi făcut vâlvă. Eu chiar mă așteptam să stârnească oarece valuri o carte recent publicată, dar n-a fost remarcată – semnul e clar!
Totuși – și aici vine armura de metal care-l poate face pe lup să-și sfarme dinții – Beck Corlan a recurs la un argument foarte greu de parat: ea consideră că treaba asta cu vocația e una care o privește pe ea și pe Dumnezeu. De adevărul acestei afirmații nu mă îndoiesc nicio clipă. Așa stau lucrurile cu orice vocație. Alta e însă miza cea mare.
Dacă artistul (în cazul acesta Beck) tratează această problemă exact așa cum spune, atunci toate contestările care o vizează pot fi inutile. Aș avea de făcut un mic amendament. Cred că vocația și mântuirea sunt chestiuni personale, între individ și Dumnezeu, dar nu cred că sunt chestiuni individualiste! Or tocmai pe asta mizează toți cei care își dau cu părerea despre ceea ce face artistul cutare: pe faptul că se simt îndreptățiți – ce spune eu? Se simt chiar obligați! – să intervină cu observații și corecții.
E foarte adevărat că, în creștinism, nu poți fi de capul tău și trebuie să-ți însușești uneori anumite observații critice. Care? Ei bine, cred că asta e cea mai grea muncă a artistului: să discearnă în toată zarva care vor fi cuvintele lui Dumnezeu exprimate prin vocile unor muritori supuși greșelilor.
În concluzie, Beck Corlan a intrat în gura lupului pentru că, vrea-nu-vrea, îi reprezintă pe evanghelicii români. Dar se reprezintă și pe ea însăși în măsura în care are o vocație pe care nu trebuie s-o trădeze. Nu-mi rămâne decât să sper că vocația se va dovedi suficient de puternică încât să invingă valul de critici asimilind ceea ce e drept și ignorând, fără emfază, ceea ce e inutil.
Drumul acesta e puțin umblat, cu destule capcane și, cred, va rămâne multă vreme unul asaltat de contestări.
Subiecte conexe:
Cu drezina 
Stimabile domn Teofil,
Iată o mostră de consecvenţă. Aşa cum spuneţi în mărturisirea „de ce cu drezina”, nu a-ţi luat-o deloc pe arătură. Felicitări ! 🙂
Vă mulțumesc de aprecieri.
Reblogged this on Persona and commented:
Teofil Stanciu despre ‘cazul Beck Corlan’ si reactiile ghetoului cultural din care, vrind-nevrind, facem parte.
Iata un citat foarte relevant pentru tema de fata, care a fost impartasit astazi pe Facebook de Mihail Neamtu:
“În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, a făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, a nemerniciei, a formalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sânge, a vrăjmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de legitimă şi sfântă mânie. Să nu stea resemnat, bleg, nepăsător, ca bogatul în faţa casei căruia săracul Lazăr se perpelea pe gunoaie, încuiat în sine, orb, rece, dezumanizat. I se cere creştinului a fi bun şi blajin, dar cu discernământ şi dreaptă socoteală, ca în toate problemele ce-i sunt puse înainte de complicata şi pestriţa viaţă.”
Nicolae Steinhardt
Ce mi se pare dificil aici e ca mânia să fie „legitimă și sfântă”.
A lui Danut Manastireanu e legitima (nu neaparat si sfinta, cum face pe modestul nu de putine ori), a constipatilor evanghelici nu…
Dar nici nu are mare miză articolul, nu, Teofil?… )
Cunosc foarte bine acest stil fără miză…
O fi…
[…] https://drezina.wordpress.com/2013/11/03/cum-o-fi-in-gura-lupului-sau-cine-si-cu-ce-riscuri-ne-reprez… […]
Ma tot intrebam cum se poate ca un blog de prost gust, care din pacate poarta numele “romania evanghelica.wordpress.com”, are asa multi vizitatori. Cu timpul, vazand pe multe din blogurile mai populare, postate cu regularitate linkuri spre “romania evanghelica.wordpress.com” la sectiunea comentarii, am inceput sa inteleg. Spre binele cititorilor, as propune sa dezactivati linkurile de acest fel, e publicitate gratuita pentru un blog care nu merita publicitate.
Ceea ce remarcați dumneavoastră nu sunt decât niște ping-back-uri, care semnalează că o postare de pe blog a fost citată de către altcineva. În ce mă privește, consider că e o formă de onestitate față ce cititori să las toate aceste „ancore”, pentru că în unele situații ele pot trimite spre puncte de vedere opuse. Eu scriu ca să intru în dialog, cu cititorii și cu alții interesați de aceleași teme, așa că socotesc că e vital să îmi mențin deschiderea spre dialog, chiar dacă împărtășesc sau nu punctele de vedere ale celor cu care discut.
Există o categorie de link-uri pe care le cenzurez: cele obscene, cele cu amenințări sau cu injurii gratuite.
Strict tehnic, traficul pe care îl generează blogul meu este muuult sub România Evanghelică, deci sunt mai degrabă în postura de „beneficiar”.
Multumesc pentru explicatii si inteleg argumentele. Sunt cateva bloguri evanghelice la care in general nu sunt de acord cu pozitia si concluziile autorului, dar macar autorul isi exprima punctul de vedere intr-un mod civilizat, inteleg ping-back-uri spre astfel de bloguri. Pe blogul romania evanghelica am remarcat articole jignitoare, cu un limbaj urat, care ma fac sa imi para rau ca blogul e asociat cu denumirea de evanghelic. Asta e principalul motiv pentru care mai demult am hotarat sa nu mai vizitez blogul romania evanghelica, dar am constatat ca pe multe bloguri apar regulat ping-backuri spre blogul acesta. Postari regulate de genul ”top 10 articole” (exemplu http://romaniaevanghelica punct wordpress punct com/2013/11/03/12-postari-in-top-100-wp-03-11-2013/)” creaza multe ancore pe multe bloguri, e un fel de ping-back spam ce se intampla. Iar asta genereaza trafic artificial, din cate inteleg eu.
Blogul Romania Evanghelica nu doar ca nu este DELOC de prost gust, ci este singurul din prima categorie valorica din cele 10 categorii de bloguri evanghelice.
A mai fost si Clujul Evanghelic, al lui Vasile Tomoiaga…
Dar Vasile s-a dus la majoritari… 🙂
Habar nu am ce sunt categoriile valorice pentru bloguri evanghelice. Dupa parerea mea numarul de vizite sau cantitatea de articole nu sunt indicatori pentru calitate. Din contra, calitate si cantitate nu prea merg impreuna. Nu o sa mai consider blogul ca fiind de prost gust cand limbajul in articolele de acolo o sa fie mai respectuos.
Comentatorul anonim stp zice ca HABAR NU ARE care sint categoriile valorice pentru bloguri evanghelice. Atunci de ce isi da cu pararea? De ce nu isi face mai intii temele? http://romaniaevanghelica.wordpress.com/bloguri-evanghelice-10-grupe-valorice
Pe de alta parte, daca numarul de vizite sau cantitatea de articole nu sint indicatori pentru calitate (atunci care sint?), de ce este ingrijorat ca ping-back-urile genereaza… trafic artificial?
Desigur, daca ar dori sa afle, el/ea sau oricine altcineva despre CUM imi realizez eu traficul pe blogul Romania Evanghelica, ar putea citi seria de articole: Invataturile mogulului Alin Cristea catre novicele Marinel Blaj, articole scrise pentru astfel de comentatori ignoranti.
Comentatorul anonim stp mai scrie: „Nu o sa mai consider blogul ca fiind de prost gust cand limbajul in articolele de acolo o sa fie mai respectuos.”
Pe mine nu ma intereseaza astfel de pareri neavizate, dar ma intereseaza sa contribui la afirmarea adevarului, in masura in care il putem cunoaste.
Blogul Romania Evanghelica contine peste 25.000 de postari, fiind in primul rind un blog de INFORMATIE. In comparatie cu numeroasele postari de INFORMATIE, articolele mele sint intr-un numar relativ mic. Comentariile sint putine, conform regulii severe pe care am stabilit-o inca de la aparitia blogului, astfel ca nu sint permise comentarii de mahala, precum pe altfel de bloguri, inclusiv ale unor pastori.
Daca limbajul meu este UNEORI colorat, precum al lui Luther, asta nu inseamna ca este neaparat de prost gust. Sint doua chestiuni diferite.
In fiecare an mi-am cerut scuze cititorilor ca nu am fost destul de dur in comentarii, precum ar fi trebuit si precum mi-am propus.
Asadar, ca sa ajungem si la „chintesenta”, daca blogul Romania Evanghelica REPREZINTA (precum Beck Corlan) evanghelicii din Romania, atunci nu ar trebui stabilite cai de comunicare care sa contribuie la CALITATEA actului de reprezentare? Ba chiar sa-l determine pe cel responsabil de spatiul public de reprezentare sa isi revizuiasca anumite proceduri?
De asemenea, faptul ca pe blogul Romania Evanghelica ofera informatii care se pot verifica si comentarii competente, dar UNEORI contine limbaj colorat / de prost gust (?) ar trebui sa produca alt tip de reactii decit cele gregare – cine pierde daca nu mai citeste sursele de informatie?
Cine pierde daca cineva renunta sa consulte un medic specialist, competent, pentru ca are… limbaj colorat?
Deci blogul romaniaevanghelica e primul conform unui clasament facut de blogul romaniaevaghelica. Voi contiuna sa il ocolesc, exista si alte surse de informare, si nu putine.
Comentatorul stp continua sa isi afiseze ignoranta. NU EXISTA surse de informare precum este blogul Romania Evanghelica.
Stiri Crestine si Crestin Total (pe care i-am premiat cindva la Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice) ofera o anumita cantitate de informatii in legatura cu mediul evanghelic, dar nicidecum intr-un numar si de calitate semnificative din punct de vedere al standardului stabilit de Romania Evanghelica.
Azi a fost postat un articol pe romaniaevanghelica cu titlul „Bătuții-n cap de la Biserica Baptistă Speranța Oradea”. Din continut: „Sînt la fel de bătuți în cap ca și “constipații” de la Emanuel…”. Sper ca e adevarat ce spuneti, ca nu exista alte surse de informare precum blogul romaniaevanghelica, cu articole de asemenea „calitate”.
Cum am mai spus, blogul Romania Evanghelica are peste 25.000 de postari.
Cit despre formula la care se refera comentatorul anonim stp, ea este scoasa AICI din context.
Nu inteleg ce vrea sa demonstreze, cit de rabdator e Teofil Stanciu cu comentariile care nu sint la subiect?
Eu cel putin sint la subiect: Persoana care mi-a interzis accesul la contul Facebook al Bisericii Baptiste Speranta nu REPREZINTA astfel Biserica respectiva?
S-ar putea sa nu ii fi trecut prin minte ca o sa cauzeze replica din partea mea, dar atunci e cazul ca liderii bisericii sa isi puna astfel de probleme, pentru ca in vremurile in care traim relatia cu spatiul public e extrem de importanta.
O persoana mai matura din BBSO mi-a scris in privat pe Facebookul mic sa nu confund Biserica cu doi-trei… 🙂
Sa zicem ca eu fac efortul si nu o confund…
Dar in spatiul public pot fi o droaie care nu vor face efortul…
Efortul trebuie sa-l faca reprezentantii comunitatii.
Cred ca schimbul nostru de comentarii e totusi legat de subiectul articolului scris de domnul Teofil Stanciu. Mai ales cand unii considera ca blogul romaniaevanghelica ii reprezinta pe romanii evanghelici. Cine și cu ce riscuri ne reprezintă? Vedeti legatura? Dupa parerea mea, limbajul din articloul citat de mine nu ar trebui folosit niciodata de cineva care se pretinde crestin, oricare ar fi contextul.
Precizare: Eu nu am schimbat comentarii / replici cu comentatorul anonim stp.
In ceea ce priveste chestiunea limbajului, am facut deja precizarea ca si Luther avea limbaj colorat. Ma gindesc ca totusi oamenii inca ii citesc scrierile…
Mai adaug doar ce zicea Moliere:
Toti oamenii se aseamana prin cuvinte, numai faptele ii deosebesc.
Asadar, faptul ca cineva ma purica la limbaj dar nu e interesat de faptele mele nu e doar un gest imatur, ci chiar suspect…
DA! DA! DA! Intr-adevar, exemplul cu Romania Evanghelica care oarecum reprezinta evanghelicii romani (desi eu am scris de atitea ori ca nu reprezint pe mine) este pe acelasi palier cu exemplul cu Beck.
DE ACEEA mie mi se potriveste foarte bine acest subiect.
Urmeaza sa-l abordez intr-un articol, dar nu stiu cind.
Poate ca deviez putin de la subiect, dar ce mi s-a parut extrem de inteligent e ca, asa cum rezulta dintr-un articol din Adevarul, cineva din antujarul fetelor le- a sfatuit bine sa refuze o gramada de aparitii media care li s-ar fi propus. Tine tot de mentalitatea evanghelica de a nu rata nicio astfel de ocazie de a vesti Evanghelia, evident.
Fapt ce dovedește că ceva se schimbă în felul de a gândi al evanghelicilor? Te întreb și mă întreb.
Greu de raspuns in acest moment.
Crestinii evanghelici: Singura „armata” care isi impusca soldatii…TRIST
Nu cred că-s singura.
Excelent articol Teofil pentru ca atinge chintesenta chestiunii, anume problema reprezentarii. Si apreciez in general eleganta si profunzimea cu care navighezi printre dilemele evanghelice contemporane. Insa dilema de fata este una naturala doar pentru cei care tin cu dintii de importanta identitatii confesionale si care o fac proeminenta in detrimentul adevarului originar ca biserica exista pentru sfinti si nu invers. Ca anume Imparatia nevazuta a lui Dumnezeu se rostogoleste peste „imparatiile pamantului” dar nu in acelasi fel si nu cu aceleasi mijloace. Adevaratul popor al lui Dumnezeu nu are brand si nu e interesat de branding. Nu e sectar si transcende cultura. Puterea care cucereste inimi se intampla pe nesimtite intocmai precum puterea care l-a inviat pe Hristos in toata linistea diminetii Invierii. Identitatea religioasa nu ajuta pe nimeni, dar a fi a lui Hristos in orice context cultural se va vedea si unii vor intelege. Iar altii poate ca vor pieri chiar si cu Scriptura in maini.
Eu cred că identitățile creștine/religioase sunt necesare. Omului, nu lui Dumnezeu, firește. Dacă s-a întâmplat ca schismele să disperseze creștinii în mii de grupuscule, nu prea mai e mare lucru de făcut în această privință. Deși cred că rana asta ar trebui să ne doară pe toți măcar în răstimpuri. Dar identitățile sunt un fel de proptele fără de care greu ne-am descurca. La urma urmei, tot trebuie să alegem o biserică în care să mergem, iar astea cam au anumite culori. Chiar și atunci când nu se precizează, tot există un nucleu de oameni care văd lumea mai evanghelic sau tradiționalist, mai caristmatic sau mai raționalist etc. Cred că problema constă în ponderea acordată acestei identități și sectarismului care se insinuează odată cu ele.
Pai articolul nu atinge „chintesenta chestiunii”; trimbitata in titlu…
Iar unii si-au exprimat DEJA opinia, in alte parti, ca asa-numitul fenomen Beck nu ar fi despre… reprezentare.
Mai avem mult de trudit…
Si nu vad oameni dispusi sa trudeasca…
problema cea mai mare e ca pe noi nu se prea incumeta nimeni sa ne reprezinte. stam ascunsi in carapace pregatiti sa muscam pe oricine care iese in fata si nu o face dupa tiparul nostru, dar reusim sa ramanem in carapacea puturoasa deoarece iesirile sunt riscante. daca cineva ne musca la randul nostru? ne temem de fratii nostrii in loc sa ne temem de dracii care leaga evanghelicii si sa luptam cu ei nu pentru ei.
„Tiparul NOSTRU” este o formula extrem de generala care nu contribuie la dinamica conversatiei.
CINE ar trebui sa-i reprezinte pe evanghelici?
Cintareti precum Bodo, Sunny, Beck?
Da, o sa fie si astfel de „reprezenta-tii”, dar a reprezenta un segment social-cultural revine in sarcina unor altfel de tipuri de reprezentari legitime.
Dar articolul nu abordeaza acest aspect esential…
Evanghelicii sint de diferite feluri. CINE sa-i reprezinte?
Nu le place sa aiba nici papa, nici patriarh…
Tot timpul vor fi categorii de enoriasi care vor fi nemultumiti de cine si cum sint reprezentati…
Pe de alta parte, liderii evanghelici isi pot da seama destul de repede ca MIZA adevarata nu e sa ii reprezinte pe evanghelici, ci sa provoace reforma in rindul evanghelicilor.
@adelina prada
Ce mi se pare mie foarte interesant, apropo de reprezentare, e felul în care editurile evanghelice din america își dispută cărțile liderilor de opinie. N-am văzut vreuna dintre editurile mari care să fugă de vreun carismatic sau de vreun fundamentalist câtă vreme acesta poate aduce niște vânzări frumoase. Ar fi interesant de analizat mai în amănunt acest lucru și poate că s-ar putea extrage niște concluzii utile și pentru alte domenii.
Atata tam-tam pe subiectul Beck Corlan! Cel putin pe mine ma reprezinta mult mai decent decat „Fratii de la Toflea” cu asa zisa „cantare” „Doamne mai vreau Rusalii”. Pentru cei care mai vor rusalii citez mai jos insemnatatea acestui cuvant din dictionarul explicativ al limbii romane, care nu reprezista absolut si deloc crezul evanghelic.
Rusalii f. pl. 1. pogorîrea sfântului Duh, a cincizecea zi după Paști, serbate aproape o săptămână: Sâmbăta Rusaliilor se împart pentru morți vase pline cu vin și mâncări încununate cu flori (datină foarte veche ce exista în Tracia și aiurea); 2. zine de ape și mai ales de aer cari deslănțuesc furtuni și răpesc uneori copii: l’au umflat Rusaliile; cucuveici, Iele sburlite și Rusaliile pocite AL.; 3. fig. și fam. femeie rea: du-te, rusalie, pe cea lume AL. [Slav. RUSALIIA, pentecostă (din lat. medieval ROSALIA, sărbătoarea rozelor): zinele cu acelaș nume erau venerate în săptămâna Rusaliilor (cf. rus. RUSALKY, zine de păduri și de ape)].
Faptul că se face tam-tam dovedește, probabil, că există aici o temă de mare interes. Nu știu să spun precis care o fi tema aia, dar ea există și se coace. Așteptăm să se maturizeze.
Una dintre sursele tensiunii e poate și aceea că sunt oameni care se simt mai degrabă reprezentați de Frații de la Toflea. Și nu admit alte variante de manifestare.
E greu de explicat de ce Beck Corlan ar reprezenta „mult mai decent” o anumita categorie de evanghelici decit Fratii de la Toflea.
Comentatorul anonim jj face o confuzie de concepte. Faptul ca ii place un anumit stil de muzica (si de prezenta scenica) nu legitimeaza (in)decenta…
Si mie imi place oarecum Beck Corlan, dar nu mi-a trecut prin minte ca ar fi „mult mai decenta” decit Fratii de la Toflea.
Sint o droaie de cintari care nu rezoneaza, din diverse motive, in inima mea, dar nu le exclud (Sa dam Mozart la tot cartierul!) automat doar pentru ca eu am o alta constructie social-culturala. Sau pentru ca nu am rabdare pentru categorii de crestini care ma incomodeaza prin lipsa lor de pregatire academica, culturala, teologica sau muzicala…
Si Isus a stat de vorba si cu fariseii, si cu pescarii, si cu samaritenii, si cu femeile, si cu vamesii si cu pacatosii…
Urmasii Lui ar trebui sa faca la fel, nu?
Dictatura tinerismului este un fenomen periculos prezent tot mai mult in bisericile evanghelice.
Iar snobismul, se stie, intotdeauna a fost un mare dusman al cugetului curat…
I se zice si aroganta (de sezon)…
[…] Teofil Stanciu a postat pe blogul său articolul Cum o fi în gura lupului? sau: Cine și cu ce riscuri ne reprezintă?. […]
Nu stiu despre cine este vorba si timpul nu-mi permite sa ma informez. De altfel nu consider foarte important de a ma informa dar a spune ca o vocatie este intre individ si Dumnezeu atita vreme cit ea se manifesta in public si pentru public nu tine. De vreme ce manifestarea este publica, trebuie tinut cont si de public si ceea cel care se manifesteaza reprezinta pentru public.
Daca e vorba de reprezentarile catolice sigur unele dintre ele au fost catolica prin cultura uneori si nu neaparat prin credinta. Ii spun unei vecine recent „Ma bucur ca purtat lantisor cu cruce” la care imi raspunde „sunt crestina prin cultura si vreau sa exprim lucurl acesta, Dar eu personal nu cred.” Un alt element este ca timp de secole Crestinismul a fost influentat de ramasite pagine, se vede si in unele mici intr-adevar, detalii arhitectonice sau chiar in anumite sculpturi. Nu mi se pare insa acelasi lucru cu a te reclama de o anumita confesiune si a reclama ca o reprezinti exclusiv in ceea ce faci, daca acesta este cazul.
Cam asta încercam să subliniez și eu în text: că vocația nu e doar o chestie între un singur individ și Dumnezeu. Deși, la limită, uneori chiar așa stau lucrurile (a se vedea toate vocațiile unor profeți excentrici). Dar, îndeobște, vocațiile au nevoie și de interacțiunea cu o „comunitate hermeneutică”. Problema este că evanghelicul poate să își aleagă acea comunitate hermeneutică. La limită, el poate să se considere singur interpret autorizat. Aici e pericolul unui individualism exacerbat. Însă din cealaltă parte, paște pericolul unui colectivism dictatorial.
Cred ca am vrut sa spun ca trebuie tinut cont de public si ceea ce publicul poate sa perceapa din ceea ce i este prezentat ca si de faptul ca odata ce ma reclam de o anumita confesiune, reprezint sau nu confesiunea. Sigur aici intrebarile pot intra pe un teren foarte larg. Mai este apoi si obisnuinta acelui public si fara indoiala ce intelege el.
M-am uitat pe un clip youtub cu fetele. Nu stiu cine vrea sa le devoreze pentru ca ceea ce vad mi se pare amatorism infantil. Limbajul nu pare inteligibil iar „muzica” nu exista.
Nici o intentie de a inroniza fetele pe care le-am vazut pe youtub. Vreau sa spun ca nu devoram mielusei ci ii indrumam si incurajam daca este talent, daca nu incercam sa ii directionam in alta parte O prezenta scenica nu inseamna talent muzical sau artistic chiar daca face parte din manifestarea lui.
Vad ca a preluat cineva ce am scris. Daca taceam filozof ramineam, asa….
Poate ar fi cazul sa scriem odata si ceva despre ce este muzica crestina actuala. In ce ma priveste ce am auzit mai bun este ceea ce vine de la Taizé si de la Chemain neuf;
[…] Maria Iștoc: “M-am uitat pe un clip youtub cu fetele. Nu stiu cine vrea sa le devoreze pentru ca ceea ce vad mi se pare amatorism infantil. Limbajul nu pare inteligibil iar “muzica” nu exista.” […]
Aline, cred că prezența în spațiul public nu este o chestiune standardizată, precisă, ci o perpeută negociere între actorii care se perindă pe acolo. Nu știu să existe vreun exemplu de agoră virtuală. Știu că există niște reguli, dar care nu țin de definirea spațiului public, ci de comportamentul în acel spațiu.
În spațiul public vorbesc foarte mulți indivizi dintre care unii sunt onești și informați, alții sunt portavoci ale diverselor instituții, alții sunt amatori și urechiști. Legi nu prea există. Știu, de pildă, că există niște reguli ale polemicii civilizate, mai știu și despre codul bunelor maniere. Dar aici tu cazi adesea printre ochiuri, deci, dacă aplicăm aceste criterii (deja convenite social) ai dificultăți să le îndeplinești. Bănuiesc că nu vei fi de acord cu o asemenea abordare, dar mi se pare că asta dovedește măcar că spațiul public nu este legiferat și că accepțiunile, în ce-l privește, diferă destul de mult.
Ajugem astfel la negociere (știu că îți place termenul), dar negocierea se face în termenii „noștri”, asta chiar cu riscul de a aduce atingere definiției (dacă o fi existând vreuna) spațiului public ideal (sau să zic optim?).
De pildă, pe mine nu mă interesează foarte mult că STP este un anonim, ci mă interesează dacă spune ceva semnificativ. Și el spune că România Evanghelică este un blog aflat în prima urnă valorică într-un top făcut de tine, care ești deținătorul blogului. Această afirmație, indiferent dacă e făcută de un anonim sau de un ins cu statut, este adevărată sau falsă. Iar dacă această chestiune se regăsește în mintea mai multor cititori de bloguri, va trebui să te intereseze, indiferent de statutul sau vizibilitatea ta. Sunt de acord că nu te poți explica fiecăruia în parte, dar, în momentul în care o anumită opinie devine prevalentă, probabil că va trebui să faci ceva, altminteri, riști să te desprinzi de mulțime precum liderii pe care îi vedem plutind în stratosfere…
Teofil,
1. Astept sa ma instiintezi si pe mine care este acea opinie prevalenta la care te referi…
2. Ca unul care am experienta IMENSA la comentarii, mai multa poate decit la administrarea blogurilor, sint atent sa nu pierd vremea cu oricine si pentru orice subiect. Si nu oriunde. 🙂
Poti fi indus in eroare de niste clisee dialogale pe care le adopta unii, ca apoi sa te trezesti cu niste timpenii de nici nu stii daca e cazul sa plingi sau sa rizi…
Vezi exemplul cu cei 100 de baptisti batuti la Ruginoasa, cind de fapt au fost doar 9…
Sau Barth numit exponent al liberalismului de un comentator pe blogul unui pastor!…
Folosesc aceasta ocazie ca sa anunt sa voi innaspri regimul de conversatie pe Facebook.
Un tinar, dupa ce m-a agresat cu citeva intrebari (si raspunsuri, cum nu!), cica voia sa se intilnim fata in fata la o cafea!… Haida de!…
Anul asta cineva necunoscut voia neaparat niste raspunsuri de la mine. I-am spus: cind te duci la un avocat sau la un medic, nu te programezi? Nu platesti consultatia, nu ziua?… O droaie de hoti de timp pe Internet!
3. Eu nu am accentuat ca stp este anonim, ci ca este ignorant… Vad ca nu ai nimic de spus in domeniul asta…
Mai observ si ca preferi sa intri in conversatie cu astfel de comentatori care boxeaza la categoria musca, decit cu mine, care sint la categoria grea.
4. Ma astept de la unii bloggeri evanghelici sa se maturizeze. Adica sa nu permita orice oricui oricind pe blogul pe care il administreaza. De ani de zile am aceasta solicitare, am dat atitea exemple, dar se pare ca nu invatati din istoria blogosferei evanghelice… 🙂
Ar putea sa apara afirmatii adevarate, dar in asociere cu formule ignobile, astfel incit un blogger matur ar trebui sa nu muste momeala… Uneori e intentionata, alteori e doar limbaj neconventional, necizelat, o droaie de smecheri tineri fac surfing pe blogurile evanghelice… Stai sa vezi ce e pe Facebook… DE GROAZA!
5. Da, imi place conceptul de negociere, dar inteles in termenii fundamentali de definire a fiintei umane.
Am o droaie de exemple din care rezulta ca am fost dispus sa-mi negociez timpul, formulele, chiar si stilul, dar am si o droaie de exemple care indica ca nu sint dispus sa mi se fure timpul sau sa fiu agresat de sfatosenii de nou-venitii intr-o conversatie publica.
Eu ofer de obicei ceva, ba chiar am grija si sa iau ceva de acolo de unde am fost. Obiceiul acesta nu il prea observ insa la multi comentatori.
Solicitarea mea a fost, de ani de zile, ca oamenii sa se informeze INAINTE de a-si da cu parerea.
Ciorile nu traiesc 300 de ani, nu? 🙂
Îți răspund la câteva chestiuni.
1. Am folosit „de pildă” și „dacă”. Suntem, așadar, într-o situație ipotetică. Eu nu știu care e părerea prevalentă despre tine. Dar dacă se acumulează niște întrebări sau contestații de un anumit fel, probabil că va trebui să ții seama de ele.
2. Cred că trebuie să-ți amintești că trăim în zilele în care Patapievici a luat flegme în față. Deci tinerii sau contestatarii nu e neapărat nevoie să se documenteze ÎNAINTE să vorbească. Ar fi, probabil, de dorit, dar nu neapărat se și întâmplă asta. Spațiul confesional evanghelic nu permite discuții care să detensioneze, Așa că, cel mai frecvent, avem de-a face cu debușeuri. Iar spațiul virtual le oferă posibilitatea să se manifeste fără restricții. Ești perseverent dacă sper să educi pe cineva aici. Educația de acest tip de pornire ar trebui începută din altă parte. Tu ești la capătul procesului tehnologic și nici măcar nu ești cetecist.
3. Eu nu-i condamn pe cei care amestecă adevăruri cu zvonuri. Chestiile astea se deprind în timp. Se pare că tu poți să discuți doar cu cei gata educați. Unii s-ar putea să fie pur și simplu prost informați, alții chiar lipsiți de maniere. Dar de ce n-aș pleca de la prezumția că poate vor să se cizeleze? Am și eu intervențiile mele categorice, dar bănuiesc că fiecare avem propriile criterii și măsuri pentru ceea ce însemnaă interacțiune în spațiu public.
4. Tu îmi vorbești de hoți și neaveniți care te abordează și-ți consumă timpul. Și îmi spui despre cei care vorbesc fără să știe despre ce. Păi, există spații cum foarte mare vizibilitate unde se manifestă astfel de „opiniomani” care spun enormități și beneficiază de girul unor branduri evanghelice. Deci nu doar cei care vin la tine sunt cu probleme. Plus că aș putea privi altfel problema: deși te știe lumea bătăios, iată că sunt oameni care vor să dialogheze cu tine. Poate unii chiar în mod autentic, chiar dacă-s stângaci sau nepregătiți să năvălească buldozerul peste ei (nu-i aluzie la kilograme 🙂 ).
5. Eu știu că scriu într-un anume fel și, dacă cineva comentează ce zic, presupun că, chiar dacă ar fi ignorantul ignoranților, poate că nu-i convine ipostaza asta. Firește că oamenii se mai împrăștie când încep să vorbească, dar e limpede că avem strategii diferite în raport cu ei.
Teofil,
Citind comentariile tale ultime, am din nou acea senzatie a lipsei de miza, pe care am avut-o si cind am citit articolul.
M-ai blegit… 🙂
Aline, sper că nu tu hotărăști toate mizele disponibile pe piață.
„Și el spune că România Evanghelică este un blog aflat în prima urnă valorică într-un top făcut de tine, care ești deținătorul blogului. Această afirmație, indiferent dacă e făcută de un anonim sau de un ins cu statut, este adevărată sau falsă. Iar dacă această chestiune se regăsește în mintea mai multor cititori de bloguri, va trebui să te intereseze, indiferent de statutul sau vizibilitatea ta. Sunt de acord că nu te poți explica fiecăruia în parte, dar, în momentul în care o anumită opinie devine prevalentă, probabil că va trebui să faci ceva, altminteri, riști să te desprinzi de mulțime precum liderii pe care îi vedem plutind în stratosfere…”
excelent punctat, foarte bine spus..
Draga Teo,
1) Mie imi place si Vasile Oprea si Beck Corlan, (am stomacul tare si urechile tocite asadar rezist la muzici si mai si…).
2) Marturisesc ca si eu am unele dificultati uneori cand intru pe blogul „Romania Evanghelica”. Nu sunt eu „virgin” si sfant ca sa arunc cu piatra in altii. Asa ca imi fac „cruce” dupa caz si merg mai departe. Eu vad in Alin chiar „Romania Evanghelica”, problema e ca de la „fabrica UE Oradea”, de unde a iesit, i s-a injectat prea mult alb si negru… (am eu o teorie a mea dar nu e de spus aici).
3) Tu spui ca: „drumul e putin umblat, cu destule capcane”, pentru mine povestea „Corlan” prezice viitorul. Vor fi din ce in ce mai multi „Corlani” satui de bisericile goale unde motaie pastori gri. Generatia „Corlan” va pune la indoiala doctori, „guru” si moguli.
4) La emisiunea de pe TVR eu m-am simtit reprezentat. Cine ar fi vrut sa auda cu totul altceva sa faca bine sa ajunga pe merit in platou, sub reflectoare, si sa spuna „aia buna”.
Cele bune,
Edi
Draga Edi,
Eu nu am „iesit” de la fabrica UE Oradea, eu doar am… supravietuit in fabrica aia. 🙂
Eu eram „iesit” din alte pintece… La 28 de ani, cind am venit la Oradea, eram deja format(at)…
In 2000, deci la un an dupa ce am absolvit (numai si numai cu ajutorul Domnului!), la a doua bursa la Scoala de la Tescani (coordonatori: Andrei Plesu, Patapievici, Sorin Vieru) m-am prezentat ca avind 3 influente personale (Emil Cristea, Beniamin Faragau, Patapievici – cu niciunul nu am fost si nu sint in relatii) si 2 influente comunitare: familia si biserica.
Atunci Andrei Plesu, care avea dosarele noastre, m-a intrebat: Domnule Cristea, biserica din Petrosani?
Raspunsul meu a fost afirmativ.
Asadar, ceea ce ai scris despre mine e cu totul hazardat…
Dar se poate recunoaste Legea lui Danut Manastireanu Murphy, conform careia daca ceva merge poate prost la evanghelici, trebuie cautata cauza la UE din Oradea.
Or fi emanuelistii de vina pentru multe, dar nu si pentru Alin Cristea… 🙂
N-am nici un fel de curiozitate sa-ti aud teoria… 🙂
Sint de acord cu punctul 3. De-aia sint si ingrozit!… 🙂
La punctul 4 iar ai sfeclit-o… 🙂
Tu crezi, Aline, că ești singurul nepsihalanizabil din mediul evanghelic? S-o crezi tu! 🙂
Eu zic să fii curios și ce au alții de spus, că s-ar putea să afli lucruri noi despre tine 😉
Teofil, subiectul articolului tau nu era Alin Cristea sau alt nepsihanalizabil…
Dar, ca sa fii linistit, declar ca am aflat destule despre mine de cind sint pe Internet… Cind oi avea timp, la pensie? :)))))))), voi aduna niste informatii, sa aflati si voi cu citi ati stat de vorba intr-unul singur…
E imposibil sa locuiasca asa legiune in mine… 🙂
Drept pentru care ma declar indiferent fata de orice incercare de psihanalizare a persoanei mele… 🙂
Psihanalizati-l mai bine pe Catalin Stefanescu… 🙂
Edi, n-am apucat să-ți răspund înaintea lui Alin.
Acum te-a luat la puricat. Ce să-i faci? Era prin preajmă 🙂 Păcat că nu suntem față către față că ar fi mult mai interesant. Ca în vara aia de la Păltiniș.
De ce? Atunci vorbeam mai rar?…
Stai sa vezi ce-a patit-o cu mine Daniel Bulzan… 🙂
Erai mai slab 🙂 🙂
La replici?
Circumferință.
Edi, fain.
[…] https://drezina.wordpress.com/2013/11/03/cum-o-fi-in-gura-lupului-sau-cine-si-cu-ce-riscuri-ne-reprez… […]
Credeti ca orice biserica neoprotestanta este evanghelica? Biserica in care Beck este membra,’Casa Inchinarii’ din Timisoara, este o emanatie a bisericii Agape care la randul ei este o biserica de tip prosperity.
Carismaticii sunt considerați, în măsura în care nu își asumă ei vreo teologie anticreștină, tot evanghelici. Cel puțin asta e terminologia anglo-saxonă.
Mai trebuie să cercetăm chestiunea… 🙂
Poate fi considerata evanghelica o biserica a carei teologie este modelata de Keneth Hagin?
Draga Teo,
Eu m-am simtit mai bine la Paltinis in 2003. Eram la cateva luni de la disparitia SSJ-ului si ma simteam „cu muschi” si „antrenat”. Dar am ramas si cu o senzatie de bine cand Daniel Bulzan mi-a spus ca seman mult cu Danut Jemna, ca aveam gesturile lui, etc. Asta desi eu la Strajerul eram considerat ultimul „Jemnist”. In 2007 la Paltinis am descoperit ca sunt „ruginit” si „dezumflat” (asa am si ramas). Dar am descoperit si ce frumos ai crescut tu.
Draga Alin, e posibil ca ceea ce am scris despre tine sa fie hazardat. Eu am trei amici ieseni care au trecut prin UE. Toti trei au iesit dupa patru ani de acolo, unul joaca bine sah, celalat bine ping – pong, iar urmatorul e intr-o biserica crestina dupa Evanghelie. Nici unul nu profeseaza, nu pastoreste. Asadar privesc la ei trei si nu e nevoie de Danut Manastireanu pentru o opinie.
Draga Alin, eu nu am fost printre ucenicii directi ai lui Danut, dar undeva in ultimul rand, pe ultimul scaun, am fost. Sunt mandru ca am fost pe Sararie 32 cand el facea orele de tineret si cand canta corul de fete. Eiiii, ce fete! Dar unul dintre ucenici din prima linie canta in acea vreme si in acei ani „mugur de fluier” de iti venea sa inventezi youtube si emisiunea „Garantat 100%” ca sa ajunga acolo, (tu stii despre ce ucenic vorbesc).
Draga Alin, noi ne-am cunoscut acum vreo 14 ani. Ne-am intalinit la o ora de tineret pe Sararie 32. Tu erai in tranzit cu o grupa de studenti. Ai fost singurul care ai dat mana cu mine, desi eu am fost „afurisit” cu voi.
Apoi, la propunerea lui Danut, ne-am intalnit fata in fata ca sa vorbim despre o eventuala colaborare la SSJ. Ai fost abrupt si direct. M-ai intrebat despre „tinichelele” mele si despre hramul ce-l port. Eu n-am negat, ti-am oferit posibilitatea sa pleci, iar tu ai ramas. Iti sunt recunoscator. A urmat o colaborare excelenta la SSJ.
Draga Teo,
Asa cum acum douazeci si ceva de ani imi placea un tanar rebel ce canta „mugur de fluier”, asa azi imi place Beck Corlan. Nu ma pune sa aleg intre ei doi pentru ca ai ramanea surprins sa vezi ca aleg viitorul…
In bocca al lupo!
Edi
[…] Generaţia “Corlan” va pune la îndoială doctori, “guru” şi moguli. – Eduard Orăşanu […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Cum o fi în gura lupului? sau: Cine și cu ce riscuri ne reprezintă? […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Cum o fi în gura lupului? sau: Cine și cu ce riscuri ne reprezintă? […]
[…] 2013 – Teofil Stanciu: Cum o fi în gura lupului? sau: Cine și cu ce riscuri ne reprezintă? […]